Pretenţii. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 882/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 18712/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08 Aprilie 2013

Președinte - M. A.

Judecător M. S.

Judecător O. L.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 882/2013

Pe rol fiind judecarea cauzei recursul formulat de pârâta M. E. împotriva sentinței civile nr. 9054 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații A.. de P.. . Dacia, H. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Damacovici L. pentru recurentă, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța aduce la cunoștința părții prezente prin apărător faptul că cererea de ajutor public judiciar a fost soluționată în sensul respingerii. Pentru acest motiv pune în vedere recurentei prin apărător să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 206,99 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.

Avocat Damacovici pentru recurentă depune la doar chitanța nr._ cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în cuantum de 3 lei. Totodată depune la doar precizări scrise și certificat de radiere eliberat de Biroul Executorului Judecătoresc A. C. prin intermediul căruia se menționează faptul că recurenta și intimatul H. D. au achitat în totalitate debitul datorat creditoarei Asociația de proprietari . Dacia.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Având cuvântul, avocat Damacovici solicită admiterea cererii de recurs în sensul că să se constate că debitul restant a fost achitat iar hotărârea instanței de fond a rămas fără obiect. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 9054 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:

„Admite actiunea precizată de reclamanta Asociatia de Proprietari . Dacia, cu sediul in Iasi, Al. Sucidava nr.7, ..3, ., in contradictoriu cu pârâtii M. E., domiciliata in Iasi, Al. Sucidava nr.7, ., . si H. D., domiciliat in Iasi, ., ., ., jud. Iasi.

Obligă pârâtii in solidar la plata următoarelor sume:

-2854 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere pentru perioada august 2008 – iulie 2009, iulie 2010 – august 2010;

-2658 lei penalități de intârziere aferente perioadei sus –mentionate,

la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti până la plata efectivă a sumelor.

Obligă pârâtii in solidar la plata onorariului pentru expert contabil C. P., in cuantum de 500 lei.”

Pentru a se pronunța în acest mod prima instanță a reținut că:

Pârâtii fac parte din Asociatia de Proprietari . Dacia, fiind proprietarii apartamentului situat in Iași, Al. Sucidava nr.7, ., ..

În calitate de proprietari ai apartamentului indicat, paratii nu au achitat cheltuielile de intretinere si penalitatile de intarziere aferente perioadei 08.2008 – 07.2009 si 07.2010 – 08.2010.

Conform art. 46 din Legea 230/2007 privind asociatiile de proprietari, „toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.

Iar conform art. 49 alin.1 din acelasi act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Iar disp.art. 50 alin.1 din acelasi act normativ, „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Astfel, pentru a introduce actiune in justitie, in vederea obligării proprietarilor rău –platinici la achitarea intretinerii restante, legea nu prevede nici o conditie expresă ( de convocare legală a adunării generale, etc.), fiind necesar doar ca asociatia de proprietari să fie legal constituită.

Posibilitatea atacării hotărârilor adunărilor generale considerate nelegale este prevăzută de art.26 din Legea 230/2007(„ dacã o hotãrâre a adunãrii generale este contrarã legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natura sa producã daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotãrâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Actionarea în justiție nu întrerupe executarea hotãrârii decât în cazul în care instanta dispune suspendarea acesteia”), insă acest aspect nu face obiectul prezentei actiuni.

Față de dispozitiile legale anterior citate, instanța de fond a admis actiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâtii in solidar să plătească acesteia suma de 2854 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere restante calculate pentru perioada 08.2008 – 07.2009, 07.2010 – 08.2010, precum si 2658 lei penalitati de intârziere calculate pentru aceeasi perioadă. La aceste sume, in temeiul art.1088 C.civ. de la 1864, se adugă si dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecatoresti până la plata efectivă a sumelor.

Constatând că nu a fost achitat onorariul de 500 lei pentru expert contabil C. P., pârâtii au fost obligati in solidar la plata acestuia .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta M. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Susține recurenta că prima instanță în mod greșit a admis acțiunea, în condițiile în care penalitățile de întârziere nu au fost corect calculate și stabilite în cadrul Adunării Generale. Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare prin care să își precizeze poziția procesuală față de recurs.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocat și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 2854 lei, a penalităților de întârziere în cuantum de 2658 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru diverse perioade așa cum le-a indicat aceasta în cererea introductivă.

Recurenta a depus la dosarul cauzei în recurs mai multe înscrisuri emise de către B. A. C.. Intimata a procedat la demararea executării silite împotriva recurentei înainte ca hotărârea să rămână irevocabilă. În cursul acestei proceduri, recurenta a făcut un efort și a achitat în întregime debitul așa după cum rezultă din certificatul de radiere emis de B. A. C. în dosarul nr.37/2013, debitul fiind identic cu cel solicitat prin cererea de chemare în judecată. Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica sentința Judecătoriei Iași în sensul și limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta M. E. împotriva sentinței civile nr. 9054 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în contradictoriu cu pârâta M. E., ca rămasă fără obiect.

Menține dispoziția sentinței recurate privind obligarea pârâților la plata diferenței de onorariu de expert.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. A. M. S. O. L.

Pentru judecător aflat în C.O.

semnează vicepreședintele instanței

Grefier,

E. D. B.

Red. L.O.

Tehnored. O.L./ M.M.D.

2 ex./22.07.2013

Judecător fond O. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul IAŞI