Acţiune în constatare. Sentința nr. 2834/2013. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2834/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 7357/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 04 Septembrie 2013

Președinte - M. A.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2834/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent A. I. și pe intimat C. E., având ca obiect acțiune în constatare DECLINAT.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a depus prin serviciul registratură, răspuns la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față:

Prin sentința civilă nr. 286/31.05.2013 a Judecătoriei Răducăneni s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. I., domiciliat în ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. E., cu domiciliul în ., jud. Iași, în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răducăneni la data de 09.04.2013 sub nr._, petentul A. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. E., obținerea unei hotărâri judecătorești conform dispozițiilor art.363 alin.4 Cod proc.civ.

Arată petentul că dosarul de arbitraj ad-hoc nr.04/2013 al Tribunalului Arbitral-arbitru unic numit T. M., însoțit de hotărârea arbitrală nr.04/07.04.2013 a fost depus la registratura judecătoriei în vederea arhivării.

Susțin petentul că întrucât în prezenta cerere instanța are doar o activitate de verificare a îndeplinirii condițiilor și procedurilor impuse de lege aceasta este o cerere necontencioasă și având în vedere că procesul în fața instanței arbitrale a început de la data acceptării de către arbitru unic numit a convenției arbitrale, respectiv 07.02.2013, dată la care erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă legea aplicabilă este cea prevăzută de acest act normativ.

Cererea a fost legal timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

La data de 23.05.2013 petentul A. I. a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar practică judiciară.

A fost atașat dosarul arbitral nr.04/2013 al Tribunalului Arbitral – arbitru unic T. M..

La termenul din data de 31.05.2013 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Răducăneni.

Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește dispozițiile procedurale aplicabile în cauză, instanța a constatat că înainte de înregistrarea acestei cereri pe rolul Judecătoriei Răducăneni, la data de 15.02.2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă.

De asemenea, instanța a reținut că Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind (noul) Cod de procedură civilă, prevede în art.3 alin.1 că dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .. Totodată, alin.2 al aceluiași articol stabilește că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că toate procesele declanșate începând cu data de 15.02.2013 prin depunerea acțiunii direct la instanță sau la poștă, unități militare sau locuri de deținere sunt supuse legii procedurale noi.

Potrivit art.192 alin.2 din noul Cod de procedură civilă, procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii.

Or, prezenta cerere a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 09.04.2013, după . noului Cod de procedură civilă, astfel încât îi sunt aplicabile prevederile acestui cod.

Instanța nu poate reține afirmațiile petentului potrivit cărora în cauză este vorba de un proces în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii procedurale noi. Este adevărat că procesul în fața tribunalului arbitral a început sub imperiul legii vechi, dar acest proces s-a finalizat prin pronunțarea hotărârii arbitrale nr.4/07.04.2013, hotărâre care nu a fost atacată de către părți și care astfel poate fi pusă în executare ca orice hotărâre judecătorească. Prin urmare, în procedura arbitrală reglementată de legea veche, procesul începea prin depunerea cererii la tribunalul arbitral și se finaliza fie prin pronunțarea hotărârii arbitrale care nu era atacată de nicio parte din proces, fie prin soluționarea căii de atac a acțiunii în anulare de către instanța superioară celei care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond.

În prezenta cauză, procedura arbitrală ce este supusă verificării s-a finalizat prin pronunțarea hotărârii arbitrale, care nu a fost atacată de părți în termenul prevăzut de lege.

Instanța nu neagă că legea veche (Codul de procedură de la 1865) prevedea în art.363 alin.4, că în cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial (dispoziție care este reluată și în art.603 alin.3 din noul Cod de procedură civilă), însă, această procedură pe care trebuie să o urmeze partea care a obținut o hotărâre care se referă la un litigiu legat de transferul/constituirea dreptului de proprietate (cum este și cazul hotărârii arbitrale din prezenta cauză) nu reprezintă o etapă a procesului de arbitraj, ci o procedură distinctă și diferită de acesta.

Verificarea respectării condițiilor și procedurii arbitrale de către instanță reprezintă un proces distinct de procedura arbitrală care în speță s-a finalizat în mod irevocabil sub imperiul legii vechi, și nu o etapă sau o cale de atac în procesul arbitral.

În consecință, având în vedere că în cauză procedura arbitrală s-a finalizat anterior introducerii prezentei cereri, astfel încât la data sesizării instanței nu era în curs nicio judecată, instanța a apreciat că, în lipsă de o dispoziție tranzitorie specială, în cauză sunt aplicabile, raportat la data sesizării Judecătoriei Răducăneni, prevederile noului Cod de procedură civilă.

Potrivit art.128 din codul de procedură civilă din 2013, competența ce revine instanțelor judecătorești în legătură cu incidentele privind arbitrajul reglementat de prezentul cod aparține în toate cazurile tribunalului în circumscripția căruia are loc arbitrajul.

De asemenea, potrivit art.129 alin.2 pct.2 din același act normativ necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași.

La termenul de judecată din 04.09.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, reține tribunalul că, competența materială în vederea soluționării cererii de obținere a unei hotărâri judecătorești conform prevederilor art. 363 alin. 4 Cod procedură civilă, adresată Judecătoriei Răducăneni, revine acesteia, Judecătoria Răducăneni, având în vedere dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. 1 și 2 NCPC, precum și faptul că procesul arbitral a început la data acceptării de către arbitrul unic numit a compromisului intervenit între părți, respectiv în data de 07.02.2013, dată la care erau în vigoare dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.

Procesul arbitral era în curs de judecată la data la care s-a schimbat competența Judecătoriei Răducăneni și, ca urmare, conform art. 25 alin. 2 - „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început” - instanța legal investită la data soluționării procesului arbitral era Judecătoria Răducăneni și nu Tribunalul Iași.

Competența materială ar fi revenit Tribunalului Iași doar în situația în care compromisul intervenit între părți ar fi fost acceptat de către Tribunalul Arbitral, în cadrul procedurii arbitrajului ad-hoc, după data de 15 februarie 2013, dată la care au intrat în vigoare dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.

Față de aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 129 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 130 NCPC, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.

În temeiul disp. art. 134 și art. 135 NCPC constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel Iași spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină în favoarea Judecătoriei Răducăneni, acțiunea formulată de reclamantul A. I., dom. în com. Costuleni, . cu pârâtul C. E., dom. în com. Costuleni, ..

Constată ivit conflictul negativ de competență si înaintează dosarul, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,04.09.2013.

Președinte, Grefier,

M. A. L. G. O.

Red.M.A.

Tehnored. M.M.D.

2 ex./23.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2834/2013. Tribunalul IAŞI