Acţiune în constatare. Sentința nr. 1173/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1173/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 7414/312/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1173F
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - D. C. T.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. V., CNP-_, domiciliat în Slobozia, ..28, . județul Ialomița în contradictoriu cu pârâta I. B. S.A.- ( fostă R. Internațional B. S.A.) cu sediul în București, ..5-7, etaj 6, sector 2, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că pârâta a depus la dosar cerere prin care solicită amânarea cauzei întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta.
Față de cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâtă, reclamantul lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul respinge ca nedovedită cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâtă, având în vedere că nu este însoțită de înscrisuri doveditoare.
Tribunalul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului în raport de faptul că acțiunea cuprinde capete de cerere care fiecare în parte are o valoare de sub 200.000 lei, astfel că, în raport de prevederile art.98, art.95 și art.94 lit.j C.pr.civ. competența ar reveni judecătoriei și o pune în discuția părților.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.
Tribunalul rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a tribunalului.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 11.12.2014, sub numărul_, reclamantul B. V., CNP-_, domiciliat în Slobozia, ..28, . județul Ialomița în contradictoriu cu pârâta I. B. S.A.- ( fostă R. Internațional B. S.A.) cu sediul în București, ..5-7, etaj 6, sector 2 a solicitat ca în baza probelor ce vor fi administrate, instanța să dispună:
-obligarea paratei la restituirea sumelor încasate necuvenit de la reclamant in perioada 27.07.2006 pana in decembrie 2014 si aplicarea dobânzilor legale din aceasta perioada.
În motivarea cererii reclamantul a arătat în esență că cererea se întemeiază pe Legea 193/2000 privind clauzele abuzive si OUG 50/2010 ce reglementează drepturile si obligațiile părților in ceea ce privește contractele de credit, care în articolul 80 stipulează că un consumator nu poate renunța la drepturile care i-au fost conferite prin aceasta ordonanță .
A arătat că la data de 27.07.2006, a încheiat contractul de credit nr. 323 cu R. I. B. S.A, Sucursala Slobozia in valoare de 35.000 RON.
La acel moment a achitat 5 Ron pentru deschidere de cont, 70 RON pentru întocmirea documentelor si 100 RON pentru asigurarea de risc de neplata si de viata. Asigurarea prevedea ca in caz de producere a unui handicap cu caracter permanent, asigurarea va achita soldul creditului la data producerii evenimentului. Desi asigurarea era opționala, i-a fost impusa nefiind negociata.
De asemenea i-a fost perceput si un cost aferent asigurărilor de 3,03 % pe an. Acest cost aferent asigurărilor a fost ascuns, nefiind stipulat sau negociat si incasat abuziv, necuvenit, fiind descoperit odată cu precizările actului adițional nr. 2/30.11.2010, care menționează la punctul 3, prevederile articolului 3.6 din contractul de credit menționat mai sus se modifica si va avea următorul conținut: alte costuri - cost aferent asigurărilor 3,03 % / an . Cată vreme riscul contractului este acoperit de coplatitor cat si prin încheierea unei polițe de asigurare cesionate băncii pe perioada derulării creditului, este evident ca prin introducerea acestui cost aferent asigurărilor de 3,03 % / an, fara reglementarea unei obligații corelative pentru banca, se creează un dezechilibru intre contraprestatiile părtilor, contrar bunei credințe, situație ce contravine caracterului bilateral al convenției de credit.
Mai arată reclamantul că în decembrie 2010 a fost diagnosticat cu cancer laringo esofagian si a fost operat și i s-a montat o canula traheala cu caracter permanent si buton fonator, astfel producandu-se handicapul cu caracter permanent. Acest lucru a necesitat foarte mulți bani, pentru ca butonul fonator trebuie schimbat prin intervenție chirurgicala de doua ori pe an, plus alte materiale zilnice ca: filtru, pompita, babetica, dezinfectant etc.
Cu toate ca banca a fost incunostiintata de acest lucru, nu numai ca nu i-a reziliat contractul asa cum prevede asigurarea BCR cesionata băncii ci i-a încasat in continuare ratele + dobanda+ commision asigurător, in mod abuziv .
De asemenea, dobânda variabila nu a fost negociata iar prevederile au fost redactate in termeni generici, tehnici nu clar cum prevede Legea 193/2000 cum, de altfel, nici o clauză n-a fost negociata ci impusa de către bancă.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG 50/10.
Pârâta legal citată, a depus întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția necompetentei Judecătoriei Slobozia, excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Slobozia, excepția netimbrării capătului de cerere privind restituirea pretinsei sume încasate necuvenit.
În susținerea cererii a arătat în esență că prin art. 15.2 din Contractul de credit nr. 323/27.07.2006, astfel cum a fost modificat prin actului adițional nr. 2/30.11.2010 s-a stabilit că „In cazul in care nu se va ajunge la un acord pe cale amiabila, litigiile privind încheierea si executarea prezentului contract vor fi deduse spre soluționare Tribunalului București sau instanței competente de la sediul central al băncii, cu excepția litigiilor in care competenta este reglementata imperativ prin lege,, .
A mai precizat că acțiunea formulata, este îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu întrucât sucursala nu are aptitudinea de a-si exercita si de a-si executa singura drepturile și obligațiile procesuale, raportat la dispozițiile art. 209 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora: „persoana juridica isi exercita drepturile si își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare” și consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 57 alin 2 din Codul de procedura civila .
Cu privire la capătul de cerere privind sumele incasate necuvenit de către Banca, considera ca acest petit are caracter patrimonial și trebuie să fie timbrat de către reclamant .
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În esență a arătat că banca a acționat in limitele legii si ale contractului consimțit de părți, cu bună credință si cu înțelegere fata de situația medicala a împrumutatului/reclamantului.
Mai arată pârâta că prin mai multe măsuri prezentate în întâmpinare s-a ajuns la o diminuare considerabila a ratei de rambursat de către reclamant mai mare de 50 %, iar în final Banca a trecut pe pierdere creanța in valoare totala de 5.699,95 RON. Compusa din 5.698.85 RON + dobânda curenta in valoare de 1.10 RON.
Pentru motivele descrise pe larg în întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
În susținere au fost anexate înscrisurile ce au fost atașate la dosar.
Se reține că în cauză reclamantul a mai depus un punct de vedere și precizări cu privire la cererea formulată.
În ședința publică din data de 21.05.2015, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, invocată de pârâtă iar prin sentința civilă nr.1223/21.05.2013 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, invocată de pârâta I. B. S.A. și a declinat competența de soluționare a cererii, formulată de reclamantul B. V. pârâta I. B. S.A., în favoarea Tribunalului Ialomița, jud. Ialomița .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 cod procedură civilă, conform cărora instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia invocată de pârâta I. B. S.A.precum și prevederile art. 129 cod procedură civilă, conform cărora necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și ale încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.
De asemenea, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 95 din codul de procedură civilă care prevăd că „ Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, ….. 4. Orice alte cereri date prin lege în competența lor” iar potrivit art. 94, alin.1, lit. j din Codul de Procedura Civila, Judecătoriile judeca orice alte cereri evaluabile in bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
A mai reținut și dispozițiile art. 99 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, care stabilesc că: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Judecătoria Slobozia a mai reținut că ,în cauza de fata, cererea de chemare in judecata, așa cum a fost precizată (filele 200-207) are mai multe capete de cerere.
Astfel, în privința primului petit al acțiunii se constată că obiectul este cuantificabil in bani, respectiv suma de 49.621,42 lei RON, însă se solicită și constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 9.2 din Actul adițional nr. 2/30.11.2010, ce privește incheierea unui nou contract de asigurare, capăt de cerere ce nu este evaluabil in bani .
Ca urmare, a apreciat că ne găsim in situația expres prevăzuta de art. 99 alin. 2 C.pr.civ. -existenta mai multor capete principale de cerere, care atrag compententa a doua instante diferite: capătul de cerere evaluabil in bani fiind de competenta judecătoriei, iar capatul de cerere al cărui obiect este neevaluabil in bani fiind de competenta tribunalului.
In susținerea acestui punct de vedere instanța a indicat următoarele texte legale:
Enumerarea limitativa prevăzuta in cuprinsul art. 94 C.pr.civ cuprinde doar competenta aplicabila capătului de cerere evaluabil in bani si anume lit. j) "orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pârtilor, profesioniști sau neprofesionisti."
Capătul de cerere neevaluabil in bani din prezenta acțiune, nu se poate include in niciuna din prevederile art. 94 C.pr.civ., rezultând ca asupra acestuia se exercita o competenta materiala superioara, si anume aceea a tribunalului.
In apărarea acestei afirmații a indicat dispozițiile imperative ale art. 95 pct.1, din Codul de procedură civilă, menționate mai sus.
În aprecierea instanței, din modul în care este reglementată competenta materială a judecătoriei prin dispozițiile art. 94 C.proc.civ. coroborat cu prevederile art. 95 pct. 1 C.proc.civ., rezultă că în actuala reglementare, judecătoria a devenit o instanță de excepție in ceea ce privește judecata in primă instanță.
In concepția actualului Cod de procedură civilă, plenitudinea de competență pentru judecata in primă instanță este conferită tribunalului, care conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., este competent să soluționeze, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instanțe.
Așadar, judecătoria soluționează doar cererile expres și limitativ prevăzute de lege ca fiind de competenta sa. Prin urmare, normele care instituie competenta judecătoriei sunt de strictă interpretare și aplicare si nu pot fi extinse prin analogie.
Mai mult decât atât, instanța a reținut în cauza că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul disp. din Legea nr. 193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamant în cererea formulată .
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevăd că: În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
De asemenea, art. 14 din aceeași lege stabilește următoarele ,, Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.,, .
Din disp. Legii nr. 193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a doua categorii de instanțe cu grad diferit – judecatorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art. 8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care consideram ca prezenta acțiune vizând constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.
În aceste condiții, având în vedere că obiectul cererii atrage competența materială a Tribunalului, instanța a reținut că în baza art. 113, alin.1, pct.8 C.proc.civ., din punct de vedere teritorial, prin raportare la solicitarile reclamantului, competent este Tribunalul Ialomița.
Instanța nu a acceptat punctul de vedere expus de pârâtă, în sensul că ar fi competent să soluționeze cererea Tribunalul București, întrucât este o acțiune ce vizează protecția consumatorului fiind aplicabile disp. art. 113, alin.1, pct. 8 și art. 116 C.proc.civ. în baza cărora reclamantul poate alege instanța de la domiciliul său, iar reclamantul a făcut această alegere prin introducerea cererii la instanța de la domiciliul său și pe de altă parte cauza cuprinsă în art. 15.2 din Contractul de credit nu poate fi luată în considerare, întrucât disp. art. 126 alin. 2 C.proc.civ. stabilesc că ,, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.,, .
Pentru aceste considerente, reținând și că, în cauză, necompetența este de ordine publică, de la care nici părțile și nici instanța nu poate deroga, în baza disp. art. 129 alin. 2, pct. 2 și disp. art. 132 alin. 3 cod procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, invocată de pârâtă și în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomița, căruia i se va înainta dosarul.
La această instanță cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2015, iar la termenul din data de 22.09.2015 s-a invocat din oficiu necompetența materială a Tribunalului Ialomița, excepția fiind soluționată cu precădere conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 101 alin. 1 din Noul Cod de procedură
civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia, sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
Potrivit alin. 2, aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Cum prin cererea formulată și modificată reclamantul solicită constatarea nulității absolute a unor clauze considerate abuzive, care se referă la modalitatea de a calcula și a determina dobânda datorată în baza contractului de credit bancar, pentru suma împrumutată și respectiv eliminarea comisionului de risc valutar, tribunalul consideră că aceste capete de cerere sunt evaluabile în bani, iar întrucât fiecare dintre ele sunt capete principale, competența materială a instanței este dată de valoarea obiectului fiecăruia.
Față de precizările reclamantului, potrivit cu care valoarea primului capăt de cerere este de_,42 lei reprezentând suma achitată în perioada 27.12.2010 – 28.11.2014, a celui de-al doilea capăt al cererii este de 4620 lei reprezentând comision asigurator, iar pentru cel de-al treilea capăt al cererii este suma de 8216 lei reprezentând comision de administrare și comision de gestiune la care se adaugă și suma de 2362 lei reprezentând dobânda de 5 %, tribunalul consideră că fiecare capăt al cererii reprezintă un capăt de cerere principal, fiecare putând fi soluționat separat de celelalte, fără a exista o interdependență între ele.
Față de dispozițiile legale menționate și de prevederile art. 98 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, care statuează ca regulă determinarea competenței după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal, făcând și aplicarea art. 94 pct. 1 lit. j din Noul cod de procedură civilă, în care se prevede că judecătoriile judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani de până la 200.000 lei inclusiv, tribunalul consideră că instanța competentă material să soluționeze cererea este judecătoria.
În consecință, reținând că în cauză toate capete de cerere sunt principale, rezultând din același titlu și având o strânsă legătură revin în competența de soluționare a unei instanței de același grad, respectiv judecătoria, tribunalul, declarându-se necompetent, urmează a admite excepția invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei, în condițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Noul Cod de procedură civilă, în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță competentă material, după valoarea obiectului, în conformitate cu prevederile art. 96 lit.j raportat la art. 9 și art.95 din Noul Cod de procedură civilă.
Constatând în condițiile art. 133 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă ivit conflict negativ de competență, conform art. 134 – 135, va dispune suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMNELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței materiale a tribunalului, excepție invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul B. V., CNP-_, domiciliat în Slobozia, . 28, . județul Ialomița în contradictoriu cu pârâta I. B. S.A.- ( fostă R. Internațional B. S.A.) cu sediul în București, ..5-7, etaj 6, sector 2 către Judecătoria Slobozia.
Constată ivit conflictul negativ de competență între judecătorie și tribunal.
Suspendă judecata și înaintează dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. TatianaBîlbîe C.
Red.tehnored. D.C.T.
2 ex/25.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 558/2015. Tribunalul... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din... → |
|---|
