Contestaţie la executare. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 384/2015
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.384 A
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Completul este constituit din:
Președinte – I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier –N. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-pârâtă D. GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.2258/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. B. D. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul față de actele și lucrările dosarului și apreciind că nu mai sunt alte incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.2258 din 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite, invocată de intimată, prin întâmpinare și s-a respins cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoarea S.C. B. D. S.R.L, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, ca inadmisibilă.
S-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. B. D. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița.
S-a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/29.05.2014, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și actele subsecvente acesteia și a fost obligată intimata la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, către contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite, instanța a reținut, raportându-se la art.136 și la art.141 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, că în cazul de față, intimata, urmare unui control inopinat efectuat asupra activității fiscale a contestatoarei, apreciind că aceasta înregistrează obligații de plată în sumă totală de_ lei, constând în: impozit pe profit; TVA; dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente diferențelor de impozit pe profit; dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente diferențelor constatate la TVA, a emis Decizia nr._/29.05.2014, de instituire a măsurilor asiguratorii, pe motiv că există riscul ca societatea contestatoare să își înstrăineze bunurile.
Conform art. 129 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare „(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.”
Așadar, a reținut instanța că din întregul material probator aflat la dosarul cauzei, față de textele de lege anterior citate, rezultă că împotriva contestatoarei nu s-a început executarea silită, ceea ce înseamnă că art.718 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă și art.148 alin.1 din Codul de procedură fiscală nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.
Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/29.05.2014, emisă de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, s-au dispus, în baza art.129 alin.2 din O.G. nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsuri asigurătorii, pe motiv că s-a constatat existența pericolului înstrăinării bunurilor (filele 13 – 15 din dosar).
În baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/29.05.2014, prin Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/11.06.2014 (filele 98, 99 din dosar), s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri imobile:
-hală pentru depozitare cereale în suprafață de 1110 mp, situată în municipiul Slobozia, Cartier B., .. 15;
-teren curți construcții (aferent hală) în suprafață de 2565 mp, situat îăn intravilanul municipiului Slobozia, Cartier B., .. 15.
În ceea ce privește obligațiile de plată stabilite în sarcina contestatoarei, acestea sunt, potrivit actelor anterior menționate, în valoare totală de_ lei, constând în: impozit pe profit –_ lei; TVA –_ lei; dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente diferențelor de impozit pe profit – 4067 lei; dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente diferențelor constatate la TVA –_ lei.
Potrivit art.129 alin.2 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, invocat ca temei de drept al emiterii de către intimată a celor două acte contestate, „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.
De asemenea, potrivit alin. 5 al aceluiași articol, „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent”, iar potrivit alin. 11, „Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
Din Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 29.05.2014, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._ din 11.06.2014, rezultă că organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate rezultă, deci, că pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control, respectiv intimata, trebuie să aprecieze în concret dacă există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Așadar, aprecierea acestui pericol nu este subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 și 5.6 litera f) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal.
A mai arătat instanța de fond că simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate.
Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în niciun mod cauza acestei restrângeri.
Or, în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
În același context, instanța reține că o decizie ca cea luată de intimată, emisă potrivit dispozițiilor art.129 din OG nr.92/2003, trebuie să fie motivată, având în vedere că prevederile art.129 alin.3 din actul normativ menționat sunt imperative.
Prin prisma acestor considerente, instanța a constatat că cele două acte emise de intimată, ce fac obiectul contestației la executare de față, nu răspund exigențelor dispozițiilor menționate.
Instanța a reținut, totodată, că nici prin întâmpinarea formulată și depusă în prezenta cauză, intimata nu a adus argumente concrete în sprijinul luării unor astfel de măsuri excepționale în ceea ce privește patrimoniul contestatoarei, ci doar s-a limitat la a arăta că cererea de suspendare a executării silite este inadmisibilă, nefăcând nicio apărare în ceea ce privește luarea măsurilor asiguratorii, neindicând nici măcar în întâmpinare documentele analizate de inspectorii fiscali și motivele ce au determinat organele de inspecție fiscală să ajungă la o astfel de concluzie.
Cu privire la susținerea intimatei că un alt motiv al instituirii măsurii a fost acela că au fost stabilite obligații fiscale suplimentare cu ocazia acțiunii de control, instanța de fond a arătat că, astfel cum rezultă și din art.129 din O.G. nr.92/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, despre care s-a făcut vorbire mai sus, simplul fapt al stabilirii unor obligații fiscale suplimentare nu justifică luarea unor astfel de măsuri.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța a admis contestația la executare, anulând Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/29.05.2014, precum și actele subsecvente acesteia, în care este inclus și Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/11.06.2014.
Față de soluția pronunțată, în baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, a obligat-o pe intimată la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta D. GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii apelanta –pârâtă arată că instanța de fond nu a ținut seama de situația de fapt, trecând cu vederea motivele de fapt și de drept din cuprinsul deciziei de măsuri asiguratorii care justifică luarea acestei măsuri.
Astfel, organele de control au constatat că intimata-contestatoare a efectuat livrări intracomunitare de bunuri către societăți din Bulgaria, nefiind încasate în totalitate până la data controlului și au fost încadrate în Raportul VIES emis de C. de schimb internațional de informații privind tranzacțiile derulate în perioada iunie 2010-martie 2013 ca livrări suspecte deoarece aceste societăți au avut coduri de TVA valide temporar. Mai mult, aceste societăți au fost definite ca fiind societăți care nu desfășoară activități reale, sunt plătitoare de TVA numai pe perioada realizării achizițiilor, evită plata TVA la bugetul statului bulgar, nu funcționează la sediul declarat, nu au răspuns la invitațiile făcute de organele fiscale bulgare.
Față de această situație s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/29.05.2014 în baza art.129 alin.3 din OG nr.92/2003 republicată și procesul-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr._/11.06.2014 în condițiile art.129(2) din OG nr.92/2003 coroborat cu punctul 5.1, 5.1.1, 5.1.2 din A. 1 la Ordinul nr.2605/2010.
Ca urmare, față de textul de lege care prevede în mod clar că măsurile asiguratorii pot fi luate în timpul efectuării controlului, iar odată cu individualizarea creanței ( când va fi întocmit Raportul de Inspecție Fiscală) se vor transforma în măsuri executorii. La data emiterii Deciziei de măsuri asiguratorii nu era întocmit Raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere, nu s-a început executarea silită deci nu s-a emis nici un titlu executoriu.
Pentru aspectele arătate solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare silită ca nefondată.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile legale invocate iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-contestatoare S.C. B. D. S.R.L. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate.
În motivarea cererii se expune situația de fapt astfel cum a fost reținută din cererea de apel și solicită a se observa că sentința de fond a fost pronunțată în baza probatoriului administrat și cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale în materie.
Mai arată intimata că apelanta nu a motivat în nici un mod decizia dată și nu a dovedit existența pericolului ca societatea contestatoare să se sustragă, să ascundă, să risipească patrimoniul, astfel că nu au fost dovedite cazurile prevăzute de lege care să conducă la luarea unor astfel de măsuri.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a apreciat că pericolul trebuie justificat prin raportare la comportamentul fiscal al contribuabilului așa cum dispune Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.2605/2010 și nu subiectiv cum a procedat apelanta, rezumându-se la completarea unui formulat tipizat care nu cuprinde elemente justificative concrete aplicabile situației.
Se mai susține în întâmpinare că apelanta nu a argumentat concret luarea unor măsuri excepționale, limitându-se la a arăta că cererea de suspendare este inadmisibilă, fără a face vreo apărare în ceea ce privește luarea măsurilor asiguratorii și fără a indica documentele analizate și motivele ce au determinat inspecția fiscală să dispună o asemenea măsură.
Față de aspectele arătate și de modul în care a fost întocmit procesul verbal intimata consideră că executarea silită a fost declanșată prin nesocotirea dispozițiilor Codului de procedură civilă, respectiv ale art.622 și ale art.632 alin.1 și 2 și în cauză nici nu este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art.662 C.pr.civ.
Învederează intimata că toate tranzacțiile pe care le-a efectuat în perioada verificată inclusiv cu partenerii indicați în procesul verbal, au fost declarate în termenul legal la organul fiscal astfel că pericolul de a se sustrage de la urmărire sau de a-și ascunde ori risipi patrimoniul nu există, iar prin măsura luată a fost pusă în situația de a-și achita obligațiile fiscale curente.
Pentru aspectele arătate solicită respingerea apelului și menținerea c legală și temeinică a hotărârii atacate.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile legale menționate iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere probele administrate în cauză, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Motivul de apel privind greșita apreciere a instanței de fond asupra situației de fapt care a determinat instituirea măsurii asigurătorii nu este fondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiași articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin.11, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Având în vedere situația de fapt reținută, precum și dispozițiile legale enunțate, tribunalul reține că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale.
Organul fiscal nu a motivat în niciun fel luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Decizia de luare a măsurii asigurătorii nu este motivată, doar mențiunea pericolului înstrăinării bunurilor fiind prea generală pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei ei.
Practic, organul de control nu a făcut altceva decât să preia generic, din dispoziția legală care reglementează măsurile asigurătorii, unul dintre cazurile în care poate fi luată o astfel de măsură, fără a indica însă elemente care să justifice existența acestui caz, fără să demonstreze că situației de fapt îi sunt aplicabile dispozițiile respective.
Deși invocă faptul că instanța de fond nu a avut în vedere motivele de fapt din cuprinsul deciziei, tribunalul constată că în cuprinsul acestei decizii nu sunt indicate motive de fapt care să justifice motivele de drept reținute iar motivarea deciziei luării măsurilor asigurătorii trebuie să se regăsească în cuprinsul acesteia și nu în acte ulterioare, care să justifice emiterea deciziei.
Reținând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind nefundat, urmând ca în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ. respinge apelul declarat de apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA cu sediul în municipiul Slobozia, .. 14, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2258 din data de 09.10.2014 a Judecătoriei Slobozia, ca neîntemeiat .
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015 .
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. MarianaMunteanu L. I. N. G.
Red./tehnored.IRM/05 ex/02.06.2015/Jud.fond-A.A.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 14-05-2015, Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
