Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1825/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1825/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 2637/866/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 13 Septembrie 2013

Președinte – F. E. C.

Judecător – C. C. E.

Judecător - Diuță T. A. M.

Grefier - M. Getuța

Decizia civilă Nr. 1825

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul H. GH. D. împotriva sentinței civile nr.2700/18.10.2012 pronunțata de Judecătoria P.,intimat L. JENIȚA, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către recurent prin serviciul de registratură la data de 10.07.2013 chitanța nr. ISXUC_ din 01.07.2013 în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Recurentul H. D. se legitimează cu carte de identitate CNP_ .

Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, nemotivat, semnat, taxat, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța constată că la primirea cererii s-a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și acordă cuvântul.

Recurentul arată că taxa de timbru datorată nu a ajuns acolo unde trebuia, interpelat fiind arată că recursul este motivat, solicită să se pună în vedere intimatului să elibereze terenul conform declarației de la dosar, precum și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2700/18.10.2012 a Judecătoriei Pașcanis-au dispus următoarele:

„Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul H. GH. D., cu domiciliul în Iași, .. 5, ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta L. JENIȚA, cu domiciliul în ., jud. Iași, ca netimbrată.”

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:

„În ceea ce privește excepția netimbrării cererii, instanța apreciază că aceasta urmează a fi soluționată cu prioritate, în temeiul art. 137 din C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 2 lit. b din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, reclamantul avea obligația de a achita o taxă de timbru de 39 lei, stabilită prin încheierea de ședință din 27.09.2012. De asemenea, conform art. 3 alin.1 din O.G. nr. 32/1995, reclamantul avea obligația de a depune la dosar un timbru judiciar de 1,5 lei.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 art. 35 alin.1 din O.M.J. nr.760/1999, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 35 alin. 2 din O.M.J. nr.760/1999, în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va putea reține cererile sau acțiunile netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Potrivit art. 35 alineatul 5 din OMJ nr. 760/1999, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii. Iar conform art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.

Instanța constată că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune taxă de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, cuantum stabilit prin încheierea de ședință din 27.09.2012. Cu toate acestea, reclamantul nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa.

Prin urmare, instanța apreciază că excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este întemeiată și va fi admisă, acțiunea urmând a fi anulată ca netimbrată.”

* * *

* * *

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul H. D..

Recurentul a apreciat că sunt suficiente actele depuse la dosarul cauzei, iar copii pârâtei L. Jenița i-au promis că vor ridica gardul, dar s-au răzgândit, condițiile impuse fiind inacceptabile.

Intimata, legal citata, nu a formulat întâmpinare.

Părțile au fost legal citate cu mențiunea de a răspunde la excepția de nulitate a recursului pentru nemotivare.

Asupra excepției, ce se impune fi soluționată cu prioritate, fața de dispozițiile art.137 C.pr.civ, instanța reține următoarele:

Potrivit art.303 C.pr.civ recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

Potrivit art.306 C.pr.civ recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute in alin. 2.

Este real că recurentul a susținut anumite motive, dar acestea privesc fondul raportului litigios, iar soluția, obiect al învestirii prezentei instanțe de recurs, vizează o soluție procesuala pe excepția dirimantă a netimbrării.

Art. 304 ind.1 C.pr.civ prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele.

Instanța reține că textul legal reglementează caracterul devolutiv al recursului în cazul în care hotărârea nu este supusă apelului, însă textul nu are ca sfera de reglementare condițiile și termenul de motivare a căii de atac exercitate, aspecte ce intră exclusiv în sfera de reglementare a dispozițiilor art.303 și art.306 C.pr.civ .

În consecință, întrucât recurentul nu a învederat vreun motiv privind nelegalitatea sau netemeinicia soluției de anulare a cererii ca netimbrata, fața de prevederile exprese ale art.306 C.pr.civ, instanța va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare și va anula cererea de recurs formulată de recurentul H. D., domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași împotriva sentinței civile nr.2700/18.10.2012 pronunțata de Judecătoria P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Anulează cererea de recurs formulată de recurentul H. D., domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași împotriva sentinței civile nr.2700/18.10.2012 pronunțata de Judecătoria P..

Irevocabilă.

Pronunțată în sedința publică, azi, 13.09.2013.

Președinte, Judecător, Judecător Grefier,

FEC CCE DTAM MG

Red/tehnored/FEC

2ex/18.10.2013

Jud fond M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1825/2013. Tribunalul IAŞI