Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1654/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1654/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 945/330/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 379 A
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – N. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta S. I. împotriva sentinței civile nr. 1654 din 18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în contradictoriu intimatul S. I., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul asistat de avocat A. G., lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că pricina este la primul termen de judecată în apel, după care.
Apărătorul intimatului depune delegație arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și, considerându-se lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în apărare față de apelul formulat.
Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului formulat, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Se observă din probele administrate în fața instanței de fond că în mod corect aceasta a respins excepția invocată de către apelanta pârâtă, întrucât intimatul a avut posesia terenului din anul 1997 când a fost încheiată acea chitanță sub semnătură privată, acest lucru fiind dovedit cu adeverințele emise de către primărie, cu contracte de arendă și declarații de martori, astfel că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă din momentul refuzului pârâtei de a participa la încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv la data de trimiterii notificării 28-02-2014 și nu a trecut termenul de 3 ani cum a arătat apelanta. De asemenea intimatul a dovedit cu probe faptul că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul sub semnătură privată, respectiv a intrat în posesia terenului, a plătit prețul în întregime la data încheierii antecontractului. Însăși apelanta a fost prezentă la semnarea acestui antecontract și a semnat alături de soțul său care era titularul dreptului de proprietate a terenului care a fost vândut. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1654 din data de 18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I., CNP –_, domiciliat în comuna Armășești, . Ialomița, în contradictoriu cu pârâta S. I., CNP -_, domiciliată în ..
S-a constatat că între reclamant, în calitate de cumpărător, și S. R., în calitate de vânzător, a intervenit în mod valabil convenția privind vânzarea – cumpărarea suprafeței de 1,37 ha teren extravilan, reprezentând cota sa de ½ din suprafața de 27.300 m.p. teren, situat pe teritoriul comunei Armășești, . Ialomița, înscris în titlul de proprietate nr._/_, eliberat la data de 31.05.2002 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, contra unui preț de 2.200.000 lei vechi (ROL), hotărârea ținând loc de contract de vânzare - cumpărare a terenului.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 955 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 24 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, s-a dispus comunicarea unei copii de pe hotărârea rămasă definitivă către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
În baza art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003 republicată, s-a dispus ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia, împreună cu documentația aferentă, să fie comunicată la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 29.09.1997, numitul S. R., în calitate de promitent-vânzător, a încheiat cu reclamantul S. I., în calitate de promitent-cumpărător, înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, prin care promitentul-vânzător s-a obligat să vândă reclamantului, prin contract autentic de vânzare-cumpărare, suprafața de 1,37 ha. teren, situat pe teritoriul satului Malu R., .. Prețul vânzării a fost stabilit la 2.200.000 lei vechi (ROL) și a fost achitat în întregime la momentul încheierii actului .
Conform certificatului de deces . nr._, eliberat la data de 30.11.2004 de Primăria comunei Coșereni, județul Ialomița, la data de 29.11.2004 a survenit decesul numitului S. R. (promitentul-vânzător).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 41 din 23.02.2005, emis de B.N.P. L. D., cu sediul în municipiul Urziceni, județul Ialomița, pârâta S. R. este unica moștenitoare a defunctului S. R., decedat la data de 29.11.2004 .
În privința calității de proprietar al numitului S. R., s-a reținut că la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, acesta nu era proprietarul terenului, astfel ca promisiunea a fost încheiată sub condiția suspensivă a dobândirii de către acesta a titlului de proprietate pentru teren, condiție îndeplinită urmare a emiterii titlului de proprietate nr._/_, codul_, la data de 31.05.2002 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, prin care numiților S. R. și S. Zamfirel li s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2 ha 7300 m.p. teren extravilan, amplasat pe teritoriul satului Malu R., ..
Instanța a apreciat că acțiunea introdusă de reclamant este întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către una din părți.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii antecontractului, conform cărora contractele valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
În speță, s-a invocat de către pârâtă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prin încheierea din data de 16 octombrie 2014, instanța a respins ca neîntemeiată această excepție, reținând următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1819 din 11 mai 2011, a calificat o asemenea cerere ca fiind o acțiune personală, prescriptibilă, prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță născut ca urmare a încheierii antecontractului.
Potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, legea aplicabilă în speță este cea de la data încheierii actului, respectiv Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, termen care începe să curgă, în lipsa unui termen suspensiv sau a unei condiții suspensive, de la data nașterii raportului de drept, conform art. 7 alin. (1) din același Decret, în speță, data încheierii convenției sub semnătură privată dintre părți, 29.09.1997.
Însă, atunci când la data încheierii convenției, ambele părți și-au executat, total sau parțial, obligațiile asumate, în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare predarea bunului și plata prețului, regula menționată mai sus nu se mai aplică tale quale.
Astfel, în ipoteza în care, promitentul-vânzător, în speță soțul pârâtei, defunctul S. R., a predat posesia terenului reclamantului, promitent-cumpărător, această atitudine subiectivă a promitentului-vânzător echivalează cu recunoașterea în favoarea acestuia a dreptului la perfectarea convenției de vânzare-cumpărare, iar în ceea ce privește prescripția extinctivă a dreptului de a obține perfectarea actului în formă autentică, conduce la amânarea începutului termenului de prescripție de 3 ani.
Concret, din probele administrate în cauză – depoziția martorei B. M. coroborată cu adeverința nr. 1859 din 11.07.2014, eliberată de Primăria comunei Armășești, contractele de arendare anexate la filele 43-49 și adeverința nr. 1934 din 18.07.2014, eliberată de Primăria comunei Armășești, în sensul că reclamantul a intrat în stăpânirea terenului din anul 1997 și a achitat impozitele aferente - rezultă că reclamantul a avut în tot acest timp posesia terenului în litigiu.
Ca atare, deoarece rezultă din probatoriul administrat că reclamantul a intrat în posesia terenului de la momentul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare, respectiv 29.09.1997, are loc o întrerupere a cursului prescriptiei, aceasta predare a terenului echivalând cu o recunoaștere a drepturilor beneficiarului.
O nouă prescripție a început să curgă de la data manifestării refuzului pârâtei de a participa la încheierea contractului de vânzare.
Întrucât reclamantul a făcut dovada notificării pârâtei pentru data de 28.02.2014 în vederea prezentării la sediul cabinetului doamnei avocat pentru a se deplasa împreună la notariat în vederea autentificării contractului la data de 28.02.2014 și văzând momentul formulării prezentei acțiuni, 27.03.2014, instanța a reținut că nu a intervenit prescripția dreptului la actiune, motiv pentru care a respins excepția invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Cu privire la susținerea pârâtei potrivit căreia nu a avut cunoștință de promisiunea bilaterală de vânzare dintre reclamant și soțul pârâtei, instanța de fond a arătat următoarele:
În primul rând, aceasta nu corespunde realității, deoarece pârâta a fost menționată în înscrisul sub semnătură privată, la rubrica vânzător, înscris însușit de aceasta prin semnare. Deși pârâta nu recunoaște că a semnat înscrisul respectiv, aceasta nu s-a înscris în fals pentru a se putea face verificări sub acest aspect.
În plus, acordul pârâtei nici nu era necesar, câtă vreme nu are calitatea de coproprietar, alături de soțul său – S. R..
Cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite de lucrul care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a arătat că acestea trebuie să fie, în general, aceleași ca în situația încheierii contractului de vânzare, raportat la faptul că, prin antecontract, părțile se obligă ca în viitor să încheie contractul de vânzare.
În speță, reclamantul a solicitat instanței să constate intervenită vânzarea suprafeței de 1,37 ha. teren extravilan, reprezentând cota de ½ din suprafața de 27.300 m.p. teren. Având în vedere că în titlul de proprietate nr._/_, eliberat la data de 31.05.2002 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița figurează atât promitentul-vânzător, cât și numitul S. Zamfirel, vânzarea este valabilă pentru suprafața solicitată de reclamant, care reprezintă cota de 1/2 din suprafața totală menționată în titlu.
În acest cadru juridic, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face izvorâtă din promisiunea de vânzare-cumpărare, instanța a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, luând în considerare că nu există niciun impediment de fapt și de drept, terenul în litigiu aflându-se în proprietatea promitentului-vânzător, iar prețul acestuia a fost achitat în întregime.
Cât despre susținerea pârâtei potrivit căreia martora C. S. nu a fost prezentă la încheierea antecontractului, instanța a subliniat că pentru valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare nu este necesară prezența unor martori la întocmirea acesteia, fiind încheiată în mod valabil chiar și fără participarea vreunui martor. Ca atare, nu prezintă relevanță dacă martora C. S. a semnat antecontractul anexat la dosar.
Referitor la susținerea în sensul că martora B. M. ar fi subiectivă, instanța de fond a apreciat că simpla împrejurare că martora este angajată în cadrul Primăriei Bărbulești nu poate conduce la concluzia că martora ar fi fost subiectivă.
Instanța nu a împărtășit opinia pârâtei, exprimată în concluziile scrise, în sensul că pentru vânzarea unei cote din dreptul de proprietate trebuia să existe și acordul celuilalt coproprietar al terenului, sens în care a subliniat că vânzarea unei cote părți (precum și promisiunea vânzării) se poate efectua în mod valabil fără acordul celuilalt sau celorlalți coproprietari, acest acord fiind necesar doar la vânzarea întregului bun.
Cu privire la apărarea pârâtei conform căreia la data încheierii înscrisului sub semnătură privată numitul S. R. nu era proprietarul terenului, instanța de fond a menționat că promisiunea a fost încheiată în mod valabil sub condiția suspensivă a dobândirii de către acesta a titlului de proprietate pentru teren, conditie îndeplinită urmare a emiterii titlului de proprietate nr._/_, codul_, la data de 31.05.2002 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița .
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 16.10.2014 a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta S. I., criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare aceasta arată că prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pe cale de excepție, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului S. I. pentru următoarele considerente:
Consideră că în speța de față se aplică dispozițiile vechiului cod civil având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 287/2009.
Prin actul încheiat de părți, la data de 29.09.1997, s-a născut în sarcina părților obligația de a face, acțiunea formulată de reclamant fiind personală și se prescrie în termenul de trei ani prev. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune fiind născut la momentul încheierii actului, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune, având în vedere că la momentul încheierii înscrisului denumit chitanță nu a fost predată și posesia bunului. Așa cum se poate observa din conținutul înscrisului denumit „chitanță”, terenul în suprafață de 1,37 ha se afla în posesia societății agricole CERES din Malu R., neavând loc și o predare a posesiei către reclamantul din prezenta cauză.
De altfel, nici nu se putea preda posesia având în vedere că terenul în suprafață de 1,37 ha nu era individualizat nici în adeverința nr. 620/31.08.1991 și nici în înscrisul denumit de părți „chitanță”. Acest înscris denumit „chitanță” poate fi catalogat practic ca un antecontract de vânzare cumpărare de cotă succesorală.
Susține apelanta că, în situația dată, având în vedere faptul că odată cu încheierea înscrisului denumit chitanță nu a avut loc și predarea bunului, termenul de prescripție de trei ani a început să curgă de la data încheierii, împlinindu-se la data de 29.09.2000.
În susținerea celor de mai sus, apelanta invocă dispozițiile Deciziei nr. 1819/19.05.2011 pronunțată în recurs de Secția comercială a Î.C.C.J. într-o cauză având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare privind un imobil. Î.C.C.J. prin această decizie a apreciat că promisiunea de vânzare-cumpărare, chiar dacă relativă la un bun imobil, nu are drept consecință transmiterea unui drept real asupra bunului, ci constituie o obligație de a face care conferă doar un drept de creanță celui în favoarea căruia există. Prin urmare, acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare reprezintă o modalitate de executare în natură a unei obligații de a face, acțiunea fiind personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.
Față de data notificării de a se prezenta la notariat, cât și de data introducerii acțiunii, apelanta consideră că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris și solicită admiterea excepției invocate și respingerea cererii de chemare în judecată.
Se mai arată că instanța de fond a respins excepția invocată, motivat de faptul că din probele administrate, respectiv depoziția martorei BANICA M. coroborată cu adeverințele 1859/11.07.2014 și 1934/18.07.2014 eliberate de primăria Comunei Armășești și contractele de arendare anexate, rezultă că reclamantul a intrat în stăpânirea terenului din anul 1997.
Apelanta cu privire la aspectele reținute de instanța de fond, arată următoarele:
- martora Banica M. a declarat că de față la semnarea chitanței au fost prezente toate persoanele, fapt infirmat de către martora C. S.;
- martora Banica M. a declarat că toate persoanele au semnat înscrisul denumit chitanță, însă martora C. S. a declarat că nu știe carte și nu poate semna;
- martora Banica M. nu are cunoștință în mod direct, deoarece, așa cum a declarat, nu știe unde se află terenul, despre predarea imediată a posesiei, ci doar a fost informată despre acest fapt de către reclamant;
- conform adeverinței nr. 1859/11.07.2014, rezultă că începând cu 01.10.1997 până la 01.09.2006, terenul în litigiu a fost lucrat de către reclamant cu familia, însă conform adeverinței nr. 1934/18.07.2014, Primăria adeverește faptul că reclamantul a lucrat acest teren din anul 1998 până în anul 2014, astfel că nu se cunoaște exact de la ce dată a intrat terenul în posesia reclamantului. De asemenea, apelanta arată că a solicitat Primăriei Comunei Armășești să-i elibereze o copie de pe registrul de evidență al titlurilor de proprietate, solicitare la care i s-a răspuns în sensul că nu i se poate elibera o astfel de copie întrucât arhiva unității a fost distrusă în incendiu în anul 2006. În aceste condiții, se apreciază că cele două adeverințe nu pot servi ca mijloc de probă în stabilirea cu exactitate a datei la care a fost predată posesia.
Cu privire la contractele de arendă depuse la dosarul cauzei, din aceste înscrisuri rezultă că reclamantul a intrat în posesia terenului în anul 2006, deci la 9 ani după încheierea înscrisului denumit „chitanță”, confirmând, în opinia sa, prescripția dreptului material la acțiune, iar pe de altă parte, așa cum se poate observa din contractele de arendă, există o legătură de rudenie între Primarul Comunei Armășești, C. M. și arendașul din aceste contracte, respectiv C. M., ceea ce explică emiterea celor două adeverințe reclamantului S. I..
În aceste condiții, apelanta susține că, din probele administrate rezultă fără putință de tăgadă că nu există nicio dovadă a faptului că posesia terenului a fost predată la data semnării înscrisului denumit „chitanță”, ci terenul respectiv se află în posesia societății agricole CERES Malul R., așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului denumit „chitanță” din 29.09.1997.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta solicită a se observa că, așa cum rezultă din adeverința nr. 620/31.08.1991, terenul în suprafață de 1,37 ha ce face obiectul înscrisului denumit „chitanță” din data de 29.09.1997, era în indiviziune cu S. Zamfirel. În aceste condiții, în situația în care înscrisul denumit „chitanță” ar fi fost semnat de părți, se poate interpreta că ar fi avut loc o promisiune de vânzare doar asupra unei cote și nu asupra unui teren, situație în care trebuia să existe și semnătura celuilalt coproprietar.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 1,37 ha, apelanta consideră că promovarea unei astfel de acțiuni este inadmisibilă.
Apreciază sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, având în vedere și probele administrate în cauză, respectiv proba testimonială și interogatorul reclamantului.
Cu privire la martorul audiat în cauză și presupus semnatar al chitanței, respectiv Banica M., din punctul său de vedere declarația acesteia este subiectivă, neputând fi luată în calcul la pronunțarea sentinței din următoarele considerente:
La cea de a doua audiere (prima fiind pe excepția prescripției), aceasta nu a mai dorit să răspundă la nici un fel de întrebare, acest fapt ducând la concluzia că martora este subiectivă, iar aspectele relatate de aceasta în cadrul audierii pe excepție nu corespund adevărului.
De asemenea, apelanta arată că nu s-a putut înscrie în fals cu privire la semnătura defunctului S. R., deoarece nu a găsit un înscris semnat de acesta pentru o eventuală expertiză.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului așa cum a fost motivat, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii reclamantului S. I., cu plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. NCPC, iar în dovedire se solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul S. I. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, tribunalul apreciază, ca și instanța de fond că aceasta este neîntemeiată întrucât, conform art. 16 alin. 1 lit. a din decretul 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția . Cum intimatul apelant a intrat în posesia terenului încă de la data încheierii promisiunii de vânzare cumpărare, rezultă că începerea curgerii termenului de prescripție a fost amânată .
Referitor la posesie, tribunalul apreciază susținerile apelantei ca nefondate . Astfel, în ceea ce privește declarația martorei C. S., aceasta nu va fi luată în considerare deoarece aceasta nu cunoaște nimic despre încheierea promisiunii și nu îl cunoaște nici pe reclamant . Referitor la declarația martorei B. M., declarația acesteia că reclamantul a intrat în posesia terenului încă din 1997, de la încheierea promisiunii, se coroborează cu adeverințele emise de Primăria . ce privește cele două adeverințe, ele nu sunt contradictorii, așa cum afirmă apelanta, pentru că adeverința nr. 1859/11.07.2014 arată că din 01.10.1997 terenul a fost lucrat de reclamant, iar adeverința nr. 1934/18.07.2014 certifică plata impozitelor aferente terenului de către reclamant încă din anul 1998, lucru normal având în vedere că promisiunea bilaterală a fost încheiată în septembrie 1997 .
Nici criticile făcute de apelantă cu privire la fondul cauzei nu pot fi reținute . În ceea ce privește faptul că terenul era în indiviziune cu S. Zamfirel, tribunalul reține S. R. și S. Zamfirel dețineau, conform titlului de proprietate, câte o cotă de ½ din suprafața totală de 27.300 mp, iar instanța de fond a constatat că vânzarea cumpărarea a intervenit valabil pentru această cotă de ½.
Referitor la declarațiile martorelor audiate, tribunalul constată că acestea au fost încuviințate și ascultate pentru soluționarea excepției prescripției . În ceea ce privește înscrisul intitulat „chitanță”, tribunalul arată că, conform art. 309 alin. 2 și 4 N.C.pr.civ., nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei și proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris . Astfel înscrisul, deși contestat, va fi considerat ca valabil, atât timp cât el nu fost declarat fals .
În consecință, tribunalul apreciază apelul ca nefondat și, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., urmează să-l respingă .
În baza art. 453 N.C.pr.civ., tribunalul o va obliga pe apelantă la plata sumei de 600 lei către intimatul S. I., cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar .
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 N.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ. respinge apelul declarat de apelanta pârâtă S. I. CNP -_, domiciliată în . împotriva sentinței civile nr. 1654 din data de 18.12.2014 a Judecătoriei Urziceni, ca neîntemeiat .
În baza 453 N.C.pr.civ. obligă apelanta la plata către intimatul S. I. CNP –_, domiciliat în comuna Armășești, . Ialomița a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015 .
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. MarianaMunteanu L. I. N. G.
Red./tehnored.MLI
04 ex/20.05.2015
Jud.fond-G.F.N.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 60/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
