Pretenţii. Decizia nr. 1267/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1267/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 4364/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1267 R
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - I. R. M.
Judecător – B. M.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul-pârât B. N. împotriva sentinței civile nr.1522/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat O. Rucsandra reprezentând pe recurentul-pârât și avocat C. G. reprezentând intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și față de actele și lucrările dosarului apreciază procedura probatorie închisă cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat O. Rucsandra pentru recurentul-pârât solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului arată că instanța de fond a apreciat că prin probatoriul administrat reclamanta a dovedit temeinicia susținerilor și existența debitului principal restant iar pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată. A mai reținut instanța de fond că pârâtul și-a încălcat obligația contractuală principală de plată a mărfurilor livrate.
Or, prin întâmpinare pârâtul a recunoscut că nu a achitat prețul însă nu din rea-credință ci pentru că mărfurile livrate nu erau la calitatea contractată, nu erau însoțite de Certificatul de analiză a calității și de Instrucțiunile de utilizare. Tot prin întâmpinare pârâtul a invocat clauzele contractuale de la punctele 3.1 și 3.2 și a menționat că reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii obligațiilor sale.
Solicită a se observa că instanța de fond nu a luat în seamă precizarea pârâtului în sensul că mărfurile nu au fost livrate conform contractului. Cât privește semnăturile de pe facturi. Acestea sunt semnate de altcineva nu de recurent.
Apreciind că motivele de recurs sunt întemeiate, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamantă, cu plata cheltuielilor de judecată.
Avocat C. G. pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În combaterea recursului solicită a se constata că reclamanta a livrat marfa corespunzătoare calitativ și consideră că în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, fiind dovedită pe deplin, recurentul-pârât semnând contractul de vânzare-cumpărare precum și cele trei facturi care atestau vânzarea mărfurilor.
De asemenea, solicită a se avea în vedere răspunsul la întrebarea nr.8 din interogatoriul luat recurentului-pârât, unde acesta afirmă că semnăturile de pe contract și facturi îi aparțin.
Cât privește critica privind lipsa certificatului de calitate solicită a se constata că intimata-reclamantă a făcut dovada predării mărfurilor și invocă în acest sens certificatul de calitate al furnizorului, certificat ce nu a fost contestat de către pârât.
Apreciind ca neîntemeiat recursul, solicită respingerea acestuia și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, fără plata cheltuielilor de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1522 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta .., cu sediul în mun. Fetești, . 2, ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. N., domiciliat în mun. Slobozia, .. 23 A, jud. Ialomița.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 27.362,86 lei, reprezentând contravaloare produse, dobânda de 1,5 % pe lună calculată asupra sumei de 22.905,12 lei pentru perioada 01.12.2009 – 20.07.2010 și penalități de 0,3 % pe zi de întârziere, aferente debitului principal restant, pentru perioada 20.07.2010 până la data stingerii creanței, fără ca penalitățile să poată depăși valoarea debitului principal.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. a obligat pe pârât să plătească reclamantei și suma de 1.710,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Totodată, s-a respins,ca neîntemeiată, cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamantă și pârât s-au derulat relații comerciale, constând în vânzarea cumpărarea unor produse conform contractului nr. 103 din 25.11.2009.
În baza acestui contract și a anexei A la contract, s-a stabilit ca reclamanta să livreze pârâtului pesticide, semințe și îngrășăminte foliare, în sumă totală de 27.362,86 lei, cantitățile de produse fiind evidențiate la punctele nr. 1-6 din anexa A, ce face parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare menționat .
Conform facturilor nr._/25.11.2009, nr._/25.11.2009 și nr._/29.04.2010, evidențiate în cererea adresată instanței, însușite de pârât prin semnătură indescifrabilă, reclamanta a vândut acestuia în mod efectiv, produse în valoare totală de 27.362,86 lei .
În baza precizărilor din întâmpinare instanța a constatat că pârâtul nu a contestat realitatea, comunicarea și nici valoarea facturilor ce se pretinde că nu au fost achitate. De asemenea, din întâmpinare rezultă în mod implicit că pârâtul nu a plătit contravaloarea mărfurilor livrate, deși nu a returnat mărfurile primite de la reclamantă, încălcând astfel obligația sa contractuală principală de plată a mărfurilor livrate, ori de restituire a acestor mărfuri în cazuri obiectiv și temeinic justificate .
Potrivit dispozițiilor art. 969-970 Cod civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și trebuiesc executate cu bună-credință.
De asemenea, in baza art. 1073 cod civil reclamanta în calitate de creditor este în drept să pretindă de la pârâtă îndeplinirea exactă a obligației asumate, în caz contrar având dreptul de dezdăunare.
Potrivit art. 46 Cod comercial obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează printre altele și cu facturi acceptate, iar in baza art. 43 din același cod „Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”.
În temeiul art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.
În alin. 4 al aceluiași articol se arată că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru aceasta determinare ar fi nevoie de un calcul distinct.
Instanța a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite aceste cerințe legale, creanța reclamantei fiind certă, lichidă și exigibilă.
Astfel, prin răspunsurile date la interogatoriu pârâtul a recunoscut că a încheiat contractul respectiv cu reclamanta (întrebarea nr. 1, fila 37), că i s-a livrat circa 9 tone de grâu (ce apare menționat în factura anexată la fila 7), iar la întrebarea nr. 3, pârâtul a recunoscut că nu a achitat reclamantei nici o sumă de bani din facturile evidențiate .
De asemenea, prin răspunsul dat la întrebarea nr. 4 (fila 37 dosar), pârâtul a recunoscut că în conformitate cu clauza prevăzută în anexa A la contractul nr. 103 din 25.11.2009, a convenit cu reclamanta ca suma de 22.905,12 lei, evidențiată în facturile nr._/25.11.2009 și nr._/25.11.2009, să fie considerată o creditare făcută de reclamantă, începând cu data de 01.12.2009, până la încasarea sumelor ce urma să fie obținute de pârât din producția realizată în anul 2010, dar nu mai târziu de data de 20.07.2010 iar pentru fiecare lună de creditare, pârâtul să achite o dobândă de 1,5 %.
Totodată, prin răspunsurile date la întrebările 7 și 8 (fila 38), pârâtul a arătat că semnăturile din facturile anexate cererii îi aparțin și că a primit de la reclamantă produsele menționate în aceste facturi.
Apărarea pârâtului în sensul că nu ar datora reclamantei suma pretinsă, întrucât aceasta i-ar fi livrat produse necorespunzătoare calitativ, nu a fost acceptată de instanță, deoarece pe de-o parte, această susținere nu a fost dovedită în cauză cu nici un mijloc de probă admis de lege, fiind o simplă alegație fără suport probator, iar pe de altă parte a fost infirmată de înscrisurile aflate la dosar (avize de însoțire a mărfii și certificat de calitate -filele 78-104) și în consecință a fost înlăturată.
Prin urmare, instanța a apreciat că prin probatoriul administrat în cauză mai sus analizat, reclamanta a reușit să dovedească temeinicia susținerilor sale si existenta debitului principal restant în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, condiții în care instanța apreciază că acest capăt de cerere este întemeiat .
Totodată, s-a reținut că prin același contract, părțile au stabilit ca suma totală de 22.905,12 lei, evidențiată în facturile nr._/25.11.2009 și nr._/25.11.2009, să fie considerată o creditare făcută de reclamantă, iar pentru fiecare lună de creditare, pârâtul să achite o dobândă de 1,5 %, începând cu data de 01.12.2009, până la data de 20.07.2010 .
De asemenea, potrivit art. 6 pct. 1 din contractul nr. 103 din 25.11.2009 încheiat de părți, pârâtul datorează și penalități de 0,3 % pe zi de întârziere, calculate la sumele neachitate în termen .
Analizând legalitatea acestei clauze în raport cu disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002, instanța a apreciat-o ca fiind o clauză abuzivă.
Având în vedere că actul normativ menționat anterior a fost adoptat pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate, poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, în repetate rânduri, stabilind că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva Comunității Europene nr. 93/13 presupune ca instanța națională să poată verifica, din oficiu, dacă o clauză a contractului dedus judecății are sau nu caracter abuziv.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat ca fiind echitabilă plafonarea acestor daune moratorii la nivelul cuantumului debitului principal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B. N., criticând-o pentru netemeinicie.
Motivele de recurs invocate de recurent se referă în esență la următoarele aspecte:
- instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanta a dovedit temeinicia susținerilor sale și existența debitului principal restant, iar pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată;
- instanța a înlăturat în mod nefondat apărările pârâtului, în sensul că mărfurile nu au fost livrate de reclamantă cu respectarea obligațiilor asumate prin contract, pct.3.1 și 3.2, referitoare la calitatea produselor;
- instanța nu a avut în vedere lipsa certificatului de analiză a calității pentru produsele livrate, precum și faptul că facturile și avizele de însoțire a mărfii nu sunt semnate de pârât, ci de alte persoane.
Sunt dezvoltate aceste motive de recurs și se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulată de reclamantă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
La data de 31.10.2013, intimata - reclamantă .. a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea în tot a sentinței civile recurate, ca legală și temeinică.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
Tribunalul, analizând sentința recurată și actele dosarului, în raport de criticile formulate în recurs, susținerile părților, dispozițiile legale incidente, precum și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Conform art. 969 alin.1 din Codul civil, în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Potrivit principiului forței obligatorii a actului juridic civil – pacta sunt servanda – contractul legal încheiat are forță obligatorie și se impune semnatarilor lui întocmai ca legea, fundamentul acestui principiu fiind reprezentat de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile.
În prezenta cauză, instanța de control judiciar, făcând propriul examen al probelor administrate, constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, încât criticile recurentului pârât nu vor fi primite.
Diferit de susținerile recurentului, tribunalul reține că, prin dovezile administrate, reclamanta a dovedit existența datoriei pârâtului, izvorul acesteia fiind contractul nr. 103 din 25.11.2009 de vânzare-cumpărare de semințe, îngrășăminte și pesticide, respectiv facturile nr._/25.11.2009, nr._/25.11.2009 și nr._/29.04.2010.
Pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, asumată prin contract, recunoscând, prin întâmpinare, că nu a achitat prețul, însă nu din rea-credință, ci pentru că avizele de expediție a mărfurilor livrate nu erau însoțite de certificatul de analiză a calității.
Ori, la dosar există certificatul de calitate nr._ din 25.11.2009 (fila 41), semnat de părți, inclusiv de recurentul-pârât B. N., cu privire la care deși acesta din urmă îl contestă, nu s-a înscris în fals.
Sunt considerațiuni pentru care, apreciind că hotărârea recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât B. N. domiciliat în mun. Slobozia, .. 23 A, jud. Ialomița împotriva sentinței civile nr.1522 din data de 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2013.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. M. B. M. M. L. I. B. C.
Red.B.M.
Tehnored. D.A.
2 ex/16.12.2013
Judec.fond Ș. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 137/2013.... → |
|---|
