Evacuare. Decizia nr. 1102/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1102/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1102/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1102/A
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Pe rol pronunțarea în apelul civil formulat de apelanta-reclamantă C. M., CNP_, domiciliată în mun. Slobozia, .. 89, .. D, .,_, împotriva sentinței civile nr. 2691 din 18.11.2014 a Judecătoriei Slobozia pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C., cu domiciliul în mun. Slobozia, .. 4, jud. Ialomița,_, având ca obiect evacuare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizia, când tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 19.11.2015, când a hotărât următoarele.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.2691 din 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect evacuare, formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul în municipiul Slobozia, .. 89, . D, apartament 2, județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița.
S-a admis în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant S. C., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. M..
S-a constatat că reclamanta-pârâtă este proprietar exclusiv asupra imobilului-teren în suprafață de 1124,81 mp, situat în intravilanul municipiului Slobozia, .. 4, județul Ialomița.
S-a constatat că pârâtul-reclamant este proprietar exclusiv asupra construcțiilor situate în municipiul Slobozia, .. 4, jud. Ialomița.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte, de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 361,34 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut mai întâi, ca o chestiune preliminară, că cererii de față îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, având în vedere că cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 06.06.2012, procesul începând sub imperiul legii vechi.
În ceea ce privește normele de drept material aplicabile, instanța a apreciat că, având în vedere că la data la care s-a edificat imobilul de către părți, era în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (Noul Cod Civil), în cauză sunt aplicabile prevederile vechiului Cod civil, având în vedere că potrivit art. 6 din Legea nr. 278/2009 privind Codul civil, precum și 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind Codul civil „actele și faptele juridice încheiate/săvârșite/produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii/săvârșirii/producerii lor”, dispozițiile legii noi aplicându-se, potrivit textelor de lege anterior amintite, tuturor actelor și faptelor încheiate săvârșite/produse după ..
Cu privire la obiectul litigiului de față, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâtului din imobilul casă de locuit, proprietatea sa (cu teren și construcții aferente), situat în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
S-a reținut că la data de 11.12.2012, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională (filele 42 – 44 din dosar, vol. I), prin care a solicitat:
-respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată;
-partajarea bunului imobil teren în suprafață de 1125 mp, precum și a construcției edificată pe acesta, în suprafață de 156 mp, compusă din parter (o cameră de zi, debara, hol bucătărie, baie, terase) și etaj (3 dormitoare, baie, hol, 3 balcoane), situată în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița;
-să se constate că are o contribuție de 99% la achiziționarea terenului și la edificarea construcției descrisă mai sus, iar pârâta-reclamantă o cotă de 1%;
-să se dispună ieșirea din indiviziune și să îi fie atribuite imobilele descrise mai sus, cu cheltuieli de judecată.
Față de obiectul celor două cereri formulate în cauză, instanța a reținut că problema ce se pune în speța dedusă judecății este de a stabili dacă bunul imobil în litigiu, compus din casă de locuit și terenul aferent, situat în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița, este bun propriu al reclamantei-pârâte sau, în raport de contribuția fiecăruia dintre concubini la dobândirea bunului și de existența unei convenții cu privire la achiziționarea acestuia, este un bun deținut în indiviziune de părțile în litigiu, dobândit în timpul concubinajului, prin munca în comun a celor doi concubini sau, în fine, dacă suntem în situația unui drept de creanță al pârâtului-reclamant, constând în contravaloarea materialelor pârâtului pretins a fi folosite la edificarea construcției.
Referitor la acest imobil, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei s-a reținut că, la data de 30 ianuarie 2003, s-a încheiat între J. G. și J. L., soți, în calitate de vânzători, pe de o parte și C. M., pârâta din prezenta cauză, în calitate de cumpărător, pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 280/30 ianuarie 2003, la Biroul notarului public P. M. din municipiul Slobozia, ., scara B, apartament 55, județul Ialomița (fila 76 din dosar, vol. I), prin care J. G. și J. L. au vândut pârâtei C. M. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul municipiului Slobozia, .. 4, județul Ialomița, compus din fundația din beton armat (C1) în suprafață construită de 138,51 mp și din terenul aferent în suprafață de 1124,81 mp conform măsurătorilor cadastrale, deși în actul de proprietate este înscrisă suprafața de 997 mp, teren având categoria de folosință curți-construcții, cu următoarele laturi și vecinătăți: la Nord, pe o latură de 58,44 ml – domeniul public (parcare auto); la Sud, pe o latură de 43,75 ml - domeniul public (parc); la Est, pe o latură de 22,28 ml – . Vest, pe o latură de 24,27 ml – Zona CF, imobil identificat prin numărul cadastral 1128.
Potrivit aceluiași contract, prețul vânzării a fost stabilit de părți la suma de_ (o sută șaptezeci milioane) lei și a fost achitat integral de către cumpărător la data autentificării contractului.
Din chitanțele aflate la dosarul cauzei (fila 77, vol. I), rezultă că cea care a achitat taxele aferente perfectării acestei vânzări a fost tot reclamanta-pârâtă.
Imobilul casă de locuit a fost edificat în baza autorizației de construire nr. 4263/10.06.2003, eliberată de Primăria municipiului Slobozia.
La data de 20 octombrie 2003, Primăria municipiului Slobozia emite certificatul de urbanism nr. 7413 pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița (filele 245 – 248 din dosar, vol. I) și autorizația de construire nr. 4408 (filele 242 – 244 din dosar) privind executarea lucrărilor de racord apă și canalizare.
Conform procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.240/19.06.2006, lucrarea „construire locuință” din .. 4 a fost recepționată de comisia de recepție constituită la nivelul autorității locale, în baza Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, la data de 19.06.2006.
Apoi, instanța a reținut că, timp de aproximativ 19 ani, în intervalul 1 octombrie 1993 – 1 ianuarie 2012, între părțile în litigiu a existat o relație de concubinaj, aspect ce nu este contestat de niciuna dintre părțile din litigiu, ci, din contră, a fost recunoscut inclusiv prin răspunsul la proba cu interogatoriu, administrată în cauză.
În concluzie, imobilul în litigiu a fost dobândit în perioada de concubinaj a părților litigante, casa de locuit fiind construită în intervalul 10.06.2003 – 19.06.2006, iar terenul aferent acestei construcții fiind cumpărat în 30.01.2003.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că în intervalul 1 octombrie 1993 – 1 ianuarie 2012, deși nu se încheiase, din punct de vedere juridic, o căsătorie, părțile s-au comportat ca soț și soție, aspect învederat de părți, ce au locuit în această perioadă împreună și confirmat inclusiv de martorii audiați în cauză. Astfel, spre exemplu, martora B. A. a declarat că „Părțile din proces au conviețuit aproximativ 18 ani. În această perioadă erau priviți ca soț și soție (...)” (declarație martor filele 69 – 71 din dosar, vol. II), iar martorul Taskin Hayrul, un apropiat al pârâtului-reclamant, ce a văzut de mai multe ori părțile împreună, a declarat „Nu am cunoscut elemente de detaliu din relația părților din proces. Spre exemplu, nu am cunoscut că părțile nu erau căsătorite juridic, până acum câteva luni, când am aflat de acest litigiu” (declarație martor filele 77 – 79 din dosar, vol. II).
Din coroborarea întregului materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut modul comun de acțiune al părților, pentru întregul interval de timp menționat, în ceea ce privește dobândirea de bunuri, dar și contribuția efectivă a fiecăruia dintre concubini la dobândirea bunurilor.
În acest sens, instanța a reținut, cu titlu exemplificativ, că, la data de 21.11.2002, părțile din litigiu, în calitate de asociați, au hotărât înființarea a două societăți comerciale - .. și .. - ambele cu sediul în . (filele 160 – 171 din dosar, vol. II), în fiecare dintre cele două societăți aportul la capitalul social al reclamantei-pârâte C. M. fiind de 100.000 lei, echivalând cu o parte socială, reprezentând 5% din capitalul social total, iar aportul la capitalul social al pârâtului-reclamant fiind de 1.900.000 lei, echivalând cu 19 părți sociale, reprezentând 95% din capitalul social total.
De asemenea, la data de 27.11.2002, între S.C. S. & COMP S.R.L., cu sediul în ., prin administrator S. C., în calitate de beneficiar și .., cu sediul în ., reprezentată de C. M., în calitate de prestator, se încheie contractul de prestări servicii nr. 2, având ca obiect realizare de diverse lucrări.
Tot la aceeași dată se încheie între S.C. S. & COMP S.R.L., cu sediul în ., prin administrator S. C., în calitate de beneficiar și .., cu sediul în ., reprezentată de C. M., în calitate de prestator, contractul de prestări servicii nr.1, având ca obiect tot realizare de diverse lucrări.
De asemenea, activitatea financiară a societății S.C. C & M IMPEX S.R.L., al cărei asociat unic este reclamanta-pârâtă din prezenta cauză (filele 153 – 158 din dosar, vol I) este strâns legată de cea a pârâtului -reconvenient, S.C. S. & COMP S.R.L., astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, ce fac dovada unor transferuri de sume mari de bani de la S.C. S. & COMP S.R.L. către S.C. C & M IMPEX S.R.L. (filele 86, 95 din dosar, vol. I).
Tot astfel, reclamanta pârâtă a fost angajată cu contract individual de muncă, începând cu 01.07.2005, pentru un scurt interval de timp, în calitate de coordonator coloană auto, la societatea deținută de pârâtul-reclamant S.C. S. & COMP S.R.L. (filele 97 – 101 din dosar, vol. I).
Față de materialul probator aflat la dosar, instanța a apreciat că pârâtul-reclamant a dovedit dincolo de orice echivoc că între părțile în litigiu, concubini, a existat o convenție tacită cu privire la dobândirea, ca bun comun, a imobilului în litigiu, compus din casă de locuit, (cu teren și construcții aferente), situat în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița.
Chiar dacă concubinul nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor, înscrisă în art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuție comună, în timpul concubinajului, sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuția fiecăruia, contribuție ce se poate stabili prin orice mijloc de probă.
În concluzie, imobilul în litigiu este bun comun al celor doi concubini, având în vedere această relație notorie de concubinaj, coroborată cu o convenție tacită cu privire la achiziționarea terenului și construirea unei case de locuit, indiferent pe numele cui s-a achiziționat bunul, urmând a se stabili și care este contribuția fiecăruia la dobândirea imobilului.
Deși din materialul probator rezultă contrariul, reclamanta-pârâtă a negat constant existența unei înțelegeri cu pârâtul-reclamant pentru dobândirea în comun a bunului în litigiu și că pârâtul ar deține o cotă-parte din imobil, vorbind, eventual, doar despre un drept de creanță al acestuia, constând în contravaloarea materialelor pârâtului pretins a fi folosite la edificarea construcției, pentru care a solicitat să se constate că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art.3 din Decretul nr. 167/1958 privitor prescripția extinctivă.
Instanța, față de probele încuviințate și administrate în cauză, nu a primit această afirmație a reclamantei-pârâte, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâtului-reclamant a fost apreciată ca vădit neîntemeiată.
De altfel, chiar și în situația în care în cauză ar fi fost vorba doar de un drept de creanță al pârâtului-reclamant, excepția invocată de reclamanta-pârâtă apare, de asemenea, ca neîntemeiată, față de dispozițiile art.7 din Decretul nr. 167/1958 privitor prescripția extinctivă, potrivit cărora „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.”, ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut în momentul ruperii relației de concubinaj și încetării conviețuirii părților (1 ianuarie 2012).
Cu privire la contribuția părților la dobândirea imobilului, instanța a reținut că, în cazul de față, în raport de materialul probator administrat, stabilirea contribuției efective la dobândirea imobilului este foarte simplu de realizat, din probe rezultând următoarea situație de fapt: reclamanta-pârâtă a avut o contribuție exclusivă la achiziționarea terenului, în vreme ce construcțiile edificate pe acest teren sunt edificate prin contribuția materială exclusivă a pârâtului-reclamant.
În acest sens, instanța a reținut că, în ceea ce privește achiziționarea terenului, reclamanta a arătat că banii sunt ai săi și provin din dividendele aferente anului 2002, încasate de la S.C. C & M IMPEX S.R.L., dovedind acest lucru cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (fila 78 din dosar, vol. I).
La rândul său, pârâtul-reconvenient a afirmat că el este cel care a furnizat banii pentru achiziționarea terenului, bani ce proveneau de la un împrumut contractat în acest scop cu martorul Taskin Hayrul.
Or, instanța a înlăturat aceste afirmații, apreciind că înscrisul aflat la fila 45 din dosar, vol. I, intitulat de semnatari contract de împrumut, datat 28.01.2003, este un înscris pro causa, motiv pentru care l-a înlăturat, având în vedere întregul material probator aflat la dosar, din care rezultă situația materială, financiară prosperă a pârâtului-reclamant în perioada respectivă, ceea ce face greu de crezut faptul că, dată fiind această situație, pârâtul-reclamant ar fi avut nevoie să apeleze la martorul Taskin Hayrul, pentru a obține un împrumut. Instanța a reținut și declarațiile martorului Taskin Hayrul, care a învederat că, în afară de acest înscris, niciodată nu a mai întocmit vreun înscris de mână cu pârâtul-reclamant în cazul unor împrumuturi între cei doi, deși astfel de împrumuturi au mai fost făcute, precum și faptul că, deși acest împrumut s-a restituit, pârâtul-reclamant a păstrat acest înscris.
În ceea ce privește edificarea construcțiilor, potrivit art. 492 Cod civil, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”.
Prin urmare, în favoarea proprietarului terenului funcționează prezumția relativă că este și proprietarul construcției edificate, dar prezumția poate fi răsturnată, făcându-se dovada contrarie, prezumție răsturnată în speță de pârâtul-reclamant.
Astfel, cu privire la materialele de construcție, instanța a reținut că în perioada 2003 – 2005, respectiv perioada în care s-a edificat imobilul în litigiu, pârâtul-reclamant, în nume propriu, a achiziționat o cantitate mare de materiale de construcții de la S.C. S. & COMP. S.R.L., astfel cum rezultă din facturile fiscale aflate la dosarul cauzei (filele 50 – 55 din dosar, vol I) și centralizatorul acestor facturi (fila 56 din dosar, vol I).
Achiziționarea acestor materiale de către pârâtul-reclamant a făcut și obiectul unei verificări de către Ministerul Economiei și Finanțelor - Garda Financiară Secția Ialomița, astfel cum rezultă din Nota de constatare încheiată la data de 30.05.2008, de către Garda Financiară Secția Ialomița, înregistrată la această instituție sub nr._/IL/02.06.2008 (filele 47 – 49 din dosar, vol. II), potrivit căreia, în anul 2004, S.C. S. & COMP. S.R.L. vinde o parte din materialele de construcții către persoana fizică S. C., în sumă de 1._ lei, cu o cotă TVA aferentă de_ lei, iar în anul 2005, aceeași S.C. S. & COMP. S.R.L. vinde o parte din materialele de construcții către persoana fizică S. C., în sumă de_ lei cu TVA aferentă de 82.040.340 lei.
Reclamanta-pârâtă a încercat să acrediteze ideea că ea ar fi fost cea care a luat materialele de la S.C. S. & COMP. S.R.L. (a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul propus de pârâtul-reclamant – fila 67 din dosar, vol. II), însă această afirmație nu este susținută de niciun mijloc de probă.
În ceea ce privește execuția propriu-zisă a lucrării, din înscrisurile aflate la dosar și din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că, cel puțin până la construirea la roșu a imobilului, lucrările au fost executate de S.C. FORTIUS CON S.R.L., iar de la data la care societatea respectivă a intrat în procedura lichidării judiciare, lucrările au fost executate de numitul R. V., în regie proprie, martorul declarând și faptul că pârâtul-reclamant a fost cel cu care a contractat, că acesta se ocupa de lucrare și de procurarea materialelor. În acest sens, instanța a reținut și declarația martorei C. D. (fila 87 din dosar, vol. II): „Îl cunosc pe martorul R. V. și l-am văzut supraveghind lucrările la imobil. Mai cunosc și alte persoane care au lucrat la imobil, pârâtul venea la imobil și dimineața și seara.”
Este adevărat că martorii propuși de reclamanta-pârâtă au arătat că aceasta ar fi plătit pe lucrători (de altfel, declarațiile acestor martori se coroborează cu cele ale martorilor pârâtului-reclamant, care au învederat, așa cum s-a arătat mai sus, că pârâtul-reclamant se ocupa de partea financiară, lăsând sumele necesare reclamantei-pârâte, care făcea plata efectivă), ar fi transportat cu mașina materiale de construcții (gresie, spre exemplu), ar fi inspectat lucrarea și este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat, însă acest aspect nu poate fi cuantificat în valoarea clădirii, dar dovedește fără putință de tăgadă convenția tacită cu privire la achiziționarea terenului și construirea casei de locuit, ce a existat între cei doi concubini.
De asemenea, prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 9, fila 68 din dosar, vol. II), reclamanta a arătat, referitor la casa de locuit: „A fost construită în anul 2003 – 2004, fiind edificată în regie proprie. Costul a fost de aproximativ 4 miliarde lei vechi. Am lucrat cu mai multe persoane”, însă, în opinia instanței, afirmația nu este susținută de niciun mijloc de probă.
Reclamanta-pârâtă a afirmat, de asemenea, că imobilul a fost edificat din propriile venituri, agonisite inclusiv în anii anteriori relației de concubinaj, că nu a avut niciodată cu pârâtul-reclamant vreo înțelegere, „convenție tacită” sau altceva similar cu privire la achiziționarea și construirea unei case de locuit, toate fiind cumpărate de ea, personal, din banii proprii, având în vedere că muncește de la vârsta de 20 de ani, iar veniturile de care dispunea îi permiteau să construiască mai multe case, nu doar una singură, apreciind că înscrisurile de la dosar dovedesc cele afirmate cu privire la starea sa materială (filele 68 – 75 din dosar, vol. I).
Or, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă o astfel de situație de fapt, reclamanta-pârâtă nedepunând niciun înscris privind veniturile sale/situația materială/financiară anterior datei de 1 octombrie 1993.
Prin răspunsul la interogatoriul luat pârâtului-reclamant la întrebarea 7, referitoare la situația materială a reclamantei-pârâte anterior începerii relației de concubinaj dintre cei doi, acesta a declarat „Nu avea serviciu. Nu a lucrat. Avea doar câteva elemente vestimentare și garsoniera. Să prezinte documente.” (fila 53 din dosar, vol. II).
Martora B. A. a declarat „De când o cunosc pe reclamantă, o cunosc ca pe o persoană care dispunea de sume mari de bani, atât în lei, cât și în valută, precum și de aur”, însă tot martora declară că o cunoaște din anii 1992 – 1993, când reclamanta avea două societăți pe care le gestiona, S.C. S. ..L. și CM IMPEX S.R.L., așadar, tot din perioada de concubinaj cu pârâtul-reconvenient.
Și martora Tesileanu E. a declarat „Am perceput-o pe aceasta (n. inst. – pe reclamanta-pârâtă) ca pe o femeie cu bani, care m-a ajutat când am avut nevoie” (fila 75 din dosar, vol. II), însă și această martoră o cunoaște pe reclamanta-pârâtă tot din perioada de concubinaj a părților, respectiv din anul 2011, cum ea însăși a arătat.
De asemenea, martorele R. I. L. (filele 80, 81 din dosar, vol. II) și C. D. (filele 85 – 87 din dosar, vol. II), au învederat că, din punct de vedere financiar, cheltuielile erau susținute de pârâtul-reclamant, acesta fiind cel care se ocupa de plata facturilor pentru utilități, a menajerelor, lăsând pârâtei-reclamante, la două-trei zile, diverse sume de bani în acest scop.
Față de considerentele anterior reținute, instanța a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect evacuare, formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâtul S. C., ca neîntemeiată. Edificarea de către concubini a unei construcții, cu contribuție materială comună, pe terenul proprietatea unuia din ei, justifică dobândirea dreptului de proprietate comună pe cote părți asupra construcției și a dreptului de folosință asupra terenului pentru acela dintre concubini care nu este proprietarul terenului.
Nu se poate reține că acesta din urmă ar avea doar un drept de creanță, în raport cu contribuția sa la edificarea construcției, așa cum a susținut reclamanta-pârâtă, pentru că, executarea construcției fiind făcută pe baza convenției celor doi concubini, ca imobilul sa le aparțină în proprietate, în cauză devin aplicabile dispozițiile art.492 teza ultimă Cod civil, text care constituie temeiul de drept pentru instituția superficiei.
Pentru considerentele menționate instanța de fond a admis în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant S. C., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. M. și, considerând că în cauză există situație specială, în care, deși rezultă că imobilul în litigiu este bun comun al celor doi concubini, având în vedere această relație notorie de concubinaj, coroborată cu o convenție tacită cu privire la achiziționarea terenului și construirea unei case de locuit, contribuția fiecăruia la dobândirea imobilului constă în achiziționarea terenului de către reclamanta-pârâtă și construirea locuinței de către pârâtul-reclamant, a constatat că reclamanta-pârâtă este proprietar exclusiv asupra imobilului-teren în suprafață de 1124,81 mp, situat în intravilanul municipiului Slobozia, .. 4, județul Ialomița, conform contractului contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 280/30 ianuarie 2003, la Biroul notarului public P. M. din municipiul Slobozia, județul Ialomița și că pârâtul-reclamant este proprietar exclusiv asupra construcțiilor situate în municipiul Slobozia, .. 4, jud. Ialomița.
Instanța a apreciat că printr-o astfel de soluție, nu se acordă mai mult decât s-a cerut/ceea ce nu s-a cerut, pentru că, raportând valoarea construcției la valoarea totală a imobilului în litigiu (teren aferent + construcție), rezultă cota de contribuție a pârâtului-reclamant la dobândirea imobilului și, implicit, modalitatea de împărțire a imobilului, ceea ce înseamnă că s-a respectat principiul disponibilității părților.
Față de soluția pronunțată pe capătul de cerere privind contribuția părților la dobândirea imobilului în litigiu, capătul de cerere prin care pârâtul-reclamant a solicitat ieșirea din indiviziunea asupra acestui bun a fost respins ca neîntemeiat.
Față de soluția pronunțată în cauză, a respins cererea reclamantei-pârâte, de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 361,34 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, calculate în raport de pretențiile admise.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta-pârâtă C. M., solicitând modificarea în tot a acesteia și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare pentru pretențiile formulate de intimatul pârât-reclamant prin cererea reconvențională, respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant S. C., ca neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel apelanta apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Astfel, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada certă și de netăgăduit că părțile au intenționat să achiziționeze în proprietate comună bunurile dobândite în timpul concubinajului fără, însă, a face referire și la terenul intravilan pe care a fost edificat imobilul al cărui proprietar exclusiv a constatat că este apelanta, teren pe care l-a cumpărat împreună cu o fundație de casă și pe care a construit imobilul.
În ceea ce privește relația de uniune consensuală, concubinaj, la momentul respectiv aceasta nu era reglementată de dreptul civil român nici cu privire la relațiile nepatrimoniale personal, și nici relativ la relațiile patrimoniale dintre concubini.
Ca urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devălmășie, nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora, iar prezumția comunității de bunuri, astfel cum era prevăzută de art. 30 din Codul familiei, nu se aplica decât soților, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia.
Specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intenția neechivocă a acestora de a dobândi în comun bunurile. Per a contra-rio, avem de-a face eventual doar cu un drept de creanță supus prescripției, potrivit regulilor generale aplicabile oricăror pretenții bănești.
În speță, cu privire la imobilul casă de locuit în litigiu, în toate înscrisurile din dosar, ce îl vizează, apelanta figurează ca și proprietar exclusiv.
Apelanta consideră că instanța de fond a analizat și a dat eficiență juridică în planul probațiunii doar depozițiilor martorilor propuși pentru audiere de către intimat și a înlăturat nemotivat declarațiile martorilor propuși de pârâtă, făcând astfel o analiză părtinitoare a apărărilor intimatului.
De asemenea, solicită a se observa și lipsa rolului activ al instanței la audierea martorilor propuși de apelantă, respectiv la administrarea interogatoriului, comparativ cu situațiile similare ce îl vizau pe adversarul procesual, context în care întrebările și consemnările erau aprofundate, existând acum certitudinea unei conduite subiective interesate și mai mult, instanța a reținut că și apelanta era asociată împreună cu intimatul la două societăți comerciale, .. și .., deși deținea doar formal la fiecare dintre acestea câte 5 % din părțile sociale, deși aceste societăți au fost înființate de cel în cauză în aceste condiții deoarece el nu mai putea fi asociat unic.
Consideră că instanța de fond a apreciat în mod total eronat că sumele de bani plătite prin virament bancar de firma acestuia (S.C. S. & Comp S.R.L. Săveni) în contul firmei al cărei asociat unic este apelanta (S.C. C & M Impex S.R.L. Slobozia) ar fi avut alt scop ce vizează casa sa, fără a observa că între cele două societăți s-au desfășurat activități comerciale, iar aceste sume de bani reprezintă contravaloarea prestațiilor și activităților efectuate de societate, nicidecum contribuția intimatului la construcția imobilului în litigiu.
Prima instanță a mai reținut că intimatul a dovedit că a existat o „convenție tacită" cu privire la dobândirea ca bun comun a imobilului în cauză, deși lucrările dosarului exclud o astfel de eventualitate. Ca urmare, imobilul este bun comun al celor doi concubini, dar constată însă că imobilul (construcția) este proprietatea exclusivă a intimatului, ignorând faptul că aceasta este construită pe fundația ce exista înglobată în terenul intravilan încă de la cumpărarea acestuia,teren al cărui proprietar exclusiv este apelanta.
Mai arată apelanta că instanța de fond a ignorat, însă fără a le înlătura, înscrisurile privind sumele de bani retrase cu titlul de dividende de la societatea sa în perioada construcției imobilului și nu a avut în vedere probatoriul depus la dosar cu privire Ia documentația aferentă edificării imobilului și activităților subsecvente cu referire la utilități, din care rezultă că, de la eliberarea certificatului de urbanism, autorizația de construcție, celelalte autorizații cerute de lege pentru racordarea la utilități (gaze, apă, canalizare, energie electrică etc.) și până la procesul verbal de recepție, toată documentația este eliberată numai pe numele apelantei, iar recepția lucrărilor este semnată de aceasta în calitate de proprietar unic.
În ceea ce privește declarația martorului R. V. instanța a reținut-o ca atare, fără însă a da eficiență înscrisurilor de la dosar care dovedesc că societatea respectivă a intrat în insolvență în anul 2005, iar imobilul în litigiu a fost edificat în perioada anilor 2003-2004.
În mod similar, s-a dat eficiență depoziției martorei C. D., depoziție ce nu se coroborează cu nicio altă probă în cauză, martoră care nu a făcut decât să confirme prin declarația sa dușmănia manifestată fără temei împotriva apelantei.
Pe de altă parte, fără a le înlătura motivat, deoarece nu existau temeiuri legale pentru a fi ignorate, instanța nu a dat eficiență depozițiilor martorilor audiați la solicitarea apelantei, care au detaliat numai stările reale de fapt.
Tot în mod greșit prima instanță a evaluat și celelalte dovezi privind mijloacele financiare deținute de apelantă, contrar înscrisurilor depuse la dosar și depozițiilor martorilor audiați la solicitarea sa, probe ce trebuiau studiate și coroborate cu bună credință.
Mai arată apelanta că prin probatoriul administrat în cauză se face dovada faptului că intimatul nu are nicio contribuție, nici la achiziționarea terenului și nici la construirea imobilului casă de locuit în litigiu iar din răspunsurile la interogatoriu rezultă cu claritate că tot ce era al lui era trecut numai pe numele lui.
Cu privire la reținerea că apelanta nu a avut loc de muncă, aceasta consideră că instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile aflate la dosar și declarațiile martorilor sub acest aspect, de unde rezultă că, încă de la începutul concubinajului a lucrat la societatea intimatului, S.C. S. & Comp S.R.L. Săveni, fără contract de muncă și fără să primească salariu.
Mai arată apelanta că obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză ilustrează modul în care se încearcă favorizarea intimatului, astfel că la prima expertiză (ing. D. G.) a fost omis la evaluare un etaj întreg al imobilului, iar la cea de-a doua expertiză s-a omis o latură de 57 m.l. de gard și faptul că imobilul a fost construit pe fundația veche cumpărată de apelantă odată cu terenul intravilan aferent, iar singurul care a evidențiat separat fundația respectivă a fost ing. E.-S. G., expertul parte desemnat de apelantă să participe la efectuarea expertizei în cauză.
Solicită să se constate că probele administrate în cauză nu pot avea relevanță în sensul urmărit de intimat, decât sub condiția dovedirii existenței prealabile a intenției de dobândire în comun a imobilului în litigiu, împrejurare care în dosar nu a fost probată, deoarece nu a existat niciodată o asemenea „convenție tacită" sau manifestare similară, astfel cum în mod greșit și fără nici un temei a reținut instanța de fond.
Pentru aspectele arătate solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 282 și urm. din codul de procedură civilă (1865) iar în susținere solicită proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. C. solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivarea cererii sale, intimatul arată, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că în intervalul 1 octombrie 1993 - 1 ianuarie 2012, părțile s-au comportat ca soț și soție iar din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă modul comun de acțiune al părților, pentru întregul interval de timp menționat, în ceea ce privește dobândirea de bunuri, dar și contribuția efectivă a fiecăruia dintre concubini la dobândirea bunurilor.
Intimatul apreciază că prin materialul probator administrat în cauză a dovedit dincolo de orice echivoc că între părțile în litigiu, concubini, a existat o convenție tacită cu privire la dobândirea, ca bun comun, a imobilului în litigiu, compus din casă de locuit, (cu teren și construcții aferente), situate în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița.
În susținerea faptului că imobilul este bun comun, intimatul invocă prevederile art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuție comună, în timpul concubinajului, sunt proprietate indiviză a concubinilor, în raport cu contribuția fiecăruia, contribuție ce se poate stabili prin orice mijloc de probă. Ca urmare, imobilul în litigiu este bun comun al celor doi concubini, având în vedere că această relație notorie de concubinaj, coroborată cu o convenție tacită cu privire la achiziționarea terenului și construirea unei case de locuit, indiferent pe numele cui s-a achiziționat bunul, urmând a se stabili și care este contribuția fiecăruia la dobândirea bunului.
Față de aceste considerente solicită a se constata că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, având în vedere și faptul că intimatul revendică un drept de proprietate asupra imobilului, față de relația de concubinaj notoriu de aproximativ 19 ani, drept ce este imprescriptibil.
Prin urmare solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune ca vădit neîntemeiată.
În ceea ce privește contribuția părților la dobândirea imobilului, în raport de materialul probator administrat în cauză, consideră că nu poate fi sustenabil faptul că instanța de fond a reținut că la achiziționarea terenului, apelanta a arătat ca banii sunt ai săi și provin din dividendele aferente anului 2002, încasate de la S.C. C & M IMPEX S.R.L., dovedind acest lucru prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, deoarece rezultă că pârâta a depus acești bani într-un depozit bancar.
La rândul său, intimatul a dovedit că el este cel care a furnizat banii pentru achiziționarea terenului, bani ce proveneau de la un împrumut contractat în acest scop, lucru dovedit.
Ca urmare, intimatul apreciază că în favoarea proprietarului terenului funcționează prezumția relativă că este și proprietarul construcției edificate, prezumție răsturnată în speță de intimat prin probatoriul administrat.
Intimatul consideră că, față de considerentele expuse, în mod corect instanța a respins cererea de chemare în judecată și nu se poate reține că el ar avea doar un drept de creanță, în raport cu contribuția sa la edificarea construcției, pentru că executarea construcției a fost făcută pe baza convenției celor doi concubini, ca imobilul să le aparțină în proprietate, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 492 teza ultimă Cod civil, text care constituie temeiul de drept pentru instituția superficiei.
De asemenea, consideră că în mod corect instanța a admis în parte cererea reconvențională având în vedere situația specială, în care, deși rezultă că imobilul în litigiu este un bun comun al celor doi concubini și, printr-o astfel de soluție, nu se acordă mai mult decât s-a cerut / ceea ce nu s-a cerut, pentru că raportând valoarea construcției, la valoarea totală a imobilului în litigiu (teren aferent + construcție), rezultă cota de contribuție a intimatului la dobândirea imobilului și, implicit, modalitatea de împărțire a imobilului, ceea ce înseamnă că s-a respectat principiul disponibilității părților.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.115 C.pr.civ. iar în susținere solicită proba cu înscrisuri, martori și expertiză.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere probele administrate în cauză, apreciază apelul ca fiind fondat, reținând următoarele:
Argumentele de fapt expuse pe larg în cuprinsul cererii de apel vizează greșita apreciere a probelor administrate și aplicarea eronată a dispozițiilor legale care permit partajul bunurilor comune în ipoteza particulară a achiziționării lor de către foștii concubini.
Din probele administrate se reține că apelanta reclamantă și intimatul pârât au avut în perioada 1993-_ o relație care poate fi considerată relație de concubinaj în sensul că au locuit împreună și s-au prezentat în societate ca și cuplu, relațiile dintre părți au fost reale și manifeste, notorietatea acestora fiind dovedită.
Din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 280/30 ianuarie 2003, la Biroul notarului public P. M., rezultă că apelanta reclamantă-pârâtă figurează în calitate de cumpărătoare a imobilului situat în intravilanul municipiului Slobozia, .. 4, județul Ialomița, compus din fundația din beton armat (C1) în suprafață construită de 138,51 mp și din terenul aferent în suprafață de 1124,81 mp conform măsurătorilor cadastrale, deși în actul de proprietate este înscrisă suprafața de 997 mp, teren având categoria de folosință curți-construcții, cu următoarele laturi și vecinătăți. Intimatul pârât-reclamant nu are calitatea de cumpărător în acest act juridic.
Actele necesare edificării locuinței, respectiv autorizația de construire nr.4263/10.06.2003, eliberată de Primăria municipiului Slobozia, certificatul de urbanism nr.7413 pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița (filele 245 – 248 din dosar, vol. I) și autorizația de construire nr. 4408 (filele 242 – 244 din dosar) privind executarea lucrărilor de racord apă și canalizare au fost, de asemenea, încheiate pe numele apelantei, intimatul neapărând în calitate de beneficiar al construcției.
Împrejurarea că cei doi au avut o relație de concubinaj nu este de natură a conduce în mod automat la concluzia că bunul dobândit de unul dintre concubini, în speță apelanta, are regim juridic de bun în indiviziune și că celălalt concubin este îndreptățit la a pretinde și a i se cunoaște un drept de proprietate asupra acestuia, atâta vreme cât în sistemul nostru de drept concubinajul nu este recunoscut.
Astfel, înainte de apariția noului cod civil, concubinajul sau uniunea consensuală a două persoane nu era reglementată ca atare în dreptul civil român, nici cu privire la relațiile nepatrimoniale personale, și nici relativ la relațiile patrimoniale dintre concubini.
D. urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devălmășie, nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora.
Prezumția comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul familiei nu se aplică decât soților, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia. Astfel, în situația concubinilor, în ceea ce privește relațiile patrimoniale dintre aceștia, avem de-a face cu situația eventuală a coproprietății relativ la fiecare bun dobândit împreună, fiind necesar a se demonstra, în cadrul unui partaj, contribuția fiecăruia pentru fiecare bun individual.
Specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intenția acestora de a dobândi în comun bunurile. În caz contrar, avem de-a face doar cu un drept de creanță supus prescripției, potrivit regulilor generale aplicabile oricăror pretenții bănești.
În speță, din conținutul contractului prin care s-a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu rezultă că doar apelanta reclamantă-pârâta figurează ca și proprietar exclusiv. Or, potrivit art. 1294, art. 1295 coroborate cu art. 1171-1173 Cod civil, bunurile sunt proprietatea cumpărătorului, dovedită cu actul de dobândire, în cauză contractul de vânzare-cumpărare.
De la această regulă este consacrată legal doar excepția prevăzută de art. 30 Codul familiei privind dobândirea în comun a bunurilor în timpul căsătoriei, care, fiind o excepție este de strictă interpretare.
Înscrisul depus la dosar ca probă a convenției translative de proprietate face dovada conform art.1173 cod civil asupra mențiunilor cuprinse în acest înscris în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Or, în contract figurând o singură persoană în calitate de cumpărător, înscrisul autentic face dovada proprietății exclusive.
Acceptând însă că întocmirea actelor de vânzare-cumpărare doar prin menționarea apelantei reclamante - pârâte ca unic proprietar achizitor nu ar putea fi, în sine, o dovadă absolută a proprietății ei exclusive asupra imobilului, în situația intimatului pârât-reclamant, în speță era necesar a se stabili pe baza probelor administrate de instanța de fond, a intenției dobândirii în comun a bunului, grefată pe proba relației de concubinaj, convenția părților putând fi expresă sau tacită, însă doar cu condiția ca să fie neechivocă.
Inexistența unei convenții de dobândire în comun a imobilului enunțat în cererea reconvențională de către pârâtul-reclamant nu este demonstrată, în principal, de absența instrumentului probator în acest sens, respectiv a unui înscris (presupunându-se, în mod justificat, că relația apropiată dintre părți a împiedicat, din punct de vedere moral, preconstituirea unor acte), ci de faptul că nu s-a făcut acea dovadă certă și de netăgăduit că părțile au intenționat să achiziționeze în proprietate comună acest bun.
Astfel, din probele administrate rezultă, așa cum a reținut și instanța de fond, că terenul și cu fundația au fost cumpărate și plătite de către apelanta intimată, cu bani proprii, nedovedindu-se că banii au fost dați de către intimatul pârât.
În ceea ce privește edificarea casei propriu-zise, chiar dacă s-ar reține că intimatul i-a dat apelantei sume de bani sau i-a livrat materiale prin firma proprie pe care o avea, pentru edificarea construcției, acesta este îndreptățit doar la un drept de creanță și nicidecum la recunoașterea unui drept de proprietate câtă vreme nu s-a făcut dovada că intenția părților a fost să achiziționeze acest bun în comun, în calitate de coproprietari.
Nu se poate reține apărarea pârâtului reclamant și nici considerentele instanței în sensul că s-a făcut dovada unei convenții tacite cu privire la achiziționarea în comun a acestui bun, prin prisma relației de concubinaj notorii, atâta timp cât, prin răspunsurile date la interogatoriu de către pârâtul-reclamant( ase vedea în special răspunsurile la întrebările 29, 32, 33, 34, 38-40, 45) rezultă totuși că acesta, în ciuda concubinajului notoriu, nu a intenționat să dobândească în coproprietate cu reclamanta-pârâtă bunurile achiziționate prin acte încheiate în nume propriu, în perioada concubinajului.
Ori, în împrejurarea în care, fiind în prezența unei relații de concubinaj, pârâtul-reclamant susține că bunurile dobândite prin acte încheiate numai pe numele lui sunt ale lui proprii, indiferent de contribuția apelantei, chiar și prin aportul în muncă la societățile deținute de acesta, desconsiderat în mod evident după cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu, iar ceea ce a dobândit reclamanta – pârâtă, în aceeași perioadă, sunt comune, eventual dobândite prin contribuția lui majoritară, nu se poate reține existența unei convenții neechivoce.
Dacă existența intenției de a dobândi bunurile în coproprietate are la bază numai concubinajul notoriu din care rezultă modul comun al părților de a acționa, așa cum a subliniat instanța de fond, atunci acest raționament trebuie să fie valabil pentru ambele părți, deci și cu privire la bunurile dobândite pe numele pârâtului-reclamant, bineînțeles cu dovada contribuției fiecăruia dintre concubini la dobândirea bunului, însă așa cum am arătat, prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul – reclamant a demonstrat că nu acceptă ca același regim să i se aplice și lui, considerând că ce a cumpărat cu banii săi îi aparține în exclusivitate, fără nicio altă distincție.
În această împrejurare, având în vedere că terenul cu fundația a fost cumpărat de către reclamanta – pârâtă, cu banii săi, nedovedindu-se că banii au fost dați de către pârât și reținând că nu s-a făcut dovada unei convenții lipsite de echivoc cu privire la dobândirea în comun a casei de locuit (construcția), față de înscrisurile care atestă că reclamanta este proprietara imobilului, tribunalul apreciază că instanța de fond a apreciat în mod greșit că părțile au dobândit împreună imobilul, recunoscând pe de altă parte, reclamantei un drept exclusiv de proprietate asupra terenului iar pârâtului un drept exclusiv asupra locuinței.
Pentru eventualul ajutor dat de către pârât reclamantei la construcția locuinței acesta are doar un drept de creanță dar pârâtul - reclamant prin cererile formulate pe parcursul procesului a arătat în mod clar că înțelege să se judece într-o acțiune de ieșire din indiviziune, și nu o acțiune în pretenții, acesta invocând un drept de proprietate asupra bunului în litigiu și nu un drept de creanță astfel că tribunalul nu poate analiza și nu se poate pronunța asupra unui drept de creanță deoarece nu a fost cerut.
Față de considerentele reținute tribunalul apreciază cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată, urmând să o respingă.
În raport de considerentele reținute în analiza cererii reconvenționale, tribunalul apreciază că nu se impune analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și nici aspectele legate de procurarea materialelor de construcții, acestea având relevanță într-o acțiune în pretenții a intimatului.
Constatând așadar că apelanta reclamantă-pârâtă este proprietara imobilului din care s-a cerut evacuarea pârâtului și având în vedere că acesta nu deține la acest moment niciun drept în baza căruia să invoce dreptul său locativ în imobilul din litigiu, neavând așadar un titlu locativ, față de dispozițiile art.480 cod civil care reglementează drepturile proprietarului, tribunalul constată că cererea reclamantei este întemeiată urmând să o admită și să dispună evacuarea pârâtului – reclamant din imobilul în litigiu.
Pentru considerentele menționate, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând să îl admită și să schimbe în tot sentința apelată, în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.
Cum intimatul pârât – reclamant este cel căzut în pretenții, în baza art.274 cod procedură civilă îl va obliga pe acesta către apelanta reclamantă – pârâtă la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond și în apel, în sumă de 9.991,45 lei din care 10,00 lei taxa judiciară de timbru, 0,30 lei timbru judiciar, 6000 lei onorariu avocat pentru instanța de fond, 62 lei onorariu executor/notificare, 4,15 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar notificare, 600 lei onorariu expert parte și 3.315 lei taxa judiciară de timbru pentru apel.
Văzând și dispozițiile art.399 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.296 cod procedură civilă admite apelul declarat de către apelanta reclamantă - pârâtă C. M., cu domiciliul în municipiul Slobozia, .. 89, . D, apartament 2, județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr.2691 din 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea principală formulată de către reclamanta - pârâtă C. M., cu domiciliul în municipiul Slobozia, .. 89, . D, apartament 2, județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul – reclamant S. C., cu domiciliul în municipiul Slobozia, .. 4, județul Ialomița.
Dispune evacuarea pârâtului – reclamant S. C. din imobilul casă de locuit situat în municipiul Slobozia, ..4, județul Ialomița.
Respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de către pârâtul – reclamant S. C. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă C. M..
Obligă pe intimatul pârât – reclamant către apelanta reclamantă – pârâtă la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel, în sumă de 9.991,45 lei.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2015.
Președinte, Judecător, L. I. M. R. M. I.
Grefier,
M. I.
Red./Tehnored. IMR
04 ex./20.12.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1013/2015. Tribunalul... | Cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale. Sentința... → |
|---|
