Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 01-10-2015, Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2744/312/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.769 A
Ședința publică din data de 1 octombrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S. R. ( fostă B.) împotriva sentinței civile nr.1581/27.07.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. S., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă asistată de avocat T. R. și intimatul-pârât asistat de avocat C. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Părțile, prin apărători, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, înțelegând să se folosească în apărarea respectiv combaterea apelului de probele administrate la dosar.
Tribunalul, având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, în conformitate cu prevederile art.392 C.pr.civ., declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul părților.
Avocat T. R. pentru apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii formulate.
Apreciază că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit a stabilit că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile privind ordonanța președințială, având în vedere caractere specifice acesteia. Astfel, solicită a se constata că odată cu pronunțarea hotărârii de divorț s-a soluționat și cererea accesorie, luându-se măsura încredințării minorei apelantei, unde a și locuit până la momentul în care, invocând anumite nemulțumiri susținute și de către intimat, minora a plecat la domiciliul acestuia.
Cu toate acestea, deși minora se afla la domiciliul său, intimatul nu a formulat niciodată schimbarea domiciliului minorei și încredințarea acesteia astfel că și în acest moment este în vigoare hotărârea inițială prin care minora este încredințată mamei, ca urmare răspunderea pentru copil îi aparține apelantei.
Mai mult, intimatul, care domiciliază într-o garsonieră, nici nu locuiește efectiv cu copilul, acesta stând la bunicii paterni sau la mătușile sale.
Față de faptul că minora se află la intimat, acesta nejustificând în nici un fel ținerea copilului, apelanta s-a adresa organelor competente, respectiv Direcției pentru protecția copilului și organelor de poliție pentru a interveni, interesul minorei fiind de a locui cu mama sa.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără plata cheltuielilor de judecată.
Avocat C. A. pentru intimatul-pârât apreciază apelul ca neîntemeiat. În combaterea apelului arată că la soluționarea fondului apelanta a solicitat restabilirea situației anterioare care nu mai corespunde cu cea existentă la momentul stabilirii domiciliului minorei. Nu mai sunt aceleași condiții și apreciază că nu se poate lua o măsură împotriva voinței minorei și împotriva interesului acesteia.
Cât privește calea aleasă de către apelantă pentru restabilirea acestei situații, apreciază că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru o cauză cu obiect ordonanță președințială, respectiv nu sunt îndeplinite caracterele specifice acestui tip de cauze. Astfel, nu s-a menționat durata pentru care să se dea ordonanța, deci nu este vremelnică. De asemenea, nu prejudiciază fondul și nu justifică nici o urgență.
Mai arată că nu s-a susținut faptul că nu se poate dispune înapoierea minorei ci doar că nu pe calea ordonanței președințiale.
Pe temeinicia cererii solicită a se avea în vedere că apelanta nu a încercat rezolvarea situației pe cale amiabilă, dimpotrivă, a apelat la organele de poliție deși minora a plecat singură de la apelantă venind la intimat, deci nu a fost luată cu forța ci doar nu mai dorește să locuiască cu mama sa. Ambii părinți răspund pentru copil.
Apreciază că instanța de fond în mod corect s-a pronunțat cu privire la această cerere, astfel că procedural a pronunțat o sentință legală ce solicită a fi menținută.
Solicită respingerea apelului, cu plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil cu minori de față:
Prin sentința civilă nr.1581 din 27.07.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. (F. B.) R., CNP-_, domiciliată în Slobozia, ..7, ., . în contradictoriu cu pârâtul B. S., CNP-_, domiciliat în Slobozia, ., ..A, . dispunându-se și obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 620 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, procedura specială a ordonanței președințiale presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv, existența urgenței în luarea măsurii cerute (păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau paguba iminentă ce nu s-ar putea repara), aspect ce trebuie să rezulte din fapte concrete, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, precum și neprejudecarea fondului.
Analizând condițiile de admisibilitate prin prisma materialului probator administrat în cauză și în funcție de temeiurile de drept invocate în cerere, instanța a constatat că acestea nu sunt îndeplinite în cauza de față.
Astfel, în ceea ce privește existența urgenței în luarea măsurii cerute, aceasta derivă din necesitatea de a reglementa situația juridică a minorei și din necesitatea de a asigura un echilibru și o stabilitate relațiilor de familie ale minorilor, certitudinea unui cămin și a educării acestora, aspecte deosebit de importante pentru dezvoltarea psihică a copilului, pe fondul unei lipse de coeziune emoțională și familială între părinții acestuia, dovedite de materialul probator aflat la dosar.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege precitat, și anume vremelnicia măsurii, instanța a reținut că prin natura măsurii înapoierii minorului, conform art.495 C.civ., aceasta este reversibilă dar nu este afectată de un termen și va produce efecte în mod continuu, neexistând pe rol un dosar care să aibă ca obiect stabilirea domiciliului minorului în acest context.
Instanța nu a reținut susținerea reclamantei conform căreia există o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit dincolo de orice dubiu că s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a celor doi minori către mamă, întrucât de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, 26.08.2008, până în prezent, situațiile avute în vedere de instanță, familiale și personale ale reclamantei și ale minorei au suferit schimbări. Prin urmare, pentru salvgardarea interesului superior al minorului, o nouă acțiune având ca obiect stabilirea domiciliului minorului nu ar atinge autoritatea de lucru judecat a hotărârii din 2008.
În atare situație, instanța a reținut că există un interes, cel puțin pentru considerente teoretice, să se promoveze o acțiune în stabilirea domiciliului minorei.
Pe cale de consecință, instanța a considerat că nu este îndeplinită condiția vremelniciei măsurii luate pe calea ordonanței președințiale, motiv pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.
În temeiul art.453 C.proc.civ., a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 620 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului aceasta arată că sunt întrunite condițiile de admisibilitate cerute de dispozițiile legale privind ordonanța președințială, respectiv art.996 cod procedură civilă.
Arată apelanta că în concordanță cu jurisprudența CEDO dar și cu prevederile art.2 alin.2 și 3 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor iar în măsura în care există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod direct și minorul, iar instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, este necesar să fie considerat în primul rând interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost crescut.
Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență și anume vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului față de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor.
Mai arată apelanta că instanța de fond a interpretat greșit legea și a ignorat probele administrate.
Astfel, prin sentința civilă nr.2209/26.08.2008, definitivă și irevocabilă, Judecătoria Slobozia a stabilit, urmare divorțului, ca minorii rezultați din căsătoria apelantei cu intimatul să-i fie ei încredințați spre creștere și educare, stabilindu-se ulterior un program de vizitare în favoarea tatălui minorilor.
Programul nu a fost respectat întocmai de către tatăl pârât dar ea a fost de acord ca minorii să-și vadă tatăl ori de câte ori au simțit nevoia.
Instanța de fond, în motivarea ambiguă a sentinței atacate, ignoră existența sentinței civile 2209/2008 prin care i-au fost încredințați minorii deși aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat iar măsurile privitoare la minori nu s-au modificat până acum.
Totodată, instanța a arătat că există interesul cel puțin teoretic de a se promova acțiunea în stabilirea domiciliului minorei însă nu a arătat și cine are interes să promoveze o astfel de acțiune iar apelanta susține că ea nu poate aveau un astfel de interes în condițiile în care, la acest moment, există o sentință irevocabilă de încredințare a copiilor minori la ea.
Consideră apelanta că intimatul pârât nu are un comportament responsabil această împrejurare rezultând din faptul că până ca ea să aibă prezenta relație, pârâtul nu s-a interesat în mod deosebit de copii, mai mult aceștia din urmă dorind să se ducă la el în vizită iar atunci nu stăteau la domiciliul pârâtului ci erau duși fie la bunicii paterni, fie la sora pârâtului.
Mai arată apelanta că după ce pârâtul a reținut-o pe minoră fără drept, ea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o lua înapoi dar nu a fost posibil. Pârâtul o încurajează pe minoră în acțiunea ei și nu a dorit să rezolve problema pe cale amiabilă. Apreciază apelanta că tot ceea ce face pârâtul nu este decât o șicană la adresa ei, fără să realizeze că prin acțiunile sale îi face rău și minorei.
Apreciind că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a prezentei acțiuni, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art.466 cod procedură civilă iar în dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Intimatul pârât B. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, solicitând totodată și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimatul arată că cererea este inadmisibilă, în cauză nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru ordonanța președințială.
În ceea ce privește condiția vremelniciei, intimatul arată că se dorește înapoierea minorei pe calea ordonanței președințiale, care vizează măsuri vremelnice dar nu se menționează până când s-ar putea dispune o asemenea măsură iar în speța de față înapoierea minorei este o măsură ireversibilă neafectată de un termen, la acest moment neexistând o altă cerere pe rolul instanței care să pună în discuție stabilirea domiciliului minorei.
Referitor la condiția urgenței, apreciază că nu există în condițiile în care minora, de bunăvoie, a venit la domiciliul tatălui și nu există o pagubă iminentă care ar fi trebuit prevenită prin prezenta acțiune.
În privința neprejudecării fondului, intimatul precizează că pentru soluționarea prezentei cauze trebuie apreciat asupra interesului superior al minorului, fiind necesare aceleași probatorii atât pentru fondul cauzei cât și pentru ordonanța președințială.
Cu privire la fondul cererii deduse judecății, a solicitat respingerea ca neîntemeiată, motivând că în ultima vreme relația dintre mamă și fiică este vădit deteriorată. În urma raportului de consiliere psihologică întocmit de DGASPC Ialomița a rezultat că acest comportament necorespunzător a survenit în momentul în care mama minorei a început o relație cu actualul concubin.
Mai arată că dorința minorei la momentul discuției cu psihologul a fost de a nu mai fi căutată de mamă o vreme, motiv pentru care apreciază că ar fi în interesul superior al copilului ca minora să rămână cu pârâtul.
Pentru motivele invocate solicită respingerea apelului ca nefondat.
În drept întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art.205 și următoarele, art.495 și urm., art.997 cod procedură civilă iar în susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere probele administrate în cauză, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Motivul de apel privind greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond în analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii în procedura ordonanței președințiale nu este fondat.
În ceea ce privește condiția vremelniciei, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu este îndeplinită deoarece, chiar dacă în prezent nu este imperios necesară existența unei alte cauze care vizează fondul problemei, trebuie ca măsura dispusă prin ordonanța președințială să nu fie una definitivă și să dureze în timp până la soluționarea fondului.
Ori, în cauză, nu se solicită o măsură vremelnică, până la soluționarea disputei dintre părinți cu privire la domiciliul minorei ci se urmărește luarea unei măsuri definitive, în considerarea soluției date prin hotărârea irevocabilă nr.2209/2008 invocată de către apelantă, prin care s-a dispus încredințarea minorilor și stabilirea domiciliului acestora la mamă.
Pentru respectarea acestei hotărâri și a drepturilor recunoscute părinților prin această hotărâre apelanta avea la dispoziție alte proceduri legale și nu neapărat procedura ordonanței președințiale dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii într-o astfel de procedură.
Nici condiția urgenței nu a fost dovedită având în vedere faptul că nu s-a făcut în nici un fel dovada vreunui prejudiciu pe care l-ar putea suferi minora prin șederea sa la tată, în condițiile în care ambii părinți locuiesc în aceeași localitate, nu s-a făcut dovada că minora a fost luată și/sau reținută cu forța de către tată, aceasta fiind de fapt cea care a vrut să plece din domiciliul mamei deoarece se simțea neglijată de către aceasta, după cum rezultă din Raportul de Consiliere psihologică a minorei, întocmit de D.G.A.S.P.C. Ialomița și nu s-a făcut dovada că tatăl nu este responsabil în creșterea și educarea minorei.
Nici motivul de apel privind greșita apreciere a probelor de către instanță nu este fondat având în vedere că toate aspectele invocate și învederate de către apelantă privitoare la interesul superior nu pot fi analizate făcându-se abstracție de condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri într-o procedură specială cum este ce a ordonanței președințiale.
Fără analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art.996 alin.1 cod procedură civilă, toate aspectele invocate trebuie analizate într-o procedură de drept comun și nu în cea specială, acesta fiind și motivul pentru care instanța de fond a făcut menționat existența interesului de a se promova acțiune pentru stabilirea domiciliului minorei.
Așa cum am precizat anterior, dacă apelanta consideră că nu are interes în promovarea unei astfel de acțiuni pe dreptul comun deoarece are deja în favoarea sa o hotărâre irevocabilă prin care i-a fost încredințată minora, nefiind dovedite împrejurări care ar impune luarea măsurii de înapoiere acesteia pe calea ordonanței președințiale, aceasta poate apela la alte proceduri pentru respectarea hotărârii judecătorești invocate.
Reținând așadar că niciunul dintre motivele de apel nu este fondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, urmând ca în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă să îl respingă.
În baza art.453 cod procedură civilă, cum apelanta este cea căzută în pretenții, o va obliga pe ceasta către intimatul pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 620 lei reprezentând onorariu avocat.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 alin.1 cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta reclamantă S.(B.) R. CNP-_, domiciliată în Slobozia, ..7, ., . împotriva sentinței civile nr.1581 din 27.7.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Obligă pe apelanta S. R. (fostă B.) către intimatul B. S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 620 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. RalucaMunteanu L. I. B. C.
Red.tehnored. IMR/4 ex/02.10.2015/Judec.fond V. S. A./..10.2015
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1264/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
