Uzucapiune. Decizia nr. 2400/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2400/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 30784/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Noiembrie 2013
Președinte - M. D.
Judecător –M. M.
Judecător – F. S.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2400
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de recurenți G. T. și A. M., împotriva sentinței civile nr._/11.06.2012 a Judecătoriei Iași, intimat M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.10.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 01.11.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 08.11.2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi. 15.11.2013, când
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/11.06.2012, Judecătoria Iași a dispus următoarele:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Respinge cererea formulată de reclamantul G. T., cu domiciliul în Iași, ., ., . cu pârâta Amariuca M., cu domiciliul în Iași, ..9 și M. Iași prin Primar.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 2000 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat.
Suma de 3305,2 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul rămâne în sarcina statului.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței:
Prin contractul de vânzare-cumpărare 8416/1992 reclamantul și soția sa G. Floricca au dobândit suprafața de 815 mp situată în Iași, Trecătoarea P., nr.5 învecinată la S cu . N cu IAS Bucium, la E cu V. G. și la V cu S. D. și I., pe care o înstrăinează prin contractul_/1994 soțior N. I. și M. A., cu mențiune că adresa și limita sudică este ..9 ( fostă Trecătoarea P. nr.5). Acest teren este dobândit în proprietate de pârâta Amariuca M. prin actul de adjudecare din 05.04.2002.
Prin prezenta acțiune reclamantul solicită să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 924 mp situată în Iași, ..9,identificată în perimetrul 14,33,27,22 în schița anexă la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul Rachieru P..
Reclamantul a declarat la interogatoriu că ”de la linia 33 -14 a stăpânit eu. De prin 1983 de când am cumpărat terenul și am făcut casa. D-na N. avea numai 815 mp. Eu am ajuns să stăpânesc acolo după ce înainte am solicitat și am primit aprobare de la IAS, în sensul că mi s-a spus ”defrișați și mergeți și stăpâniți acolo” și am rămas în continuare stăpân. În anul următor am făcut casa.Casa pe care am făcut-o era cam la 40 m de stradă. Terenul l-am muncit până i-am vândut lui N.. Am făcut gard cu S. împreună și cu R..Și în prezent am acces la acest teren. Știu că am făcut casă și adăpost de animale însă nu mai știu exact când. Eu nu am acte pe dâmbul pe care îl vreau, nici pârâta, și este lege să devii proprietar dacă ai stăpânit. În spatele bucății pe care a cumpărat-o pârâta este teren cu privire la care au emis pretenții moștenitorii lui P.”.
Pârâta Amariuca M. a declarat la interogatoriu că ”țin pământ de la Fundac P. până la gardul spre gostat care a fost făcut de N. iar eu l-am reparat și dețin fără acte o anumită suprafață… În 2002 când am cumpărat am preluat pământ până la gardul gostatului.Pentru suprafața de teren pe care eu am preluat-o fără acte dincolo de linia 33-14 știu că au fost formulate acțiuni în revendicare de către moștenitorii P.-Varse C..A existat pe rol dosarul_/245/2008*…Din câte știu în 1992-1994 reclamantul a ținut suprafața de 924 mp …Din 2011 reclamantul a început să depoziteze dincolo de gardul spre . construcție și eu am făcut o sesizare la Poliție fiind deranjată de prezența lor.”
Expertul susține luând în considerare vecinătățile înscrise în cele 3 contracte de vânzare cumpărare că imobilul s-a transmis în aceeași formă de la un cumpărător la altul astfel că fiecare a luat în posesie pe lângă suprafața de 816 mp și o suprafață de 1112 mp fără acte, deținând astfel o suprafață totală de 1927 mp. Instanța reține însă că proprietatea care a făcut obiectul contractelor avea o lungime de la . 68 mp potrivit schițelor și că, luând în considerare o lățime ( deschidere la stradă ) de 10 -14 m, nu poate rezulta o suprafață ( arie) de 1927 mp ci puțin peste cei 815 mp înscriși în contracte. Rămâne astfel posibilă ipoteza ca reclamantul să fie efectuat anumite acte de stăpânire cu privire la suprafața de 924 mp distinctă (aflată în prelungire)de aceea de 815 mp înainte și după dobândirea/înstrăinarea suprafeței de 815 mp și după preluarea acesteia în drept și în fapt de către pârâta Amariuca, ipoteză care va fi examinată în continuare.
Din declarația martorilor C. I. –f. 145 și Gramschi E. E.-f.159 instanța reține că într-adevăr reclamantul a efectuat anumite acte de stăpânire asupra suprafeței de 924 mp situată în prelungirea celei de 815 mp, prin defrișare și creșterea animalelor. Astfel martorul C. a arătat că ”prin 1983-1984 îl vizita pe reclamant în . și casă. Avea pământ până în deal la fermă.Într-un an mi-a dat voie șeful de fermă să punem niște bostani sau porumb pentru noi.Ținea tot pământul până în . și vite acolo. Acest pământ l-a ținut și ulterior se mai ducea acolo, căra materiale, spunea că își face o casă. A continuat pe acest teren, defrișase spini. În stânga era vecin R. și în dreapta P. iar la deal IAS. Martora Gramschi a declarat că ”în 1992 a primit o procură de la fiica M. P. ca să fac demersuri pe legea 18 să obțină 10 hectare din totalul de 23,9 cât avusese…Așa l-am cunoscut pe reclamant care mi-a arătat o autorizație de construcție pe terenul d-nei C. de la care obținuse acord să construiască. La acea dată reclamantul stăpânea teren de la stradă până la gardul IAS și casa o avea în interiorul suprafeței de 815 mp cam la mijloc. Mi-a arătat act că a cumpărat 815 mp. După ce a vândut familiei N. casa și 815 mp a rămas în continuare să stăpânească bucata din spate până la gardul IAS”.
Pe de altă parte Martorul P. G. –f. 146 a declarat că de la N. G. a cumpărat niște pământ în 1980-1983…Acest pământ pe care îl ține acum pârâta a fost proprietatea reclamantului care apoi l-a vândut familiei N.. Reclamantul a ținut acest pământ de când l-a cumpărat prin 1983-1984 până l-a vândut lui N. în 1990…După vânzare G. a plecat de acolo, pământul de la stradă până la gostat fiind întreținut de familia N. care ulterior l-a pierdut prin vânzare silită.
În aceste condiții instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, urmând a analiza pe fond în ce măsură respectivele acte de stăpânire întrunesc condițiile legale ale uzucapiunii (prescripția achizitivă ca mod de dobândire a proprietății). Totodată instanța va respinge excepțiile privind calitatea procesuală pasivă a pârâților pentru motivele expuse în continuare.
În privința pârâtei M. Iași prin Primar instanța reține că este vorba despre un teren situat pe raza Municipiului Iași. Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune operează prin efectul posesiei în condițiile legii, instanța sesizată de posesor limitându-se la a verifica îndeplinirea acestor condiții și a constata uzucapiunea. La momentul exercitării acțiunii în constatarea uzucapiunii, posesorul reclamant are însă obligația de indica persoana titulară a dreptului de proprietate în contradictoriu cu care trebuie să se judece. Instanța reține că asupra acestui aspect s-a administrat un probatoriu rezonabil, în urma căruia nu a rezultat nici un indiciu temeinic în sensul că dreptul de proprietate al aparține, la data pronunțării prezentei sentințe, unei alte persoane decât pârâta M. Iași prin Primar, cu care reclamantul ar trebui să se judece. Este adevărat că, potrivit relațiilor furnizate de pârâtă, terenul de 924 mp a făcut parte din fosta moșie a generalului P. însă nu a rezultat că ar fi fost admisă vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, de restituire sau în revendicare potrivit Legii nr.18/1991 sau Legii nr. 10/2001 din parte moștenitorilor acestuia cu privire la această suprafață anume. Instanța reține în acest context declarația martorei Gramschi în sensul că, în calitate de mandatară a M. P., nu a inițiat nici un litigiu ca să dobândească terenul deținut de reclamant sau alte terenuri unde oamenii au case. Pe de altă parte din analiza schițelor anexă la rapoartele de expertiză întocmite în dosarul nr._/245/2008 și în rejudecare_/245/2008* invocat de pârâta Amariuca rezultă că a fost recunoscut dreptul de proprietate al numitei Varse C. pe o suprafață de 410, 62 mp care însă nu se suprapune nici măcar parțial ci este învecinată cu suprafața de 1927 mp (care include suprafața de 924 ) din prezenta cauză.
În privința pârâtei Amariuca M., instanța reține că aceasta nu deține un titlu de proprietate cu privire la suprafață de 924 mp însă este în mod vădit interesată de această suprafață și a susținut la interogatoriu că o stăpânește încă din 2002, ceea ce ar echivala cu o posesie concurentă celei invocate de reclamant. În aceste condiții reclamantul justifică un interes legitim pentru a obține o analiză pe fondul cauzei cu privire la circumstanțele și efectele posesiei pe care o invocă, care să se finalizeze cu o hotărâre opozabilă acestei pârâte.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt: Reclamantul a stăpânit începând cu anul 1983 întreaga suprafață de 1297 mp, care include suprafața de 924 mp. Ulterior, în 1992 și 1994 cumpără și respectiv vinde împreună cu fosta soție suprafața de 815 mp aflată la actuala . stăpânirea acesteia însă, în anumite circumstanțe, păstrează accesul la suprafața de 924 mp asupra căreia exercită anumite acte materiale. După anul 2002 tendința reclamantului de a pătrunde pe suprafața de 924 mp trezește opoziția pârâtei Amariuca ( a se vedea sesizarea adresată organelor de Poliție, depusă la dosar de pârâtă, de către reclamant-fila 10 cât și susținerile pârâtei la interogatoriu privind propria sesizare).
Declarația martorului P. G. în sensul că reclamantul ar fi cumpărat pământ în zonă și implicit ar fi avut posibilitatea să își exercite posesia începând cu anul 1980 (1980-1983) nu a putut forma convingerea instanței cât timp reclamantul însuși a declarat că și-a început posesia abia în 1983 și același decalaj de 3-4 ani afectează aprecierea martorului privind anul când reclamantul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu soții N. ( martorul vorbește despre anul 1990, corect fiind 1994). Pe de altă parte declarația aceluiași martor P. în sensul că, după vânzare, G. a plecat de acolo, pământul de la stradă până la gostat fiind întreținut de familia N. care ulterior l-a pierdut prin vânzare silită nu poate fi primită în sensul că, dincolo de mutarea din locuința aflată în interiorul suprafeței de 815 mp vândute, reclamantul ar fi renunțat și ar fi pierdut definitiv orice legătură cu suprafața de 924 mp cât timp în sens contrar există declarația martorei Gramschi care, în contextul discuțiilor după 1992 cu ocupanții fostei moșii P., l-a cunoscut pe reclamant. Această martoră a declarat că după vânzare reclamantul a rămas în continuare să stăpânească bucata din spate până la gardul IAS. Aceeași martoră a declarat că exista gard spre N. ( pe lângă gardul lateral și gardul dinspre IAS) și că în 2008-2009 a întâlnit la fața locului pe reclamant care se plângea că noua proprietară nu îi mai permite accesul în partea împrejmuită unde avea materialele, acces pe care anterior îl avea dinspre IAS și dinspre vest având în vedere și că s-a construit un drum.
În condițiile în care reclamantul nu a precizat dacă vizează uzucapiunea de scurt durată (de la 10 la 20 de ani) sau pe aceea de lungă durată (30 de ani), instanța va examina cererea din perspectiva ambelor forme.
I.Este exclusă incidența uzucapiunii de scurtă durată care presupune un just titlu, respectiv un contract translativ de proprietate ( de ex. vânzare-cumpărare) cu privire la imobil care emană de la o altă persoană decât adevăratul proprietar și, din această cauză, nu a putut determina transferul proprietății (art. 1895 Cod civil).Or singurul contract invocat de reclamant este cel cu nr. 8416/15.04.1992, despre care nu se spune că nu ar fi fost încheiat cu adevăratul proprietar și în orice caz reclamantul a înțeles să înstrăineze ulterior dreptul de proprietate care a făcut obiectul acestui contract
II.Uzucapiunea de lungă durată presupune ca reclamantul să fie exercitat acte de stăpânire ( posesie) pentru sine asupra terenului de 924 mp și să fi fost vorba despre o posesie utilă ( continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar) timp de 30 de ani. (art. 1847 și 1890 Cod civil)
În continuare instanța va examina în ce măsură actele de stăpânire exercitate de reclamant îndeplinesc aceste condiții.
1.Posesia susceptibilă să atragă dobândirea dreptului de proprietate presupune cumulativ un element material ( acte de stăpânire asupra bunului) și un element subiectiv, respectiv este necesar ca respectivele acte de stăpânire să fie exercitate pentru sine, să existe intenția, așezarea intelectivă, de a se comporta ca un adevărat proprietar, de a avea pentru sine(animus sibi habendi).
În speță începând cu 1983 reclamantul a dovedit acte de defrișare și cultivarea animalelor însă, după anul 2002, când intervine opoziția pârâtei Amariuca, singurele acte invocate de reclamant se referă la acces și depozitarea unor materiale de construcție.
Este însă esențial elementul subiectiv. În speță reclamantul a declarat la interogatoriu că ”eu am ajuns să stăpânesc acolo după ce înainte am solicitat și am primit aprobare de la IAS” (un aspect asemănător rezultând din declarația martorului C. –Într-un an mi-a dat voie șeful de fermă să punem niște bostani pentru noi sau porumb. Nu se știa atunci care este pământul fermei și care era pământul reclamantului), de unde rezultă că reclamantul nu s-a comportat ca un proprietar ci ca un detentor precar, care stăpânește bunul pentru altul, respectiv cu permisiunea acestuia. Or potrivit art. 1855 Cod civil, când o persoană a început a deține un lucru nu ca posesor ci ca detentor precar, se presupune că a continuat să rămână detentor precar până ce va face dovada contrară, respectiv că a dobândit dreptului de proprietate ( sau alt drept real) sau că a intervertit detenția în posesie în vreunul din modurile prevăzute de art. 1858 Cod civil, inclusiv negarea dreptului adevăratului proprietar. Or o astfel de intervertire nu a avut loc în speță. Autorizația obținută în 1983 pentru construcția unui adăpost pentru creșterea animalelor are la bază tot ”acordul proprietarei terenului” (fila 38 verso și declarația martorei Gramschi). De remarcat că în discuțiile cu martora Gramschi la nici un moment reclamantul nu a negat dreptul moștenitorilor familiei P. asupra suprafeței de 924 ci pur și simplu a beneficiat de opțiunea acestora de a nu emite pretenții cu privire la respectiva suprafață motivat de limitărilor impuse de Legea nr.18/1991 și existența construcțiilor ridicate de foștii ocupanți. În consecință condiția privind elementul subiectiv nu este îndeplinită.
2.Cu privire la utilitatea posesiei, instanța reține probatoriul insuficient adus de reclamant cu privire la caracterul netulburat și continuu al acesteia, în special cu privire la perioada de după anul 2002 în condițiile opoziției exprimate de pârâta Amariuca și a conflictului care a decurs de aici, cu privire la care ambele părți au înțeles să ceară sprijinul organelor de Poliție
3. Este însă neîndoielnică neîndeplinirea condiției referitoare la durata posesiei, 30 de ani, de la data începerii acesteia -1983 -și până la data formulării prezentei cereri-07.10.2010, chiar fără a ține cont de întreruperea civilă a cursului prescripției achizitive ( uzucapiune) care a putut opera prin cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de moștenitorii generalului P. –fila 203, în măsura în care acestea vizează și suprafața de 924 mp care face obiectul prezentei acțiuni și considerând că respectivele cereri adresate autorității administrative pot fi asimilate unei cereri de chemare în judecată (art. 21 și 16 lit. b din Decretul nr.167/1958) cât timp presupusul proprietar a ieșit din pasivitate iar parcurgerea fazei administrative este obligatorie.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantului.
În baza art. 274 C.proc.civ îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta Amariuca M. (2000 lei onorariu de avocat potrivit chitanțelor)
În baza art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008, suma de 335,2 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul rămâne în sarcina statului (reducerea taxei de timbru potrivit încheierii din 26.01.2011).
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs A. M. și G. T..
Recurenta A. M. a motivat în cererea de recurs că instanța de fond a omis să-l oblige pe pârâtul G. T. la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Prima instanță l-a obligat pe pârât doar la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2000 lei, deși cheltuielile de judecată suportate depășesc această sumă cu 1000 lei.
Recurentul G. T. a criticat sentința Judecătoriei Iași pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat recurentul că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză.
Din declarațiile martorilor coroborate cu înscrisurile depuse, precum și expertiza efectuată, a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de dispozițiile art. 1846 și urm. Cod civil.
S-a interpretat și concluzionat greșit și condiția detentorului precar, precum și lipsa intervertirii posesiei de către recurent.
Prima instanță nu a dat eficiență cuvenită înscrisului numit autorizație de construcție care dovedește poziția subiectivă a recurentului în raport de stăpânirea terenului.
Greșit a apreciat instanța și conflictul de posesie dintre recurent și intimată, întrucât doar recurentul și-a manifestat public intenția de a stăpâni acel teren.
Nu este dovedit faptul că pârâta s-a adresat organelor de poliție.
În ceea ce privește onorariul de avocat al pârâtei, acesta trebuia cenzurat conform dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă.(pârâta a fost asistată în dosar spre sfârșitul cercetării judecătorești).
Recurenta intimată A. M. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului promovat de către G. T..
În această fază procesuală nu s-au administrat probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește recursul promovat de către pârâta A. M., acesta urmează a fi admis.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Potrivit chitanțelor depuse la dosarul de fond, suma totală reprezentând cheltuieli de judecată, suportată de către pârâtă a fost de 2150 lei, prima instanță reținând în mod greșit doar suma de 2000 lei. În consecință, instanța va admite recursul promovat de A. M., va modifica sentința recurată și va obliga reclamantul G. T. la plata către pârâta A. M. a sumei de 2150 lei cheltuieli de judecată.
Recursul promovat de către reclamantul G. T. se impune a fi respins, soluția pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică.
În mod corect a reținut instanța de fond situația de fapt referitor la suprafața de pământ pretins posedată de către reclamant și regimul juridic al acesteia. Astfel potrivit expertizei efectuate în cauză și actelor dosarului reiese că suprafața de 815 m.p. este proprietatea pârâtei A. M. (obținută prin adjudecare de la numitul N., acesta dobândind terenul prin cumpărare de la G. T. ( filele 89, 91, 94 dosar fond).
În ceea ce privește suprafața deținută în plus fără acte, expertul a precizat că aceasta este împrejmuită cu gard, fiind tot în posesia pârâtei. Faptul stăpânirii de către reclamant din anul 1983 reiese din întreg ansamblul probator administrat în cauză, însă, relevant pentru cauza de față este, așa cum în mod judicios a argumentat și instanța de fond, aprecierea elementului subiectiv (determinant în prescripția achizitivă invocată): actele de stăpânire să fie exercitate pentru sine ca un adevărat proprietar. Or, așa cum s-a reținut la fond, reclamantul a avut tot timpul calitatea de detentor precar, stăpânind o perioadă terenul cu aprobarea „I.A.S.-ului” și apoi cu permisiunea moștenirilor familiei P..
Autorizația de construcție invocată în cererea de recurs se referă la construcția cu un caracter provizoriu: adăpost pentru creșterea animalelor și are la bază acordul proprietarului terenului așa cum rezultă din însăși conținutul ei.
Pentru posesia de 30 ani nu s-a împlinit nici termenul la data introducerii acțiunii iar o posesie nici nu a mai fost publică cel puțin din anul 2002 când pârâta A. i-a contestat reclamantului dreptul de a se mai folosi de acest teren.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul promovat de G. T. reținând și că, față de obiectul și complexitatea cauzei, onorariul apărătorului ales al pârâtei nu se impune a fi redus în condițiile art. 275 Cod procedură civilă, fiind nerelevant momentul asistării pârâtei.
Potrivit O.G. 51/2008, suma de 1700 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul pentru taxa de timbru rămâne în sarcina statului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A. M. împotriva sentinței civile nr._/11.06.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă reclamantul G. T. să plătească pârâtei A. M. suma de 2150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Menține celelalte dispozițiie ale sentiței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. T. împotriva sentinței civile nr._/11.06.2012 a Judecătoriei Iași.
Obligă recurentul la plata către intimata A. M. a sumei de 1004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Suma de 1700 lei reprezentând de stat ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul pentru taxa de timbru rămâne în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. D. M. M. F. S. GREFIER,
M. Getuța
Red: M.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/09.01.2014
Judecător fond: O. I. I.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2405/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 2387/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
