Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 154/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.154 R
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – T. I.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul-pârât R. I., domiciliat în comuna Drăgoești, . județul Ialomița și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. G. în Urziceni, ..89, . județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1092/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte I. C.-M. și B. R. G., ambele cu domiciliul în comuna Drăgoești, . județul Ialomița, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. G. pentru recurent și au lipsit intimatele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat A. G. pentru recurent, nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat în cauză.
Tribunalul ia act și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza n stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Avocat A. G. pentru recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat apreciind că sentința primei instanțe este nelegală și temeinică, având în vedere că, după repunerea pe rol a cauzei după suspendare, recurentul nu a fost citat corect, astfel că nu a avut cunoștință despre reluarea cauzei și nu și-a formulat apărările.
A dovedit că citația emisă pe numele său a fost înmânată altei persoane care nu avea nici o calitate de a primi corespondența, astfel cum rezultă și din relațiile comunicate de Poșta Română.
Față de aceste aspecte apreciază recursul ca întemeiat și solicită admiterea sa cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Solicită plata cheltuielilor de judecată, apreciind că acestea se pot acorda.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1092 din 30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-a admis cererea principala formulată de reclamantul B. I. (în prezent decedat ) si continuată de moștenitoarele acestuia I. C. M., și B. R. G., ambele cu domiciliul în comuna Drăgoești, ., județ Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul R. I., cu domiciliul în comunia Drăgoiești, județ Ialomița si în consecință:
S-a anulat în parte certificatul de moștenitor nr.4/6.01.2005 eliberat de BNP L. D., respectiv în ceea ce privește mențiunea ,,Sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 cod civil R. F., soție post decedată la data de 2004`` și s-a constatat că aceasta a acceptat în mod tacit moștenirea defunctului sau soț R. A..
S-a constatat că între B. I. în calitate de cumpărător și numitul R. A., în calitate de vânzător, a intervenit în mod valabil convenția privind vânzarea - cumpărarea suprafeței de 2520 m.p. teren intravilan, situat în ., amplasat în tarlaua 34 . preț de 3200 lei.
S-a constatat că între B. I. în calitate de cumpărător și numiții R. F. si R. I., în calitate de vânzători, a intervenit în mod valabil convenția privind vânzarea - cumpărarea suprafeței de 5000 m.p. teren arabil extravilan, situat în ., amplasat în tarlaua 51 . preț de 600 lei.
S-a făcut mențiunea că vecinătățile loturilor susmenționate sunt cele prevăzute in TP. nr._/_ emis la data de 5.06.1996 de Comisia Județeană Ialomița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și că hotărârea pronunțată va ține loc de contract de vânzare - cumpărare a terenului.
S-a respins ca nefondată cererea reconvenționala formulată de pârâtul reclamant R. I., dispunându-se că ajutorul public judiciar de care a beneficiat pârâtul reclamant R. I. va rămâne în sarcina statului.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fiind a reținut că potrivit titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 5,06,1996 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița (fila 8), defunctul R. A. a fost proprietarul suprafeței totale de 8 ha 2481 m.p. teren, situat pe teritoriul comunei Drăgoiești, județul Ialomița, din care suprafața de 6 ha 9900 m.p. teren extravilan și suprafața de 1 ha si 2581 m.p. teren intravilan.
La data de 10.08.1997 reclamantul a încheiat cu defunctul R. A. un antecontract de vânzare cumpărare privind suprafața de 2520 mp, situat in tarlaua 34 . a achitat promitentului vânzător suma de 32.000.000 rol cu obligația acestuia de a întocmi documentația cadastrala si a deschide carte funciara, după care se va întocmi actul autentic de vânzare cumpărare.
La data de 2.01.1998, promitentul-vânzător R. A. a decedat, iar moștenilor al acestuia a fost declarat paratul R. I. ,conform certificatului de moștenitor nr 4/6.01.2005 eliberat de BNP D. L..
Cel de al doilea antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 0.5000 ha teren extravilan s-a încheiat la data de 12.08.2002 intre reclamant, promitent cumpărător si R. F., cu fiul ei R. I., in calitate de moștenitori ai defunctului proprietar R. A A..
Prin cererea principală dedusă judecății, reclamantul-parat B. I. a solicitat să se constate valabil antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 10.08.1997 privind suprafața de 2520 mp teren situat in intravilanul comunei "Drăgoiești județul Ialomița in tarlaua,24 . vecini la N S. N., la E C. A., la S C. D., la V DS 1374 așa cum rezulta din TP nr_/_ eliberat la 5.06.1996 si sa se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, sa se constate valabil antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 12.08.2002 privind suprafața de 0,5000 ha situat in extravilanul comunei Drăgoiești județul Ialomița in tarlaua 51 . vecini la N C. T I., la E D.I 17 la S C. M I. si la V DE 613, asa cum rezulta din TP_/_ eliberat la 5.06.1996 si sa se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare; sa se dispună anularea in parte a certificatului de moștenitor nr 4/6.01.2005 eliberat de BNP D. L. in dosar notarial S nr 04/2005 dar numai in ce privește mențiunea „ sunt străin de succesiune prin neacceptare conform art 700 din codul civil R. N F., soție post decedata la data de 24.11.2004 si sa constatați ca aceasta a acceptat moștenirea si este moștenitoarea soțului ei R. A A..
Prin cererea reconvențională, paratul-reclamant R. I. a solicitat obligarea reclamantului parat sa ii lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate in ., respectiv a terenurilor care au făcut obiectul celor doua antecontracte si obligarea reclamantului-parat la plata sumei de 30.000 lei, suma ce reprezintă daunele aduse de către acesta prin lipsirea sa de la folosința dreptului sau de proprietate .
În ceea ce privește legea aplicabilă, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 C. civ. (reluate în art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât și din art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia ,,Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare este 10.08.1997 si respectiv 12.08.2002, motiv pentru care legea aplicabilă este cea în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiile Codului civil de la 1864 și ale Legii nr. 247/2205.
Instanța a apreciat că acțiunea introdusă de reclamantul-parat B. I. si continuata de moștenitoarele sale I. C. M. si B. R. G. este întemeiată, urmând a fi admisă, iar cererea reconvențională formulată de paratul-reclamant R. I. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către una din părți.
Totodată, instanța a avut în vedere și prevederile art. 969 C.civ. din 1864, în vigoare la data încheierii antecontractului, conform cărora contractele valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Așadar, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 10.08.1997, numitul R. A., în calitate de promitent-vânzător, a încheiat cu reclamantul-parat B. I., în calitate de promitent-cumpărător, antecontractul de vânzare- anexat la fila 60 din dosar, prin care promitentul-vânzător s-a obligat să vândă promitentului-cumpărător suprafața de 2520 mp teren situat in intravilanul comunei "Dragoiesti județul Ialomița in tarlaua,24 . vecini la N S. N., la E C. A., la S C. D., la V DS 1374.
Întrucât promitentul-vânzător, tatăl paratului, a decedat, reclamantul-pârât l-a chemat în judecată pe fiul sau, pârâtul-reclamant, solicitând să se constate valabilitatea convenției și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
Paratul reclamant solicitat respingerea acțiunii cu motivarea de antecontractul de vânzare-cumpărare este un fals.
Prin rezoluția nr.55P/2012 din data de 13.12.2013 a Parchetului de pe lângă judecătoria Urziceni s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de B. I. si fata de fiica acestuia I. C. M. pentru infracțiunile de fals si uz de fals prev. de art. 290 Cp si art. 291 Cp, deoarece nu s-a putut stabili daca semnăturile de pe antecontracte au fost executate de R. I. si R. F..
O dovadă în plus o reprezintă declarațiile martorilor T. S. si S. I. care au arata ca au semnat în calitate de martori antecontractele ( primul martor antecontractul din anul 1997 iar al doilea martor antecontractul din 12.08.2002.
În ceea ce privește antecontractul numit Chitanța din data de 12.08.2002 instanța a observat că a fost încheiat atât de paratul reclamant cat si de mama acestuia R. F..
Prin încheierea acestui act de dispoziție, mama paratului a acceptat în mod tacit moștenirea defunctului sau șot R. A., motiv pentru care instanța, în baza art. 119 alin. 1 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 a anulat în parte certificatul de moștenitor nr.4/6.01.2005 eliberat de BNP L. D., respectiv în ceea ce privește mențiunea ,, Sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil R. F., șotie post decedata la data de 2004`` si se va constata ca aceasta a acceptat in mod tacit moștenirea defunctului sau soț R. A..
Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de vânzare-cumpărare, instanța a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate de fond și de formă aferente contractului de vânzare-cumpărare, mai puțin consimțământul promitenților-vânzători (în speță, al moștenitorilor acestuia), pe care instanța trebuie să îl suplinească prin pronunțarea unei astfel de hotărâri. În această privință, se reține că neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică se datorează atitudinii culpabile a pârâtului-reclamant.
În acest cadru juridic, prin suplinirea consimțământului debitorilor obligației de a face izvorâtă din promisiunea de vânzare-cumpărare, instanța va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, luând în considerare că nu există niciun impediment de fapt și de drept, terenul în litigiu aflându-se în proprietatea promitentului-vânzător, iar prețul acestuia a fost achitat în întregime.
În consecință, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, deoarece înscrisurile depuse la dosar îndeplinesc condițiile de valabilitate ale unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul R. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs, recurentul arată, ca prim motiv de recurs, faptul că nu a fost citat corect după ce dosarul a fost suspendat și repus pe rol. Astfel, nu a avut cunoștință despre repunerea cauzei pe rol, de administrarea probatoriului și de comunicarea sentinței.
În susținerea acestei critici recurentul arată că la dosar se află citații emise pe numele său și primite de o rudă, R. I. și de soția sa R. C.. Cu privire la acest aspect precizează că nu are nici o rudă cu numele de R. I. și mai mult, nu a fost căsătorit și nu este nici în prezent, locuiește singur, astfel că nu a primit citațiile respective.
În ceea ce privește comunicarea hotărârii, la dosar există o astfel de dovadă, în care apare ca fiind predată de către Condu Necolae personal recurentului însă acesta nu a primit acea hotărâre și nu a semnat niciodată de primirea acesteia. Semnătura existentă pe dovada de comunicare nu-i aparține.
Față de aceste situații, recurentul a formulat plângere împotriva poștașilor.
O altă critică adusă hotărârii atacate privește nelegalitatea și netemeinicia acesteia, având în vedere că nu au fost îndeplinite cumulativ niciuna dintre dispozițiile art.3,4,9 din Legea nr.287/2009 în ceea ce privește antecontractul încheiat.
Mai mult, nu s-a stabilit cu exactitate dacă antecontractul încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată a fost semnat de către tatăl recurentului astfel cum susțin reclamanți, iar expertiza criminalistică ce a stabilit acest lucru nu poate fi combătută prin declarațiile martorilor ce sunt angajați la societatea reclamanților.
Pentru aspectele arătate solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art.466-480 C.pr.civ. iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Intimatele-reclamante, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul, analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs invocate și având în vedere probele administrate apreciază recursul ca fiind fondat reținând următoarele:
Primul motiv de recurs privind nulitatea hotărârii pentru judecarea cauzei în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat este fondat.
Potrivit art.85 cod procedură civilă de la 1865 „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.”
În cauză se reține că prin Încheierea din data de 15.12.2011 s-a dispus suspendarea judecății în baza art.183 cod procedură civilă, până la finalizarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Reluarea judecății s-a dispus prin rezoluția judecătorului din 19.05.2015, când s-a dispus și citarea părților.
Recurentul pârât a fost citat la adresa din . și pentru termenul din 26.05.2015 citația a fost primită de R. I., menționându-se că este rudă cu destinatarul,ulterior, dată fiind semnarea de primire a actului, pârâtul nemaifiind citat, considerându-se că are termen în cunoștință.
Pe parcursul judecății, în cadrul administrării probelor, pentru administrarea probei cu interogatoriu, pârâtul a fost citat pentru a se prezenta la instanță și de această dată, citația a fost primită de R. C., în calitate de soție a destinatarului; totodată se reține că și comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 24.08.2015, semnând de primire chiar destinatarul R. I..
Din adresa emisă de Primăria comunei Drăgoești sub nr.184 la data de 04.09.2015, către R. I., rezultă că urmare a verificărilor registrelor de stare civilă ale localității, inclusiv a mențiunilor pe marginea actului de naștere, s-a constatat că R. I. nu a fost și nu este căsătorit.
Totodată, din răspunsul dat recurentului de Compania Națională Poșta Română S.A. –Oficiul Județean de Poștă Ialomița, urmare reclamației acestuia cu privire la neprimirea actelor de procedură nr.9324 din 22.05.2015, nr._ din 10.08.2015 și_ din 21.07.2015, expediate de Judecătoria Urziceni, rezultă că neregula semnalată de recurent se confirmă, actele de procedură menționate fiind predate eronat către alte persoane.
Rezultă așadar că nu pârâtul sau o rusă apropiată care locuia cu el a semnat de primirea actelor de procedură, ci alte persoane, care nu ia-u adus spus despre comunicarea acestor acte, astfel că acesta nu a avut cunoștință de existența lor și pe cale de consecință nici despre reluarea și desfășurarea procesului.
Având în vedere dispozițiile art.85 cod procedură civilă citate anterior, care sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, în condițiile în care pârâtul nu a fost legal citat, neavând cunoștință de reluarea procesului, se reține că judecata s-a făcut în lipsa părții, cu încălcarea art.85 cod procedură civilă și a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 cod procedură civilă, situație care atrage nulitatea hotărârii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 cod procedură civilă.
Având în vedere soluția dată primului motiv de recurs și efectele admiterii acestuia, tribunalul apreciază că nu se mai impune în această etapă analizarea celorlalte motive de recurs care vizau fondul cauzei, nemaianalizându-le.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat, urmând să îl admită, să caseze în tot sentința recurată și potrivit art.312 alin.5 cpc să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Văzând și dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 cod procedură civilă de la 1865,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
În baza art.312 cod procedură civilă admite recursul declarat de către recurentul pârât R. I., domiciliat în comuna Drăgoești, . județul Ialomița și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. G. în Urziceni, ..89, ..B, . județul Ialomița împotriva sentinței civile nr.1092 din 30.07.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. M. T. I. M. L. I. B. C.
Red.tehnored. IMR
5 ex/16.12.2015
Judec.fond D. E.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 49/2015. Tribunalul... → |
|---|








