Contestaţie la executare. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 48/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 48/R
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul-pârât B. E. JUDECATORESC T. G., cu sediul în mun. București, Splaiul Unirii, nr. 35, .. 2, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2166 din 02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare B. SA, cu sediul în mun. București, .. 6 A, sector 2, J_, CUI_ și sediul ales la SPRL „R. și Asociații” din mun. București, .. 15 – 17, Bucharest Tower Center, . și intimata N. C., cu sediul în mun. Slobozia, Al. T., ., jud. Ialomița, CNP_, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare nefiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este lipsă de procedură cu intimata N. C. întrucât citația emisă pe numele acesteia a fost restituită la dosarul cauzei cu mențiunea „destinatar mutat, noul locatar nu permite afișarea”, recurentul-pârât a depus dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 29,26 lei și timbru judiciar de 3 lei, iar intimata-contestatoare B. SA a înaintat la dosar întâmpinare, note de ședință și înscrisuri. Se mai arată că recurentul-pârât și intimata-contestatoare au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, având în vederea obligația intimatei N. C. de a comunica orice schimbare de domiciliu, constată procedura de citare legal îndeplinită și, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere și solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând cu privire la recursul civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2166 din 02.10.2014 a Judecătoriei Slobozia, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea B. S.A. BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales la Societatea profesională de avocați ,, R. și Asociații” SPRL, în mun. București, .. 15-17, Bucharest Tower Center, ., în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC T. G., cu sediul în mun. București, Splaiul Unirii, nr. 35, .. 2, . și N. C., cu domiciliul în mun. Slobozia, .. T4, ., județul Ialomița.
A obligat pe intimatul B.E.J. T. G. să continue executarea silită în dosarul de executare nr. 758/2012, împotriva debitoarei N. C..
S-a respins capătul de cerere privind anularea adresei, formulat de contestatoare, ca inadmisibil.
A obligat pe intimatul B.E.J. T. G. la plata sumei de 852,76 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoarea B. S.A., din care 59,53 lei reprezentând taxa judiciară și 793,23 lei reprezentând onorariu de avocat .
S-a respins cererea intimatului B.E.J. T. G. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată .
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut următoarele:
A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei prin care intimatul i-a pus în vedere contestatoarei să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procese verbale de cheltuieli, deoarece prevederile art. 399 și următoarele C.p.c, precum și dispozițiile legii speciale, nu prevăd o cale de atac împotriva unei adrese" (ce nu este act de executare).
În consecință, acest capăt de cerere al acțiunii contestatoarei a fost respins ca fiind inadmisibil.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea B. S.A. București a încheiat la data de 15 mai 2012 contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 din 10.04.2013 (,,Contractul,, depus ca Anexa nr. 3 la prezenta cerere) cu B. Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O., prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B..
În temeiul Contractului, creditoarea a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acesteia, astfel fiind constituit dosarul de executare silită menționat.
B.E.J. T. G. a preluat dosarul de executare constituit ca urmare a cererii B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O..
S-a reținut că în cuprinsul contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către contestatoarea B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. G. T. să rețină un procent de 5 % din sumele recuperate de la debitor până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii iar diferența până la onorariul executorului judecătoresc stabilit în conformitate cu prevederile legale se va recupera de către acesta după realizarea integrală a creanței B..
Intimatul B. T. G. a transmis contestatoarei adresa cuprinsă în Anexa nr. 1 la cererea contestatoarei prin care i-a pus în vedere să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans), subliniindu-se faptul ca in caz contrar atitudinea creditoarei va fi catalogată ca o lipsă tacită de stăruința la executare.
Prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 371 indice 7 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel iar, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, creditorul nu poate fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea realizării executării silite.
Astfel cum rezultă din adresa din 08.05.2014 emisă de executorul judecătoresc (fila 78 din dosar), contestatoarea B. S.A. București a încunoștințat executorul judecătoresc despre faptul că stăruie în executare, astfel încât, în opinia instanței de fond, condiționarea executării silite de achitarea integrală a cheltuielilor de executare de către contestatoarea creditoare este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. E. JUDECĂTORESC T. G..
În motivare acesta a arătat că, având în vedere cererile repetate de „stăruință în executare” și față de actele dosarului de executare, a solicitat contestatoarei să avanseze cheltuielile de executare silită stabilite prin titlurile executorii „procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare” având în vedere că în lipsa acestora executorul judecătoresc este împiedicat să-și desfășoare activitatea, în speță să continue executarea silită prin efectuarea de noi acte de executare asupra averii debitorului.
În condițiile în care cuantumul onorariului și al cheltuielilor de executare este strict și imperativ stabilit de lege, rezultă cu claritate că un creditor nu poate solicita și, cu atât mai puțin, nu poate impune executorului judecătoresc să presteze o activitate fără a fi remunerat potrivit legii.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârea instanței de fond este greșită, aceasta plecând de la premiza falsă că executorul judecătoresc a refuzat continuarea executării silite începută în dosarul de executare nr. 758/2012 al B. T. G..
Recurentul arată că, raportat la textul de lege citat de instanță, respectiv art. 399 Cod procedură civilă, se poate observa din înscrisurile existente în dosarul de executare, pe de o parte, că executarea silită este începută, iar pe de altă parte, că emiterea unei adrese prin care se solicită creditorului să achite cheltuielile de executare nu semnifică nici tangențial ipoteza refuzului de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.
Se susține că adresa cu privire la care instanța de judecată a prezumat că ar constitui un refuz al executorului judecătoresc, reprezintă în realitate corespondența dintre executor și contestatoare, nefiind exprimat în acest înscris un refuz al executorului judecătoresc de a continua executarea silită.
Raportat la dorința contestatoarei de a continua executarea silită la nesfârșit, fără a ține cont de imposibilitatea de continuare a executării silite cauzată de lipsa de bunuri bănești ale debitorului, de pasivitatea creditoarei, în raport de faptul că debitorul are calitatea de coproprietar al imobilului identificat și de refuzul de a achita executorului judecătoresc onorariul, rezultă în mod evident că, în opinia contestatoarei, munca executorului nu trebuie remunerată decât în cazul în care se recuperează creanța.
Solicită recurentul să se rețină faptul că nu suntem în situația unei cesiuni de creanță în care executorul și-a asumat riscul pierderii, ci este vorba de învestirea în temeiul legii a executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită identică cu învestirea instanțelor de judecată cu soluționarea litigiilor pentru care se plătesc taxe de timbru anticipat soluționării acestora.
Similar legislației taxelor de timbru există norme de ordine publică prevăzute de Codul de procedură civilă, de Legea nr. 188/2000 și de Ordinul MJ nr. 2550/2006 în ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silită, cuantumul și modalitățile de plată a onorariului executorului judecătoresc.
O altă critică privește faptul că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces (în speță – creditorul, debitorul dar și executorul judecătoresc).
În opinia recurentului, instanța de judecată nu este competentă să stabilească demersurile pe care executorul judecătoresc va trebui să le întreprindă pentru a pune în executare titlul executoriu, competența instanței de judecată fiind limitată la a verifica, din punct de vedere al legalității, actele executorilor judecătorești, în condițiile art. 399 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. rap. la art. 57 din Lg. nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Potrivit art. 59 din același act normativ, din punct de vedere profesional, atribuțiile de control revin altor instituții, iar dispozițiile art. 371/7 alin. 1 C. pr.civ. conferă chiar părților implicate în procedura de executare silită posibilitatea de a decide efectuarea unui act, al unei activități care interesează executarea silită, inițiativă care trebuie să fie însoțită de avansarea cheltuielilor necesare în acest scop.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Prin această normă, legiuitorul a dorit să sublinieze în beneficiul debitorului scutirea de la plata cheltuielilor de executare și nu exonerarea creditorului de plata cheltuielilor de executare, normă similară cu cea prevăzută de codul de procedură în cazul renunțării la judecată.
Recurentul arată că, în mod evident, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 371 ind. 7 alin.2 Cod procedură civilă, este aceea că „debitorul nu va fi ținut la plata cheltuielilor de executare în cazul în care creditorul renunță la executare”.
Al treilea motiv de recurs privește faptul că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. 2 C. pr.civ., cât și cele ale art. 39 alin. 2 din Legea nr. 188/2000.
Recurentul solicită a se observa textul de lege cuprins în art. 371 ind. 7 din vechiul C. pr. civ., în care, cu toate că legiuitorul nu a folosit în mod expres termenul de „creditor”, ci „parte care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită”, se stabilește fără putință de tăgadă în sarcina acestuia obligația avansării cheltuielilor de executare silită. Or, este evident că partea interesată în realizarea activității de executare silită, respectiv în recuperarea creanței sale, este creditorul, singurul care poate declanșa această procedură. Acest aspect a fost, de altfel, reținut și de Tribunalul București în decizia civilă nr. 799/A din 20.06.2014 pronunțată în dos. nr._ .
Dispozițiile art. 39 alin. 3 din Lg. 188/2000, teza finală a textului de lege citat de contestatoare, reglementează o cu totul altă ipoteză, anume situația debitorului care execută benevol obligația de îndată după primirea somației. În această împrejurare, el va fi ținut să suporte onorariul executorului judecătoresc și al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă.
Susține recurentul că ipoteza legală prezentată, pe de o parte, privește debitorul de bună credință, nu creditorul, iar pe de altă parte este de remarcat că nu se cenzurează cuantumul onorariului efectiv încasat de către executor, ci doar partea ce urmează a fi suportată de debitor din acest onorariu. Norma invocată, în opinia recurentului, nu afectează dreptul la onorariu al executorului judecătoresc ori dreptul acestuia de a încasa efectiv și în totalitate onorariul, dacă a fost stabilit între limitele prevăzute de lege.
Al patrulea motiv de recurs privește faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Deși capătul principal al contestației de executare este obligarea Biroului executorului judecătoresc la continuarea executării silite, iar cheltuielile de executare să fie recuperate de la debitor, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 399 și urm. C. pr. civ., instanța nu a motivat în fapt pe ce se sprijină hotărârea sa, nu a arătat ce act de executare a fost refuzat a se întocmi de către executorul judecătoresc și, mai mult, nu a observat că executarea silită este începută.
Admițând contestația la executare și obligând executorul să continue executarea, instanța trebuia să dispună efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată, așa cum prevede art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă.
Recurentul reiterează aspectul că executorul judecătoresc nu a refuzat continuarea executării silite, nu a emis proces-verbal de imposibilitate de continuare a executării silite cauzată de lipsa bunurilor urmăribile ale debitorului ci, raportat la cererile repetate de stăruință și la vechimea dosarului, i-a pus în vedere contestatoarei că nu poate susține din banii săi efectuarea la nesfârșit a unor acte de executare silită.
În condițiile în care executarea silită în dos. nr. 758/2012 nu a fost realizată din lipsa oricăror venituri cât și din culpa contestatoarei creditoare care nu a solicitat, în temeiul art. 493 vechiul C.pr. civ., împărțeala bunului aflat în coproprietate, fiind asumat de părți faptul că organul de executare nu își asumă riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau a imposibilității executării, este evident că acesta trebuie asumat de creditor, prin avansarea sumelor necesare urmăririi silite.
Pe de altă parte, formularea unei cereri de stăruință în executare presupune efectuarea de noi demersuri pentru identificare bunuri și venituri, demersuri pe care creditorul, în speță contestatoarea B. SA, nu doar că nu le-a indicat în mod expres, dar nici nu a avansat cheltuielile necesare efectuării acestor noi demersuri după cum legea stabilește în sarcina sa.
Contestatoarea s-a prevalat în solicitările sale de un avans de 160 lei 60 lei onorariu și 100 lei cheltuieli de executare) achitat cu peste 2 ani și jumătate în urmă, la înregistrarea dosarului de executare, însă trebuie avut în vedere faptul că, față de demersurile efectuate de executorul judecătoresc, acest avans a fost depășit raportat la faptul că fiecare trimitere poștală costă între 5 lei și 11 lei.
Se arată că suma de 60 lei avansată de contestatoare cu titlu de onorariu parțial nu poate fi considerată ca fiind satisfăcătoare față de activitatea executorului judecătoresc, iar onorariul acestuia stabilit în limitele legale nu poate fi restrâns în cazul în care debitorul este insolvabil și câtă vreme creditoarea B. formulează cereri de „stăruință” în continuarea executării silite, periodic, refuzând închiderea dosarului de executare pentru lipsa de bunuri urmăribile ale debitorului sau nu își precizează cererea în raport de situația juridică a imobilului urmărit (în speță, debitorul având calitatea de coproprietar al imobilului identificat).
Recurentul consideră că instanța de fond nu numai că nu a apreciat asupra actelor de executare întocmite de executor, asupra demersurilor efectuate în vederea identificării bunurilor debitorului, însă a apreciat că executorul judecătoresc trebuie obligat să continue o executare silită sine die, împotriva principiului ad impossibilia nemo tenetur, interpretând în mod greșit dispozițiile art. 371 ind. 7 alin. 2.
Față de cele învederate, solicită să se constate că cererea de obligare a biroului executorului judecătoresc la continuarea executării silite, urmând ca acesta să-și încaseze onorariul de la debitor contravine tuturor normelor legale.
Prin urmare, recurentul reiterează solicitarea de respingere a contestației la executare ca neîntemeiată, având în vedere argumentele prezentate anterior.
În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru, se învederează că, în mod greșit instanța de fond a dispus astfel, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 care prevăd că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie după caz, integral sau parțial, la cererea petiționarului „când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.
Referitor la obligația de plată a onorariului de avocat, recurentul solicită să se dispună diminuarea acestuia raportat la activitatea depusă, având în vedere că judecata cauzei s-a efectuat în lipsa părților și că acțiunea a fost admisă doar în parte.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 299, 274, 304 lit. 3, 7, 8, 9, art. 304 ind. 1 VCPC, art. 45 lit. f din OUG 80/2013, iar în dovedire s-au depus înscrisuri.
Intimata B. SA a formulat întâmpinare în cauză, solicitând pe această cale respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la refuzul executorului judecătoresc, intimata susține că deși acesta nu a încheiat un proces verbal în acest sens, refuzul de a continua executarea silită rezultă în mod neîndoielnic din adresa transmisă de B. T. G. contestatoarei.
Se apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect lipsa temeiului legal sau contractual pentru solicitarea cheltuielilor de executare de la creditor, având în vedere că ea nu a renunțat la executarea silită începută împotriva debitorului său, fapt confirmat chiar de către B. T. G., astfel că nu poate fi obligată la suportarea în întregime a cheltuielilor de executare stabilite în mod arbitrar prin procesele verbale.
Referitor la valabilitatea contractului încheiat de către părți, intimata arată că orice susținere a recurentului în ceea ce privește o presupusă cauză ilicită a contractului încheiat între părți este vădit neîntemeiată, dat fiind faptul că însuși recurentul a semnat, negociat și agreat toate clauzele contractuale în baza cărora s-au desfășurat raporturile dintre cele două părți.
Se mai arată că B. G. T. nu a depus diligențele necesare recuperării creanțelor de la debitorii băncii. Intimata invocă dispozițiile art. 55 alin. 3 din Regulamentul din 5.02.2001 de aplicare a Lg. nr. 188/2000 privind executorii judecătorești care prevăd că „La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit”. Având în vedere faptul că executorul a întreprins demersuri minime, astfel că sumele ce-i sunt datorate nu au putut fi recuperate, onorariul stabilit apare ca fiind nejustificat.
De asemenea, intimata învederează că nu există nicio obligație în sarcina creditorului de a indica în mod expres bunurile ce urmează a fi executate silit sau conturile bancare care urmează a fi poprite.
În consecință, pentru toate aceste motive, intimata solicită respingerea recursului formulat de către B. T. G. ca fiind neîntemeiat și păstrarea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
În dovedirea, intimata solicită proba cu înscrisuri.
Tribunalul, analizând sentința pronunțată în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului și prevederile legale aplicabile, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la interpretarea greșită a actului dedus judecății, tribunalul îl apreciază neîntemeiat, instanța de fond făcând o corect interpretare a actelor supuse controlului în cadrul contestației la executare și o aplicare corectă a prevederilor legale .
Astfel, tribunalul constată, ca și instanța de fond, că, prin notificarea transmisă de recurent creditoarei, B. T. G. și-a exprimat refuzul de a proceda la continuarea executării silite, în caz de neachitare a cheltuielilor de executare stabilite, refuz nejustificat, câtă vreme creditoarea și-a îndeplinit obligațiile privind avansarea unor cheltuieli de executare, așa cum a convenit cu executorul judecătoresc prin contractul încheiat și față de prevederile art. 3717 alin. 2 C.pr.civ., care stabilesc în sarcina debitorului urmărit cheltuielile de executare, cu anumite excepții care însă nu se regăsesc în cauză .
Întrucât creditoarea a achitat sumele necesare pentru demararea executării silite, în conformitate cu art 3717 alin. 1 C.pr.civ., condiționarea continuării acesteia, solicitată de altfel expres de către creditor, de achitarea onorariului cuvenit acestuia, apare ca un refuz nejustificat de îndeplinire a actelor de executare ce se impuneau .
Lipsa unui proces verbal prin care să se constate încheiată executarea sau care să consemneze refuzul continuării acesteia, acte care să emane de la executorul judecătoresc, nu poate constitui, așa cum susține recurentul, justificare pentru a respinge contestația la executare formulată, câtă vreme, din adresa emisă de B. T. G., rezultă fără echivoc faptul că acesta condiționează continuarea executării împotriva debitorului din prezenta cauză de plata în avans a tuturor sumelor stabilite cu titlul de cheltuieli de executare.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea dispozițiilor legale, tribunalul îl apreciază tot ca neîntemeiat . Astfel, instanța de fond nu și-a depășit atribuțiile, ci, constatând refuzul nejustificat al executorului de a continua executarea silită, l-a obligat pe acesta să continue executarea, reluând dispozițiile art. 3717 alin. 2 C.pr.civ., care stabilesc regula suportării cheltuielilor de executare de către debitor.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, ce vizează interpretarea art. 3717 alin. 2 C.pr.civ. și ale art. 39 alin. 2 din legea 188/2000, tribunalul apreciază critica neîntemeiată întrucât recurentul omite faptul că între creditoarea B. și executorul judecătoresc s-a încheiat un contract, în care s-a stabilit clar care sunt obligațiile financiare ale creditoarei, astfel încât aceste prevederi contractuale se vor aplica cu prioritate între părți, rămânând fără relevanță regulile generale prevăzute de codul de procedură civilă .
În ceea ce privește al patrulea motiv de recurs, tribunalul constată că instanța de fond a motivat hotărârea, reținând situația de fapt rezultată din probe și dispozițiile legale aplicabile . Instanța de fond l-a obligat pe executor la continuarea executării, având în vedere că acesta a condiționat, în mod nejustificat, continuarea executării de plata cheltuielilor de executare, în contradicție cu dispozițiile contractuale, refuzând practic continuarea executării silite . Or, constatând că actul de executare refuzat este tocmai continuarea executării, în mod corect instanța de fond l-a obligat pe executor să efectueze acest act, adică să continue executarea silită . În ceea ce privește procesul verbal de încetare a executării din 29.01.2015, încheiat de executor ulterior introducerii prezentei contestații la executare, tribunalul constată că nu face obiectul prezentei cauze, astfel încât nu îl va analiza în nici un fel .
În ceea ce privește al cincilea motiv de recurs, referitor la cheltuielile de judecată, tribunalul constată că, în ceea ce privește taxa de timbru, este dreptul și, deci, opțiunea contestatorului să uzeze de procedura specială prevăzută de OUG 80/2013 sau să folosească calea dreptului comun în privința cheltuielilor de judecată, reglementată de codul de procedură civilă . Referitor la diminuarea onorariului avocațial, tribunalul apreciază că nu se impune acest lucru, suma de 793,23 lei neapărând ca disproporționată față de munca efectivă prestată și complexitatea cauzei .
Față de considerentele de mai sus, tribunalul, în baza art. 312 C.pr.civ., urmează să respingă recursul ca neîntemeiat .
Văzând și dispozițiile art. 377alin. 2 pct. 4 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELE LEGII
DECIDE
În baza art. 312 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat B. E. JUDECĂTORESC T. G., cu sediul în mun. București, Splaiul Unirii, nr. 35, .. 2, ., sector 3, în contradictoriu cu intimata contestatoare B. SA, cu sediul în mun. București, .. 6 A, sector 2, J_, CUI_ și sediul ales la SPRL „R. și Asociații” din mun. București, .. 15 – 17, Bucharest Tower Center, . și intimata N. C., cu sediul în mun. Slobozia, Al. T., .. D, ., împotriva sentinței civile nr. 2166 din 02.10.2014 a Judecătoriei Slobozia.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.
Președinte, L. M. | Judecător, R. M. I. | Judecător, I. T. |
Grefier, M. I. |
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M.
2 ex./24.04.2015
Jud. fond. Ș. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 273/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 327/2015. Tribunalul... → |
|---|








