Fond funciar. Decizia nr. 1862/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1862/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 34091/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Septembrie 2013
PREȘEDINTE – D. C.
JUDECĂTOR – D. P. C.
JUDECĂTOR – M. D.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1862/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 5817 din 12.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind C. L. Vlădeni - Reprezentată Prin Primar, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorilor aleși ai părților, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5817 din 12.04.2013 a Judecătoriei Iași, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al comunei Vlădeni invocată de pârât prin întâmpinare și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. C. N., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Prin aceeași sentință a fost obligat reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depusă la dosar .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr.8659 din 20.04.2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Vlădeni, cu sediul în . fiind obligată pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Vlădeni să procedeze la punerea în posesie a reclamantului, alături de ceilalți moștenitori ai autorului M. D. C., cu suprafața de 2 ha teren, validată prin înscrierea în anexa 19 a satului Vlădeni. De asemenea, s-a eținut că, la data de 24.10.2012 reclamantul refuză punerea în posesie cu 2 ha teren situat în Tarlaua 27 ., punere în posesie în baza Sentinței civile nr.8659, în procesul verbal fiind consemnat „refuz acest amplasament întrucât vechiul amplasament este T48 . populară „sub pădure” unde a fost exploatat pe timpul comunismului de IAS P. Ferma Broșteni iar din 2006 până în 2012 a fost exploatata de S.C. Panifcom„(f.10 dosar).
La data de 13.11.2012 reclamantul formulează prezenta acțiune solicitând în esență punerea în posesie pe vechiul amplasament și contravaloarea subvențiilor guvernamentale și a producției pentru anii 2006-2012 despre care susține ca a fost exploatată de .. în baza unor contracte de arendare.
Instanța de fond, față de precizările reclamantului a găsit excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârât întemeiată întrucât așa cum rezultă din dispozițiile art.27,52 din Legea nr.18/1991 și ale art.2 și 34 din H.G. nr.890/2005 punerea în posesie a persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate este atribuția exclusivă a comisiei locale de fond funciar. În onsiderentele sentinței se reține de asemenea că, prin Sentința civilă nr.8659/20.04.2012 de care se prevalează reclamantul Comisia locală de Fond Funciar Vlădeni a fost obligată deja la punerea în posesie a reclamantului sens în care s-a propus un amplasament, refuzat de acesta conform dovezii de la fila 10 dosar.
Raportându-se dispozițiilor art.10 din H.G.890/2005 instanța de fond a reținut că, în ciuda faptului că ă prima încercare de punere în posesie a reclamantului nu a avut succes, demersurile trebuie continuate tot de către Comisia Locală de Fond Funciar Vlădeni care are atribuții în acest sens stabilite prin legea specială și nu de către C. L. greșit chemat în judecată de către reclamant.
Și în ceea ce privește pretențiile materiale ale reclamantului subsecvente capătului principal al cererii, de a fi obligat pârâtul la plata sumelor reprezentând contravaloarea subvențiilor achitate în anii 2006-2012 și contravaloarea producției pentru același interval, instanța de fond a constatat că pârâtul nu are calitate procesual pasivă întrucât reclamantul însuși în cererea sa, susține că terenul pe care solicită punerea în posesie a fost exploatat de o societate comercială respectiv .. aceasta fiind așadar beneficiara producției agricole și a sumelor reprezentând subvenții și nu C. L..
În consecință, a fost admisă excepția și a fost respinsă cererea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
În baza articolului 274 Cod procedură civilă a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârât reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, recurentul a învederat că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa și a stabilit că pârâtul nu are calitate procesuală atât timp cât reține că este îndreptățit la cele 2 ha teren.;
Recurentul a învederat faptul că, tot în acea adresă se arăta ca este proprietarul acelei suprafețe de teren .
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimatul, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică . .
În motivare, intimata a arătat că, în mod corect prima instanță admis excepția deoarece nu are atribuții în materie de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel încât, nu are calitate procesuală pasivă .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, în temeiul prevederilor art. 304¹ Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, recurentul reclamant a solicitat instanței obligarea intimatului pârâtul să îl pună în posesie în tarlaua 48 . la obligarea acestuia la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloarea producției exploatată de .. în intervalul 2006-2012 și penalități de 0,1 % pe zi de întârziere .
Din analiza celor recursului, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente, rezultă că acesta este neîntemeiat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică .
Astfel, instanța de control judiciar reține că, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond lipsa calității procesuale pasive a intimatelor .
În primul rând, calitatea procesuală pasivă presupune existența
unei identități între persoana chemată în judecată ( pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății .
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil .
Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cat și pe cea pasivă.
Dispozițiil legale incidente:
Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, modificată și completată art. 52: „ (1) In sensul prezentei legi, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa, iar comisia judeteana este autoritate publica cu autoritate administrativ-jurisdictionala. (2) Comisia judeteana si cea locala au, in limitele competentei lor si prin derogare de la dispozitiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, cand este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat conventional, de catre unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.”
HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, art. 2: „Comisiile comunale, orãșenești sau municipale, sub îndrumarea comisiilor județene și a comisiei municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor, vor urmãri și vor lua mãsurile necesare pentru respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificãrile și completãrile ulterioare, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum și ale prezentului regulament.” .
După cum se poate observa, recurentul reclamant solicită, punerea sa în posesie cu suprafața de 2 ha teren, validată prin înscrierea în anexa 19 a satului Vlădeni, așa după cum s-a hotărâr prin Sentința civilă nr.8659 din 20.04.2012.
Așa după cum rezultă din dispozițiile legale redate anterior, în materia fondulu funciar s-au stabilit comisii specializate, cu atribuții exclusive în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate, atribuirea efectivă a terenurilor și elberarea titlurilor de proprietate.
În conformitate cu principiul specialității, aceste comisii sunt competente să procedeze la aplicarea legii fondului funciar, atribuții ce au ca efect și acordarea calității procesuale pasive sau active în litigiile ce au ca obiect reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. Este de reținut de asemenea că, potrivit art.5 lit. i din H.G. nr.890/2005 privind aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire a comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, obligația de punere în posesie aparține Comisiilor locale și nu consiliului local.
Raportat la acțiune și la dispozițiile legale redate anterior, intimatul pârât nu are astfel de atribuții, astfel că, în speță, nu există identitate acestea și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății . Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, intimatul pârât are atribuții expres stabilite prin legea 215/2001, legiuitorul stabilind fără expres că pârâtul „are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii,în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.” – art. 36 alin 1 Legea nr. 215/2001 .
Așadar, ne aflăm într-o situație de excepție, reglementată prin norme speciale care exclud expres atribuțiile pârâtului în materie de fond funciar.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată în timp ce, alin 3 al aceluiași articol, prevede că: „ (3)Judecătorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat”
Raportându-se la aceste dispoziții legale, instanța reține că, onorariul de 2000 lei, plătit avocatului, este prea mare față de volumul de activitate depus în această cauză de către avocat iar pe de altă parte față de complexitatea cauzei, având în vedere prevederile legale procedurale în materie.
În acest sens, instanța supremă a rețunut că: “În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.” ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008
Totodata, instanta de recurs retine ca, prin aplicarea dispozitiilor art. 274 alineat 3 din Codul de procedura civila, respectiv prin reducerea cuantumului onorariului apărătorului ales, pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Astfel, dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În același sens este și jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Practica judiciară în materie a statuat că: “Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.” Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1625 din 29 februarie 2012
Or, în speță, cheltuielile de judecată solicitate de către intimat depășesc limitele rezonabilității și ale proporționalității nu numai în raport cu munca depusă ci și cu obiectul cererii.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a ațiunii și reținând culpa procesuală a recurentului, urmează ca instanța să îl oblige pe acesta la plata către intimat a sumei de 1000 lei lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ( redus la jumătate) .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 5817 din 12.04.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 septembrie 2013.
Președinte, C. D. | Judecător, P. C. D. | Judecător, D. M. |
Grefier, G. I. |
G.I. 19 Septembrie 2013
Red. D.P.C./04.10.2013
2 ex./
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1861/2013. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1436/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
