Ordin de protecţie. Decizia nr. 2409/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2409/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 1036/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE – A. C.
JUDECĂTOR – T. P.
JUDECĂTOR – M. M.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2409/2013
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – Z. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul formulat de D. E. în numele său personal și ca reprezentantă a minorului T. P. A. împotriva sentinței civile nr. 880/15.03.2013 a Judecătoriei P., intimat fiind T. V., autoritate tutelară P. C. Mogoșești Siret, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta și avocat F. A. pentru intimat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar s-a înaintat prin serviciul registratură al Tribunalului Iași, la data de 13 noiembrie 2013 întâmpinarea formulată de intimat, cu duplicat pentru comunicare.
Recurenta învederează instanței că în condițiile în care intimatul nu solicită cheltuieli de judecată va renunța la judecarea recursului. Avocat F. A. pentru intimat învederează instanței că acesta nu înțelege să renunțe la cheltuielile de judecată. Pe cererea de recurs nu mai are alte probe de solicitat.
Recurenta, interpelată de instanță, precizează că în aceste condiții nu renunță la judecată. Pe cererea de recurs nu are alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Recurenta, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat F. A. pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursului, cu menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cererea formulată de recurentă nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de lege pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 880/15.03.2013, Judecătoria P. a respins cererea promovată de reclamanții D. E. și T. P.-A., prin reprezentant legal D. E. în contradictoriu cu pârâtul T. V. și i-a obligat pe reclamanți să plătească pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt: reclamanta D. E. a fost căsătorită cu T. P. care a decedat la data de 17 octombrie 2012, din căsătoria acestora rezultând minorul T. P.-A., născut la data de 29 iunie 2010.
Întrucât căsătoria dintre D. E. și defunctul T. P. a fost desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 2186/05 septembrie 2012 dată de Judecătoria P., prin certificatul de moștenitor nr. 1/09 ianuarie 2013 s-a constatat că minorul T. P.-A. este unicul moștenitor al defunctului său tată.
Pârâtul este tatăl defunctului T. P., respectiv fostul socru al reclamantei și bunicul reclamantului.
Potrivit disp. art. 23, alin. 1 din Legea nr. 217/2003 ordinul de protecție se emite în situația în care este pusă în pericol viața, integritate fizica sau psihica ori libertatea unei persoane printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, în scopul înlăturării stării de pericol, prin ordinul de protecție dispunându-se cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsuri - obligații sau interdicții prevăzute de lege.
Din probele administrate în cauză nu rezultă ca reclamanta sau minorul să fie într-una din situațiile prevăzute de textul de lege anterior menționat, reclamanta nefăcând dovada celor menționate în cererea de chemare în judecată.
În primul rând, reținerea unui autoturism, indiferent de modalitatea în care s-ar realiza, nu este aptă prin natura sa a face obiectul unui ordin de protecție conform legii nr. 217/2003, nefiind de natură a crea o stare de pericol pentru o persoană. Mai mult, din probele administrate în cauză, nu rezultă ca pârâtul să fi luat cheile autoturismului respectiv, acestea fiind luate de un frate al defunctului.
Cu privire la celelalte aspecte invocate de reclamanți, instanța de fond a reținut că rezultă în cauză neîndoielnic faptul că există între părți o . neînțelegeri cu privire la folosința imobilelor cu destinație de locuință care au aparținut defunctului, fiind îngrădit accesul reclamanților în acestea, însă trebuie precizat că o asemenea împrejurare nu conduce în mod automat la emiterea unui ordin de protecție.
În cazul de față, situația arătată nu se încadrează în dispozițiile legii nr. 217/2003, neaflându-ne în prezența unei situații de pericol în care să se afle reclamanții, respectiv să le fie periclitate viața, integritate fizică sau psihică ori libertatea, cu atât mai mult cu cât conflictul dintre pârât și reclamanți s-a petrecut cu mai multe luni în urmă și nu mai este de actualitate. De asemenea, s-a precizat faptul că pârâtul nu locuiește în imobilele rămase de pe urma defunctului.
În cazul de față, solicitările reclamanților pot fi soluționate pe calea dreptului comun, urmând astfel a fi clarificată problema folosinței bunurilor fostă proprietate a defunctului, sau a ordonanței președințiale, dacă reclamă urgență,
Pe cale de consecință, instanța de fond, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție, a respins cererea promovata de reclamanți.
D. E. și T. P.- A., prin reprezentant legal D. E., au formulat recurs împotriva sentinței civile ce a fost pronunțată în dosarul nr._, solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul de a dispune evacuarea agresorului din locuința familiei, proprietatea personală a reclamanților și reintegrarea lor în acest imobil.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că au formulat pe rolul Judecătoriei R. acțiune civilă de emitere a unui ordin de protecție. Consideră că instanța a înțeles greșit cererea supusă judecării acestei instanțe și a respins-o.
Din probatoriul administrat în cauza rezultă clar că reclamanții-recurenți nu au posesia imobilelor în a căror spațiu solicită integrarea.
Mai mult de atât, chiar P. de pe lângă Judecătoria P. a fost de acord cu admiterea în parte a acestei acțiuni, în sensul de a dispune evacuarea pârâtului și integrarea lor în spațiul locuința personală din satul Mogoșești-Siret.
În raport de probatoriul ce administrat la instanța de fond, recurenții au solicitat admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri în sensul de a dispune evacuarea agresorului din locuința familiei și proprietatea lor personală și reintegrarea lor în acest imobil.
În drept au invocat dispoz. art. 27- 6 din Legea 25 din 09.03.2012 privind modificarea și completarea Legii 217/2003.
T. V., intimat în dosarul nr._ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefiind întemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere următoarele:
În primul rând, cererea de recurs nu este întemeiată în drept, impunându-se ca instanța să pună în vedere recurenților să complinească aceasta lipsă.
În al doilea rând, în dovedirea cererii recurenții nu au solicitat administrarea de probe noi, astfel încât solicită decăderea lor din dreptul de a mai propune probe.
Pe fondul cauzei, intimatul consideră că recursul este neîntemeiat, nici una din criticile aduse hotărârii atacate nu face referire la situația concretă dedusă judecății.
Mai mult, pe rolul Judecătoriei P. există o altă cauză care are ca obiect evacuare și reintegrare, precum și restituire bunuri, care a avut ultim termen la data de 11.11.2013.
La acel termen recurenții au renunțat la acțiunea în evacuare și reintegrare, admițând ca nu este în posesia bunurilor imobile.
Nu s-a făcut dovada de către reclamanții-recurenți ca ar fi întreprins acțiuni de natură a le fi periclitat viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea, astfel cum se cere în mod imperativ de dispozițiile Legii nr. 217/2003, neexistând vreo situație de pericol.
Din declarațiile martorilor, inclusiv ale celor audiați la solicitarea reclamanților-recurenți, nu a reieșit ca ar fi avut o atitudine necorespunzătoare, violentă față de fosta lui noră și față de nepotul său, atitudine care să justifice emiterea ordinului de protecție.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, privitoare la evacuare și reintegrare, s-a făcut dovada faptului că intimatul pârât nu locuiește în imobilele solicitate, are propria sa locuință, situată la o distanță apreciabilă de acestea.
Intimatul consideră că aceste capete de cerere nici nu puteau fi soluționate pe reglementările Legii nr. 25/2012, având calea dreptului comun sau a ordonanței președințiale.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea la fond, impunându-se a fi respins recursul cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedire, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând cauza de față, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanții D. E. și T. P. A. l-au chemat în judecată pe pârâtul T. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună instituirea unui ordin de protecție în sensul prevăzut de art. 26 alin. 1 lit. a, b, d și f din Legea nr. 25/2012, întrucât pârâtul, fostul socru al reclamantei și bunicul patern al reclamantului, le-a îngrădit accesul la imobil și refuză să le restituie autoturismul marca Ford Focus.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin 1, CAPITOLUL VII „ Ordinul de protecție" din Legea nr. 25 din 9 martie 2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
Reclamanții nu au invocat și din probele administrate în cauză nu rezultă că se află în vreo una din situațiile prevăzute de lege.
În mod corect a reținut instanța de fond în cauză între părți există o . neînțelegeri cu privire la folosința imobilelor cu destinație de locuință care au aparținut defunctului și la posesia autoturismului, fiind îngrădit accesul reclamanților în acestea, însă acest lucru nu conduce în mod automat la necesitatea emiterii unui ordin de protecție.
În speță situația de fapt invocată nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 217/2003 și reclamanților nu le este periclitată viața, integritatea fizică sau psihică ori libertate și nu sunt puse în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei în prezența, mai ales că divergențele dintre părți au avut loc cu mai mult timp în urmă. Mai mult, s-a precizat faptul că pârâtul nu locuiește în imobilele rămase de pe urma defunctului.
În mod corect, instanța de fond, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție, a respins cererea promovata de reclamanți.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 312 din codul de procedură civilă și a dispozițiilor legale anterior menționate, va respinge recursul declarat de reclamanta D. E. în numele său personal și ca reprezentantă a minorului T. P. A. împotriva sentinței civile nr. 880/15.03.2013 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.
În baza dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind căzută în pretenții, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D. E. în numele său personal și ca reprezentantă a minorului T. P. A. împotriva sentinței civile nr. 880/15.03.2013 a Judecătoriei P., sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.11.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A.C. T.P. M.M. I.G.
Redactat: A.C.
2 ex/25.03.2014
Judecător de fond: C. I., Judecătoria P.
| ← Evacuare. Decizia nr. 614/2013. Tribunalul IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|
