Inadmisibilitate cerere introducere în cauza a altor persoane. Decizia nr. 1245/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1245/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1245/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR. 1245 A
Ședința publică din data de 15.12.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. C. T.
Judecător: T. I.
Grefier: N. J.
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul-intervenient B. M., cu domiciliul în comuna Munteni B., ., județul Ialomița împotriva încheierii din data de 30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimații-reclamanți L. I. V. și L. N. M. și cu intimatul-pârât B. C., având ca obiect inadmisibilitate cerere introducere în cauză a altor persoane.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimații-reclamanți L. I. V. și L. N. M. domnul avocat M. C., lipsind apelantul-intervenient B. M. și intimatul-pârât B. C..
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care referă că apelantul-intervenient nu a depus motivele de apel și nici dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și o pune în discuția părților.
Avocat M. C., pentru intimații-reclamanți, având cuvântul, pune concluzii de anularea apelului, ca netimbrat, având în vedere că instanța a pus în vedere apelantului să timbreze, însă acesta nu s-a conformat, cu cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
P. încheierea de ședință din data de 30.06.2015 Judecătoria Slobozia a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de B. M..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că obiectul cererii de chemare în judecată constă în revendicarea unor terenuri în suprafață totală de 4,58 ha, situate în extravilanul comunei Munteni-B., județul Ialomița, înscrise în Titlul de proprietate nr._/_, codul_, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, la data de 15.05.1996.
P. cererea de intervenție în interes propriu, numitul B. M. a solicitat, în esență, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la o suprafață de 3,88 ha teren arabil, situată în extravilanul localității Munteni-B., județul Ialomița, precum și ieșirea din indiviziunea asupra terenului în suprafață totală de 5,4305 ha, înscris în Titlul de proprietate nr._/_, codul_, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, la data de 15.05.1996, pretinzând totodată că a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu numitul L. G., în prezent decedat.
Instanța a re
Instanța a reținut că în cazul de față se încearcă valorificarea dreptului de creanță numai în raport cu reclamanții, moștenitori ai promitentului-vânzător L. G., nu și a pârâtului, astfel că numitul B. M. nu justifică în niciun fel interesul său de a interveni în procesul de față.
Mai mult, moștenitori ai defunctului L. G. sunt, potrivit certificatului de moștenitor legal și testamentar nr. 40/12.04.2013, eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociați C., S. și Asociații, din municipiul București, Sector 1, în Dosarul succesoral nr. 49/2013 (filele 9, 10 din dosar), atât reclamanții L. I. V. și L. N. M., cât și numitul L. F. M., ce nu are calitate procesuală în litigiul de față.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 61 din Noul Cod de procedură civilă, în referire la art. 33 din Noul Cod de procedură civilă, numitul B. M. nejustificând un interes pentru ca cererea de intervenție pe care a formulat-o să fie admisă în principiu și să se judece în acest cadru procesual.
Pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de B. M..
Totodată, a repus cauza pe rol în vederea continuării judecății, și a acordat termen de judecată la data de 13.10.2015, urmând a fi citate părțile.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel intervenientul B. M., apelul nefiind motivat.
Deși legal citat cu mențiunea de a consemna, sub sancțiunea anulării apelului, taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, apelantul-intervenient B. M. nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
La termenul de judecată din 15.12.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului, și pe cale de consecință, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-intervenient B. M. împotriva încheierii de ședință din data de 30.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14 de Judecătoria Slobozia.
A obligat apelantul către intimații L. I. V. și L. N. M. la plata sumei de 650 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul-intervenient B. M., cu domiciliul în comuna Munteni B., ., județul Ialomița împotriva încheierii de ședință din data de 30.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14 de Judecătoria Slobozia.
Obligă apelantul către intimații L. I. V. și L. N. M. la plata sumei de 650 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. / tehnored.: N.J.
6 ex. / 21.12.2015
Jud. fond: A. A.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1238/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Validare poprire. Decizia nr. 1239/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








