Contestaţie la executare. Decizia nr. 472/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 472/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 1015/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Februarie 2013
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 472/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către M. A. V. împotriva sentinței civile nr. 5478/12.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind Casa Națională De Asigurări De Sănătate - Casa De Asigurări De Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise de către recurentă, s-a amânat pronunțarea pentru 21.02.2013 când, având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât se afla în concediu medical s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5478/12.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite, invocată din oficiu și s-a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării silite. A fost respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea M. A. V. în contradictoriu cu intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate-Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 27.12.2011 intimata a emis în dosarul de executare nr._/2011 somația si titlul executoriu nr._, prin care retine in sarcina contestatoarei M. A. V. obligația de plată a sumei totale de_ lei reprezentând contribuție de asigurări de sănătate, dobânzi si penalități. Aceste sume erau datorate în temeiul art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006, fiind calculate în baza Deciziei de impunere nr. 6427/23.09.2011.
Instanța de fond a reținut faptul că titlul de creanță pus în executare este Decizia de impunere nr. 6427/23.09.2011, împotriva căreia se putea formula contestație în conformitate cu prevederile art. 205-207 din OG nr. 92/2003. În cadrul contestației la executare, în materie fiscală, instanța poate analiza, în principiu, doar aspecte care țin de procedura de executare, nu și de legalitatea titlului de creanță pus în executare, Codul de procedură fiscală prevăzând o procedură distinctă de contestare a acestui act. Or, în prezenta cauză contestatoarea invocă exclusiv aspecte ce țin de temeinicia emiterii deciziei de impunere, ce nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare. Contestatoarea nu invocă nicio împrejurare vizând nelegalitatea procedurii de executare silită. În consecință, a fost respinsă contestația la executare. Totodată, ca urmare a faptului că nu s-a timbrat cererea de suspendare a executării silite, instanța,în baza art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, a admis excepția netimbrării acestei cereri și a anulat-o ca netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul M. A. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată faptul că nu a luat la cunoștință de decizia de impunere, motiv pentru care nu a putut să o conteste. Mai mult instanța de judecată nu a făcut aplicarea art. 399 al.3 C.pr.civ., în cauză putându-se face apărări de fond împotriva titlului executoriu.
Titlul executoriu nu-și poate produce efectele deoarece între părți nu există raporturi contractuale, este ambiguu și nu precizează care venituri impozabile au fost luate în calcul, la stabilirea contribuțiilor solicitate, mare parte din sume fiind prescrise, de altfel.
Prin faptul că nu i s-a comunicat acest act s-a săvârșit un abuz deoarece i s-a dat posibilitatea intimatei de a aplica majorări substanțiale, penalități și dobânzi, fără a exista un control asupra legalității sumelor percepute.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.pr.civ., art. 304 ind.1 C.pr.civ, art. 379, 388, 389, 399, 401 C.pr.civ., art. 205-207 O.G. 92/2003, art. 212, 215 din același act normativ, Lg. 554/2004, art. 259 Lg. 95/2006.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat și legal timbrat. Intimata nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză. În dosar nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul declarat de către contestatoare este întemeiat, față de următoarele considerente:
Intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 6427 din 23.09.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie_. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 5096 lei cu titlu de contribuție datorată, 4757 lei cu titlu de dobânzi, 764 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.
Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, recurenta - intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din C.pr.fisc. prin raportare la art. 91 din C.pr.civ. coroborat cu art. 86 al.3 din C.pr.civ., aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) si b) - mai mult din dosar reiese faptul că recurenta intimată avea posibilitatea de a comunica acest act la domiciliul contestatoarei –intimate, astfel cum a procedat în cazul titlului executoriu atacat. Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executată silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.
Cu privire la aceste dispoziții s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 536/28.04.2011 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate; astfel dispozițiile art. 44 al.3 O.G. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 al.2 lit. a-d din aceeași ordonanță. Această decizie este definitivă și general obligatorie.
În consecință, în cauză nu s-a făcut nicio dovadă de comunicare a a actului, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv chiar și prin publicitate, fără să se încerce în prealabil comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare valabil în mod necondiționat deși nu oferă garanții minime cu privire la recepția efectivă de către destinatar. Această abordare riscă să încurajeze abuzul și nu poate fi primită nici măcar motivat de lipsa resurselor financiare.
Cât timp nu s-a dovedit comunicare a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală.
Față de temeinicia acestui prim motiv de recurs instanța de control judiciar reține faptul că nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de recurenta contestatoare în cuprinsul prezentei cereri.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, va admite recursul declarat de către contestatoarea M. A.-V. împotriva sentinței civile nr. 5478 din 12.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o va modifica în tot în sensul că va admite contestația la executare formulată de către M. A.-V. in contradictoriu cu A. Iași – A. Iași și va anula titlul executoriu nr._ din 27.12.2011 și actele de executare îndeplinite in ds. de executare nr._.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către contestatoarea M. A.-V. împotriva sentinței civile nr. 5478 din 12.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o modifică în tot.
Admite contestația la executare formulată de către M. A.-V. in contradictoriu cu A. Iași – A. Iași.
Anulează titlul executoriu nr._ din 27.12.2011 și actele de executare îndeplinite in ds. de executare nr._.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 28.02.2013.
Președinte, Doinița T. | Judecător, I. D. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 01.04.2013
JUD. FOND - Ș. A. P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1825/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 581/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
