Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 21-05-2013, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 867/239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Mai 2013
Președinte - E.-C. P.
Judecător M. C.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 282/2013
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelantul Z. G., împotriva sentinței civile nr. 919/11.09.2012 pronunțată de Judecătoria H. în contradictoriu cu intimata N. A. F. prin Av B., autoritate tutelară P. B. PRIN REPREZENTANT LEGAL, autoritate tutelară P. P. PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect exercitarea autorității părintești încredințare minor.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului recursului au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, la solicitarea apărătorului intimatei de a se amâna pronunțarea pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.04.2013 când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 07.05.2013, când din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea la data de 14.05.2013, când datorită imposibilității constituirii completului de judecată, când pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 919/11.09.2012 Judecătoria H. dispune:
„Admite acțiunea promovată de reclamanta N. A.-F. cu domiciliul în municipiul B., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul Zlăvoagă G. cu domiciliul în ..
Dispune ca părțile să exercite în comun și în mod egal autoritatea părintească privind pe minorul Zlăvoagă Ș.-A. născut la data de 02.06.2009.
Stabilește la reclamantă locuința minorului Zlăvoagă Ș.-A..
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 147 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei sentințe și până la majoratul copilului.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1206,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Părțile au întreținut o relație de concubinaj începând cu anul 2008 iar din această relație s-a născut minorul Zlăvoagă Ș.-A., la data de 02.06.2009.
În toamna anului 2011, pe fondul neînțelegerilor dintre părți, reclamanta a părăsit domiciliul comun care se află în ., la părinții pârâtului și s-a mutat la părinții săi, în municipiul B.. Copilul rezultat din relația părților a rămas la domiciliul pârâtului, versiunea oferită de părți cu privire la acest aspect fiind diferită: reclamanta a susținut că a dorit că, la părăsirea domiciliului comun, să ia cu ea și pe minor iar pârâtul a susținut că reclamanta a plecat de bunăvoie, fără să ceară permisiunea de a-l lua pe copil cu ea.
Între părți se poartă, în prezent, mai multe litigii legate de situația legală a copilului, instanța pronunțându-se asupra unei cereri de ordonanță președințială prin care reclamanta a solicitat stabilirea domiciliului minorului la ea, cerere care a fost respinsă - sentința civilă nr. 356/2012 a acestei instanțe.
În prezenta cerere formulată pe calea dreptului comun, reclamanta a solicitat să se stabilească la ea locuința minorului iar părțile să exercite în comun autoritatea părintească, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorului, avându-se în vedere interesul superior al copilului.
Cât privește autoritatea părintească, aceasta este definită în art. 483 din Noul cod civil și reprezintă un ansamblu de drepturi și obligații care privesc persoana și bunurile copilului și care aparțin în mod egal ambilor părinți, care răspund pentru creșterea copiilor lor minori. Conținutul autorității părintești este reliefat în art. 487 din Noul Cod civil care prevede că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul îngrijind de sănătatea și dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătură și pregătirea profesională a acestuia, potrivit atât convingerilor proprii cât și însușirilor și nevoilor copilului.
Practic, autoritatea părintească include toate drepturile și obligațiile părinților față de copiii lor minori, atât generale cât și specifice, care trebuie exercitate exclusiv în interesul acestora iar unul dintre părinți nu se poate desista de la exercitarea lor. Numai în cazuri excepționale, când există motive întemeiate și având în vedere același interes superior al minorului, instanța poate hotărâ că autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, însă această situație nu se regăsește în cauza de față.
Prin urmare, instanța va dispune că părțile să exercite în comun și în mod egal autoritatea părintească privind pe minorul Ș.-A..
În temeiul art. 400 din Noul Cod civil, instanța va stabili locuința minorului la reclamantă pentru următoarele considerente:
Este adevărat că părțile și-au manifestat dorința că locuința minorului să fie stabilită la fiecare dintre ei, motiv pentru care instanța va analiza, condițiile materiale, morale și atașamentul copilului față de părinții lui, prin prisma interesului superior al acestuia.
De remarcat este faptul că pârâtul nu a prezentat martorii în vederea audierii, el fiind decăzut de instanță din această probă pentru neîndeplinirea cerințelor de ordin procedural, fiind audiați numai martorii reclamantei. Din depoziția acestora a rezultat că, pe perioada conviețuirii părților, reclamanta este cea care s-a ocupat efectiv de creșterea minorului și, în același timp, aceasta muncea și în gospodărie și la muncile agricole. Pârâtul a încercat să o izoleze pe reclamantă de rudele sale dar și de consăteni, conduită care a condus în final la separația în fapt a părților prin plecarea reclamantei din domiciliul comun, la data de 05.10.2011.
La părăsirea domiciliului comun, martorii au relatat că reclamanta era sumar îmbrăcată, cu părul răvășit, fusese lovită și avea sânge pe gât și că pârâtul nu i-a permis să ia copilul cu ea, aceasta spunând că a fost nevoită să fugă de acasă fără copil. După plecarea reclamantei la B., aceasta a încercat să ia legătura telefonic cu minorul însă de fiecare dată pârâtul inventa motive pentru ca reclamanta să nu poată vorbi cu copilul, pârâtul repetându-i reclamantei faptul că “minorul nu pleacă din P.”.
Au mai relatat martorii că reclamanta este o femeie serioasă, care se poate ocupa de copil, are în prezent un loc de muncă iar pe timpul cât aceasta se afla la serviciu, de copil s-ar ocupa membrii familiei reclamantei, în plus, în apropierea locuinței din B. a reclamantei există o grădiniță cu program prelungit. Copilul nu a mai văzut-o pe reclamantă de la plecarea acesteia din P. deoarece pârâtul s-a opus ca minorul să meargă la B. iar reclamantei îi este frică să meargă în P. deoarece a fost bătută.
Martorii au declarat că minorul este atașat de mama și este sociabil iar în familia pârâtului nu există un climat prielnic pentru copil. Pârâtul a amenințat-o pe reclamantă în prezența martorei A. E. ca îi va spune copilului “cine este ea” și că nu îi va da niciodată copilul.
Din referatul de ancheta socială întocmit de P. B. rezultă că reclamanta locuiește la părinții săi, într-un apartament cu trei camere și dependințe, cu îmbunătățiri recente și întreținut corespunzător, modest mobilat, în care mai locuiesc tatăl reclamantei și cei doi frați majori ai acesteia.
Din referatul de anchetă socială întocmit de P. comunei P. rezultă că imobilul în care locuiește pârâtul împreună cu minorul aparține mamei pârâtului, că este compus din două camere încălzite cu lemne și fără apa curentă iar condițiile de locuit sunt foarte modeste, nu are cine să facă ordine și curățenie.
În prezent, reclamanta are un loc de muncă stabil, așa cum rezultă din contractul individual de muncă, realizând un venit brut lunar în sumă de 1400 lei. Pârâtul este agricultor și nu realizează venituri cu caracter de continuitate, martorii audiați relatând că acesta mergea de 2 ori pe an, câte 3 - 4 luni la muncă în străinătate însă banii câștigați îi dădea mamei lui.
Coroborând toate aceste probe, instanța apreciază că este în interesul minorului ca acesta să locuiască împreună cu mama lui având în vedere vârsta fragedă a acestuia - 3 ani și 3 luni, faptul că reclamanta a dovedit că este o mamă responsabilă care pe perioada conviețuirii părților s-a ocupat de creșterea și îngrijirea lui și de care copilul este atașat. Instanța mai observă că reclamanta a întreprins toate demersurile pentru a lua copilul la ea în sensul că a introdus mai multe acțiuni pe rolul instanței prin care a solicitat stabilirea locuinței minorului la ea, a formulat plângeri penale.
Instanța consideră că reclamanta are condiții materiale decente pentru a crește acest copil, are un loc de muncă stabil, o locuință corespunzătoare, este o persoană serioasă iar moralitatea ei nu a fost pusă la îndoială.
Există și la pârât condiții materiale minime pentru creșterea copilului însă, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, nu are cine să facă ordine și curățenie, acesta fiind un aspect important în viața copilului, care îi poate afecta starea de sănătate. Chiar din fotografiile depuse la dosar rezultă că mama pârâtului este o persoană în vârsta, care merge sprijinită în baston (fotografiile depuse de reclamanta nr. 23, 24, 25) și care nu se poate ocupa corespunzător de un copil atât de mic, acesta având necesități specifice vârstei - hrana corespunzătoare, stare de igiena atât proprie cât și a locuinței, program de somn, etc.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâtul ar fi cel care se ocupă de minor ci mama acestuia. Pârâtul este agricultor, nu are un loc de muncă și realizează doar venituri sporadice lucrând în străinătate.
Din răspunsul la interogatoriu al pârâtului mai rezultă că, deși are vârsta de 3 ani și 3 luni, pârâtul nu l-a înscris pe copil la grădiniță. Fără îndoiala că minorul trebuie înscris în această formă de învățământ pentru dezvoltarea limbajului, comunicarea cu copii de vârste asemănătoare și în vederea pregătirii pentru școală. Rezultă din depoziția martorei A. E. că în apropierea locuinței părinților reclamantei din B. există o grădiniță cu program prelungit în care minorul poate fi înscris pentru a dobândi abilitățile specifice vârstei.
Probatoriul administrat în cauză a atestat că pârâtul se manifestă autoritar, nepermițându-i reclamantei să aibă oricând legături firești cu minorul, încercând prin toate mijloacele să o îndepărteze pe mama de copil. Cu toate dificultățile ivite, mama a făcut dovada că a încercat să țină legătura telefonic cu minorul și a trimis acestuia pachete și bani. Conduita pârâtului poate avea consecințe nefaste asupra copilului privind dezvoltarea sa ulterioară, ca adult. Minorul este la o vârstă fragedă când are nevoie de atenția sporită a mamei, de îndrumarea și supravegherea acesteia, lipsa acestora creând pericolul înstrăinării copilului de părintele care nu este permanent în preajma sa.
Noțiunea de interes superior al copilului are un caracter complex iar instanța consideră că, în aprecierea acestuia, a ținut seama de întreg contextul situațional, respectiv de împrejurări ca vârsta copilului, atașamentul acestuia față de mamă, posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Toate probatoriile administrate în cauză atestă că cele mai prielnice condiții pentru creșterea și dezvoltarea minorului sunt la reclamantă, că între mamă și copil există legături de afecțiune, că reclamanta beneficiază de condiții materiale și morale apte să asigure minorului o dezvoltare normală din punct de vedere fizic, psihic și intelectual astfel încât interesul superior al minorului reclamă stabilirea locuinței acestuia la mamă.
Pârâtul nu și-a administrat alte probe în afara înscrisurilor și a anchetei sociale cu care să dovedească contrariul celor susținute de reclamantă, probe care au fost analizate de instanță anterior.
În temeiul art. 402 raportat la art. 529 - 530 din Noul Cod civil, instanța va obliga pe pârât să contribuie la întreținerea lunară a minorului printr-o prestație periodică în bani, având în vedere distanța dintre domiciliile părților care face aproape imposibilă prestarea întreținerii în natură, raportat la venitul minim net pe economia națională deoarece pârâtul nu a făcut dovada realizării unor venituri cu caracter de continuitate. Instanța va obliga pe pârât la plata sumei de 147 lei lunar în beneficiul minorului, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul copilului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1206,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinței a formulat apel pârâtul Zlavoagă G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelantul că minorul de la nașterea sa a locuit doar la domiciliul său din .> Pe tot parcursul vieții minorului el a fost singurul dintre părinți care s-a ocupat în mod permanent și nemijlocit de creșterea și educarea lui, are o relație afectivă foarte apropiată și este singurul părinte pe care minorul îl cunoaște. Faptul că este un părinte responsabil, care se ocupă de minor este relevat chiar și de către reclamantă în referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul său. Reclamanta nu a mai văzut minorul de mai bine de un an de zile și nici măcar nu a încercat să vină să îl vadă motivând că „i-ar fi frică”. Această motivare aparține doar martorilor reclamantei deoarece cu reclamanta a ținut telefonic legătura permanent, i-a solicitat să vină să vadă minorul însă tot timpul i-a spus că nu are timp să vină deoarece lucrează. Nici unul dintre martori nu știe care a fost relația dintre ei, nu au asistat la nici un conflict însă povestesc cu lux de amănunte întâmplări pe care le-ar fi auzit de la mama reclamantei care și ea era plecată din țară. Între ei nu au existat niciodată conflicte violente, singura neînțelegere fiind referitoare la faptul că nu a vrut să se stabilească în B. și a decis să rămână în P. unde își edifică o casă și au posibilități materiale mai bune.
În timpul cât reclamanta a fost însărcinată au mers împreună la consultații medicale iar ulterior a încercat să-i fie aproape pentru a o sprijini și ajuta în creșterea minorului. Reclamanta nu numai că nu se pricepe la îngrijirea minorului dar nici măcar nu încearcă să învețe să se preocupe de îngrijirea copilului. El este cel care-i face baie copilului, îl schimb ă, îi dă de mâncare și doarme cu el, reclamanta nefăcând nimic din aceste treburi pe care în mod normal le fac mamele.
Prin întâmpinarea formulată intimata N. A. F. a solicitat respingerea apelului cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată intimata că la domiciliul din P., minorului nu-i sunt asigurate cele mai elementare condiții de igienă iar în privința dezvoltării psiho – sociale, minorul nu a făcut progrese specifice vârstei sale, fiind lipsit de interacțiunea cu persoane de specialitate (educatori). Faptul că tatăl nu a înscris niciodată copilul la grădiniță denotă lipsa totală de preocupare pentru modul în care se dezvoltă minorul. Faptul că minorul a trăit până la acest moment doar în . iar în ultimele luni doar cu tatăl a făcut ca la acest moment să nu poată avea un limbaj normal vârstei sale să nu poată formula fraze așa cum arată ambii martori audiați la solicitarea ei. Minorul trebuie la acest moment integrat într-o comunitate de copii sub supravegherea unor persoane de specialitate pentru a recupera cât mai repede deficiențele de vorbire.
Singura cauză pentru care nu și-a mai putut vedea copilul este atitudinea agresivă a tatălui și refuzul acestuia de a-i permite vizite la domiciliu. Timpul îndelungat de soluționare a acțiunilor – în instanță au împiedicat-o să se bucure de prezența copilului alături de ea. Preocuparea sa constantă pentru acest copil și dorința de a i se stabili la ea domiciliul sunt confirmate de demersurile în justiție, numeroasele apeluri telefonice, demersurile făcute la poliție și la protecția copilului cât și de trimitere lunară de pachete consistente copilului.
Martorii au relatat că personal au constatat că minorul trăiește într-un mediu modest, insalubru aspecte ce rezultă și din planșele foto confirmate de ancheta socială. B. paternă nu are capacitatea fizică de a se ocupa de un copil plin de energie de 3 ani. Nu se pot înlătura depozițiile martorilor nici cu privire la condițiile în care a plecat de la domiciliu, fiind forțată să-și părăsească copilul.
Ea este cea care prezintă garanții morale și materiale că poate asigura copilului o recuperare urgentă a deficiențelor cât și o monitorizare specializată a dezvoltării sale având un loc stabil de muncă, iar stabilirea domiciliului într-un oraș important oferind condiții net superioare celor în care trăiește tatăl.
În apel s-au administrat probe constând în înscrisuri, interogatoriul părților, depozițiile martorilor G. V. V. și M. I., ancheta socială și raport de expertiză psihologică.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Minorul Ș. A. născut la data de 2.06.2009 are la momentul contemporan prezentei judecăți vârsta de 4 ani. Până în luna octombrie 2011 când reclamanta intimată a părăsit locuința din . s-au acordat îngrijirea și supravegherea impuse de vârsta lui de ambii părinți, implicarea acestora fiind proporțională responsabilităților asumate și aptitudinilor dobândite. Orice relație directă a mamei cu copilul său a încetat din chiar momentul părăsirii domiciliului din . la care minorul s-a aflat în grija exclusivă a tatălui său. Îngrijirea și atenția de care s-a bucurat Ș. A. au fost imuabile pe tot parcursul existenței sale, la nivelul exterior perceput de martori fiind reflectate în aspectul curat și îngrijit al vestimentației și în dezvoltarea fizică corespunzătoare vârstei sale. Nu au fost sesizate și relevate diferențe între perioada conviețuirii părților și perioada separației lor în fapt, dezvoltarea minorului urmând cu constanță aceeași linie specifică mediului rural în care trăiește.
Absența mamei din viața lui Ș. A. nu s-a reflectat într-o diminuare a atenției și grijii impuse de creșterea sa ce au continuat să-i fie oferite de tată într-o măsură identică celei anterioare.
Spre deosebire de tată, care a continuat să fie alături de copilul său, mama a întrerupt unilateral legătura directă, fizică cu acesta o perioadă de timp apreciabilă – 1 an și jumătate – pentru o relație de o asemenea natură.
În luna octombrie 2011 reclamanta a părăsit de bunăvoie locuința din . i-a solicitat mamei sale ajutorul. În răspunsul său la interogatoriul ce i-a fost luat înaintea instanței de apel reclamanta recunoaște că la momentul la care a părăsit domiciliul, relațiile dintre părți erau într-o derulare firească. În răspunsul la întrebarea nr. 1 reclamanta amintește de o neînțelegere relativă la copil fără însă să o plaseze la momentul plecării sale și fără să-i dea importanța cuvenită, sub aspectul rupturii asumate față de copilul său. Dimpotrivă neînțelegerea este amintită ca un aspect trecut din conviețuirea lor. Îmbrățișarea apelantului la plecarea sa din domiciliu este incompatibilă comportamentului violent fizic atribuit de reclamantă concubinului său și mărturisit martorilor audiați înaintea instanței de fond. Raportat răspunsului reclamantei la interogatoriu tribunalul înlătură depozițiile martorilor audiați la fond în ale căror declarații se regăsesc condițiile separației în fapt a părților.
Aducerea în discuție a acestui aspect este relevantă pe de o parte pentru a sublinia în contextul factual mărturisit de reclamantă, ușurința cu care aceasta a înțeles să plece de lângă copilul său acceptând ca poate locui la B. fără el.
Pe de altă parte relevă sprijinul ce-i este necesar spre a lua orice hotărâre relativă la propria persoană în condițiile în care viața alături de apelant în modalitatea resimțită și descrisă în actele adresate instanței impunea imperativ plecarea sa din locuința apelantului. Are în vedere tribunalul la acest punct și răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 9 din interogatoriu potrivit căreia demersurile în justiție nu le-a făcut doar ea ci și mama ei. Fără a interesa proporția acestora, unind lipsa de inițiativă în privința propriei ei vieți cu demersurile în justiție relative la copil făcute de mama ei, tribunalul reține absența fermității, clarității și dorinței reclamantei de a-și organiza sieși și copilului său tărâmul în care să se desfășoare și dezvolte viața lor cotidiană.
Înlăturând declarațiile martorilor audiați la fond care arată că la momentul întâlnirii reclamantei cu mama ei, aceasta era răvășită, sumar îmbrăcată și lovită la gât și eficientizând declarația martorului V. V., tribunalul reține că apelantul cel puțin sub aspect fizic, nu avea și nu are un comportament violent.
Chiar primind tribunalul acest aspect nedovedit de reclamantă al violențelor fizice ale pârâtului față de ea, la adăpostul acestora, reclamanta nu poate transla absența oricărei legături fizice cu copilul său la apelant pe parcursul unui an și jumătate. Așa cum pentru a pleca din P. reclamanta a solicitat sprijinul, prezența mamei sale, tot astfel putea să-i solicite mamei sale și ajutorul pentru a-și vedea copilul după separația în fapt. Aceasta mai ales în condițiile în care mama sa a fost ulterior separației părților în fapt la P. să-și vadă nepotul. Este inexplicabilă, chiar sub scutul oricăror temeri ale reclamantei, putința acesteia în calitatea sa de mamă de a sta departe de copilul său, de a nu face nici un demers pentru a-l vedea în decurs de un an și jumătate și de a se convinge că starea lui fizică, emoțională, afectivă este în armonie.
Mai cu seamă tribunalul percepe dragostea mamei față de copil manifestată prin asigurarea condițiilor materiale și accesului la oportunitățile oferite de mediul urban decât ca sumă a mansuetudinii, afectelor și confienței pe care le poate oferi ca mamă copilului său. Practic întreaga sa apărare se circumscrie nu putinței sale de a pune temelia unei corecte dezvoltări a copilului său ci accesului la serviciile calificate (în sistem educațional și medical) ale unor terțe persoane.
Nivelul dezvoltării sociale și intelectuale a minorului relevat de expertiza psihologică nu este și nu poate fi rezultat al modului de creștere a copilului în ultimul an și jumătate ci rezultat al atitudinii manifestate față de copil din chiar prima zi de viață a acestuia. Ori până la vârsta de 2 ani și 4 luni copilul a fost crescut nu doar de tatăl său ci și de mama sa. Cel puțin în primii ani de viață nu mediul – urban sau rural – este cel hotărâtor ci persoanele lângă care crește copilul și mai ales sentimentele și povețele pe care acestea au putința și disponibilitatea să le transmită.
Posibilitățile materiale ale celor 2 părinți privite sub aspect locativ precum și locul situării domiciliului acestora nu au menirea de a-i acorda materialul o pondere nefirească. Dezvoltarea corespunzătoare atât din punct de vedere fizic cât și psihic nu presupun doar asigurarea strictă a unei locuințe dotate și utilate corespunzător, a hranei zilnice, a învățăturii ci mai cu seamă desfășurarea vieții cotidiene în acel spațiu în care minorul găsește toate sursele menite a-l susține afectiv, emoțional, intelectual ca sumă a ceea ce este și tinde a deveni. Totodată atunci când instanța este chemată a stabili domiciliul copilului nu are a analiza decât condițiile pe care părinții le pot oferi în mod nemediat și fără un transfer al responsabilităților cotidiene.
Determinantă în aprecierea interesului minorului este grija permanentă pe care a manifestat-o tatăl raportată la indiferența faptică a mamei față de minor pe parcursul unei perioade de 1 an și jumătate și mai ales la inerția și nevoia de sprijin permanent a acesteia. Apreciază tribunalul că tatăl este cel în măsură a oferi toate condițiile care în complexitatea lor îngăduie minorului Ș. A. o dezvoltare corespunzătoare propriilor afecte și umori ale sale în care legătura directă afectivă își are ponderea majoră.
În drept tribunalul reține dispozițiile art. 400 din noul cod civil.
În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de paratul Z. G. împotriva sent. civ. nr. 919/11.09.2012 pronunțata de Judecătoria H. pe care o schimba in parte si in consecința.
Admite in parte acțiunea civila formulata de reclamanta N. A. F. in contradictoriu cu paratul Z. G..
Stabilește locuința minorului Z. S. A. la tatăl sau paratul Z. G..
Obliga reclamanta N. A. F. la plata către paratul Z. G. in folosul minorului Z. S. A. a unei pensii lunare de întreținere in cuantum de 250 lei începând cu data pronunțării prezentei decizii si pana la majoratul copilului.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Obliga intimata sa plătească apelantului 228,3 lei cheltuieli de judecata in apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 21.05.2013.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. C. |
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.7/15.10.2013
Judecător fond: L. V.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 1216/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
