Pretenţii. Sentința nr. 503/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 503/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 503/2015
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECTIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR.503 F
Ședința publică din data de 2 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. U. SA Slobozia în contradictoriu cu pârâtul M. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic S. Steluța pentru reclamantă și a lipsit pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic S. Steluța pentru reclamantă depune o cerere prin care își diminuează pretențiile față de pârât.
Tribunalul, față de valoarea pretențiilor și obiectul cauzei invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului și o pune în discuția părților.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepției, apreciind că judecătoria este competentă să soluționeze cauza.
Tribunalul reține concluziile reprezentantului reclamantului și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a tribunalului.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, la data de 31.03.2014, sub numărul_, reclamanta S.C. U. S.A., cu sediul în localitatea Slobozia, .. 1, jud. Ialomița, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. D., domiciliat în municipiul Slobozia, .. I10, ., județul Ialomița, având CNP_, ca în baza probelor ce vor fi administrate să se dispună:
-obligarea pârâtului la plata sumei de 3727 lei, reprezentând diferență de indemnizație acordată de S.C. U. S.A. peste 1% din remunerația directorului general, încasată necuvenit de către pârât, peste limita prevăzută de lege;
-obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii reclamanta arată că S.C. U. S.A. este o societate comercială înființată în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, având, până la data de 17.07.2013, acționar unic Consiliul local al municipiului Slobozia. La data de 14.08.2009, în baza Hotărârii nr. 96 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.C. U. S.A., pârâtul a fost numit cenzor în cadrul Comisiei de cenzori a societății, stabilindu-se prin aceeași hotărâre ca membrii Consiliului de administrație și ai Comisiei de cenzori să primească o indemnizație echivalentă cu 9% din salariul brut al directorului general al societății.
Se mai arată de către reclamantă că în perioada 07.05.2013 – 20.06.2013, la sediul S.C. U. S.A. Slobozia s-a efectuat, de către auditorii publici externi ai Camerei de Conturi Ialomița, un control ce a vizat perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, constatându-se efectuarea de plăți nelegale în perioada controlată, prin acordarea unor indemnizații lunare stabilite peste limita prevăzută de lege membrilor Consiliului de administrație și ai Comisiei de cenzori. S-au formulat obiecțiuni de către reclamantă, însă acestea au fost respinse de către Curtea de Conturi, menținându-se măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/09.07.2013, printre care și aceea de stabilire a întinderii prejudiciului la nivelul tuturor plăților efectuate reprezentanților municipiului Slobozia în organele de conducere sau control ale S.C. U. S.A. pentru diferența de indemnizație acordată peste 1% din remunerația directorului general și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora.
Reclamanta invocă prevederile art. II (2) din O.U.G. nr. 27/2010 și cele ale art. 2 din O.U.G. nr. 3/2011, arătând că toți ceilalți membri ai Consiliului de administrație și ai Comisiei de cenzori au înțeles faptul că S.C. U. S.A. a fost prejudiciată prin încasarea de către aceștia a unor drepturi bănești necuvenite și au fost de acord cu restituirea sumelor prin încheierea unor angajamente de plată pentru diferența rămasă de achitat, după reținerile efectuate în baza Hotărârii C.A. nr. 475/04.07.2013, însă pârâtul M. D., deși a fost notificat de reclamantă, cu rea-credință nu a dorit să încheie un angajament de plată și nu a fost de acord nici cu rezolvarea litigiului pe calea medierii, alegând modalitatea de soluționare a situației create prin instanța de judecată.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 194 C.pr.civ.și orice altă dispoziție aplicabilă în speță iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată arătând că acțiunea reclamantei are la bază Raportul de control nr. 4244/17.06.2011 și Raportul de control nr. 4396/20.06.2013, întocmite de auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi Ialomița, pe care le consideră eronate. În Raportul de control nr. 4396/20.06.2013 se face trimitere la deficiențe constatate în Raportul de control nr. 4244/17.06.2011, în urma unui control anterior efectuat la sediul societății, când s-a stabilit că numai membrii Consiliului de administrație au primit indemnizații stabilite în mod nelegal, fără a se consemna nimic cu privire la membrii Comisiei de cenzori, respectiv că și aceștia ar fi primit sume necuvenite.
Mai arată pârâtul că a făcut cunoscut reclamantei că decizia de impunere nr. 26/14.10.2013 este lovită de nulitate, deoarece în astfel de situații nu este titlu executoriu și că, potrivit Codului muncii, recuperarea sumelor din astfel de drepturi se poate face numai prin angajament de plată sau acțiune în instanță pentru a se obține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care să țină loc de titlu executoriu. Menționează că nu a semnat angajamentul de plată, nu din rea-credință, cum consemnează reclamanta în acțiunea formulată, ci pentru că are convingerea că nu datorează suma de 5011 lei.
Invocă O.U.G. nr. 79/2008 cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr. 203/2009 și O.U.G. nr. 27/2010, din care rezultă că „reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, care se supun prevederilor art. 3 ind. 1, beneficiază de o indemnizație de 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere”, arătând, totodată, că în niciun act normativ care reglementează această indemnizație de 1% nu se precizează că se aplică explicit și membrilor comisiilor de cenzori.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile legale invocate în întâmpinare iar în dovedire solicită proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2934 din 09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența de soluționare către tribunalul Ialomița, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art.63 din Legea nr.31/1990 coroborate cu cele ale art.95 din codul de procedură civilă.
La primul termen de judecată, din data de 02.04.2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și pronunțându-se cu prioritate asupra acestei excepții, reține următoarele:
Cererea reclamantei are ca obiect pretenții rezultând din diferența de indemnizație acordată de reclamantă, de peste 1% din remunerația directorului general și încasată necuvenit de pârât, peste limita prevăzută de lege.
În domeniul societăților, în mod incontestabil, raportul juridic dintre cenzori și societate se fundamentează pe contractul de mandat și anume ei își desfășoară activitatea în baza mandatului primit de la adunarea generală care i-a numit în funcție. Concluzia se desprinde fără echivoc, din dispozițiile art. 159 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, conform căruia „cenzorii trebuie să își exercite personal mandatul lor”.
Răspunderea cenzorilor este guvernată de regulile generale din domeniul contractului de mandat și de dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990.
În speță însă nu sunt incidente dispozițiile art.63 din Legea nr.31/1990 deoarece prin cererea principală formulată de reclamantă nu se contestă actele de constituire și organizare a societății comerciale sau actul în baza cărora au fost numite organele de conducere sau cenzorii, și nici încălcarea de către cenzor a dispozițiilor din legea societăților, acțiunea în pretenții nefiind întemeiată pe neîndeplinirea contractului de mandat de către cenzor raportat la atribuțiile acestuia astfel cum sunt ele reglementate de legea nr.31/1990 ci se urmărește recuperarea unei sume reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită și cea încasată efectiv de către cenzor, acțiunea fiind întemeiată pe dreptul comun.
Așa fiind și având în vedere cuantumul pretențiilor deduse judecății având în vedere și dispozițiile art.94 alin.1 lit.j cod procedură civilă, instanța apreciază că în speță, competența materială de soluționare a acțiunii aparține judecătoriei ca instanță de fond și teritorial, având în vedere domiciliul pârâtului, judecătoria competentă este Judecătoria Slobozia.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale a tribunalului, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Slobozia.
Față de sentința civilă nr.2934 din 09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, va constata ivit conflictul negativ de competență, va suspenda judecata și va înainta dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. U. S.A. cu sediul în localitatea Slobozia, .. 1, jud. Ialomița în contradictoriu cu pârâtul M. D. domiciliat în municipiul Slobozia, .. I10, ., județul Ialomița, având CNP_ către Judecătoria Slobozia.
Constată ivit conflictul negativ de competență între judecătorie și tribunal, suspendă judecata și trimite cauza pentru soluționarea conflictului Curții de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. R. MarianaBîlbîe C.
Red.tehnored. IMR
2 ex&07.05.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 7/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 499/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
