Uzucapiune. Decizia nr. 586/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 586/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 37204/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Martie 2013
Președinte - M. S.
Judecător O. L.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA Nr. 586/2013
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta U. A. TERITORIALĂ A MUN. I. împotriva sentinței civile nr._/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul P. I., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului recursului au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. A. Teritorială Municipiul Iași, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială a Municipiului Iași și s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 536 mp identificat cu amplasamentul topografic între punctele 1,2,3,4,16,15,14,1, cuprinzând cadastral parcelele CC730, VH 731 și AG 729, conform raportului de expertiză întocmit de către expert A. C..
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la diferența de 764 mp teren și construcții.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la dreptul material aplicabil, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale sau procedurale, în vigoare la data când acestea au fost pornite și că, potrivit art. 82 din același act normativ, dispozițiile art. 930 – art. 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia așa încât, trebuie avute în vedere, la soluționarea prezentei cauze, prevederile art. 1846 și următoarele din Codul civil în vigoare la momentul sesizării instanței.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință, raportându-se la prevederile art. 21 alin.1 din legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, prima instanță a reținut că pârâta din prezenta cauză are capacitate procesuală de folosință.
De asemenea, instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtei având în vedere următoarele argumente:
Potrivit prevederilor art. 680 Cod civil,în vigoare la momentul sesizării instanței, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statutului. În conformitate cu prevederile art. 477 din același act normativ, toate averile vacante și fără stăpân și ale persoanelor care mor fără moștenitori sau ale căror moșteniri sunt lepădate sunt de domeniul public, prin această noțiune înțelegându-se domeniul privat al statului sau unităților administrativ – teritoriale, după caz, astfel cum este menționat în Legea nr. 213 din 1998 (art. 25).
În ceea ce privește dreptul de proprietate privată al statului asupra acestor categorii de bunuri, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.2 din Legea nr. 213 din 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate privatã al statului sau al unitãților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacã legea nu dispune altfel.
Astfel, s-a reținut că, în speță, terenul în litigiu este deținut din anul 1967, instanța apreciind că reprezintă un bun căruia i se aplică regimul juridic al imobilelor care provin dintr-o succesiune vacantă și, prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiate excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocate de către aceasta.
Referindu-se la fondul cauzei, instanța de fond, față de prevederile art. 1890 Cod civil, a apreciat că prezenta acțiune este întemeiată numai cu privire la suprafața de 536 mp teren deoarece, din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea „topografie, cadastru-geodezie” (filele 81 - 90), rezultă că din suprafața de 1300 m2, reclamantul a înstrăinat prin actul sub semnătură privată intitulat „Sidelca”, numitului P. D., imobilul în suprafață de 460 mp al cărui amplasament este conturat de punctele 11,12,13,18,17,8,9,10,11 conform planșei 4 din raportul de expertiză. La data de 10.08.1983, reclamantul a înstrăinat, tot printr-un înscris sub semnătură privată, către soții D. A. și I., suprafața de 400 mp. Acest imobil a fost identificat cu amplasamentul topografic între punctele 12,1,14,15,16,7,8,17,18,13,12 cu suprafața de 438 mp. De asemenea, reclamantul a mai înstrăinat o suprafață de 308 mp teren numitului B. G., la data de 12.03.2000 iar potrivit raportului de expertiză topometrică, reclamantul a mai rămas cu suprafața de 536 mp identificată cu amplasamentul topografic între punctele 1,2,3,4,16,15,14,1, iar cadastral cuprinde parcelele CC730, VH731 și A. 729, locuințele fiind desprinse din ./1 și C730/2.
Față de declarația martorului Dumitrecu A. și a probatoriului administrat în cauză, prima instanța a reținut pe de o parte că reclamantul a stăpânit terenul în litigiu din anul 1967, acest aspect fiind confirmat și de planșele 2 și 3 anexă la raportul de expertiză iar pe de altă parte că, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1847 Cod civil, reclamantul exercitând o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar pe o perioadă mai mare de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 536 mp identificat cu amplasamentul topografic între punctele 1,2,3,4,16,15,14,1, cuprinzând cadastral parcelele CC730, VH 731 și AG 729, conform raportului de expertiză întocmit de către expert A. C.. Instanța a avut în vedere și împrejurarea că reclamantul figura în evidențele Consiliului Popular Iași – circa Financiară din 1970, conform procesului-verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren și a primelor de asigurare prin efectul legii pentru clădiri, pe perioada 1970 – 1975, (fila 41).
În ceea ce privește diferența de 764 mp, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani, acesta înstrăinând suprafețe de teren astfel cum s-a arătat în raportul de expertiză topometrică apreciind totodată ca și neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra construcției întrucât efectul principal al uzucapiunii îl constituie dobândirea retroactivă a dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel încât cel care uzucapează este considerat proprietar din ziua în care a început posesia. Cu privire la construcție, reclamantul a învederat că el a fost cel care a edificat-o în momentul în care a intrat în stăpânirea terenului.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut că dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței poate fi invocată numai în temeiul prezumției reglementate de dispozițiile art. 492 cod civil referitoare la accesiune, temeiul de drept indicat de către reclamant prin apărător ales, potrivit principiului disponibilității părții, fiind însă art. 1890 Cod civil.
Așadar, față de cele arătate mai sus, instanța în temeiul prevederilor art. 1890 Cod civil, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 536 mp identificat cu amplasamentul topografic între punctele 1,2,3,4,16,15,14,1, cuprinzând cadastral parcelele CC730, VH 731 și AG 729, conform raportului de expertiză întocmit de către expert A. C.. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la diferența de 764 mp teren și construcțiile identificate în raportul de expertiză întocmit de către expert G. D. - V..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta U. A. Teritorială Municipiul Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, pârâta a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului deoarece, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al pârâtului, iar simplul fapt că imobilul se află în raza teritorială a municipiului, nu este suficient pentru a demonstra dreptul său de proprietate.
Pârâta a susținut că, în mod greșit instanta de fond a constatat ca terenul in litigiu este un bun caruia i se aplica regimul juridic al imobilelor care provin succesiuni vacante motivat de faptul ca reclamantul nu a stăruit a face dovada faptului ca persoanele ce i-au vândut terenul nu erau proprietare in momentul vânzării.
Pârâta a mai învederat pe de o parte că era necesar ca, la dosar să fie depuse înscrisuri actualizate deoarece, procesul--verbal de instiintare de plata si certificatul fiscal au fost eliberate in anul 2005 iar pe de altă parte că, în situația în care reclamanții au stăpânit imobilul prin simpla îngăduință a proprietarului și nu sub nume de proprietar, suntem de fapt în fața unei detenții precare.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la excepție, intimatul a precizat că, în mod corect prima instanță a respins-o, deoarece, atunci când nu există proprietar cu titlu asupra imobilului sau acesta nu-i este cunoscut reclamantului, în pofida demersurilor pe care le face în acest sens, acesta din urmă trebuie să se îndrepte împotriva unității administrativ teritoriale.
De asemenea, intimatul a apreciat temeinică și legală și soluția dată fondului acțiunii, pe care a găsit-o în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
În recurs nu au fost administrate probe noi .
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Reține instanța de control judiciar faptul că, prin înscrisul sub semnătură privată din 02.08.1967, intimatul reclamant a cumpărat de la numitele S. M. și C. F., suprafața de 1300 m2, pe care a ridicat o construcție compusă din 4 camere, 1 bucătărie, 1 hol, 2 anexe, intrând în posesia bunului imobil cumpărat chiar de la data semnării actului, folosindu-l netulburat de la acel moment. Ulterior, din suprafața de 1300 m2, reclamantul a înstrăinat prin actul sub semnătură privată intitulat „Sidelca”, numitului P. D., imobilul în suprafață de 460 mp iar la data de 10.08.1983, a mai înstrăinat, tot printr-un înscris sub semnătură privată, către soții D. A. și I., suprafața de 400 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 645 Cod civil: „ Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.” iar art. 1837 Cod civ stipulează că: „ Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație ..”. Art. 1846 prevede faptul că: „orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii” iar art. 1847: „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar” .
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, din analiza motivelor de recurs formulate de către recurent, rezultă că acesta critică soluția dată de instanța de fond asupra soluției date în analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași prin primar, urmând ca analiza recursului să vizeze în principal acest aspect.
Regula procesuală este în sensul că reclamantul trebuie să justifice, cu referire la această condiție de exercițiu a acțiunii civile, atât calitatea procesuală activă, dar și calitatea procesuală pasivă, conform principiului actori incumbit probatio (art. 1169 Cod civil). Cu toate acestea, când în cauză pârâtul este cel care se prevalează de excepția procesuală de fond a lipsei calității sale procesuale, sarcina probei îi revine, deoarece in exceptionis reus G. actori (pe excepție, pârâtul devine reclamant).
Cercetând probele cauzei și verificând susținerile părților cu privire la susținerea excepției invocate, tribunalul constată că recurentul-pârât s-a limitat la a invoca nedovedirea calității sale procesuale. În baza dispozițiilor art. 1203 Cod civil imobilul ce face obiectul litigiului poate fi asimilat categoriei de res nullius (bunuri fără stăpân), care, potrivit art. 477 Cod civil, sunt ale domeniului public. Doctrina a stabilit în mod constant că prin acest text, legiuitorul a intenționat să spună că aparțin statului, mai exact domeniului său privat; soluția decurge și din prevederile art. 25 din Legea 213/1998 care dispun: „În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public din art. 477 Cod civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, după caz.”
Pe de altă parte, în legătură cu terenurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, în art. 6 fraza finală din Legea 18/1991, se precizează că ele sunt supuse dispozițiilor de drept comun, norma cu privire la terenurile aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale fiind preluate ca atare și în dispozițiile art. 123 alin. 2 din Legea 215/2001. Regimul juridic de drept comun, deci aplicabil și bunurilor ce fac parte din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, este în opoziție cu cel privind bunurile proprietate publică (declarate inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, atât extinctiv, cât și achizitiv, conform art. 136 alin. 1-4 din Constituția revizuită), putând fi uzucapate sau prescrise achizitiv.
În cauză se pot reține și dispozițiile art. 26 Lg.18/1991 conform cărora terenurile din intravilanul localităților ce au aparținut unor persoane ce au decedat fără moștenitori trec în proprietatea comunei, orașului sau municipiului.
Raportat la considerentele expuse instanța de control judiciar reține faptul că în mod corect a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Iași prin primar de către instanța de fond.
Și pe fondul cauzei tribunalul reține faptul că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.1890 Cod civil, reclamanții-intimați purtându-se ca adevărați proprietari, exercitând o posesie neviciată – continuă, neîntreruptă netulburată, publică.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimatul a stăpânit suprafața de 536m.p. teren, continuu și neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietari.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar mai reține că, în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, așadar, rezultă că a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, întrerupere care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
În aceste condiții, terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor celor două acte normative, și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, de unde rezultă că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri. .
Acest lucru, este reținut cu putere obligatorie de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secții Unite, prin decizia nr. IV/16.01.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie în care se arată, printre altele: „ față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat „ .
Cum legile nr. 58/1974 și 59/1974 au intrat în vigoare la 01.12.1974, dată la care autorii intimaților reclamantul era în posesia terenului, rezultă că cele două acte normative nu puteau întrerupe cursul prescripției.
Și susținerile recurentei referitoare la precaritatea posesiei sunt nefondate.
Prescripție achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil. În cazul în speță, după cum în mod corect a reținut prima instanță, posesia s-a exercitat în nume de proprietar și, ca atare, conform art.1853 alin.2 Cod civil, este o posesie utilă.
În conformitate cu prevederile art. 1847 Cod civil, ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. În art. 1853 Cod civil se prevede că actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, precum și că tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui bun al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său.
Din declarația martorului Dumitrecu A., instanța reține că reclamantul a stăpânit terenul în litigiu din anul 1967, acest aspect fiind confirmat și de planșele 2 și 3 anexă la raportul de expertiză, așa după cum a reținut și prima instanță.
În aceste împrejurări, posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri și stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosință, de conservare, dar este esențial ca aceste activități să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine, iar nu cu acordul proprietarului, cum s-a petrecut în cazul în speță prin faptul că i s-a permis reclamantului să construiască locuința și să stăpânească imobilul în întregime .
Or, exercitarea posesiei în numele reclamantului rezultă fără echivoc și din înstrăinările succesive a două suprafețe din acest teren, acte de dispoziție exercitate de cel care a invocat uzucapiunea.
În același sens este și practica instanței supreme din care amintim o decizie de speță, decizia nr. 2291 din 22 martie 2005 - Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală .
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar reține că sentința instanței de fond este legală și temeinică, astfel că va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași prin primar împotriva sentinței civile nr._/21.05.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va menține .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de parata U. A. Teritorială Municipiul Iași reprezentată prin primar, împotriva sentintei civile nr._/21.05.2012 pronuntata de Judecatoria Iași, sentinta pe care o mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 11.03.2013.
Președinte, M. S. | Judecător, O. L. | Judecător, I. D. |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX- 19.04.2013
JUD. FOND-E. C. B.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 585/2013. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
