Uz. Sentința nr. 1348/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1348/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 676/330/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1348F
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. R. SA - SUCURSALA DE ÎNMAGAZINARE SUBTERANĂ A GAZELOR NATURALE PLOIEȘTI în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA D. STATULUI și S. R. -PRIN MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect uz.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2013, consemnate fiind în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea astăzi, 19.03.2013
După deliberare.
INSTANȚA
Prin decizia civilă nr.79/A/08.11.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în baza art.297 alin.2 Cod procedură civilă s-au admis apelurile declarat de S.N.G.N. R. SA – SÎSGN Ploiești și Agenția D. Statului București împotriva sentinței civile nr.1013/29.06.2011 a Judecătoriei Urziceni pe care a anulat-o și a fost reținută cauza spre rejudecare în fond.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta S. R. SA SISGN Ploiești a solicitat stabilirea unei drept de uz asupra suprafeței de 1914 m, categoria de folosință neproductiv aflat în administrarea Agenției D. Statului București, în tarlaua 407/1/3 . administrativ al Municipiului Urziceni, pe care reclamanta are amplasat un obiectiv denumit ,,Stație de uscare B -32 Urziceni”.
În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de concesionar și producător în sectorul gazelor naturale, activitate de utilitate publică, consacrată prin prevederile Legii petrolului nr. 238/2004 și a Legii gazelor naturale nr.351/2004, iar ca urmare a programului de investiții a fost realizată investiția ,,Stație de uscare B-32 Urziceni”, investiție care s-a realizat pe terenul deținut în administrare de către pârâta Agenția D. Statului București în baza unui contract de închiriere ce a expirat în noiembrie 2007.
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru S. R., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că investiția s-a realizat pe terenul deținut de Agenția D. Statului în administrare, ori el are calitatea de terț neavând terenul în proprietate sau în administrare.
În întâmpinarea depusă pârâta Agenția D. Statului București a solicitat conexarea prezentei cauze cu cauza ce formează obiectul dosarului nr. 728/330/201, având ca obiect cererea aceleiași reclamante prin care a solicitat obligarea Agenției D. Statului la încheierea unui contract de închiriere pentru aceeași suprafață de teren. Pe fondul cauzei, pârâta Agenția D. Statului București a învederat refuzul reclamantei de a încheia contractul de închiriere, prețul folosinței fiind deja stabilit de pârâta Agenția D. Statului București prin art. 7 din Hotărârea nr.13/12.10.2009 a Consiliului de Administrare al Agenției D. Statului București, respectiv o chirie anuală începând cu 11.11.2007 în valoare de 24.333,26 euro, și constituirea unei scrisori de garanție în favoarea Agenției D. Statului cu o valabilitate de 1 an și valoarea de 50.000 euro. Pe calea cererii reconvenționale, în schimbul folosinței terenului s-a solicitat acordarea cuantumului despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin art. 7 din Hotărârea Consiliului de Administrare al Agenției D. Statului nr.13/12.10.2009.
Prin sentința civilă nr. 2717F/06.12.2011, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru S. R..
A admis în parte cererea principală și a stabilit în favoarea reclamantei un drept de uz cu titlu gratuit până la 1 octombrie 2011 asupra suprafeței de 1914 mp teren neproductiv aferent obiectivului de investiții, Stație de uscare B-32 Urziceni.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru S. R. pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins cererea reconvențională formulată de Agenția D. Statului București.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond, a reținut că terenul se află in proprietatea privată a statului-persoană juridica de drept public (legea vorbește de proprietate publica sau privata a persoanei fizice sau juridice) și în administrarea A.D.S.-ului, că reclamanta are calitatea de producător și concesionar în domeniul gazelor naturale conform Legii gazelor nr.351/2004, tribunalul a apreciat că aceasta beneficiază de prevederile art.86 din Legea 351/2004 privind existenta unui drept de uz, pe durata de viață a obiectivului Stația de uscare B.32 Urziceni, cu titlu gratuit pana la 1 oct. 2011, data abrogării art.90 alin.2 din legea 351/2004.Dupa această dată parata Agenția D. Statului este îndreptățită la despăgubiri stabilite in condițiile art.91 din Legea 351/2004.
Tribunalul a respins cererea reconvenționala a pârâtei Agenția D. Statului București, întrucât până la 1 octombrie 2011 exercitarea dreptului de uz se face cu titlu gratuit, iar obiectivul ei nu este plata unor eventuale despăgubiri în condițiile art. 90 alin.2-91 din Legea 351/2004, ci plata contravalorii chiriei.
Cu privirea la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru S. R., tribunalul a considerat-o ca fiind fondată, terenul aflându-se în proprietatea privată a statului si administrat de Agenția D. Statului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nefiind parte în acest raport juridic.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au formulat recurs, în termen legal, atât reclamanta S.N.G.N. R. SA – SISGN Ploiești, cât și pârâta Agenția D. Statului București, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.1503/R/17.09.2012 a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.N.G.N. R. SA – Sucursale de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploiești împotriva sentinței civile nr. 2717 F/06.12.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu recurenta-pârâtă Agenția D. Statului.
A modificat în parte sentința, în sensul că a admis în totalitate acțiunea și a stabilit în favoarea reclamantei un drept de uz pe durată de viață a obiectivului Stația de Uscare B 32 Urziceni.
A admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția D. Statului împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă S.N.G.N. R. SA – SISGN Ploiești și cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
A casat în parte sentința și a trimis, spre rejudecare, pe fond, cererea reconvențională.
Pentru a dispune astfel instanța de recurs a reținut că deși de la data de 1 octombrie 2011dreptul de uz exercitat de producătorul și concesionarul în domeniul gazelor naturale poate fi acordat cu plata de despăgubiri, în condițiile art. 91 din legea gazelor, perioada de acordare a dreptului de folosință este în continuare menținută prin textele de lege respective, inclusiv prin art. 91 și ca urmare, dreptul de uz trebuia acordat pe toată durata de viață a obiectului respectiv, urmând ca despăgubirile aferente să fie stabilite de către instanța de judecată.
În ceea ce privește cererea reconvențională a Agenției D. Statului de obligare a reclamantei la plata de despăgubiri, curtea a apreciat că în virtutea rolului său activ prevăzut de art.129 alin.4 Cod procedură civilă instanța de fond era datoare a pune în discuția părților eventuale probe din care să rezulte cuantumul despăgubirilor datorate în raport de criteriile prevăzute de art.91 din Legea gazelor.
După reînregistrare la instanța de fond, având în vedere dispozițiile instanței de recurs și prevederile art.315 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța de fond a solicitat reclamantei să precizeze cuantumul despăgubirilor solicitate conform art.91 din Legea gazelor și probele de care înțelege să se folosească în cauză.
Prin adresa_/14.01.2013 Agenția D. Statului București a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate în baza art.91 din Legea gazelor pentru suprafața de 1.914 mp ce se află în administrarea Agenției D. Statului în tarlaua 407/1 pe teritoriul administrativ al orașului Urziceni, în cuantum de 24.333,26 euro așa cum rezultă și din art.7 din Hotărârea nr.13/12.10.2009 a Comitetului de Administrare al Agenției D. Statului.
Ulterior, prin adresa_/23.01.2013, pârâta-reclamantă Agenția D. Statului București a solicitat ca probă nota de informare și decizia întocmită de Direcția de Fond Funciar sub nr._/7.10.2009 pentru Consiliul de Administrație al Agenției D. Statului, în baza căreia a fost adoptat art.7 din Hotărârea Consiliului de Administrație al Agenției D. Statului nr.13/12.10.2009.
Cât privește pârâta-reclamantă S. R. SA - Sucursala de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploiești, inițial, în ședința din 12.02.2013 și-a manifestat intenția de a solicita o expertiză al cărei obiective i s-a pus în vedere să le depună pentru a fi puse în discuția părților, pentru ca ulterior să solicite stabilirea cval cuantumului despăgubirilor prin raportare la HCL Urziceni nr.8/2011, care stabilește prețul de închiriere a terenurilor din intravilanul municipiului Urziceni la 0,5 euro euro/mp/lună.
Altfel spus, între părți există divergență doar cu privire la cuantumul despăgubirilor, nu și la îndreptățirea pârâtei Agenția D. Statului de a primi despăgubiri.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, Nota de informare și decizia întocmită pentru Consiliul de Administrație al Agenției D. Statului nr._/7.10.2009 stabilește o chirie anuală de 24.333,26 euro/ha ceea ce corespunde unei despăgubiri anuale raportat la suprafața de 2914 mp de 4657,38 euro, iar conform criteriilor acceptate de pârâta S. R. SA - Sucursala de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploiești, cuantumul despăgubirilor ar fi de 1914 mp x 0,5 x 12 luni adică 11.484 euro anual.
Având în vedere principiul disponibilității și cum reclamanta din cererea reconvențională - Agenția D. Statului București a solicitat suma de 4657,38 euro, instanța va admite cererea reconvențională și va obliga pârâta către reclamantă la plata de despăgubiri în cuantum reprezentând cval în lei a sumei de 4657,38 euro la curs BNR din ziua plății, anual, începând cu anul 2010 și până la expirarea duratei de folosință a terenului.
Văzând și prevederile art.299 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte cererea reconvențională formulată de AGENȚIA D. STATULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..43, sector 1 în contradictoriu cu reclamanta S. R. SA - SUCURSALA DE ÎNMAGAZINARE SUBTERANĂ A GAZELOR NATURALE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., nr.184, județul Prahova.
Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata de despăgubiri în cuantum reprezentând cval în lei a sumei de 4657,38 euro la curs BNR din ziua plății, anual, începând cu anul 2010 și până la expirarea duratei de folosință a terenului.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 Martie 2013.
PreședinteGrefier
Red.T.I.
Tehnored. Z.N.
6 ex/28.03.2013
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 831/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3721/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|