Acţiune în constatare. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5059/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 92/A
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: C. T. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol pronunțarea în apelul civil formulat de apelanta-reclamantă S.C. C. R. CONSULTING S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Calea Călărașilor, nr. 62, sector 3 și cu sediul ales în mun. București, ., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr. 1131/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. DE A. B. GILMAR, cu domiciliul procesual ales în mun. C., ., .. A, ., jud. C., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitatea apărătorului intimatului-pârât Cb. Av. B. Gilmar să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 25.09.2013, când a dat următoarea decizie.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1131 din data de 06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, s-a respins excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului la acțiune pentru capătul subsidiar de cerere, privind rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007, excepție invocată de reclamanta . SRL, ca neîntemeiată.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere subsidiar privind rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007, excepție invocată de paratul C. de A. B. Gilmar.
S-a respins cererea introdusă de reclamanta S.C. C. R. Consulting SRL, cu sediul ales în București, ., ..2, ., în contradictoriu cu pârâtul C. de A. B. Gilmar, cu sediul în ., și cu sediul ales în C., ., ..A, ., județul C., privind constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007 și repunerea părților în situația anterioară, ca neîntemeiată.
S-a respins capătul de cerere subsidiar privind rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007, ca prescris.
S-a respins cererea paratului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, cu privire la excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului la acțiune pentru capătul doi de cerere, excepție invocată de reclamantă, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.6 alin.(4) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a codului civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
De asemenea, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Din interpretarea textelor de lege arătate rezultă că dispozițiile legii noi care reglementează domeniul prescripției extinctive, respectiv ale noului cod civil, se aplică doar prescripțiilor care încep să curgă după data intrării a Legii nr.287/2009.
Prin urmare, prescripției extinctive a contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007 îi sunt aplicabile în întregime dispozițiile Decretului nr.167/1958.
Potrivit art.1 alin.(3) din Decretul nr.167/1958, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Conform art.18 din Decretul nr.167/1958, instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
Din modul în care a fost reglementată prescripția extinctivă conform Decretului nr.167/1958, rezultă caracterul imperativ al normelor care reglementează acest domeniu.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune, așa cum era reglementată de Decretul nr.167/1958, poate fi invocată oricând, fiind o excepție de ordine publică.
Față de cele arătate, instanța de fond a respins excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului la acțiune pentru capătul doi de cerere, privind rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007, excepție invocată de reclamantă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul doi de cerere, privind rezoluțiunea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007, excepție invocată de pârât, instanța a admis-o pentru considerentele următoare:
Excepția prescripției dreptului la acțiune față de capătul doi de cerere a fost invocată de parat prin înscrisul aflat la fila 99, depus la data de 12.12.2012 pentru termenul de judecată din data de 13.12.2012, iar la termenul de judecată din data de 24 ianuarie a fost unită de instanță cu fondul cauzei.
Așa cum s-a arătat precripției extinctive a contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007 îi sunt aplicabile în întregime dispozițiile Decretului nr.167/1958.
Potrivit art.3 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni.
Potrivit art. 7 alin.(1) și (2) din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Prescripția extinctivă reprezintă sancțiunea civilă pe care o suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 prevăd că termenul de prescriție este de 3 ani; iar acesta începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condițiile în care acesta nu este afectat de modalități (art.7).
Analizând contractul de asistență juridică nr.11/09.06.2007 încheiat între cabinetul de avocat B. Gilmar și . SRL, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat la data de 09.06.2007 și nu este afectat de nicio modalitate.
Prin urmare, instanța a apreciat că prescripția extinctivă în ceea ce privește dreptul de a solicita rezoluțiunea acestui contract începe să curgă de la data încheierii acestuia, respectiv data de 09.06.2007.
Cum, până la data introducerii acțiunii (31.05.2012), au trecut mai mult de 3 ani, instanța a apreciat că dreptul de a solicita rezoluțiunea acestui contract s-a prescris.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007 încheiat între cabinetul de avocat B. Gilmar și . SRL, instanța a constatat următoarele:
În fapt, contractul de asistență juridică nr.11/09.06.2007 a fost încheiat între cabinetul de avocat B. Gilmar și . SRL și are ca obiect asistență juridică, consultație, reprezentare și asistență în tranzacționări imobiliare pentru o perioadă de 12 luni de la semnarea contractului, fiind stabilit un onorariu în sumă de 165.000 lei. Contractul a fost semnat în numele societății de doamna L. V..
Față de neachitarea onorariului prevăzut în contractul de asistență juridică nr.11/09.06.2007, paratul a inițiat procedura executării silite, fiind emise în acest sens somațiile de plată de Biroul Executorului Judecătoresc M. A. .
Potrivit art.55 alin.(1) din Legea nr.31/1990, în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății, în afară de cazul în care ea dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoașterii.
Conform art. 35 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși. Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât fata de persoana juridică, cât și fata de cel al treilea.
Conform art. 36 din Decretul nr.31/1954 raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înființare ori statut.
Potrivit art. 1539 mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Doamna L. V., care a încheiat contractul de asistență juridică nr.11/09.06.2007 în numele societății reclamante, a fost mandatată, atât cât este necesar de drept, de administratorul societății, domnul Bartolome Mataix Sempere, să cumpere, orice teren agrar sau imobiliar, loturi comerciale, imobile, la prețul și în condițiile considerate oportune (conform înscrisului de procură fila 46).
Procura astfel întocmită are natura juridică a unui contract de mandat general. Prin urmare nu se poate considera că semnarea contractului s-a făcut de către o persoană care nu ar fi putut angaja societatea.
Eventuala culpă în depășirea mandatului nu poate fi opusă paratului, raporturile dintre mandant și mandatar neputând fi opuse terțului care, pe baza diligențelor efectuate, a avut convingerea că încheie actul juridic cu adevăratul reprezentant al societății, în limitele mandatului acordat acestuia.
Convingerea paratului că încheie actul cu o persoană care are capacitatea de a angaja societatea este evidentă și față de procura specială autentificată la BNP D. R.-L. sub nr.2111/27.12.2005 din care rezultă că doamna V. L. este asociat și administrator al reclamantei, semnând această procură, în această calitate. Prin urmare, nu se poate susține că, niciodată doamna V. L. nu a avut calitatea de a reprezenta societatea reclamnată.
Contractul are o cauză valabilă și licită, scopul încheierii sale fiind obținerea contraprestației preconizate de către fiecare dintre părțile contractante.
Reclamanta nu a adus nicio dovadă că împuternicirea, cu caracter general, dată doamnei L. V. prin înscrisului de procură (fila 46) ar fi fost revocată pana la încheierea contractului de asistență juridică nr.11/09.06.2007. În condițiile unei împuterniciri date de administratorul societății reclamantei doamnei L. V., aceasta a încheiat, în numele societății reclamante contractul de asistență juridică nr.11/09.06.2007 având ca obiect asistență juridică, consultație, reprezentare și asistență în tranzacționări imobiliare. Obiectul contractului astfel încheiat nu excede limitelor împuternicirii primite, scopul încheierii contractului de asistență juridică fiind tocmai de a obține asistență juridică și consultație în tranzacționări imobiliare, care reprezenta obiectul procurii generale.
Chiar dacă, ipotetic, instanța ar fi apreciat că încheierea contratului depășește limitele mandatului acordat semnatarului, contractele încheiate cu terții de bună credință sunt valabile, și deci opozabile mandantului, deoarece singur acesta este vinovat de a fi încredințat puterile sale unei persoane care a abuzat de ele. Pe când terții, de vreme ce n-au cunoscut cauza încetării mandatului, n-au nici o culpă și nu pot fi prejudiciați în interesele lor pentru culpa altora.
Din această perspectivă, soarta actelor îndeplinite cu depășirea puterilor primite se încadrează în teoria mandatului aparent, aplicație a teoriei aparenței în drept, care se bazează pe ideea că, dacă un terț, în baza unei credințe eronate, îndeplinește un act cu o persoană care nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparența astfel creată permite recunoașterea validității și opozabilității actului respectiv. Condițiile pentru a se aplica o astfel de teorie sunt îndeplinite și în această speță întrucât aparența de mandat există, având în vedere înscrisului de procură-fila 46 dat de administratorul societății. De asemenea credința legitimă a intimatei cu privire la calitatea de reprezentant a semnatarului rezultă și din faptul că doamna V. L. a aplicat pe contract ștampila societății, ori deținerea acestei șțampile a născut credința că se contractează cu o persoană împuternicită. Trebuie avută în vedere și imputabilitatea aparenței create mandantului, care a făcut să fie credibilă existența mandatului și a contribuit la crearea și menținerea acestei aparențe. Dacă mandantul redactează procura într-o manieră neglijentă, folosind termeni din care nu rezultă cu claritate și precizie puterile pe care vrea să le încredințeze mandatarului, va suporta consecințele acestei stări de incertitudine.
Prin urmare, a reținut instanța de fond, nu se poate suține că una din părți nu a avut capacitate de exercițiu la încheierea contractului, lipsind procura pentru încheierea de acte juridice în numele societății.
Instanța de fond a apreciat că, și dacă procura a fost dată în termeni generali, ea putea fi întrebuințată la încheierea contractului în cauză, deoarece, prin încheierea contractului respectiv se realiza scopul pentru care a fost dată procura, și anume se obținea consultanță juridică în achiziționarea de bunuri imobile.
În materia societăților comerciale, legiuitorul prin introducerea art. 55 din Legea nr. 31/1990 a urmărit să asigure protecție terților care intră în raporturi juridice cu administratorii societăților cu răspundere limitată. Terții nu pot fi obligați să consulte registrul comerțului sau Monitorul Oficial pentru a afla care este administratorul societății. Este suficient ca ei, din propriile constatări (din raporturile pe care le-au avut anterior cu societatea), să cunoască cursul operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea și persoanele care pot semna acte în numele societății. Ori, din actele depuse de pârâtă rezultă că doamna V. L. semnase împuterniciri în calitate de reprezentant al reclamantei și că domnul Bartolome Mataix Sempere împuternicise pe doamna V. L. pentru anumite operațiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă S.C. C. R. CONSULTING S.R.L.
În motivarea apelului aceasta a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În mod greșit prima instanță a apreciat că prescripția extinctivă în ceea ce privește dreptul de a solicita rezoluțiunea contractului de asistență juridică a început să curgă de la data încheierii acestuia, respectiv data de 09.06.2007, în condițiile în care contractul a fost semnat în numele C. R. Consulting S.R.L. de d-na L. V., fără a avea un mandat în acest sens.
Or, încheierea unui act juridic în numele unei persoane juridice ai cărei reprezentanți legali sunt menționați într-o bază de date publică (Registrul Comerțului), de către o persoană care nu are calitatea de reprezentant pentru chestiunea formând obiectul mandatului, nu poate fi opozabilă acesteia deoarece societatea nu putea, în mod rezonabil, cunoaște prin niciun mijloc împrejurarea semnării contractului, la data încheierii acestuia.
Apelanta-reclamantă învederează faptul că așa cum reiese și din probatoriul administrat în fața primei instanțe, administratorul statutar al său de la data de 02.08.2005 și până în prezent este dl. Mataix Sempere Bartolome.
Se arată că dreptul la acțiune pentru rezoluțiunea contractului de asistență nr. 11/09.06.2007 s-a născut la 12.12.2011, în momentul în care apelanta a luat cunoștință despre executarea silită demarată de către pârât prin intermediul B. M. A., prin consultarea cărților funciare ale terenurilor deținute în proprietate, în care erau înscrise somațiile emise de B. M. A.. Practic, la acel moment a aflat de existența contractului de asistență juridică nr. 11/2007, acesta fiind titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită.
De altfel, apreciază apelanta-reclamantă, un alt moment pe care prima instanță l-ar fi putut considera ca fiind cel la care s-a născut dreptul la acțiune privind rezoluțiunea contractului este 08.01.2010, când B. M. A. a emis somația de plată prin care i s-a pus în vedere să achite suma în cuantum de 176.488,94 Ron, dar pe care ea nu a recepționat-o niciodată. Chiar și dacă ar fi fost luată ca reper această dată, termenul de prescripție de 3 ani tot nu s-ar fi împlinit la momentul introducerii acțiunii (31.05.2012).
Pentru aceste considerente, având în vedere că prima instanță a admis în mod nelegal și netemeinic excepția prescripției dreptului la acțiune și nu a soluționat în fond acest capăt de cerere, apelanta-reclamantă solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește capătul de cerere principal privind constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică, apelanta-reclamantă consideră că prima instanță l-a respins ca neîntemeiat. Se arată că aprecierea primei instanțe în sensul că procura din data de 15.12.2005 are natura juridică a unui contract de mandat general, prin aceasta înțelegându-se că d-na V. L. avea puteri de reprezentare și pentru semnarea contractului de asistență juridică, este una abuzivă și nelegală.
Prin procura din data de 15.12.2005, domnul Bartolome Mataix Sempere, în calitate de administrator al apelantei-reclamante, a acordat un mandat special doamnei V. L. care viza exclusiv: să cumpere orice teren agrar sau imobiliar, localuri comerciale, imobile, la prețul și în condițiile considerate oportune; să primească de la bănci, case de economii sau alte instituții de credit, oficiale sau private, un împrumut destinat cumpărării terenurilor, constituind pe proprietate ipotecă ca și garanție a returnării acelui credit și a sumelor ce se vor fixa, în mod prudent, ca și dobândă, costuri și cheltuieli, precum și să înlocuiască împrumuturile ipotecare, să distribuie responsabilitatea ipotecară între proprietățile ipotecate.
Ca atare, contrar celor reținute de prima instanță, este evident că mandatul acordat nu era unul general, puterile de reprezentare conferite doamnei V. L. nu includeau expres și nici nu presupuneau semnarea unui contract de asistență juridică pentru un onorariu exorbitant de 165.000 Ron, obiectul unui astfel de contract fiind, în mod evident, peste limitele împuternicirii primite.
În continuare apelanta-reclamantă invocă dispozițiile art. 1546 cod civil și faptul că în literatura de specialitate s-a reținut că actele încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite fiind res inter alios acta, nu obligă pe mandant dacă nu le-a ratificat expres sau tacit.
Mai mult, în cauză nu poate fi vorba nici de ipoteza mandatului aparent amintită de prima instanță, când terții contractează cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul aparent are puteri de reprezentare, deoarece intimatul-pârât este un profesionist, persoană specializată în interpretarea și înțelegerea actelor juridice și are o obligație legală și profesională ca la încheierea contractului de asistență juridică să verifice identitatea părților și puterea lor de reprezentare, sens în care invocă dispozițiile art. 125 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data semnării contractului de asistență juridică dedus judecății.
De asemenea, apelanta-reclamantă arată că referirea instanței de fond la art. 55 din Lg. 31/1990 este una eronată, având în vedere că doamna V. L. nu făcea parte la momentul semnării contractului de asistență juridică din organele de conducere/administrare ale sale, administrator statutar de la data de 02.08.2005 și până în prezent fiind dl. Mataix Sempere Bartolome.
Prin raportare la faptul că d-na V. L. nu avea mandat special de reprezentare din partea sa pentru încheierea contractului de asistență, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută, una din părțile semnatare neavând capacitate de exercițiu.
Astfel, încălcarea regulilor privind capacitatea de exercițiu a persoanelor la data semnării actului juridic se sancționează cu nulitatea. În speță, încălcarea capacității de exercițiu a societății C. a avut loc prin semnarea contractului de asistență juridică de către o persoană fizică ce nu făcea parte din organele de conducere ale acesteia și nici nu avea nicio procură specială pentru încheierea contractului de asistență juridică, împrejurare ce putea fi verificată de intimatul-pârât la Registrul Comerțului, aceste informații fiind publice.
Se mai arată că dispozițiile Codului civil stabilesc în ceea ce privește valabilitatea unui contract condiții specifice cu privire la elementele sale esențiale: consimțământul, obiectul și cauza. În ceea ce privește consimțământul, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții de valabilitate, prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv: să provină de la o persoană cu discernământ; să fie exprimată cu intenția de a produce efecte juridice; să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
În speță, învederează apelanta-reclamantă, lipsa consimțământului reprezentantului legal al C. este mai mult decât evidentă. Mai mult, lipsa oricărei confirmări/ratificări ulterioare a actului echivalează, în mod evident, cu lipsa manifestării de voință a apelantei-reclamante la momentul încheierii contractului de asistență juridică, împrejurare față de care actul nu poate exista în mod valabil, în consecință fiind lovit de nulitate absolută.
În plus, apelanta-reclamantă invocă și dispozițiile art. 126 alin. 4 din Statutul nr. 1/25.09.2004 al profesiei de avocat, în vigoare la data încheierii contractului de asistență juridică dedus judecății și învederează că nu a achitat niciodată de bună voie onorariul pretins, ci în urma executării silite, astfel încât nu se poate pretinde că ar fi acceptat tacit încheierea contractului de asistență juridică.
Pentru toate aceste considerente se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În cauză, a formulat întâmpinare intimatul-pârât C. de A. B. Gilmar, solicitând pe această cale respingerea apelului ca neîntemeiat
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 mai 2013, s-a admis cererea de acordare a înlesnirilor de plată formulată de reclamanta . S.R.L. și s-a dispus scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2456 lei și 3 lei timbru judiciar.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 iunie 2013, s-a admis cererea de reexaminare a încheierii din Camera de Consiliu din data de 31 mai 2013 formulată de C. A. B. Gilmar și, în consecință, s-a modificat această încheiere în sensul că s-a admis cererea de acordare a înlesnirilor de plată formulată de apelanta-reclamantă și s-a dispus amânarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 2456 lei și 3 lei timbru judiciar până la data de 01 septembrie 2013.
Analizând sentința apelată în raport de motivele invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de apel privind admiterea excepției prescripției capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de asistență, tribunalul apreciază, ca și instanța de fond, că termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii contractului întrucât a fost încheiat, în numele societății de o persoană care avea o împuternicire de a reprezenta societatea, având un mandat în acest sens . Faptul că acest contract nu a fost încheiat de reprezentantul legal nu face ca momentul de început al termenului de prescripție să fie altul, atât timp cât persoana care a încheiat contractul era împuternicită în acest sens. De asemenea, nici data la care apelanta menționează că a luat cunoștință de executarea silită nu poate fi luată în calcul ca fiind data de început a prescripției, mandatarul răspunzând, față de mandant, de depășirea limitelor mandatului sau de executarea sa necorespunzătoare .
În ceea ce privește motivul de apel privind respingerea ca neîntemeiată a constatării nulității absolute a contractului, tribunalul îl apreciază și pe acesta ca fiind neîntemeiat întrucât doamna V. L. a semnat contractul în baza procurii autentificate din data de 15.12.2005. Această procură are valoarea unui mandat special, așa cum precizează apelanta, și nu a unuia general, cum greșit a reținut instanța de fond, întrucât V. L. a fost împuternicită să efectueze anumite acte de dispoziție, enumerate limitativ în cuprinsul mandatului și nu să se ocupe de toate treburile mandantului . Însă și tribunalul apreciază, ca și instanța de fond, că încheierea contractului de asistență juridică se circumscrie limitelor mandatului primit ,întrucât acest contract a fost încheiat tocmai pentru a obține asistență și reprezentare în tranzacționările imobiliare, în vederea respectării obligației principale din contractul de mandat, de a achiziționa terenuri sau alte imobile .
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a teoriei mandatului aparent, chiar dacă contractul de asistență a fost încheiat cu un profesionist, aceasta nu poate duce automat la o prezumție de culpă în sarcina sa . Buna credință a acestuia, ca a oricărei alte persoane, se prezumă, iar culpa trebuie dovedită . Or, în situația în care mandatarul a prezentat procura specială prin care a fost împuternicită să cumpere imobile, avea ștampila societății și mai colaborase în trecut cu intimatul ,tribunalul constată că intimatul a încheiat contractul cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul aparent are puteri de reprezentare .
Referitor la invocarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 55 din Legea 31/1990, acestea, chiar dacă nu sunt aplicabile direct - fiind vorba de un act încheiat de organele societății cu depășirea obiectului de activitate - au fost menționate pentru a sublinia protecția suplimentară de care se bucură terții atunci când contractează cu o societate comercială .
Astfel, tribunalul apreciază, ca și instanța de fond, că contractul de asistență juridică a fost în mod legal încheiat, de către d-na V. L. în calitate de mandatară a apelantei, în baza mandatului special primit de la domnul Bartolome Mataix Sempere, în calitate de asociat unic și administrator al . SRL, în data de 29.12.2005, motiv pentru care apelul apare ca neîntemeiat și, în baza art. 296 C.pr.civ., urmează a fi respins .
Văzând și dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 296 Cod procedură civilă, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. C. R. CONSULTING S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Calea Călărașilor, nr. 62, sector 3 și cu sediul ales în mun. București, ., .. 2, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1131/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. I. D. C. T. I. M.
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M.
4 ex./30.09.2013
Jud.fond. C. M./
Judecătoria Fetești
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1389/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Rezoluţiune contract. Hotărâre din 19-11-2013, Tribunalul... → |
|---|
