Suspendare - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPC. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul IALOMIŢA

Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 6684/312/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 82 R

Ședința publică din data de 25.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – T. I.

JUDECĂTOR - D. C. T.

JUDECĂTOR – B. A.

Grefier – P. M.

Pe rol, examinarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. E. C. împotriva Încheierii din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C., având ca obiect suspendarea judecății - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, procedura de citare, faptul că apelul este legal timbrat potrivit documentelor de plată aflate la dosar (fila 9); mai arată că prin cererea depusă la data de 21.08.2015 intimatul pârât solicită amânarea judecării cauzei întrucât este plecat din localitate, fiind în concediu de odihnă, după care;

Tribunalul, deliberând asupra cererii de amânare formulată de intimatul pârât C. C. o respinge având în vedere că nu este temeinic motivată și nu sunt depuse dovezi în susținerea acesteia.

Nemaifiind alte cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, apreciind că nu mai sunt alte incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reține recursul spre soluționare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ 14, în temeiul art. 242 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă s-a suspendat judecata cauzei formulată de reclamanta C. E. C., cu domiciliul în ., județul Ialomița în contradictoriu cu pârâtul C. C., cu domiciliul în Slobozia, .. 3, .. B, etaj 4, apartament 37, județul Ialomița, față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa.

S-a reținut că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date pe rezoluție și puse în vedere prin citație, în sensul că nu a certificat pentru conformitate cu originalul toate înscrisurile depuse în copie și nu a depus adeverință eliberată în lunile februarie/martie 2015 de unitatea școlară pe care o frecventează, din care să rezulte că este înscrisă la școală în anul școlar 2014-2015 și că frecventează cursurile unității de învățământ respective, astfel că desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina reclamantei s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 242 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă.

Împotriva încheierii pronunțate a declarat recurs motivat reclamanta, care a arătat că unitatea de învățământ ale cărei cursuri le frecventează a refuzat să-i elibereze adeverința solicitată de instanță, pe motiv că ar fi fost dată pârâtului și a intrat în posesia înscrisului după pronunțarea hotărârii.

Susținând că pentru continuarea studiilor a fost nevoită să apeleze la ajutorul bunicii sale, deoarece pârâtul nu a sprijinit-o financiar, recurenta a solicitat judecarea cauzei și admiterea acțiunii așa cum a formulat-o.

Tribunalul, analizând încheierea pronunțată în raport de actele și lucrările dosarului, de critica formulată de recurentă și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat pentru cele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 242 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, judecătorul poate dispune suspendarea judecății, atunci când desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii.

În raport de cuprinsul normei juridică enunțată, tribunalul consideră că în cauză aceasta a fost aplicată greșit de prima instanță, deoarece, neîndeplinirea obligațiilor stabilite nu împiedicau desfășurarea normală a procesului.

Astfel, în ceea ce privește adeverința cerută de către instanță reclamantei, în condițiile în care depunerea acesteia nu era o obligație prevăzută de lege, ea fiind impusă de judecătorul fondului, tribunalul consideră că judecata putea continua, fie prin solicitarea emiterii înscrisului de către unitatea de învățământ precizată în acțiune de reclamantă, fie prin soluționarea cauzei pe fond și sancționarea lipsei înscrisului, cu ocazia analizării temeiniciei cererii.

Neîndeplinirea de către reclamantă a obligației legale prevăzute de art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă, aceea de a certifica pentru conformitate cu originalul copiile înscrisurilor depuse în susținerea cererii, nu împiedica desfășurarea normală a procesului și continuarea judecății, cu atât mai mult cu cât s-a trecut de faza regularizării cererii și având în vedere că în art. 254 Cod procedură civilă este reglementată modalitatea de propunere a probelor, rolul instanței în această etapă a cercetării procesului și sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind administrarea probelor.

Față de toate considerentele enunțate, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a suspendat judecata în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite ca fondat, recursul declarat de recurenta C. E. C. împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 483 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 634 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, admite ca fondat, recursul declarat de recurenta C. E. C., având CNP_, cu domiciliul în ., județul Ialomița împotriva încheierii din data de 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.08.2015.

PREȘEDINTE,JUDECATOR, JUDECATOR,Grefier,

T. I. D. C. T. B. A. P. M.

Red.thnrd.DCT/4ex/02.09.2015/Jud.fond.A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPC. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul IALOMIŢA