Obligaţie de a face. Hotărâre din 11-04-2013, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 7983/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Aprilie 2013
Președinte - M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 213/2013
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelantul R. I. împotriva sentinței civile nr._/4.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații: M. IAȘI REPREZENTAT PRIN PRIMAR G. N., DIRECȚIA DE A. A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT și C. L. AIȘI, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, la cererea apărătorului apelantului de a se amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 04.04.2013, când datorită imposibilității constituirii completului de judecată, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei DIRECȚIA DE A. A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. IAȘI.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R. I., domiciliat în Iași, Pasaj C. V. nr.1, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții M. IAȘI, reprezentat prin Primar, și C. L. AL MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11, jud. Iași.
Respinge, pentru lipsa capacității procesuale de folosință, acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE A. A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11, jud. Iași.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
„Reclamantul R. I. a dobândit detenția imobilul locuință situat în Iași, . nr.1 în baza contractului de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință nr.125/07.05.1997, încheiat cu C. L. al Municipiului Iași, contract reînnoit în anul 2009, prin încheierea unei noi convenții, având nr.3539/19.05.2009 (filele 7-13). Reclamantul și-a întemeiat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor la vânzare pe prevederile art.9 din Legea nr.112/1995 și art.43 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Soluționând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.p.civ., excepțiile procesuale invocate în cauză, instanța constată:
Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți, nu reprezintă o excepție procesuală propriu-zisă, date fiind motivele invocate în susținerea sa, ci ține de însuși fondul cauzei și de îndeplinirea, de către reclamant, a condițiilor legale pentru a solicita obligarea părții adverse la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, instanța reține că inadmisibilitatea reprezintă un mijloc de apărare specific, prin care pârâtul, fără a contesta în mod direct dreptul invocat de partea adversă, se opune acțiunii acesteia, declarând-o inacceptabilă și susținând că instanța nu se poate pronunța asupra ei. Această excepție poate fi pusă în discuție și din oficiu, de către instanță, întrucât are caracter absolut.
În pricina de față, pârâții au invocat nerespectarea, de către reclamant, a dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995, în sensul că reclamantul nu se încadrează în categoria chiriașilor titulari de contract la data apariției respectivei legi, convenția de locațiune invocată de acesta fiind ulterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat. Or, aceste aspecte vizează fondul pricinii deduse judecății, temeinicia dreptului pretins de reclamant de a i se perfecta un act de proprietate cu privire la imobilul aflat în locațiune, nefiind doar o simplă excepție de procedură. Pe cale de consecință, instanța, reapreciind asupra naturii juridice a acestor apărări ale pârâților, nu se va pronunța distinct cu privire la excepția inadmisibilității, ci va avea în vedere toate motivele invocate în susținerea acesteia la analiza pretenției propriu-zise a reclamantului rață I..
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesule a paratei Direcția de A. a Patrimoniului Public si Privat instanța reține că, potrivit art.41 C.pr.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte în judecată.
Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității juridice civile care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Așadar capacitatea este un atribut ce aparține în exclusivitate subiectelor de drept, persoane fizice sau juridice. Potrivit art.42 C.pr.civ., lipsa capacității poate fi invocată în orice stare a pricinii
Conform art. 77 din Legea nr.215/2001 „Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale." În sensul dispozițiilor legale, primăria reprezintă doar o structură funcțională, un aparat tehnic-administrativ aflat în subordonarea primarului, ca organ administrativ executiv, aparat creat pentru transpunerea în practică a atribuțiilor executive în cadrul unității administrativ teritoriale. Legea nr.215/2001 nu enumeră primăriile între autoritățile administrative și nici o dispoziție legală nu conferă primăriei personalitate juridică, nerecunoscând-o ca persoană juridică distinctă. În sensul Legii nr.215/2001 autoritate administrativă distinctă este doar primarul, nu și primăria.
La rândul său, Direcția de A. a Patrimoniului Public și Privat Iași reprezintă o simplă direcție în cadrul primăriei, fără personalitate juridică. În condițiile în care pârâtele au invocat lipsa capacității procesuale a DAPPP Iași și luând în considerare faptul că nici un text de lege nu conferă personalitate juridică Direcției de A. a Patrimoniului Public și Privat Iași, instanța apreciază excepția invocată prin întâmpinare ca întemeiată.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a pârâtei Direcția de A. a Patrimoniului Public și Privat Iași, excepție invocată prin întâmpinare, și va respinge acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu aceasta, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Iași, se constată următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între părțile din procesul civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive în procesul civil revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
Instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Iași, constatând că acesta este proprietar al imobilului în discuție, prin urmare titular al dreptului de dispoziție sub forma capacității de înstrăinare. Având în vedere că, prin prezenta cerere, se solicită obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care dreptul de proprietate să se transmită către reclamant, instanța apreciază că se impune a avea legitimare procesuală pasivă nu numai administratorul domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale (C. L.), dar și însuși titularul dreptul de proprietate.
Pe fondul acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții M. Iași și C. L. al Municipiului Iași, instanța reține că nici o dispoziție legală sau convențională nu a dat naștere în favoarea reclamantului la un drept de creanță corespunzător unei obligații a pârâților de a vinde.
Astfel, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.9 din Legea nr. 112/1995 și art. HG nr.20/1996 privind aplicarea acesteia, respectiv că imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlu, iar reclamantul l-ar fi deținut cu contract de închiriere la momentul intrării în vigoare a legii. Dimpotrivă imobilul a fost ocupat de reclamant abia începând cu 1997.
Pe de altă parte, obligarea la vânzare nu poate fi dispusă nici în temeiul Legii nr. 10/2001, care se referă la imobile preluate fără titlu. Potrivit art.42 din această lege, „(1) Imobilele care, în urma procedurilor prevăzute la cap.III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali.
(2) Imobilele cu altă destinație decât cea de locuință, prevăzute la alin.(1), se pot înstrăina potrivit legislației in vigoare. Deținătorii cu titlu valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi au drept de preemțiune.
(3) Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin.(1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
(4) Sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin.(3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr.112/1995.”
Acest text instituie, așadar, o facultate a deținătorului de a vinde și nicidecum o obligație, iar, pe de altă parte, nu poate reprezenta o abrogare implicită a condiționării impuse în privința posibilității de cumpărare în baza Legii nr.112/1995 (contract de închiriere valabil încheiat și ocuparea apartamentului la . Legii nr.112/1995), deoarece domeniile de aplicare ale celor două acte normative nu se suprapun, condiții în care abrogarea nu ar fi putut fi decât expresă.
Soluția contrară ar putea fi susținută doar de ideea protecției chiriașilor, însă ar aduce atingere dreptului de proprietate, mai exact prerogativei dispoziției ce revine proprietarului, care ar obligat să înstrăineze bunul împotriva voinței sale și fără reglementarea unei proceduri care să asigure că prețul care ar fi obținut reprezintă o contraprestație echitabilă.
Potrivit Constituției României, proprietatea privată este ocrotită în mod egal independent de titular (art.53). În acest sens, instanța apreciază că sunt pe deplin aplicabile considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr.871/09.10.2007, prin care a fost declarată neconstituțională în întregime OUG nr.1102/2005 privind vânzarea spațiilor proprietatea privată a statului sau unităților administrativ teritoriale, cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.
Însă respectarea prerogativei dispoziției se impune inclusiv în cazul proprietății publice, afectată realizării unor interese publice, asupra cărora titularul dreptului de proprietate este abilitat legal să aprecieze.
Pe de altă parte, locatarii imobilelor preluate de stat, pentru care nu erau îndeplinite condițiile de a cumpăra, au beneficiat, prin Legea nr.112/1995 și Legea nr.10/2001 de protecția legiuitorului, prin aplicarea O.G. nr.40/1999.
În consecință, văzând, în același sens, și Minuta întâlnirii la C. Superior al Magistraturii a Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din data de 10.03.2010, instanța apreciază că singură ideea de protecție a interesului reclamantului nu poate justifica admiterea acțiunii față de ansamblul normelor relevante, interpretate în litera și spiritul lor.
În consecință instanța apreciază, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților M. Iași și C. L. al Municipiului Iași, motiv pentru care o va respinge ca atare.
Nu în ultimul rând, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, de către părți”.
* * *
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R. I. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,arătând că prin invocarea in hotărârea pronunțată numai a dreptului de proprietate a pârâților fără a corobora toate prevederile legare care reglementează această situație nu se face decât să se judece unilateral cauza, iar pe de altă parte să ignore jurisprudența în materie a instanțelor ieșene respectiv decizia nr. 204 din 04.05.2008 a Curții de Apel Iași și sentința civilă nr. 9033/04.09.2007 a Judecătoriei Iași, prin care a fost admisă o solicitare similară .
De asemenea instanța de fond nu a făcut trimitere nici la jurisprudenta indicată în cererea introductivă, practicată constant de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a sancționat în nenumărate rânduri, prin hotărâri pronunțate împotriva României, jurisprudența contradictorie a instanțelor române, care a avut drept consecință aplicarea unei diferențe de tratament între persoanele aflate în aceeași situație.
De asemenea, invocă și Legea 10/2001, art. 42 alin. 1-3 și disp. art. 52, Legea 10/2001.
Art. 52 la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Arată că referitor la art. 6 din H.G. 20/1994, jurisprudența instanțelor din Iași și din țară a statuat următoarele nelegalități:
- aceasta adaugă în mod nelegal la Legea nr. 112/1995 o prevedere neîntemeiată;
- limitează în mod discriminatoriu dreptul celor care au încheiat ulterior contracte de închiriere;
- referire la legislația în vigoare din art. 42, alin. 3 din legea 10/2001, vizează în mod cert legile și nu o hotărâre de guvern.
Chiar dacă ar fi avut aplicabilitate, cu toate că încalcă puterea delege, această prevedere a HG 20/1996 este expres abrogată prin . art. 52 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că la data intrării în vigoare a prezentei se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Consideră apelantul că instituirea de către legiuitor a posibilității chiriașului detinator al unui contract valabil de a solicita, indiferent de data încheierii acestuia, perfectarea unui contract de vânzare cumpărare, presupune și obligarea Consiliului L. Iași, în calitate de administrator al domeniului public și privat al statului să accepte fără alte condiții vânzarea apartamentului. Prin organele legislative i-au dat acordul instituțiilor cu atribuții de administrare să procedeze la vânzarea acestora prin însăși adoptarea Legii nr. 112/1995 și respectiv a Legii nr. 10/2001.
În apel s-a depus la dosarul cauzei de catre apelant (fila 22 dosar apel) contractul de închiriere înregistrat sub nr. 350/26.08.1992 la Administrația Financiară a Municipiului Iași
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, respectiv înscrisuri.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este întemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză reclamantul R. I. a solicitat obligarea pârâților C. L. Iași, Direcția de A. a Patrimoniului Public și Privat Iași și M. Iași la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul apartament situat în Iași, Pasaj C. V. nr.1, jud. Iași.
În mod prioritar Tribunalul urmează a respinge excepția inadmisibilității apelului ca fiind vădit neîntemeiată întrucât reclamantul are deschisă calea apelului împotriva sentinței prin care i-a fost respinsă cererea dedusă judecății în fața instanței de fond potrivit art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ce privește excepțiile reiterate de intimați în întâmpinarea depusă Tribunalul constată că acestea au primit o corectă dezlegare la instanța de fond, fiind în mod legal și temeinic respinse.
În fond, Tribunalul constată că apelul formulat de reclamant se impune a fi admis.
Astfel, înscrisurile depuse la dosarul cauzei în fața instanței de apel aduc o perspectivă nouă asupra situației de fapt ce se impune a fi reținută de instanța de control judiciar, Tribunalul constată că în apel s-a depus la dosarul cauzei (fila 22 dosar apel) contractul de închiriere înregistrat sub nr. 350/26.08.1992 la Administrația Financiară a Municipiului Iași ce atestă că apelantul a locuit, în calitate, de chiriaș, în imobilul situat în Iași, . nr. 1.
În consecință, Tribunalul constată că în cauză reclamantul beneficiază de dispozițiile art. 9din Legea nr. 112/1995 care prevăd:
„1) Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
2) De prevederile alineatului precedent beneficiată și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit …”.
Tribunalul constată de asemenea că art. 6 fin H.G. 20/1996 privind aplicarea Legii 112/1995 prevede „Dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii”.
Din probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată că reclamantul a locuit în calitate de chiriaș, în imobilul situat în Iași, . nr. 1, din 01.09.1992, fără întrerupere în baza contractelor de închiriere înregistrate sub nr. 350/26.09.1992, nr. 125/07.05.1997, nr. 3539/19.05.2009.
Din adresele nr. 5380/23.01.2012 și nr. 5382/09.02.2012 emise de C. de Aplicare a legilor Proprietății al Municipiului Iași se reține că pentru acest imobil nu s-au înregistrat cereri de restituire, de revendicare sau de reconstituire a dreptului de proprietate în baza dispozițiilor Legii 10/2001 și 247/2005.
În consecință, Tribunalul constată că apelantul a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru cumpărarea imobilului pe care-l ocupă în calitate de chiriaș din 01.09.1992.
Deși intimatii au invocat faptul ca prin obligatia de a vinde imobilul in litigiu se incalca principiul libertatii contractuale si art 53din Constitutie Tribunalul retine ca legiferarea, prin art.9 din legea 112/1995, ulterior adoptării Constituției, a posibilității ca fiecare chiriaș al unei asemenea locuințe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Tribunalul retine ca dispozitiile Convenția europeană a drepturilor omului nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general .Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor limitări.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând soluții legislative ce consacrau un transfer obligatoriu al dreptului de proprietate de la un particular la altul, a apreciat, în anumite circumstanțe, că acestea au răspuns unui imperativ de utilitate publică, atunci când au fost adoptate în cadrul unei politici legitime de ordin social și economic. Sub acest aspect, Curtea a statuat, în mod constant, că trebuie respectat modul în care statul membru concepe imperativele de utilitate publică, recunoscând ampla marjă de apreciere de care dispun autoritățile naționale în adoptarea unor politici economice sau sociale, cu excepția situațiilor în care aprecierea acestora se dovedește a fi complet lipsită de o bază rezonabilă și că nu poate substitui, prin propria evaluare, aprecierile autorităților naționale.
Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul urmează în baza art. 296 Cod procedură civilă a admite apelul și a schimba în parte sentința apelată dispunând în sensul celor cuprinse în prezenta decizie.
Vor fi păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității apelului.
Admite apelul formulat de reclamant Rata I. împotriva sentinței civile nr._/04.07.2012 pronunțata de Judecătoria Iași pe care o schimbă in parte si in consecința.
Admite acțiunea formulata de reclamantul Rata I. in contradictoriu cu pârâții M. Iași prin Primar si C. L. al Mun. Iași.
Obliga pârâții la încheierea in beneficiul reclamantului a contractului de vânzare-cumpărare având drept obiect apartamentul situat in Iași, Pasaj C. Voda, nr.1.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 11.04.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, D. C. |
Red. P.C.
Tehn. A.G.
6 ex./13.11.2013
Jud. fond: R. I. C.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 909/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2627/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
