Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 152/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 152/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 152/A
Ședința din Camera de Consiliu de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta-creditoare SECAPITAL SARL prin reprezentant legal ., cu sediul în mun. București, ., ., CUI RO_, înmatriculată la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu nr. J_, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. „B. S.-M. SI ZASTAVNETCHI D.”, cu sediul în mun. București, .. 15, ., ., sector 4 și intimații-debitori I. O., CNP_ și I. V.,CNP_, ambii cu domiciliul în ., jud. Ialomița, având ca obiect încuviințare executare silită dosar executare nr.376/E/ZD/2014 .
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată în apel, că apelanta-creditoare a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 Cod procedură civilă și că intimații nu au formulat întâmpinări, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere solicitarea apelantei-creditoare de judecare a cauzei în lipsă, tribunalul se consideră lămurit, constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Slobozia în ședința din camera de consiliu din data de 28.11.2014, s-a respins cererea de încuviințare a executării silite imobiliare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, sub numărul_ (prin declinare de la Judecătoria sector 4 București), formulată de Biroul executorilor judecătorești asociați "B. S.-M. si Zastavnetchi D.", cu sediul în Sector 4, .. 15, ., . dosarul de executare al acestuia nr. 376/E/ZD/2014, privind pe K. S.A. prin reprezentant S.C. K. ROMANIA SRL, și pe debitorii I. O. CNP _ și I. V., CNP_, ca neîntemeiată
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Contractul de credit nr._ din data de 15.02.2008 încheiat cu Banca Comercială Română S.A., debitorilor I. O. și I. V. li s-a acordat un credit în valoare de_ lei, cu posibilitatea de rambursare în termen de 120 de luni a sumei împrumutate alături de dobânzi și comisioane. A fost depus la dosar un Contract de cesiune creanțe încheiat între Citibank Europe PLC și Secapital S.a.R.L., precum și înscrierea în arhiva electronică a acestei cesiuni de creanțe, dar nu a fost depus niciun contract de cesiune cu privire la creanța rezultând din titlul executoriu invocat.
Astfel, instanța a reținut că din actele depuse la dosar, nu reiese că K. S.A. prin reprezentant S.C. K. ROMANIA SRL are calitatea de creditor cesionar asupra creanței ce rezultă din Contractul de credit nr._ din data de 15.02.2008 încheiat cu Banca Comercială Română S.A., și astfel nu justifică dreptul de a solicita încuviințarea executării silite, întrucât nu are un titlu executoriu împotriva debitorului.
Astfel, instanța a reținut ca în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 662 Cod procedură civilă, creanța neavând un caracter cert, câtă vreme în baza titlului executoriu și nici a înscrisurilor depuse la dosar, nu se poate stabili cu certitudine ca debitorii I. O. și I. V. datorează K. S.A. prin reprezentant S.C. K. ROMANIA SRL creanța rezultând din titlul executoriu invocat.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, prin cererea depusă la Judecătoria Slobozia a declarat apel motivat și în termenul legal, apelanta SECAPITAL SARL prin reprezentant legal ., solicitând admiterea apelului, și, pe fondul cauzei, să se admită cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorilor.
Arată apelantul că SECAPITAL SARL a încheiat un contract de cesiune de creanță cu cedentul BCR prin care a preluat mai multe contracte de credit printre care și cel încheiat de BCR cu debitorii I. O. și I. V.. Cesiunile de creanță au fost aduse la cunoștință debitorului prin notificare comunicată acestuia la data de 01.11.2011, fiind înscrise și în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În drept, art. 1568, 1573, 1575 al. 1 C civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
Tribunalul, analizând încheierea ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse odată cu cererea de apel rezultă că prin contractul de cesiune de creanțe nr. DJ626/30.06.2009, BCR în calitate de cedent a cesionat către Secapital SARL în calitate de cesionar un portofoliu de creanțe care rezultă din contracte de credit de consum încheiate de BCR cu persoane fizice. Printre contractele astfel cesionate se numără și cel încheiat de BCR cu debitorul I. O. (fila 39 dosarul de apel). Ulterior, prin contractul de cesionare de creanțe fără număr din data de 27.10.2011 (filele 33-37), tradus din limba engleză de traducător autorizat Scarlateanu G.-R., Secapital SARL, în calitate de cedent a transmis creanțele cesionate ei de BCR către K. SA, în calitate de cesionar, printre acestea fiind și cea deținută împotriva debitorului I. O. (fila 42, dosar apel). Aceste înscrisuri dovedesc calitatea de creditor a societății K. SA față de debitorii I. O. și I. V..
Prin Contractul de credit nr._ din data de 15.02.2008 încheiat cu Banca Comercială Română S.A., debitorilor I. O. și I. V. li s-a acordat un credit în valoare de_ lei, cu posibilitatea de rambursare în termen de 120 de luni a sumei împrumutate alături de dobânzi și comisioane. Potrivit art. 4.11 din acest contract, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și /sau coplătitorii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea contactului devin exigibile, iar banca este îndreptățită la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite.
Conform art. 622 alin. 1 Cod de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, cum este cazul în prezentul dosar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în acord cu alin. 2 al aceluiași articol.
Potrivit art. 632 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. În conformitate cu art. 662 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Tribunalul reține că Contractul de credit nr._ din data de 15.02.2008 încheiat cu Banca Comercială Română S.A reprezintă titlu executoriu în sensul legii, conform art. art. 632 Cod procedură Civilă coroborat cu art. 120 din OUG 99/2006, care a recunoscut caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit, inclusiv al contractelor de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit.
Din actele depuse la dosar rezultă că creditorul deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă, având ca obiect plata sumei de_,69 lei reprezentând_,96 lei debit principal,_,12 lei dobândă aferentă creditului, 158,61 lei comision banca restant. Creanța este certă întrucât existența sa neîndoielnică rezultă din însuși cuprinsul titlului executoriu, lichidă având în vedere că are cuantumul determinat în ceea ce privește debitul principal, iar în ceea ce accesoriile acestuia, titlul conține suficiente elemente care permit stabilirea întinderii acestora. Creanța este exigibilă întrucât obligația debitorului este ajunsă la scadență.
De asemenea, instanța observă că nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 665 alin. 5 Cod procedură civilă pentru încuviințarea executării silite.
În temeiul art. 665 alin. 4 din Codul de procedură civilă, încuviințarea executării silite permite creditorului să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale izvorâte din titlul executoriu, inclusiv a cheltuielilor de executare și produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Față de cele menționate mai sus, reținând că nu există niciun impediment la executare, tribunalul va admite apelul împotriva încheierii din data de 28.11.2014 a Judecătoriei Slobozia, pe care o va schimba în tot și, în consecință va admite cererea de încuviințare a executării silite prin toate formele de executare (imobiliară, mobiliară și prin poprire) formulată de creditoarea K. SA prin reprezentant legal K. ROMANIA SRL în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 15.02.2008, pentru suma de_,69 lei reprezentând_,96 lei debit principal,_,12 lei dobândă aferentă creditului, 158,61 lei comision banca restant și cheltuielile de executare, împotriva debitorului I. O. și codebitorului I. V..
Va autoriza pe creditor să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 15.02.2008 precum și a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințată.
Văzând și dispozițiile art. 665 alin. 7, 634 alin 1 pct. 6 rap. la art. 483 alin 2 teza a-II-a din N.C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, admite apelul declarat de SECAPITAL SARL prin reprezentant legal S.C. K. ROMANIA S.R.L. împotriva încheierii din data de 28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite cererea de încuviințare a executării silite prin toate formele de executare (imobiliară, mobiliară și prin poprire) formulată de creditoarea K. S.A. prin reprezentant legal K. ROMANIA S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 15.02.2008, pentru suma de_,69 lei reprezentând_,96 lei debit principal,_,12 lei dobândă aferentă creditului, 158,61 lei comision banca restant și cheltuielile de executare, împotriva debitorului I. O. și codebitorului I. V..
Autorizează pe creditor să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 15.02.2008 precum și a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.02.2015.
Președinte, M. I. | Judecător, R. M. I. | |
Grefier, M. I. |
„ Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună
în executare titlul executoriu ce constă în Contractul de credit nr._ din 15.02.2008, pentru care s-a pronunțat
prezenta decizie civilă de încuviințare a executării silite.
Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a
tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru
ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii” .
PREȘEDINTE GREFIER
Red./Tehnored. I. M.
6 ex./26.02.2015
Jud.fond. A. O.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 572/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








