Contestaţie la executare. Decizia nr. 1543/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1543/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2632/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Iunie 2013
Președinte - C. R.
Judecător D. M.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1543/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent A.N.A.F. și pe intimat U. O., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. M. pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; avocat G. M. depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Apărătorul intimatei învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicita.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Apărătorul intimatei având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/05.09.2012 a Judecătoriei Iași, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea U. O. cu domiciliul în Iași, ., în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
S-a dispus anularea actelor de executare silită inițiate de contestatoare în dosarul nr._.
S-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la instanță sub numărul 2632/25.01.2012, contestatoarea U. O. a chemat în judecată pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească pe calea contestației la executare anularea somației și a titlului executoriu emise de intimată în dosarul nr._ prin care s-a stabilit în sarcina sa plata sumei de 712 lei.
La primul termen de judecată a depus precizări, prin care a arătat că nu i s-a comunicat decizia de impunere pentru suma susmenționată și a solicitat suspendarea executării silite.
În dovedirea cererii a depus înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 172 Cod procedură fiscală.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât contestatoarea a încălcat dispozițiile art. 81 din O.G. nr. 92/2003 și art. 216 din Legea nr. 95/2006 respectiv nu și-a declarat veniturile și nu a făcut dovada achitării către F.N.U.A.S.S. a contribuției datorate la datele de 15.03., 15.06., 15.09. și 15.12 ale fiecărui an.
În drept, a invocat dispozițiile art. 88, lit. c, 119, 120 alin. 7, 1201 din O.G. nr. 92/2003, art. 115 și 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
A solicitat respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite întrucât prin neplata obligațiilor s-a creat un prejudiciu față de F.N.U.A.S.S. și astfel s-ar întârzia plata datoriilor.
Totodată, a atașat copia dosarului de executare.
Din analiza probelor administrate, instanța reține următoarele:
Intimata a emis decizia de impunere_/31.10.2011, însă nu a comunicat-o contestatoarei emițând actele de executare silită la data de 27.12.2011.
Instanța a dispus citarea intimatei cu mențiunea expresă de a face dovada comunicării deciziei de impunere la termenul din 13.06.2012, însă aceasta nu s-a conformat, rezultând că în fapt, nu a efectuat o asemenea comunicare.
Intimata a privat pe contestatoare de dreptul de a contesta decizia de impunere în conformitate cu dispozițiile art. 205-207 din O.G. nr. 92/2003, astfel că decizia de impunere nu poate constitui titlu de creanță în baza căruia să se poată emite acte de executare silită.
Chiar dacă, contestatoarea avea obligația de a-și asigura sănătatea în conformitate cu dispozițiile art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, actele de executare silită trebuiau emise în baza unui titlu de creanță care să devină executoriu, potrivit dispozițiilor art. 141 Cod procedură fiscală.
Cum titlul executoriu și somația nu au la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executor conform art. 141 Cod procedură fiscală, în temeiul art. 172 Cod procedură fiscală, instanța va admite contestația și va dispune anularea actelor de executare silită, emise de intimată în dosarul nr._.
Totodată, va dispune suspendarea executării silite potrivit art. 403 Cod procedură civilă, având în vedere că actele de executare silită sunt nelegal emise.”
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile Legii nr.95/2006 potrivit cărora persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Instanța trebuia să aibă în vedere principiul instituit de legiuitor prin Legea nr.95/2006, respectiv principiul obligativității și solidarității asigurărilor sociale de sănătate în România. Susține recurenta că intimata avea obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor. A mai susținut că toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate întrucât pe de o parte art.44 alin 2 Cod procedura fiscală a fost integral modificat, iar pe de altă parte, aceasta a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fără echivoc a acestui fapt.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Tribunalul a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de recurentă a ANF-AFP Iași raportat la prevederile art. V din OUG nr.125/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Ori ,deși recurenta a susținut că a comunicat intimatului decizia de impunere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta nu a făcut această dovadă. Nici la instanța de fond, nici în recurs, nu se face dovada că recurenta și-a îndeplinit obligația de comunicare a actului administrativ fiscal în conformitate cu aceste dispoziții legale.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că decizia de impunere nu a fost comunicată contestatorului fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Pe cale de consecință, reținând că decizia de impunere nu a fost comunicată intimatului, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a dispus anularea executării silite. Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate continuat de A. în contradictoriu cu intimata U. C. împotriva sentinței civile nr._/05.09.2012 a Judecătoriei Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2013.
Președinte, C. R. | Judecător, D. M. pentru judecător aflat în C.O. semnează vicepreședintele instanței | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. pentru grefier aflat în C.O. semnează grefier-șef secție civilă |
Red. M.A.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./24.07.2013
Judecător fond T. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1407/2013. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1512/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
