Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3797/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3797/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 8311/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - A. M. C.
Grefier I. A. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3797/2013
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petenta IOVIȚA (K.) C. O., având ca obiect recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că petenta a formulat o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, pentru a depune documentația în original, după care,
Instanța apreciază că nu este necesară depunerea documentelor în original, înscrisurile depuse la dosarul cauzei fiind elocvente și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la 12.07.2013 sub nr._, petenta Iovița (K.) C. O., cu reședința în U.S.A. - 34 Curry Circle, Swampscott, Massachusetts –_, prin mandatar T. R. (conform procurii speciale autentificată la N. Public S. Odomore – Massachusetts – U.S.A., depusă la dosarul cauzei în limba engleză și în traducere în limba română, legalizată sub nr. 1020/10.07.2013 la BNP P. R. A.), a solicitat recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul de divorț nr._ DR014173_ NB FL de Tribunalul Districtual al celei de-a 15-a Circumscripții Teritoriale din Districtul Palm Beach - Florida – U.S.A., la data de 25.07.2006.
În motivarea cererii, petenta a învederat instanței că s-a căsătorit cu cetățeanul american James Michael Iovița la data de 17.007.2003, căsătoria fiind înregistrată la Oficiul Stării Civile H., județul Iași în registrul stării civile la nr. 27 din 17.07.2003 și s-a eliberat certificatul de căsătorie nr._.Căsătoria a fost desfăcută prin hotărârea nr._ DR014173_ NB FL de Instanța nr. 15 din Palm Beach County - Florida – U.S.A., la data de 25.07.2006. Este nevoită să ceară concursul justiției în recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate, întrucât Oficiul Stării Civile H., județul Iași nu recunoaște hotărârea de plin drept. Menționează că o acțiune de divorț între ea și cetățeanul american James Michael Iovița (domiciliul necunoscut) nu a fost înaintată către o instanță română, iar ea are domiciliul permanent în Statele Unite ale Americii din august 2004 și până în prezent.
Hotărârea a cărei recunoaștere o cere este definitivă potrivit Statului Florida unde a fost pronunțată. Urmând procedura Statului Florida în ce privește un divorț necontestat – în care părțile au fost de acord cu toate detaliile divorțului – conținutul hotărârii a fost redactat și semnat de părți înainte de a fi prezentat instanței pentru încheierea divorțului. Hotărârea devine oficială în momentul pronunțării instanței, când judecătorul care ia cunoștință de acordul părților, declară părțile divorțate legal.
Pentru toate cele de mai sus a solicitat admiterea acțiunii și recunoașterea hotărârii de divorț în vederea înscrierii mențiunii de desfacere a căsătoriei în registrul de stare civilă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 167 coroborat cu art. 170 și urm. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
La cerere au fost anexate copia hotărârii străine apostilată de către Secretarul de Stat al Statului Florida; traducerea autorizată și apostilată a hotărârii; procura specială notarizată de către Notarul Public S. Odomore la data de 20.04.2013 și apostilată de către Secretarul de Stat al Statului Masachusetts; adresa de internet a Curții Palm Beach County, Florida unde pot fi găsite informații despre hotărârea străină în cauza nr._ DR014173_ NB FL; copia cărții de identitate a petentei, dovada caracterului definitiv al hotărârii a cărei recunoaștere se solicită.
Din examinarea actelor și lucrărilor existente la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Petenta Iovița C. O. este cetățean român cu domiciliul în Iași, conform cărții de identitate aflată în copie la dosarul cauzei (fila 7) și reședința în Masachusetts – SUA.
Prin sentința finală privind desfacerea căsătoriei, pronunțată la 25.07.2006 de Tribunalul Districtual al celei de-a 15-a Circumscripții Teritoriale din Districtul Palm Beach - Florida – U.S.A.,s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la 17.07.2003 în H. – Iași – România, între James Michael Iovița și C. O. Iovița, cu revenirea soției la numele de K.. Hotărârea sus-menționată, apostilată la 08.09.2010 la Tallahassee, Florida, a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac, potrivit certificatului emis în același dosar de Tribunalul Districtual al celei de-a 15-a Circumscripții Teritoriale din Districtul Palm Beach – Florida.
Tribunalul constată că, fiind solicitată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță din S.U.A., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1093 -1101 din Noul cod de procedura civilă,în vigoare la momentul introducerii prezentei cereri.
Astfel,art.1093 Noul cod de procedură civilă prevede:
„În sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.”
Art.1.094 Noul cod de procedură civilă prevede:
„Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.”
Art. 1101 din Noul cod de procedură civilă prevede: cererea de recunoaștere a hotărârii străine se soluționează pe cale principală prin hotărâre, iar pe cale incidentă prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea parților
A.. 2 al art. 1101 dispune ca cererea poate fi soluționată fără citarea părților, dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii.
În prezenta cauză, din cuprinsul hotărârii străine rezultă că James Iovița a fost de acord cu admiterea acțiunii de divorț, astfel că în prezenta procedură nu se mai impune citarea acestuia .
Verificând actele dosarului, Tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art . 1094 Noul cod de procedură civilă.
Astfel, hotărârea străină de divorț pronunțată la data de 25.07.2006 de Tribunalul Districtual al celei de-a 15 a Circumscripții Teritoriale din Districtul Palm Beach –Statul Florida- U.S.A. este recunoscută de plin drept în România, deoarece se referă la statutul personal al petentei .
În consecință, instanța va admite cererea formulată de petentă și va dispune recunoașterea hotărârii străine de divorț pronunțată la data de 25.07.2006 de Tribunalul Districtual al celei de-a 15 a Circumscripții Teritoriale din Districtul Palm Beach –Statul Florida- U.S.A. în dosarul nr.502005DR014173_ NB FI, hotărâre rămasă definitivă, cu toate efectele ce le produce o hotărâre similară pronunțată de o instanță română.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta I. (K.) C. O. – C.N.P._, domiciliată în Iași, ., ., . și reședința în U.S.A. - 34 Curry Circle, Swampscott, Massachusetts -_, cu domiciliul procedural ales în Iași, .. 5, prin mandatar T. R. domiciliat în Iași, .. 5 și, în consecință:
Dispune recunoașterea pe teritoriul României a sentinței finale privind desfacerea căsătoriei pronunțată la 25.07.2006 de TRIBUNALUL DISTRICTUAL AL CELEI DE-A 15-A CIRCUMSCRIPȚII TERITORIALE din Districtul Palm Beach - Florida – U.S.A., în dosarul nr. 502005DR014173_ NB FI, privind divorțul dintre I. C. O. și I. James.
Serviciul de Stare Civilă competent va efectua cuvenitele modificări în registrele de stare civilă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare,apel care se va depune la Tribunalul Iași .
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13.11.2013
Președinte, A. M. C. | ||
Grefier, I. A. G. |
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
3 ex./24.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 3846/2013. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|