Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 312/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 24156/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Iunie 2013
Președinte - M. S.
Judecător Doinița T.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILE Nr. 312/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant S.C. E. M. TRADING SRL, PRIN ADM. A. M. P. și pe intimat C. NAȚIONALĂ "POSTA ROMÂNĂ" S.A BUCUREȘTI, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.S. pentru apelanta-intimată, și av.M. T. pentru intimata-apelantă.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit art.159 ind.1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/25.10.2010, în urma verificării, s-a stabilit de către instanță că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina aflată pe rol.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două apeluri, la primul termen de judecată, formulate în termen, motivate, netimbrate.
Instanța constată că se face dovada achitării taxei de timbru de 2553, 5 lei și a timbrului judiciar de 5 lei de către Poșta Română.
Apărătorul pentru apelanta-intimată arată că pe rolul Judecătoriei Iași s-a depus cerere de completare a dispozitivului sentinței de fond și depune copie a unui extras de pe portalul instanțelor. Arată că vor timbra apelul declarat după definitivarea cererii de completare a dispozitivului având în vedere că în cazul în care se va completa nu-și vor mai menține apelul.
Instanța, având în vedere că prin citație s-a pus în vedere achitarea timbrajului pentru cererea de apel sub sancțiunea anulării cererii, pune în discuție excepția netimbrării apelului formulat de S.C. E. M. TRADING SRL.
Apărătorul pentru apelanta-intimată solicită respingerea excepției având în vedere că s-au aflat în imposibilitatea de a achita taxa datorată având în vedere termenul scut dat pentru apel și nemotivarea cererii de completare a dispozitivului.
Apărătorul pentru intimata-apelantă solicită admiterea excepției și anularea apelului părții adverse ca netimbrat având în vedere că lor nu li s-a pus în vedere și tot au avut timp să timbreze și să facă dovada la acest termen de jduecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării apelului formulat de S.C. E. M. TRADING SRL, urmând a disjunge judecata apelului declarat de catre C. Națională Poșta Română S.A. București . Înmânează duplicatul apelului formulat de de catre C. Națională Poșta Română S.A. București apărătorului apelantei-intimate pentru a lua cunoștință urmând a se acorda termen de judecată în acest sens la data de 2.09.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.08.2012 sub număr unic_, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” SA BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a spațiului situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în fapt, prin sentința comercială nr. 2938 a Tribunalului Iași, pârâta a fost obligată să încheie cu . SRL, din Iași, contract de vânzare-cumpărare în formă autentică a spațiului situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare.
Reclamanta susține că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, s-a întrunit o comisie formată din . SRL și CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA/Sucursala Imobiliară – Centrul Regional Imobiliara Iași, pentru a se stabili de comun acord un expert acceptat de ambele părți în vederea întocmirii unui raport de evaluare a spațiului, conform art. 12 alin. 1 pct. b din Legea nr. 346/2004, care a stat la baza hotărârii judecătorești pronunțate.
Reclamanta arată că prin procesul-verbal nr. 127.2/1160/09.03.2011 a fost ales din cele 3 persoane propuse, de comun acord, PFA C. V., care a procedat la efectuarea raportului de evaluare a spațiului nr. 127.2/1513, raport care a fost depus la CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA la data de 28.03.2011.
Prin acest raport s-a stabilit că valoarea de piață la acel moment este de 38.000 EURO.
Reclamanta arată, de asemenea, că la data de 21.11.2011 a avut loc o negociere între cele două părți a prețului spațiului în cauză, însă CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA a refuzat negocierea prețului de la suma de 38.000 EURO, conform evaluării expertului ales de comun acord, propunând ca preț minim de pornire a negocierii suma de 62.800 EURO, conform unui raport de evaluare întocmit de către . Cluj N., expert care nu a fost agreat de ambele părți și a cărui expertiză nu a fost comunicată reclamantei.
Reclamanta pretinde că, întrucât s-a refuzat negocierea prețului pornindu-se de la suma 62.800 EURO, CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA a propus ca, de comun acord, să se desemneze un alt evaluator care să întocmească un nou rapot de evaluare, propunere refuzată de . SRL, în condițiile în care fusese deja ales un expert evaluator agreat de ambele părți.
Deoarece pârâta a refuzat constant să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare, tergiversând executarea obligației, i-a fost trimisă și notificată notificarea nr. N/02/2012 din data de 23.01.2012, întocmită în cadrul B. P. S. S., să se prezinte la BNP S. B. pentru a perfecta în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare pentru spațiul menționat anterior. În urma neprezentării pârâtei la biroul notarial, a fost redactată încheierea de certificare nr. 3/23.01.2012.
Ca temei legal al acțiunii, reclamanta a invocat dipozițiile art. 1.669 și 557 N.C.C.
Prin sentința civilă nr._ din 19.12.2012 Judecătoria Iași a admis acțiunea reclamantei . SRL cu sediul în Iași .. 50 . în contradictoriu cu pârâta C. Națională „Poșta Română” SA București cu sediul în București . sector 2.
A dispus că prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare cumpărare privind imobilul spațiu situat în Iași .. 50 . în valoare de 38.000 euro între C. Națională „Poșta Română” SA București în calitate de vânzător și . SRL în calitate de cumpărător.
A reținut instanța de fond următoarele motive:
Prin sentința comercială nr. 2938 a Tribunalului Iași, CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA București a fost obligată să încheie cu . SRL, din Iași, un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect spațiului situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare, hotărâre rămasă definitivă la data de 18.05.2009 prin pronunțarea deciziei nr. 37/18.05.2009 a Curții de Apel Iași de respingere a apelului.
S-a reținut ca situație de fapt, în această sentință, că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr._ cu privire la spațiul în cauză, ce a fost prelungit prin actul adițional nr. 1, înregistrat sub nr. 5120/07.02.2007 până la data de 31.12.2007.
Întrucât au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 345/2004 instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă în sensul prezentat mai sus.
Prin decizia nr. 2541/01.07.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul formulat de CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA București împotriva deciziei nr. 37/18.05.2009 a Curții de Apel Iași.
La data de 09.03.2011 cele două părți s-au întrunit la sediul C.R.I. Iași Punct de Lucru Bacău și au convenit ca evaluarea spațiului proprietatea CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA să fie realizată de PFA C. V., aspect care reiese din procesul-verbal din data de 09.03.2011. Expertul menționat a întocmit raportul de evaluare nr. 127.2/1513, comunicat la data de 28.03.2011, prin care a stabilit că valoarea de piață a spațiului expertizat este de 38.000 EURO.
La data de 21.11.2011 cele două părți s-au întrunit la sediul CNPR – Sucursala Direcția Regională de Poștă Nord-Est Iași în vederea negocierii prețului de vânzare pentru spațiul în cauză. În această împrejurare pârâta a propus ca preț minim de pornire a negocierii suma de 62.800 EURO, stabilită în raportul de evaluare nr. 8683/25.07.2011 întocmit de . Cluj N.. Întrucât reclamanta nu a fost de acord cu acest lucru, în condițiile în care raportul respectiv nu era întocmit de un evaluator agreat de ambele părți, pârâta a propus să se desemneze prin consimțământ mutual un alt evaluator care să întocmească un nou raport de evaluare, propunere, de asemenea, refuzată de . SRL.
Ca urmare a neconcretizării unui acord al părților cu privire la stabiliriea unui preț al vânzării, . SRL a notificat CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA București în vederea prezentării la BNP B. S. pentru a încheia contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect spațiul situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași, astfel cum a fost stabilit prin sentința comercială nr. 2938/26.11.2008 a Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă.
Prin încheierea de certificare nr. 3 din data de 23.01.2012 a BNP B. S. se atestă faptul că CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA nu s-a prezentat la acest birou notarial în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică a spațiului menționat anterior.
Prin adresele nr. 102/789/20.01.2012 și nr. 102/2092/21.02.2012, adresate reclamantei, CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA a propus din nou desemnarea de comun acord a unui alt evaluator în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare cu privire la spațiul situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași, în condițiile în care există o diferență considerabilă între cele două evaluări efectuate de ., respectiv PFA C. V..
Având în vedere faptul că obligația de vânzare a pârâtei a luat naștere în temeiul sentinței comerciale nr. 2938 a Tribunalului Iași, devenită definitivă și irevocabilă înainte de . N.C.C., instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului cod civil.
Astfel, conform art. 1.073 V.C.C. „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
În condițiile în care obligația de vânzare a pârâtei este o veritabilă obligație de a face, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1.077 V.C.C. care prevede că în situația neîndeplinirii unei obligații de a face, creditorul este îndreptățit să o aducă el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului.
Instanța constată că pârâta este obligată, prin sentința comercială nr. 2938 a Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă, să încheie cu . SRL, din Iași, un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect spațiului situat în Iași, .. 50, ., jud. Iași, hotărâre care se bucură de prezumția absolută de valabilitate.
Instanța apreciază că pârâta se află în culpă cu privire la perfectarea acestui contract, întrucât prin raportul de evaluare nr. 127.2/1513, comunicat la data de 28.03.2011, efectuat de PFA C. V., expert agreat de ambele părți, a fost stabilit singurul element esențial de care este condiționată încheierea actului juridic în cauză, respectiv prețul vânzării.
Nefiind de acord cu valoarea de 38.000 EURO menționată în acest raport, pârâta a încercat să se prevaleze în negocierile purtate cu reclamanta de prețul stabilit în raportul de evaluare nr. 8683/25.07.2011 întocmit de . Cluj N., expert cu privire la care reclamanta nu își manifestase anterior acordul, care prevedea o valoarea superioară, respectiv suma de 62.800 EURO.
Deși, pârâta a fost notificată să se prezinte la BNP B. S. pentru a încheia contract de vânzare-cumpărare în formă autentică a spațiului vizat, CN „POȘTA ROMÂNĂ” SA București nu a făcut acest lucru, continuând să tergiverseze operațiunea perfectării contractului, așa cum reiese din adresele nr. 102/789/20.01.2012 și nr. 102/2092/21.02.2012, prin care a încercat să obțină acordul reclamantei în vederea desemnării unui nou evaluator care să efectueze o altă expertiză.
Reclamanta a dat dovadă de bună-credință parcurgând în mod corespunzător etapele aferente operațiunii de perfectare a acordului de voințe, fiind îndreptățită să refuze desemnarea unui nou expert.
Apărarea pârâtei, constând în faptul că aceasta nu a refuzat încheierea contractului, nu este de natură să înlăture reaua sa credință, în condițiile în care a tergiversat această operațiune juridică, în vederea obținerii unor avantaje mai mari. Astfel, exercitarea dreptului pârâtei de a negocia prețul vânzării, chiar și după îndeplinirea formalității desemnării unui expert evaluator prin acordul ambelor părți și după efectuarea expertizei în cauză, este considerată abuzivă întrucât dreptul nu a fost utilizat în vederea realizarii finalității sale, ci contrar bunei-credințe.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel . SRL și C. Națională Poșta Română S.A. București.
. SRL a criticat sentința susținând că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind stabilirea modalității de plată a prețului de 38.000 euro dar și pentru că neîntemeiat a luat act instanța de fond de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, deși acestea au fost solicitate .
Având in vedere primul motiv de apel formulat de către apelanta . SRL Tribunalul a stabilit in sarcina acesteia obligația de plată a taxei judiciare de timbru in sumă de 2553,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar. Taxele, asupra cărora apelanta a fost înștiințată,nu au fost achitate, nu s-a formulat cerere de reexaminare a acestei obligații ori cerere pentru acordarea de facilități pentru plata sa.
Potrivit disp. art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, partea are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanța.
Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii.
Potrivit art.35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se datorează si se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor. În cazul în care taxa judiciara de timbru nu a fost plătita in cuantumul legal, in momentul înregistrării actiunii sau a cererii, ori daca in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța judecătoreasca va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata; neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
De asemenea, art. 3 alin. 2 din OG 32/1995(cu modificările și completările ulterioare) instituie obligativitatea achitării timbrului judiciar, iar conform art. 9 alin.2 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Conform textului imperativ citat art. 20 din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se poate acorda un singur termen pentru îndeplinirea obligației privind legala timbrare a cererii.
Întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, iar apelantei i-a fost acordat un termen în acest sens în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997, Tribunalul va anula ca insuficient timbrat apelul .
Va fi disjuns apelul declarat de către C. Națională Poșta Română S.A. București pentru care se va stabili termen d pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de către . SRL împotriva sentinței civile nr._ din 19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Iași.
Disjunge judecata apelului declarat de către C. Națională Poșta Română S.A. București pentru care stabilește termen de judecată la data de 2.09.2013.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.
Președinte, M. S. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, A. M. |
Red.și tehn./T.D./23.07.2013/4 ex
Judecătoria Iași: R. C.
← Validare poprire. Decizia nr. 310/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1438/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|