Partaj judiciar. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 3071/330/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.42 R
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013
Tribunalul constituit din:
Președinte – I. R. M.
Judecător – Z. I. G.
Judecător – T. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă L. A. împotriva sentinței civile nr.1402/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., având ca obiect partaj judiciar – ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. N. A. pentru recurenta-reclamantă lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că intimata a depus întâmpinare.
Avocat C. N. A. pentru recurentă depune chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă și împuternicirea avocațială.
Tribunalul, față de motivul de recurs invocat, ce privește cheltuielile de judecată, constată că din eroare s-a stabilit taxă judiciară de timbru și restituie reprezentantului recurentei chitanța depusă.
Se comunică reprezentantului recurentei copie de pe întâmpinarea intimatei și lasă dosarul la a doua strigare pentru ca acesta să-și pregătească apărarea.
La a doua strigare a cauzei, avocat C. N. A. pentru recurentă arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Avocat C. N. A. pentru recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Apreciază că prima instanță a stabilit parțial corect cheltuielile de judecată în ceea ce privește onorariul de avocat ce a fost redus la suma de 2500 lei, reducere pe care o consideră nejustificată având în vedere toate probatoriile administrate.
Solicită plata cheltuielilor de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1402 din 24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-a admis acțiunea formulată de reclamanta L. A. domiciliată în Urziceni, ..6, ..B, . județul Ialomița în contradictoriu cu pârâta N. M. domiciliată în București, . sector 4.
S-a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul D. G. și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune astfel:
S-a atribuit reclamantei lotul nr.1 din raportul de expertiză efectuat de către expertul D. G., format din teren agricol în suprafață de 1,800 ha situat în tarlaua 890/3, . agricol în suprafață de 1,850 ha situat în tarlaua 570/1, . indicate în raportul de expertiză.
S-a atribuit pârâtei lotul nr.2 din raportul de expertiză efectuat de către expertul D. G., format din teren agricol în suprafață de 3,650 ha situat în tarlaua 570/1, . indicate în raportul de expertiză.
S-a redus onorariul avocatului pârâtei la 2500 de lei, s-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și pe cale de consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 117,05 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că Prin încheierea interlocutorie din data de 25.04.2012 instanța a reținut că titlul de proprietate este actul prin care se finalizează activitatea autorităților publice special înființate în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Dintre acestea, comisiilor județene, care sunt de altfel și emitentele titlurilor de proprietate, li s-a atribuit și o autoritate jurisdicțională. Titlul de proprietate ce se emite are astfel o natură juridică complexă, conferită pe de-o parte atât de caracterul autorității emitente, respectiv acela de autoritate administrativă, cât și de procedură specială administrativă de emitere a actului, iar pe de altă parte de caracterul drepturilor care decurg în puterea legii din acesta, respectiv dreptul de proprietate cu toate prerogativele acestuia: posesia, folosința și dispoziția.
Rezultă astfel că titlului de proprietate emis în procedura aplicării Legii nr. 18/1991, fiind un act administrativ, i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate. Din această perspectivă și în lumina prevederilor art. 129 alin. 1 C.proc.civ., pârâtei îi revine obligația de a propune și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute de către emitent, anume că terenurile ar fi constituit proprietatea exclusivă a defunctului A. Gr. I..
Instanța a reținut că în cauză că nu s-a făcut dovada unei situații juridice diferite de cea reținută de comisia județeană, nefiind răsturnată prezumția de legalitate a titlului de proprietate în litigiu, filele din registrul agricol invocate de pârâtă neputând susține din punct de vedere probator susținerile acesteia, întrucât alături de A. I. și A. E., în evidențele respective apare și G. M., or, urmând același raționament, ar trebui să se considere și acesta din urmă ca fiind proprietar al terenurilor.
Cotele reținute de notarul public cu ocazia dezbaterii succesiunilor defuncților A. I. și A. E., nu pot dovedi coproprietatea acestora în ce privește terenurile incluse în titlul de proprietate emis de comisia județeană Ialomița, deoarece la acel moment dezbaterea succesorală nu viza și respectivele imobile.
Aspectul că pârâta achită impozit pentru o suprafață de teren echivalentă cotei ce susține că i s-ar cuveni, respectiv 3/4, din terenurile incluse în titlul de proprietate, nu are nici o relevanță în cauză, nefiind de natură a conduce către o concluzie a coproprietății devălmașe a defuncților.
Raportat la aceste considerente, în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 6736 C.proc.civ., instanța a constatat prin încheierea de admitere în principiu că masa partajabilă constând în terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/_ emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița la data de 09.06.2003, se cuvine părților în cote egale de 1/2. Aceasta deoarece potrivit mențiunilor titlului în cauză, imobilele au constituit proprietatea exclusivă a defunctului A. Gr. I., pârâta este nepoata soției sale supraviețuitoare, căreia i se cuvine cota acesteia de 1/2, iar reclamanta este sora sa, cuvenindu-i-se cota de 1/2.
Instanța reține că partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune sau coproprietate, în sensul că bunul stăpânit în comun pe cote părți sau în devălmășie este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate din bunul ce formează obiectul indiviziunii sau coproprietății. Principala modalitate de realizare a împărțelii este partajul în natură, prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, în funcție de criteriile prevăzute de art. 6739 C.pr.civ., printre care se menționează în mod expres și acordul părților.
Prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de către expertul Dumitescu G. s-a propus, ținându-se cont de mărimea, forma, dimensiunile, amplasarea drumurilor de exploatare și vecinătăți, o împărțire în natură a terenurilor ce compun masa partajabilă astfel încât fiecărei părți să îi revină o suprafață de 3,65 ha, lotizare cu care reclamanta și pârâta au fost de acord.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată și va atribui reclamantei lotul nr. 1 din raportul de expertiză efectuat de către expertul D. G., format din teren agricol în suprafață de 1,800 ha situat în tarlaua 890/3, . agricol în suprafață de 1,850 ha situat în tarlaua 570/1, . indicate în raportul de expertiză, iar pârâtei lotul nr. 2 din raportul de expertiză efectuat de către expertul D. G., format din teren agricol în suprafață de 3,650 ha situat în tarlaua 570/1, . indicate în raportul de expertiză, pe care îl va omologa.
În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata impozitului agricol pentru terenul mai sus arătat, instanța reține că aceasta nu a fost formulată în condițiile art. 132 C.p.c., fiind astfel tardivă deoarece cererea a fost formulată odată cu susținerea concluziilor pe fondul cauzei. În aceste condiții, pârâta are posibilitatea de a formula pe cale separată o astfel de cerere, în cauza de față fiind tardiv formulată.
Față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat, instanța apreciază că onorariul avocatei pârâtei este nepotrivit de mare, motiv față de care, în temeiul art. 274 al. 3 C.p.c. îl va reduce la 2500 de lei prin raportare la criteriile anterior arătate.
În temeiul art. 274 și urm. C.p.c. și având în vedere că partajul profită ambelor părți, cu consecința că fiecare parte trebuie să suporte cheltuielile de judecată proporțional cu cota sa parte de coproprietate, instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și prin urmare va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 117,05 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a art.274 și urm. cod procedură civilă, motiv de recurs reglementat de art.304 pct.9 cod procedură civilă.
În motivarea cererii recurenta arată că a fost titulara acțiunii și în acest sens a efectuat toate cheltuielile ocazionate de acest proces și anume a achitat taxa de timbru în valoare de 809 lei, a achitat onorariu de expert în valoare 924 lei, 90 lei pentru taxă de timbru pentru eliberarea unor înscrisuri de la Arhivele naționale, precum și onorariul avocatului de 1.000 lei, totalizând 2.823 lei.
Partea potrivnică a suportat doar cheltuieli ocazionate de asigurarea apărăii în sumă de 4263 lei.
Deși a solicitat la instanța de fond, în baza art.274 alin.3 cod procedură civilă să se cenzureze onorariul avocatului pârâtei la o sumă rezonabilă, în raport de natura și complexitatea cauzei, deplasările efectuate de pârâtă și valoarea bunului supus partajului, instanța a redus onorariul la 2.500 lei, soluție pe care recurenta o apreciază greșită, considerând că onorariul trebuia redus până la nivelul onorariului achitat de ea și care a fost de 1.000 lei. Acest lucru, susține recurenta, se impunea cu atât mai mult cu cât ea a făcut demersurile și a efectuat cheltuieli pentru producerea unor probe iar apărătorul advers nu a fost prezent la toate termenele de judecată.
Pe de altă parte, recurenta apreciază că în cauză erau incidente dispozițiile art.274 alin.1 cod procedură civilă, pârâta fiind parte care a căzut în pretenții, nefiind incidente dispozițiile art.275 alin.1 sau art.276 cod procedură civilă.
Pentru motivele invocate recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei către ea la plata sumei de 2.823 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În subsidiar, dacă se vor compensa cheltuielile de judecată cu plata onorariilor de avocat, recurenta solicită reducerea onorariului apărătorului pârâtei la valoarea onorariului achitat apărătorului reclamantei, astfel încât, la final, pârâta să fie obligată să-i plătească reclamantei suma de 1823 lei.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea cereri intimata arată că prin întâmpinare și concluzii scrise a fost de acord cu ieșirea din indiviziune, recunoscând la primul termen de judecată pretențiile reclamantei. Singura discuție purtată a vizat cota parte din terenuri ce trebuia să fie atribuită pârâtei, aspect clarificat de instanța de fond prin Încheierea din 25.04.2012, când a constatat că masa partajabilă ce se cuvine părților este de ½ pentru fiecare și a încuviințat proba cu expertiză pentru partajarea terenurilor. Deoarece proba a fost solicitată de către recurenta reclamantă, onorariul expertului a fost plătit de aceasta.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la aplicarea dispozițiilor art.274 alin.1 cod procedură civilă, intimata apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză deoarece nu se află în niciunul dintre cazurile de culpă procesuală și deci nu i se poate imputa plata cheltuielilor de judecată în integralitate.
Mai mult, fiind de acord cu cererea de ieșire din indiviziune, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.275 și art.276 cod procedură civilă.
Mai arată intimata că practica a statuat că în materie de partaj, părțile au o dublă calitate, de reclamanți și de pârâți iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare, dacă ambele părți au efectuat cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise.
În cauză fiecare parte a fost de acord și a solicitat ieșirea din indiviziune, singura discuție purtându-se asupra cotei părți ce revine fiecăreia.
Mai mult, instanța a redus onorariul avocatului său la suma de 2500 lei iar prin aplicarea prevederilor art.276 cod procedură civilă a obligat-o pe ea la plata către recurentă a sumei de 117,07 sumă achitată recurentei prin mandat poștal la data de 19.12.2012 conform dovezii atașate.
În ceea ce privește solicitarea recurentei de reducere a onorariului avocatului său la suma de 1.000 lei, cât a plătit și recurenta, intimata apreciază că acest lucru nu se justifică deoarece atât recurenta cât și avocatul sunt din Urziceni, dosarul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni și deci nu a fost necesară deplasarea acestora în afara orașului.
Pe de altă parte, onorariile se stabilesc liber de fiecare avocat și se negociază cu clientul, neexistând vreo obligație legală de a uniformiza onorariile avocaților.
Nu în ultimul rând invocă intimata că avocata ei a lipsit motivat, fie din motive medicale fie din cauza condițiilor meteo nefavorabile sau când s-a amânat judecata pentru lipsa raportului de expertiză astfel că neprezentarea acesteia nu a produs vreun prejudiciu sau o tergiversare a procesului, ba din contra a redus cheltuielile de judecată suportate de intimată.
Apreciind că nu are nicio culpă procesuală intimata solicită respingerea recursului ca nefondat iar în subsidiar, în cazul în care se admite parțial cererea de recurs, intimata solicită obligarea recurentei să suporte cheltuielile de judecată
Analizând sentința recurată în raport de motivele invocate și de art.3041 cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții adverse, să plătească cheltuielile de judecată. Conform art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, judecătorii au posibilitatea să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță se reține că instanța de fond a dat eficiență acestor dispoziții și a redus cheltuielile de judecată constând în onorariul avocatului pârâtei de la 4263 lei la 2500 lei.
Susținerea recurentei că ar fi trebuit redusă suma reprezentând onorariu avocat la 1.000 lei, atât cât a plătit și ea pentru serviciile avocatului nu este fondată deoarece onorariile avocațiale nu sunt stabilite de lege într-o sumă fixă, legea prevăzând doar limitele - minimă și maximă - între care trebuie să se încadreze acest onorariu, și se stabilesc prin negociere între client și avocat, putând diferi de la un caz la altul în raport de împrejurările concrete ale fiecărui caz.
În speță instanța nu era obligată să egalizeze cheltuielile ocazionate de serviciile avocațiale cu atât mai mult cu cât, pe lângă complexitatea cauzei și activitatea avocaților, trebuia să se țină seama de faptul că avocatul pârâtei nu era din localitate și în onorariu său sunt incluse și deplasările, dar și de costul serviciilor stabilite de fiecare avocat.
În ceea ce privește cealaltă critică a recurentei în sensul că în cauză erau incidente dispozițiile art.274 alin.1 cod procedură civilă, pârâta fiind parte care a căzut în pretenții, această critică nu este fondată.
Astfel, în procesele de partaj, în care părțile sunt și reclamante și pârâte, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, proporțional cu cota ce revine fiecăreia.
Dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor și eventual obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective.
În speță se reține că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 2734,0 lei constând în 809 lei taxa judiciară de timbru, 1.000 lei onorariu avocat, 925,10 lei onorariu expert.
Pârâta a efectuat cheltuieli de judecată de 4.263 lei reprezentând onorariu avocat, aceste cheltuieli fiindu-i admise doar în limita sumei de 2.500 lei, instanța reducând onorariul avocatului de 4.263 lei pe care l-a considerat nejustificat față de obiectul și complexitatea cauzei și activitatea avocatului.
Făcând compensarea acestor cheltuieli rezultă o diferență de 234,10 lei și împărțind această sumă la 2 rezultă 117,05 lei pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantei,așa cum a reținut și instanța de fond.
Având în vedere că motivul de recurs invocat, cu argumentele aduse, nu este fondat și nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art.304 sau art.3041 cod procedură civilă, tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta L. A. domiciliată în Urziceni, ..6, ..B, . județul Ialomița împotriva sentinței civile nr.1402 din 24.10.2012 pronunțată de judecătoria Urziceni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. M. Z. I. G. T. I. B. C.
Red.tehnored. IMR
2 ex/27.02.2013
judec.fond M. Silviua-M.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2809/2013. Tribunalul... | Succesiune. Sentința nr. 12/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
