Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2809/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2809/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 755/98/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2809 F
Ședința publică din data de 08.11.2013
Tribunalul constituit din:
Președinte: D. C. – T.
Grefier: N. J.
Pe rol, amânarea pronunțării cauzei civile privind pe reclamantul M. S. prin PRIMAR, cu sediul în mun. S., ., județul Ialomița în contradictoriu cu pârâții M. C., cu sediul în mun. București, ., sector 3, S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în mun. S., .. 14, județul Ialomița, R. AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI EXPLOATĂRII FILMELOR „ROMÂNIAFILM” R.A., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. București, șoseaua Străulești, nr. 3 – 5, sector 1 și S.C. E. I. SR.L., cu sediul în mun. B., ., județul B., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera în cauză cât și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 08.11.2013.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 25.02.2013, sub nr._ reclamantul M. S. prin Primar, cu sediul în mun. S., ., județul Ialomița a chemat în judecată pârâtele S.C. E. I. S.R.L., cu sediul social în mun. B., ., apt. 49, județul B., R. Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor ”RomâniaFilm” R.A., cu sediul social în mun. București, . – 14, sector 1, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. București, ., sector 5 reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cu sediul în mun. S., .. 14, județul Ialomița și M. C., cu sediul în mun. București, ., sector 3, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3294/11.12.2012 și pe cale de consecință desființarea lui și repunerea părților în situația anterioară, iar urmare constatării nulității absolute a acestui act, să se dispună rectificarea cărții funciare nr._ UAT S., în sensul radierii din aceasta atât a dreptului de proprietate intabulat sub B1 în favoarea pârâtei S.C. E. I. S.R.L. (în speță dreptul de proprietate asupra construcției Cinematograful ”Ialomița” prin nr. cadastral_-C1, respectiv dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestei construcții identificat prin nr. cadastral_) cât și a dreptului de ipotecă legală în valoare de 41.534,60 lei intabulat sub C1 în favoarea Statului R. prin R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm”.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că prin adresa nr. 7985 din 17.12.2012 R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” a solicitat Direcției Impozite și Taxe S. scoaterea din evidență a imobilului Cinematograful ”Ialomița” motivat de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare susmenționat.
Ulterior, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița – B.C.P.I. S. a transmis spre știință încheierea de carte funciară nr. 4248/05.02.2013 pronunțată în dosarul nr. 4248/23.01.2013 împreună cu extrasul de carte funciară pentru informare din data de 23.01.2013 privind înscrierile efectuate în cartea funciară nr._ UAT S..
Motivele pe temeiul cărora se solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3294/11.12.2012 rezidă din faptul că imobilul ce constituie obiectul vânzării – Cinematograful ”Ialomița” (compus din clădire și teren aferent) nu se mai afla la data de 11.12.2012 în domeniul privat al Statului R., respectiv în administrarea R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” deoarece acesta fusese trecut încă din data de 02.01.2009, prin efectul Legii nr. 303/2008, din domeniul privat al statului în domeniul public al Municipiului S., respectiv din administrarea R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” în administrarea Consiliului Local S..
Astfel, susține reclamanta, câtă vreme bunurile obiect al contractului a cărei nulitate se solicită aparțineau la data încheierii actului domeniului public al Municipiului S., acestea erau inalienabile, fiind scoase din circuit civil, ceea ce face ca vânzarea – cumpărarea lor să fie o operațiune ce contravine ordinii publice, având astfel o cauză ilicită, sancțiunea fiind nulitatea absolută, așa cum este statuat expres în art. 1238 alin. 1 din Noul Cod Civil.
Pe de altă parte, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3294/11.12.2012 derivă și din aceea că părțile ce l-au semnat au indus în eroare notarul public sub aspectul că, potrivit O.U.G. nr. 47/2011, bunul vândut s-ar fi aflat (la data vânzării) în domeniul privat al statului, grație neperfectării protocolului de predare-primire prevăzut de dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, așa cum a fost modificat de pct. 8 al articolului unic al Legii nr. 303/2008.
Ori, în realitate, pârâtele cunoșteau faptul că prin aceste dispoziții menționate, legiuitorul nu a atribuit acestui ”protocol” valoarea unui act translativ de proprietate ci a considerat că actul în cauză reprezintă un simplu act de predare-primire a sălii/grădinii de spectacol cinematografic, în speță Cinematograful ”Ialomița” împreună cu terenul aferent, aceste aspecte fiind deja lămurite cu claritate prin deciziile anterioare ale Curții Constituționale nr. 1217/12.11.2008 și respectiv nr. 269/16.03.2010.
Se arată că prin aceste decizii s-a stabilit pe de o parte că toate sălile și grădinile de spectacol cinematografic, menționate în Anexa 1 a O.G. nr. 39/2005 au trecut, prin efectul legii, începând cu data de 02.01.2009, din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, iar pe de altă parte, că protocolul menționat la art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, avea valoarea unui simplu act de predare – primire a sălii/grădinii de spectacol cinematografic.
Astfel că, neîncheierea acestui protocol, în cazul în speță, nu a condus la rămânerea bunului în domeniul privat al statului, așa cum eronat și nelegal au considerat atât pârâtele, cât și Guvernul României prin O.U.G. nr. 47/2011.
Pentru cele menționate și reținând că la data perfectării contractului părțile cunoșteau că instanța constituțională urma să se pronunțe asupra neconstituționalității O.U.G. nr. 47/2011, având calitatea de părți în dosarul nr._ al Curții de Apel București, precum și în dosarul nr. 976/2012 al Curții Constituționale, iar acestea nu au informat notarul public despre situația concretă existentă, ci au preferat să încheie contractul, prezentându-i o situație nereală, reclamanta susține că actul se bazează pe o cauză juridică ilicită, prin care s-a urmărit fraudarea legii, cu consecința vătămării drepturilor pe care legea i le recunoștea.
În al treilea rând reclamantul susține că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare perfectat de pârâte decurge și din încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 1301 și art. 2013 alin. (2) cod civil raportat la prevederile art. 1244 din același cod.
Prin urmare, având în vedere că în fapt s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect strămutarea proprietății asupra unui imobil, reclamantul consideră că era imperios necesar ca cei ce au semnat contractul respectiv să-și dovedească puterea de reprezentare tot printr-un înscris autentic.
Cum reprezentarea statului sa făcut de cel care a semnat contractul în baza unei împuterniciri date de fostul ministru al Ministerului C., cultelor și Patrimoniului Național, iar nu în baza unui înscris autentic, ceea ce atrage nulitatea actului încheiat în baza unui mandat care nu a îmbrăcat forma legală obligatorie.
Se mai susține de către reclamant, că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare perfectat de pârâte decurge și din faptul că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 1676 Cod civil, potrivit cărora ”în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară”.
Ori aceste dispoziții impun ca înainte de perfectarea actului vânzării în formă autentică, vânzătorul să ceară înscrierea imobilului într-o carte funciară, respectiv să-și intabuleze dreptul de proprietate în aceeași carte funciară.
Cum vânzarea – cumpărarea a cărei nulitate se solicită a fi constatată nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de lege, în care dobândirea proprietății se poate realiza fără ca anterior să se fi înscris dreptul real în cartea funciară, reclamantul susține că statul avea obligația ca înainte de vânzare, să – și fi intabulat dreptul de proprietate privată, pe care susține că îl avea, în cartea funciară.
În susținerea cererii sale reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
În cauză a fost depusă întâmpinare de către M. C., prin care se invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe dispozițiile art. 3 din Legea nr. 15/1990 și respectiv art. 2 din H.G. nr. 530/1991, potrivit cărora ”regiile autonome sunt persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară”.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii de chemare în judecată, susținându-se că toate criticile de nelegalitate invocate de reclamant sunt lipsite de temei, aceste bunuri aflându-se în mod evident în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” R.A., fiind incluse în Anexa 1 a ordonanței a cărei neconstituționalitate s-a constatat, numai imobilele pentru care nu s-a încheiat un protocol de predare.
Pârâta S.C. E. I. S.R.L. a depus la rându-i întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Cât privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița se invocă dispozițiile art. 107 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora ”cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, Și cum pârâta își are sediul în mun. B., consideră că Tribunalul B. este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. S. se susține că acesta nu dovedește în prezenta cauză dreptul de proprietate asupra imobilului, simpla afirmație și interpretare, după propriul raționament, a legii neținând loc de titlu de proprietate.
Referitor la excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii se susține faptul că reclamantul trebuie să facă dovada că are un interes juridic recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct, ceea ce în cauză nu există, deoarece, folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni nu-l vizează pe cel care a investit instanța cu soluționarea litigiului, ci vizează alte persoane, în concret prin anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3294/11.12.2012 reclamantul nu justifică un interes juridic recunoscut de lege, născut, actual și direct, pentru că Cinematograful ”Ialomița” se va reîntoarce în patrimoniul statului și respectiv în administrarea R.A.D.E.F. RomâniaFilm și nicidecum în patrimoniul reclamantului pentru că nu a fost niciodată proprietar al acestui imobil.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că susținerea reclamantului că bunurile obiect al contractului ar fi fost inalienabile sunt nefondate, bazându-se pe o interpretare greșită a legii, care a statuat că punerea în aplicare a dispozițiilor legale privind preluarea imobilelor în proprietatea unităților administrativ teritoriale, se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativ – teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către R.A.D.E.F. Româniafilm, în 6 luni de la . legii, protocol care trebuie asumat de consiliile locale prin hotărâre.
Câtă vreme aceste operațiuni nu au fost realizate, considerând că transferul bunului din patrimoniul R.A.D.E.F. Româniafilm în patrimoniul unității administrativ – teritoriale nu s-a produs ope legis, așa cum susține reclamantul, pârâta consideră acțiunea neîntemeiată, menționând că la data vânzării bunul se afla în proprietatea privată a statului român.
Susținerea reclamantului că obiectul actului atacat ar fi ilicit, întrucât bunul nu se afla în circuitul civil, este apreciată de către pârâtă ca neîntemeiată, aceasta menționând că bunul se afla în proprietatea privată a statului, fiind înscris în cartea funciară a cărei rectificare se solicită prin capătul de cerere accesoriu.
Referitor la cauza ilicită a contractului, pe care a invocat-o reclamantul, pârâta consideră susținerea neîntemeiată, menționând că prin vânzarea – cumpărarea intervenită între ea și statul român nu s-a eludat nicio normă dintre cele care reglementează cauza ilicită și cauza imorală, pârâta învederând că încheierea contractului s-a făcut ca urmare a obligației impuse printr-o hotărâre judecătorească ce a rămas definitivă și irevocabilă.
Pârâta arată că declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 47/2011 nu are relevanță în cauză, deoarece contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat la data de 11.12.2012, iar decizia invocată de reclamant s-a pronunțat la data de 22.01.2013, aceasta producând efecte doar pentru viitor.
În ceea ce privește nulitatea contractului dată de faptul că reprezentantul statului nu a fost mandatat să semneze actul printr-un înscris autentic, pârâta arată că, pe de o parte sub acest aspect nu sunt incidente în cauză dispozițiile Noului Cod civil invocate de reclamant, împuternicirea fiind dată în anul 2009, când erau în vigoare prevederile Codului civil de la 1864, iar pe de altă parte, împuternicirea dată de ministru are valoarea unui act autentic, fiind dată de un funcționar public ]n exercitarea atribuțiilor legale.
Pârâta R. Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor ”RomâniaFilm” R.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat aceleași excepții ce au fost invocate de pârâta S.C. E. I. S.R.L., cu aceeași argumentare, respectiv excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii, pe fondul cauzei solicitându-se respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Reclamantul M. S. prin Primar a răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul M. C., solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, susținându-se că atâta timp cât el este cel care a dat mandat pârâtei R.A.D.E.F. RomâniaFilm și reprezentantului acesteia să semneze actul vânzării în numele Statului R., acesta trebuie să-și asume responsabilitatea pentru încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât, față de dispozițiile art. 66 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005, pârâta R.A.D.E.F. RomâniaFilm este o entitate juridică aflată sub ”autoritatea” Ministerului C..
Chiar dacă în opinia reclamantului, contractul trebuia încheiat în numele Statului R. de Ministerul Finanțelor Publice, prin ministrul de resort, sau de către o persoană fizică împuternicită de acesta prin procură autentică, acesta susține că față de condițiile concrete în care s-a semnat contractul se justifică participarea în proces a Ministerului C. în calitate de pârât, astfel că se impune respingerea excepției.
În ceea ce privește susținerile pârâtei pe fondul cauzei se arată că și acestea sunt nefondate, urmând a fi înlăturate, întrucât în opinia reclamantului, acestea sunt lipsite de fundament juridic, transferul dreptului de proprietate operând prin efectul legii, iar nu așa cum a învederat pârâtul, doar în acele situații punctuale în care s-ar fi perfectat ”protocolul” de predare-primire al bunului între primarul unității beneficiare și reprezentantul R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm”.
Pârâtul M. C. a răspuns la întâmpinarea formulată de S.C. E. I. S.R.L., solicitând admiterea excepțiilor invocate de această pârâtă și respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Reclamantul M. S. prin Primar a răspuns la întâmpinările formulate de pârâtele R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm” și S.C. E. I. S.R.L., apreciindu-se că acestea sunt practic identice sub aspectul conținutului și a solicitărilor formulate, cu excepția solicitării privind declinarea competenței de soluționare a cauzei.
Sunt analizate excepțiile invocate, pe care reclamantul le consideră nefondate, arătând că în ceea ce privește competența aceasta aparține, în cazul în care pârât este statul sau o altă autoritate, atât instanței de la sediul reclamantului, cât și de la sediul pârâtului, în cauză reclamantul, care are alegerea între mai multe instanțe competente înțelegând să investească instanța de la sediul său, unde se află și imobilul obiect al contractului.
Întrucât reclamantul susține, pentru argumentele invocate și în cererea de chemare în judecată, că este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, acesta consideră că are legitimare procesuală activă pentru a solicita desființarea contractului de vânzare – cumpărare, solicitând respingerea excepției lipsei calității sale procesuale active.
Cu privire la apărările formulate de pârâte pe fondul cauzei se arată că acestea nu conduc la înlăturarea susținerilor privitoare la incidența motivelor ce atrag nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare – încălcarea principiului inalienabilității bunurilor proprietate publică, încălcarea normelor referitoare la condițiile esențiale de validitate ale unui contract, fraudarea legii.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 35 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora ”cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.
În dezvoltarea excepției se arată că pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes și prin acțiune să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.
Pârâtul susține că dispozițiile legale menționate instituie principiul subsidiarității acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acțiunii.
Cum reclamantul a invocat în cererea formulată că potrivit pct. 8 al articolului unic al Legii nr.303/2008, imobilul ce constituie obiectul vânzării – cumpărării Cinematograful Ialomița – compus din clădire și teren aferent, nu se mai afla la data de 11.12.2012 în domeniul privat al Statului R. ci trecuse încă din data de 02.01.2009 în domeniul public al unității administrativ teritoriale M. S., prin efectul legii, reținând și că față de principiul relativității contractelor, în caz de desființare a actului de vânzare și repunere a părților în situația anterioară, efectele se produc numai în raport cu părțile contractante, astfel că bunul ar reveni în posesia vânzătorului, pârâtul susține că reclamantul poate să-și valorifice dreptul de proprietate pretins printr-o acțiune în revendicare.
Pe fondul cauzei, pârâtul S. R. a solicitat respingerea acțiunii, susținând că față de dispozițiile legale aplicabile și care erau în vigoare la data încheierii contractului, respectiv articolul unic al Legii nr. 303/2008, pentru a opera transferul dreptului de proprietate din domeniul privat al statului în cel al reclamantului era necesar să se încheie protocolul semnat de către primar și reprezentatul administratorului bunului, R.A.D.E.F. ROMÂNIAFILM, protocol ce trebuia asumat și de către Consiliul local.
Cum aceste formalități nu au avut loc până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 47/2011, care oprea încheierea protocoalelor ulterior, reținând și că vânzarea – cumpărarea a cărei nulitate se solicită a avut loc la o dată la care acest act normativ nu fusese declarat neconstituțional, pârâtul susține că invocarea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului, sunt lipsite de temei legal.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu prin care se solicită rectificarea cărții funciare, pârâtul menționează că în lipsa unui document care să ateste justețea demersului juridic al reclamantului sau a unei acțiunii are ar lămuri fondul raporturilor juridice, solicitarea reclamantului apare ca nefondată, astfel că trebuie respinsă.
Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtul S. R., reclamantul susține în esență că acțiunea în constatarea nulității actului juridic, a contractului de vânzare – cumpărare, nu este o acțiune în constatare ci este o acțiune în realizare, deoarece prin aceasta nu se urmărește constatarea unui drept, ci, ca urmare a desființării actului, se modifică raporturile juridice dintre părți, acestea fiind puse într-o altă situație juridică decât aceea pe care o aveau înainte de anulare.
Susține reclamantul că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic este un mijloc de apărare al dreptului de proprietate, iar în ceea ce privește promovarea unei acțiuni în revendicare, nu se poate pune problema, față de faptul că aceasta este definită ca o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește, ori în cauză, reclamantul nu a avut niciodată posesia bunului anterior încheierii contractului.
Referitor la susținerea pârâtului că prin desființarea actului efectele se produc numai între părțile contractante, reclamantul arată că, chiar dacă consecința imediată este că bunul se predă vânzătorului, asta nu face ca acțiunea în constatarea nulității pe care a promovat – o să fie inadmisibilă, deoarece, prin repunerea părților în situația anterioară se creează premiza ca ulterior, reclamantul să uzeze de formele legale pentru a dobândi bunul în materialitatea lui.
Susținerile pârâtului S. R., pe fondul cauzei, sunt apreciate de reclamant ca neîntemeiate, acesta menționând că, așa cum s-a arătat și în deciziile nr. 269/16.03.2010 și nr.19/22.01.2013 ale Curții Constituționale, protocoalele de predare – primire ce trebuiau încheiate între R.A.D.E.F. ”RomâniaFilm și reprezentantul unității administrativ teritoriale care a devenit proprietara imobilelor în baza legii, nu aveau valoarea unui titlu de proprietate ci reprezentau un simplu act prin care bunurile erau preluate, respectiv modalitatea practică de preluare.
Reclamantul consideră că nici argumentele pentru care pârâtul S. R. a solicitat respingerea capătului de cerere accesoriu, nu pot fi primite, deoarece, potrivit legii, rectificarea unei cărți funciare poate fi solicitată de orice persoană interesată, care dovedește că înscrierea respectivă nu mai corespunde cu situația juridică reală a imobilului.
Cum admiterea acțiunii în anulare ar avea ca efect evidențierea situației juridice reale a imobilului și cum legiuitorul a reglementat în plan procesual posibilitatea promovării acțiunii în rectificare fie concomitent cu acțiunea de fond, cum este cazul în speță, fie separat, reclamantul susține că demersul său juridic este justificat, apărările pârâtului fiind nefondate.
Având în vedere excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a luat în discuție cu prioritate această excepție, pe care a admis-o ca întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Noul Cod de procedură civilă instituie în art.35, teza a doua, principiul subsidiarității acțiunii în constatare față de cererea de realizare a dreptului, spunând că “cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.
Prin urmare, între alte condiții instituite de art. 35 N.C.P.C., o acțiune în constatare este admisibilă numai dacă partea nu “poate cere” realizarea dreptului său.
Din interpretarea literală, dar și logică, a articolului menționat, rezultă că acțiunea în realizare ce determină inadmisibilitatea acțiunii în constatare trebuie să aibă în vedere același drept care s-a urmărit a fi protejat pe calea acțiunii in constatare, iar nu altul.
În cauză însă, nu se pune problema inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant în raport de dispozițiile legale menționate, ci, față de situația de fapt concretă expusă de către acesta și de dreptul de proprietate pretins, având în vedere și efectele pe care le-ar produce hotărârea prin care s-ar constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, cererea apare ca fiind inadmisibilă, câtă vreme reclamantul are la îndemână acțiunea în revendicare.
Acțiunea în constatarea nulității unui act juridic, respectiv a unui contract de vânzare – cumpărare, cum este cazul în speță, este considerată în doctrină și jurisprudență ca fiind o acțiune în realizare.
Cu toate acestea, exercitarea unei astfel de acțiuni apare ca inadmisibilă, întrucât în cazul vânzării bunului altuia, cum apare a fi cel în speță față de motivele de fapt invocate, adevăratul proprietar, așa cum se pretinde reclamantul, care nu are posesia bunului, are la îndemână împotriva cumpărătorului, acțiunea în revendicare, iar nu acțiunea în constatarea nulității contractului încheiat de cumpărător cu un neproprietar.
Acesta deoarece, faptul că vânzătorul nu a fost proprietarul bunului vândut, poate fi motiv de anulare a contractului, pentru eroare – viciu de consimțământ – asupra calității esențiale a vânzătorului, care a fost considerat de cumpărător proprietar al bunului, însă fiind o nulitate relativă, ea nu poate fi solicitată de către adevăratul proprietar, deoarece acesta este terț față de contract.
Invocarea nulității absolute a contractului, întrucât bunul nu se afla în circuitul civil, deoarece acesta aparținea la data vânzării domeniului public al unității administrativ teritoriale – M. S., așa cum pretinde reclamantul, nu justifică demersul juridic al acestuia, respectiv promovarea unei acțiunii prin care să fie desființat contractul de vânzare – cumpărare având ca obiect bunuri inalienabile, deoarece hotărârea care s-ar pronunța nu ar avea ca efect . reclamantului, ci doar revenirea acestuia la vânzător, prin repunerea părților în situația anterioară încheierii actului.
Întrucât potrivit art. 136 alin. 4 din Constituția României sunt inalienabile bunurile aparținând proprietății publice, indiferent dacă aceasta este a statului sau a unităților administrativ teritoriale, un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect astfel de bunuri fiind nul absolut, astfel că lipsa valabilității titlului pârâtei S.C. E. I. S.R.L., cea care are posesia bunurilor, poate fi invocată de către reclamant direct în cadrul acțiunii în revendicare a bunurilor, nefiind necesară constatarea acesteia în prealabil, întrucât o astfel de acțiune este, așa cum s-a arătat mai sus, lipsită de efecte juridice în ceea ce-l privește pe cel ce se pretinde adevăratul proprietar al bunurilor.
Pentru toate considerentele enunțate, apreciind ca fiind întemeiată excepția invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, privind inadmisibilitatea acțiunii, tribunalul o admite și pe cale de consecință va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M. S. prin Primar.
Văzând și dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca fiind întemeiată excepția invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, privind inadmisibilitatea acțiunii.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M. S. prin PRIMAR, cu sediul în mun. S., ., județul Ialomița în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în mun. S., .. 14, județul Ialomița, S.C. E. I. SR.L., cu sediul în mun. B., ., apt. 49, județul B., R.A.D.E.F. „ROMÂNIAFILM” R.A., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. București, șoseaua Străulești, nr. 3 – 5, sector 1 și M. C., cu sediul în mun. București, ., sector 3.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. / tehnored.: D.C.T.
7 ex. / 09.12.2013
| ← Evacuare. Decizia nr. 716/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
