Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 491/2013. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 491/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 1157/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Octombrie 2013

Președinte - E.-C. P.

Judecător - M. C.

Grefier - O. T.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 491/2013

Pe rol pronunțarea în cauza civilă privind pe apelantul - intimat A. A. și pe intimata-apelantă C. N. (F. A.), având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.09.2013, data de 03.10.2013 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererilor de apel declarate de reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N. si pârâtul-reclamant A. A. împotriva sentintei civile nr._/18.05.2012, pronunțată de Judecatoria Iasi, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr _/18.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:

„Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N., domiciliată în Iași, ..24A, ., ., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant A. A., domiciliat în com. H., ..

Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N..

Constată că reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri:

- imobil casă de locuit situată în sat D., ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., în valoare de 126.575 RON;

- bunuri mobile: hotă aerisire albă INDESIT (187 RON), masă extensibilă + 4 scaune rabatabile (125 RON), 5 aplice iluminat tip plafonieră (92 RON), dulap haine cu 3 uși și 2 sertare pal (216 RON), fotoliu-pat extensibil culoare verde (88 RON), pat matrimonial pal cu saltea și 2 perne (347 RON), plafonieră iluminat (48 RON), jaluzele geamuri culoare maron și verde (210 RON), dulap haine 3 uși și 2 sertare pal (198 RON), aplică iluminat (50 RON), jaluzele geam culoare verde (120 RON), dulăpior plastic colț baie (8 RON), dulap bucătărie cu 5 sertare și 4 polițe, mască chiuvetă bucătărie, birou, cuier hol cu 5 agățător, dulap, parțial construit, sub scară, etajeră cu 4 polițe, servant dormitor copii, pat cu ladă (ultimele 8 bunuri mobile, în valoare totală de 1381 RON), bunuri în valoare totală de 3.070 RON.

Constată că valoarea masei partajabile este de 129.645 RON.

Constată că masa partajabilă este grevată de un pasiv constând în suma de 26.913,41 EUR, conform contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008, încheiat de părți cu RBS BANK ROMÂNIA S.A.

Dispune sistarea stării de proprietate comună în devălmășie a părților și, pe cale de consecință, atribuie pârâtului-reclamant masa partajabilă, cuprinzând imobilul casă de locuit situată în sat D., ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., și bunurile mobile menționate: hotă aerisire albă INDESIT, masă extensibilă + 4 scaune rabatabile, 5 aplice iluminat tip plafonieră, dulap haine cu 3 uși și 2 sertare pal, fotoliu-pat extensibil culoare verde, pat matrimonial pal cu saltea și 2 perne, plafonieră iluminat, jaluzele geamuri culoare maron și verde, dulap haine 3 uși și 2 sertare pal, aplică iluminat, jaluzele geam culoare verde, dulăpior plastic colț baie, dulap bucătărie cu 5 sertare și 4 polițe, mască chiuvetă bucătărie, birou, cuier hol cu 5 agățător, dulap, parțial construit, sub scară, etajeră cu 4 polițe, servant dormitor copii, pat cu ladă.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 64.823 RON, cu titlu de sultă.

Obligă pârâtul-reclamant la rambursarea împrumutului de nevoi personale în valoare de 26.913,41 EUR (sold 24.981,42 EUR, din care 19.252,21 EUR sold principal și 5.729,21 EUR sold restant), conform contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008, încheiat de părți cu RBS BANK ROMÂNIA S.A.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 9.626 EUR, în echivalent RON la data plății, reprezentând 50% din suma rămasă de plată, cu titlu de sold principal, către RBS BANK ROMÂNIA S.A., în baza contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtului-reclamant la restituirea bunurilor proprii.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 170 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către stat a sumei de 300 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat pârâtului-reclamant, sub forma asistenței juridice prin avocat.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către stat a sumei de 2.400 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei-pârâte, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.200 RON.”

* * *

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele :

„Părțile au fost căsătorite în perioada 20.03.1999-momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile nr._/01.10.2010 a Judecătoriei Iași (pronunțată în dosarul nr._ ), prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei celor doi soți (filele 49-54).

Prin prezenta acțiune, formulată de reclamanta-pârâtă C. (fotă A.) N., s-a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite de cele două părți în timpul căsătoriei, precum și obligarea pârâtului-reclamant la restituirea bunurilor proprii ale fostei sale soții, în valoare totală de 3000 RON.

Pe de altă parte, pârâtul-reclamant A. A. a cerut instanței să aibă în vedere, la partajarea bunurilor, și pasivul dobândit în timpul căsătoriei, constând în suma de 26.913,41 EUR, conform contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008, încheiat de părți cu RBS BANK ROMÂNIA S.A.

În drept, potrivit art.30 alin.1 din Codul familiei, în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze, „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”, iar conform art.30 alin.3 C.fam, „calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”.

Instanța constată că prima problemă ivită în soluționarea pricinii de față constă în stabilirea componenței masei partajabile.

Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4890/08.10.2008 (filele 77-80), rezultă că, la data menționată, pârâtul-reclamant A. A. a vândut un apartament proprietatea sa, situat în Iași, stradela Grădinari nr.25, ., etaj 1, ., în schimbul sumei de 48.000 EUR, primită de vânzător astfel: suma de 6.051,70 EUR integral și în numerar la data autentificării contractului, iar diferența, din creditul aprobat de Banca Românească S.A., în contul deschis pe numele pârâtului-reclamant. Din respectiva convenție rezultă că imobilul fusese cumpărat de pârâtul-reclamant înainte căsătoriei cu reclamanta-pârâtă, de la R.A. Locuința Iași, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr._/1992.

Ulterior, la foarte scurt timp (14.10.2008), cei doi (foști) soți au cumpărat, în timpul căsătoriei, un imobil teren situat în extravilanul comunei H., jud.Iași, înscris în cartea funciară nr.4193 a . 1604/3/1, în suprafață totală de 350 m.p., categoria de folosință arabil, împreună cu cota indiviză de ½ din suprafața de 153,97 m.p., cu titlu de cale de acces. Această împrejurare rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2933/14.10.2008 (filele 115-116), în care se menționează prețul plătit pentru imobil, respectiv 40.000 EUR, plătită integral în numerar (1.500 EUR la data autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare, 22.500 EUR în baza actului adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare și 16.000 EUR la data perfectării vânzării).

Mai mult, la data de 21.10.2008, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, prin care pârâtul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca Dacia 1310L, cu nr. de înmatriculare_ (fila 117).

Instanța reține că, potrivit art.31 lit. f din Codul familiei, „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: (...) valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.”

Pe cale de consecință, având în vedere atât poziția procesuală a reclamantei-pârâte, care nu a contestat caracterul de bun propriu al garsonierei vândute în 2008 și folosirea prețului încasat de fostul soț pentru dobândirea imobilului teren și a autoturismului, date fiind și răspunsurile la interogatoriu ale părților și declarația martorului Barth A. (filele 123-125 și 156), instanța apreciază că, într-adevăr, suma de 48.000 EUR, obținută de pârâtul-reclamant A. A. în schimbul imobilului cumpărat de el înainte de încheierea căsătoriei, a fost folosită, în cea mai mare parte, pentru achiziționarea terenului de 350 m.p. și a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ . Prin urmare, respectivele bunuri nu au caracter de bunuri comune ale părților, ci sunt proprii pârâtului-reclamant.

Se observă faptul că reclamanta-pârâtă a susținut că îmbunătățirile efectuate împreună cu fostul soț la garsoniera acestuia au sporit valoarea imobilului în mod considerabil. Instanța observă, însă, că aceste îmbunătățiri nu au fost probate decât în parte (în sensul confirmării reamenajării interioare, prin recompartimentare, a locuinței și a montării centralei termice, a parchetului, gresiei și a faianței, prin declarația martorului Barth A. și înscrisurile depuse la dosar – adeverința eliberată de Asociația de locatari PT 3 Grădinari Iași, la data de 24.11.2011- filele 145-147 și 156), fără a se dovedi sporul de valoare adus imobilului, astfel încât să se poată aprecia că acesta a suferit o transformare esențială a garsonierei (în sensul că a devenit un bun deosebit, nou). Or, potrivit doctrinei (I. P.F., A. I.F., „Tratat de dreptul familiei”, Ediția a VIII-a revăzută și completată, pag.133-134), dacă îmbunătățirile sau reparațiile capitale efectuate în timpul căsătoriei nu au dus la transformarea esențială a imobilului, ci numai la sporirea valorii acestuia, ele nu schimbă natura juridică a imobilului, în sensul transformării din bun propriu în bun comun; constituie bun comun doar sportul de valoare dobândit de imobil, însă, în prezenta cauză, instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere de includere în masa partajabilă a respectivului spor de valoare, nici cu stabilirea unui drept de creanță al reclamantei-pârâte față de pârâtul-reclamant, în ceea ce privește contribuția celei dintâi la sporirea valorii unui bun propriu al fostului soț.

Nu aceeași concluzie se reține în ceea ce privește construcția casă de locuit amplasată pe terenul de 350 m.p. Acest imobil, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul L. Liliean (filele 170-185), nu este menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr.2933/14.10.2008. În condițiile în care dobândirea în timpul căsătoriei părților a respectivei construcții, cu destinație de locuință regim P+M, realizată în jurul anilor 2007-2008, a fost confirmată de întregul material probator administrat în cauză, instanța apreciază că nu se poate suplini lipsa menționării casei în contractul de vânzare-cumpărare prin declarații de martori, răspunsuri la interogatoriu sau concluziile unui raport de expertiză. Astfel, având în vedere că, în convenția nr.2933/14.10.2008 este prevăzut doar terenul, pentru care se menționează că s-a plătit suma de 40.000 EUR, instanța apreciază că nu poate include și casa în obiectul respectivei tranzacții doar în baza susținerilor pârâtului-reclamant, motiv pentru care locuința va fi supusă unui regim juridic diferit, în sensul plasării în masa bunurilor comune, în baza prezumției prevăzute de art.30 din Codul familiei și în lipsa unor dovezi irefutabile în sensul caracterului de bun propriu al pârâtului-reclamant.

În ceea ce privește bunurile mobile, este adevărat că reclamanta-pârâtă a indicat un număr considerabil de astfel de bunuri, pretins a fi fost dobândite în timpul căsătoriei cu partea adversă, însă, în contextul în care aceste bunuri nu au recunoscute de pârâtul-reclamant decât în foarte mică parte și nici nu au fost identificate în totalitate de expertul tehnic judiciar C. D. (filele 200-208), cele lipsă din raportul de expertiză nefiind prevăzute nici în procesul-verbal întocmit la data de 17.11.2010 de către executorul judecătoresc B. G., cu ocazia inventarierii bunurilor comune dobândite de părți, dispusă de instanță (filele 6-7 și 11-13), instanța va include în masa partajabilă doar acele bunuri cuprinse în lucrarea depusă la filele 200-204 ale dosarului, și anume: hotă aerisire albă INDESIT (187 RON), masă extensibilă + 4 scaune rabatabile (125 RON), 5 aplice iluminat tip plafonieră (92 RON), dulap haine cu 3 uși și 2 sertare pal (216 RON), fotoliu-pat extensibil culoare verde (88 RON), pat matrimonial pal cu saltea și 2 perne (347 RON), plafonieră iluminat (48 RON), jaluzele geamuri culoare maron și verde (210 RON), dulap haine 3 uși și 2 sertare pal (198 RON), aplică iluminat (50 RON), jaluzele geam culoare verde (120 RON), dulăpior plastic colț baie (8 RON), dulap bucătărie cu 5 sertare și 4 polițe, mască chiuvetă bucătărie, birou, cuier hol cu 5 agățător, dulap, parțial construit, sub scară, etajeră cu 4 polițe, servant dormitor copii, pat cu ladă (ultimele 8 bunuri mobile, în valoare totală de 1381 RON), bunuri în valoare totală de 3.070 RON.

Instanța observă că pârâtul-reclamant a susținut că a cumpărat bunurile mobile menționate de partea adversă ca bunuri proprii din banii săi, obținuți ca urmare a vânzării garsonierei. În acest sens, instanța observă că la dosar au fost depuse mai multe înscrisuri, de către pârâtul-reclamant, cu privire la cumpărarea unor bunuri și a materialelor necesare confecționării acestora (filele 118-119), însă factura fiscală din data de 19.11.2008 (fila 119) privește alte bunuri mobile decât cele identificate de expert, iar dispoziția de livrare nr.460 (fila 117) a fost emisă la o dată mult ulterioară celei a vânzării garsonierei (06.03.2009), astfel încât să se deducă folosirea unei părți a prețului obținut pe imobil pentru achiziționarea respectivelor materiale.

Revenind la solicitarea de ieșire din indiviziune, din cele susținute de către părți, precum și din răspunsurile la interogatoriu, declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar și menționate anterior, instanța reține că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit următoarele bunuri:

- imobil casă de locuit situată în ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., în valoare de 126.575 RON;

Valorile reținute pentru toate aceste bunuri sunt cele rezultate din rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite în cauză (filele 170-208). Instanța mai constată că valoarea masei partajabile este de 129.645 RON, compusă din valoarea casei și valoarea bunurilor mobile identificate de expertul tehnic judiciar

În privința contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, instanța va avea în vedere următoarele aspecte: contribuția soților se apreciază în raport de totalitatea bunurilor comune, nestabilindu-se pentru fiecare bun în parte, iar contribuția fiecărui soț se raportează la veniturile realizate de acesta pe parcursul întregii căsnicii.

În cauza de față, reclamanta-pârâtă a precizat că dorește a se reține o cotă egală de contribuție pentru fiecare fost soț la dobândirea bunurilor, în timp ce pârâtul-reclamant a susținut, în favoarea sa, o cotă majorată, fără a formula, însă, cerere reconvențională în acest sens.

Din întregul material probator administrat în cauză, respectiv înscrisuri privind veniturile obținute de părți (filele 285-287, 331-337, 344-346), răspunsurile la interogatoriu și declarațiile de martori, instanța va reține cota egală, de 50%, pentru fiecare dintre cei doi foști soți, în ceea ce privește dobândirea bunurilor comune. Este adevărat că pârâtul-reclamant nu a avut, pe toată perioada derulării căsătoriei, un loc de muncă stabil, înregistrând un interval, la începutul căsătoriei, pentru care nu a dovedit încheierea unui contract de muncă (1999-2001), dar acesta a efectuat lucrări de amenajare interioară pentru imobilele în care au locuit părțile și, astfel, a contribuit efectiv la bunăstarea familiei. Din declarația martorului S. T. (fila 157) reiese faptul că pârâtul-reclamant este un bun meseriaș, care a montat termopane, gresie, faianță și uși la locuința sa.

Martorul respectiv nu a putut, însă, preciza cuantumul veniturilor realizate de pârâtul-reclamant în urma deplasărilor sale în străinătate, nici a contravalorii celorlalte servicii și lucrări efectuate de acesta. Prin urmare, instanța apreciază că nu există suficiente elemente pentru a reține că pârâtul-reclamant a realizat, într-adevăr, venituri suplimentare, inclusiv în perioada 1999-2001, de ordinul a mii de euro, astfel cum a susținut această parte.

Instanța mai constată că și reclamanta-pârâtă a avut o preocupare constantă pentru îngrijirea familiei sale, prin munca depusă în gospodărie și în creșterea celor doi copii ai părților. De asemenea, pentru perioada în care ambele părți au lucrat, veniturile realizate din muncă sunt asemănătoare, astfel cum rezultă din copiile cărților de muncă depuse la dosar.

Prin urmare, instanța apreciază că veniturile părților, privite global, s-au situat, pe ansamblu, la un nivel proporțional, eventualele dezechilibre reglându-se în timp.

În ceea ce privește creditul bancar contractat de cei doi soți, instanța reține faptul că, potrivit art.32 din Codul familiei, „Soții răspund cu bunurile comune pentru: (…) b) obligațiile ce au contractat împreună.”

Din înscrisurile depuse la dosar (chitanțe de depunere numerar – filele 66-67, 120-121, grafice de rambursare – filele 69-70, 81-82, extrase de cont depuse de RBS BANK (ROMÂNIA) S.A. – filele 209-284, cererea de acordare a împrumutului pentru uz personal și a cardului de credit nr.080813JS_0461, actul adițional încheiat la contract și contractul de garanție reală mobiliară depus la filele 322-329), rezultă că părțile au încheiat împreună, în timpul căsătoriei, contractul de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008, cu ABN AMRO BANK (ROMÂNIA) S.A., actualmente RBS BANK ROMÂNIA S.A., motiv pentru care instanța apreciază că respectivul împrumut reprezintă o datorie comună, indiferent de destinația sumei menționate în contract și de modul efectiv de utilizare a acesteia de către cei doi foști soți.

Potrivit art.36 alin.1 C. fam si art. 673 indice 5 și indice 9 C. pr.civ., instanța va dispune sistarea stării de devălmășie și va atribui pârâtului-reclamant, în natură, masa partajabilă, cuprinzând imobilul casă de locuit situată în sat D., ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., și bunurile mobile menționate: hotă aerisire albă INDESIT, masă extensibilă + 4 scaune rabatabile, 5 aplice iluminat tip plafonieră, dulap haine cu 3 uși și 2 sertare pal, fotoliu-pat extensibil culoare verde, pat matrimonial pal cu saltea și 2 perne, plafonieră iluminat, jaluzele geamuri culoare maron și verde, dulap haine 3 uși și 2 sertare pal, aplică iluminat, jaluzele geam culoare verde, dulăpior plastic colț baie, dulap bucătărie cu 5 sertare și 4 polițe, mască chiuvetă bucătărie, birou, cuier hol cu 5 agățător, dulap, parțial construit, sub scară, etajeră cu 4 polițe, servant dormitor copii, pat cu ladă.

Instanța are în vedere faptul că reclamanta-pârâtă nu a solicitat atribuirea în natură a bunurilor, arătând că nu are spațiu de depozitare pentru mobile, iar, în ceea ce privește imobilul este firesc să-i fie atribuit fostului soț, în condițiile în care acesta suportă, în continuare, restituirea creditului contractat. Pe de altă parte, pârâtul-reclamant a susținut că bunurile sunt ale sale, reclamanta-pârâtă neavând nicio contribuție la dobândirea lor, motiv pentru care instanța apreciază această poziție procesuală constantă drept o manifestare de voință tacită în sensul atribuirii masei partajabile (activul acesteia). În aceste condiții, sunt aplicabile criteriile oferite de 673 indice 9 C.p.civ.

Date fiind dispozițiile art.673 indice 5 alin.2 C.p.civ., instanța va obliga pârâtul-reclamant la plata, în folosul reclamantei-pârâte, a unei sulte în valoare de 64.823 RON, cu titlu de sultă.

D. fiind faptul că nimeni nu poate rămâne în indiviziune (conform art.728 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze) și luând în considerare faptul că pârâtul-reclamant a fost cel care, în calitate de titular al contractului, a achitat în mod constant contravaloarea ratelor aferente acestuia, luând în considerare și împrejurarea că acestuia urmează a–i fi atribuite bunurile cuprinse în masa partajabilă, instanța va obliga pârâtul-reclamant la rambursarea împrumutului de nevoi personale în valoare de 26.913,41 EUR (sold 24.981,42 EUR, din care 19.252,21 EUR sold principal și 5.729,21 EUR sold restant, astfel cum rezultă din adresa nr._/07.05.2012, emisă de RBS BANK (ROMÂNIA) S.A.), conform contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008, încheiat de părți cu RBS BANK ROMÂNIA S.A.

De asemenea, instanța va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 9.626 EUR, în echivalent RON la data plății, reprezentând 50% din suma rămasă de plată, cu titlu de sold principal, către RBS BANK ROMÂNIA S.A., în baza contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului-reclamant la restituirea bunurilor mobile indicate de reclamanta-pârâtă ca fiind bunuri proprii, niciun mijloc de probă administrat în cauză nu a confirmat existența reală și actuală a acestor bunuri, ele nefiind găsite la imobilul din ., jud.Iași.

Pe cale de consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtului-reclamant la restituirea bunurilor proprii.

Nu în ultimul rând, în baza art.274 și 276 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul-reclamant la plata unei cote de 10% din cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă (în valoare totală de 1723 RON), proporțional cu valoarea pretențiilor formulate de aceasta.

Față de dispozițiile O.U.G. nr.51/2008 (art.18 – „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.”), instanța va dispune ca părțile să suporte, proporțional cu admiterea cererii principale, respectiv a cererii reconvenționale, valoarea ajutorului public judiciar de care a beneficiat partea adversă, și anume: 2400 RON, în sarcina pârâtului-reclamant, și 300 RON, în sarcina reclamantei-pârâte. „

* * *

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N. si pârâtul-reclamant A. A. reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de apel formulate de reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N. sunt urmatoarele:

Instanța de fond a reținut în mod greșit că suprafața de teren aferentă casei de locuit, de 350 mp, situat în extravilanul comunei H., jud. Iași, este bunul propriu al pârâtului – reclamant, bun ce a fost cumpărat cu banii din vânzarea garsonierei bun propriu al pârâtului, fapt recunoscut.

De asemenea, instanța a reținut în mod greșit că din această sumă de 48.000 euro, care s-a obținut din vânzarea garsonierei, s-ar fi cumpărat și autoturismul. Ori, așa cum rezultă din probatoriul administrat în instanță și din cronologia actelor depuse la dosar, se observă foarte clar că garsoniera a fost vândută pe data de o8 octombrie 2008 cu suma de 48.000 euro. Terenul a fost cumpărat pe 14 octombrie 2008 în care este prevăzută suma de 40.000 euro, iar autoturismul a fost cumpărat la data de 21 octombrie 2008, conform contractului de vânzare – cumpărare.

Din verificarea contractului de vânzare – cumpărare al terenului se observă că sumele de bani au fost date în rate. Astfel, 1.500 euri în baza unui antecontract de vânzare – cumpărare în 2008, suma de 22.000 euro în baza actului adițional al antecontractului de vânzare – cumpărare tot în 2008, iar suma de 1600 euro s-a achitat la data încheierii actului de vânzare – cumpărare.

Deci, în atare situație nu se poate admite ideea că terenul este bunul propriu al reclamantului prin investirea sumei de 40.000 euro, sumă obținută din vânzarea garsonierei bun propriu, câtă vreme este contractul de credit pentru 28.000 euro în același interval de timp.

În mod greșit instanța a reținut că nu ar fi solicitat sporul de valoare adus la garsoniera proprietatea pârâtului .

Instanța a trecut peste poziția pârâtului – reclamant exprimată la al patrulea sau al cincilea termen de judecată, de renunțare, întrucât nu dorea să timbreze, așa încât singura cerere reconvențională legal învestită instanța este aceea de aducere la masa de partaj a pasivului.

Sentința este nelegală sub aspectul nereținerii bunurilor comune în totalitate conform procesului – verbal de inventariere.

A înlătura un acte legal, respectiv procesul – verbal de inventariere și de a susține numai parțial bunurile comune în funcție de raportul de expertiză care a fost contestat, este total nelegal.

Sentința este nelegală și sub aspectul nereținerii bunurilor proprii care au fost regăsite în procesul – verbal de inventariere, cu atât mai mult cu cât pârâtul – reclamant a afirmat că este dispus să i le dea oricând.

Sentința este netemeinică sub aspectul reținerii bunurilor comune, a creditului restant, întrucât valoarea de 26.913,41 euro nu reprezintă valoarea reală, din acest credit a fost achitat cu atât mai mult cu cât din somația și adresa de poprire din data de 24.11.2011 trimisă de B. P. S., rezultă că creditul restant este de 23.685,48 euro și nu suma reținută de către instanță.

Motivele de apel formulate de pârâtul-reclamant A. A. sunt urmatoarele:

Critica principală care face această hotărâre esențial nelegală și absolut netemeinică vizează ignorarea de către instanță a caracterului de bun propriu al casei de locuit din D..

Instanța trebuia să constate că prin efectul subrogației reale prevăzută de art. 31 lit. f din Codul familiei, atât terenul, cât și casa de locuit au fost bunuri care au înlocuit bunul propriu al pârâtului, respectiv garsoniera din vânzarea căreia au obținut suma de 48.000 euro. Se mai reține că diferența de 8.000 euro ar fi fost folosită în achiziționarea unui autoturism Dacia 1310 L, o astfel de mașină neputând atinge o cotă de piață de 8.000 euro la mâna a doua.

Apreciază că cei 48.000 euro, prin efectul subrogației trebuiau să fie recunoscuți în teren, clădire autoturism și unele bunuri mobile cum ar fi mobilierul care a fost făcut exclusiv de către pârât, acesta cumpărând doar foile de pal cu suma de 1.100 lei.

Este nelegală și împărțirea datoriei de 26.913 euro, pârâtul fiind obligat și la jumătate din soldul principal și la totalitatea soldului restant, deși a fost un împrumut de care au beneficiat ambele părți în timpul căsătoriei, iar reclamanta – pârâtă era obligată la restituire în mod egal.

Nu este justificată nici obligarea pârâtului – reclamant la plata ajutorului public judiciar acordat reclamantei, neputându-se spun e că acesta a căzut în pretenții, atât timp cât instanța a reținut o cotă de 50% în achiziționarea bunurilor mobile și imobile.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererilor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:

Judecătoria Iași a fost învestită cu soluționarea cererii de partaj bunuri comune la solicitarea reclamantei C. (fostă A.) N.. Răspunzând actului de învestire prin înscrisul intitulat „întâmpinare” (filele 17-18 dosar fond), pârâtul A. A. a contestat calitatea de bunuri comune a imobilului din D., a autoturismului și a altor bunuri mobile. Prin același înscris a solicitat acordarea de către reclamantă a daunelor morale și materiale cuantificate la suma de 160.000 lei. Ulterior, prin cererea aflată la fila 114 dosar fond, pârâtul invocă în ce privește bunurile anterior arătate dispozițiile art. 31 lit. f C. familiei.

În ședința publică din data de 18.08.2011 Judecătoria Iași i-a pus în vedere pârâtului, urmare a calificării înscrisului intitulat „întâmpinare”, să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate pentru cererea reconvențională având ca obiect daune în cuantum de 4811 lei, respectiv 5 lei. Prin declarația aflată la fila 122 dosar fond pârâtul A. A. renunță la judecarea cererii reconvenționale formulate, renunțare despre care face vorbire și în ședința publică din data de 1.02.2012 în care arată că renunțarea privește întreaga cerere reconvențională.

Notează instanța că judecătorul fondului a calificat drept cerere reconvențională exclusiv solicitarea pârâtului de acordare a daunelor materiale și morale. Solicitării pârâtului de aplicare a dispozițiilor art. 31 lit. f C. familiei cu privire la o parte din bunurile arătate ca fiind comune în cererea de chemare în judecată în mod greșit i-a fost dată semnificația juridică de apărare față de pretențiile reclamantei. Astfel cum s-a reținut prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013, neutralizarea pretențiilor alegate de reclamantă nu putea fi obținută de pârât ( în sensul înlăturării din masa bunurilor comune a acelora indicate ca fiind bunuri proprii ale sale) decât prin mijlocirea unei cereri reconvenționale. Un argument suplimentar de text este cel înscris în art. 3 lit. c teza finală din Legea nr. 146/1997 în care se arată că este supusă taxei judiciare de timbru cererea prin care se contestă bunurile de împărțit. Cel obligat la plata taxei este titularul cererii, deci cel ce înțelege a contesta bunurile supuse împărțelii.

În puterea art. 119 alin. 1 Cod procedură civilă – dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională – tribunalul califică cererea pârâtului A. A. de constatare a calității de bun propriu a imobilului din D. cu consecința excluderii sale din componența masei bunurilor comune drept cerere reconvențională. Are în vedere tribunalul precizările depuse de acesta înaintea sa (fila 103 dosar apel) în care invocă subrogația reală doar cu privire la imobilul din D. (nu și cu privire la autoturism și la celelalte bunuri mobile judecate înaintea judecătorului fondului).

Modul în care judecătorul fondului a calificat solicitarea pârâtului de constatare a calității unor bunuri ca fiind proprii ale sale determină tribunalul la acest moment procesual să atribuie renunțării pârâtului la judecata cererii reconvenționale aceleași limite. Altfel spus, dacă instanța a considerat doar cererea de daune materiale și morale ca fiind o cerere reconvențională ( singura pentru care a stabilit taxa judiciară de timbru), declarația pârâtului de renunțare la judecata sa nu poate fi alocată decât acestei calificări. Rămâne astfel în afara ariei de acțiune a declarației de renunțare (cum arată și în precizările de la fila 103 dosar apel) solicitarea de aplicare a art. 31 lit. f Codul familiei.

Greșita calificare de către instanța de fond a alegațiilor pârâtului nu trebuie să-l vatăme pe acesta astfel că nu pot fi primite susținerile apelantei C. N. relative la renunțarea pârâtului la judecata cererii nu doar de daune ci și de constatare a calității unor bunuri ca fiind propriii.

Criticile formulate de părți prin cele două cereri de apel au a fi cercetate de tribunal în mod unitar în ordinea statornicită de art. 673 ind. 5 alin. 1 Cod procedură civilă.

Incidența în cauză a dispozițiilor art. 31 lit. f Codul familiei a fost în mod corect reținută de judecătorul fondului în ceea ce privește imobilul neconstruit situat în extravilanul . (critică ce se regăsește în cererea de apel formulată de reclamanta C. N.). Contrar celor statuate la fond, această normă de drept este însă aplicabilă și în ceea ce privește casa de locuit edificată pe suprafața de teren având anvergura 350 mp (critică formulată de pârâtul apelant A. A.).

Își însușește tribunalul din expunerea de motive a judecătorului fondului situația de fapt rezultată din succesiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, motiv pentru care reluarea sa este de prisos. Acesteia îi alătură instanța de apel spre consolidarea interpretării date testimoniilor administrate în cauză de instanța de fond recunoașterea implicită de către reclamantă a destinației date sumei de 27.000 euro ce a făcut obiect al contractului de împrumut bancar (suma exactă fiind de 26.913,41 euro) încheiat la data de 18.08.2008 cu ABN-AMRO Bank. La pct. 10 din interogatoriul luat pârâtului-reclamant (fila 123 verso dosar fond) i se solicită acestuia să recunoască că împrumutul bancar de 27.000 euro a fost folosit în mare parte pentru botezuri și nunți. Întrebarea adresată pârâtului conține astfel în substanță și un element apt a dovedi chiar susținerile pârâtului relative la proveniența sumei de bani afectată plății prețului în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2933/14.10.2008.

Reține totodată tribunalul că prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel reclamanta afirmă că suma împrumutată de 27.000 euro a fost folosită pentru achitarea prețului imobilului din . sale din actele procedurale adresate instanțelor este infirmată de chiar răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat (filele 124-125 dosar fond). Întrebată fiind dacă creditul de 27.000 euro a fost folosit pentru acoperirea unor datorii comune și pentru achiziționarea mobilei din casă (întrebarea nr. 6), reclamanta răspunde că nu mai ține minte.

Chiar trecând peste inconsecvența reclamantei, notează tribunalul că relația dintre împrumutul acordat la data de 18.08.2008 și prețul achitat pentru imobilul din . fost dovedită. Este adevărat că acordului de voință al părților din contractul nr. 2933/14.10.2008 i-a precedat un antecontract de vânzare-cumpărare și un act adițional la acesta. În baza acestor două înscrisuri s-a achitat inițial suma de 1500 euro, iar ulterior de 22.500 euro. Însă din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nu rezultă data exactă a autentificării celor dintâi convenții (nr._/2008 și nr. 2193/2008) pentru ca instanța să poată reține dincolo de orice echivoc că la data plății sumei cu o pondere considerabilă de 22.500 euro imobilul bun propriu al pârâtului – reclamant nu fusese încă înstrăinat. Aceasta în condițiile în care apelanta C. N. face trimitere în calea de atac la aceste contracte pe care însă nu le și depune anexat cererii sale în cadrul probei cu înscrisuri.

Susținerile reclamantei, potrivit cărora prețul de 48.000 euro obținut în urma exercitării de către pârât a dreptului de dispoziție asupra garsonierei, este rezultatul îmbunătățirilor aduse acesteia de ambii soți, nu-și au suport probator.

Singura martoră audiată la solicitarea reclamantei, numita Barth A., a fost pentru prima dată în garsoniera ce a constituit domiciliul părților după nașterea celui dintâi copil al acestora, minorul B. G. (născut la data de 28.09.1999). La acel moment amenajările invocate în actul de învestire erau deja făcute, fără ca martora să fie în măsură să plaseze temporal realizarea lor. Afirmația că îmbunătățirile au fost realizate cu contribuția ambelor părți nu este susținută de cele declarate ulterior (fila 156 dosar fond) potrivit cărora nu a fost în garsonieră anterior efectuării îmbunătățirilor și nu știe cum arăta aceasta înainte de modificare.

Debranșarea garsonierei de la sistemul centralizat de încălzire în septembrie 2002 și instalarea unei centrale termice de apartament este de natură să contribuie într-o mică măsură la o creștere a prețului imobilului pe piața liberă, însă nu într-o proporție aptă a conduce spre reținerea calității de bun comun a imobilului .

Chiar primind necenzurate susținerile reclamantei de realizarea deopotrivă cu fostul soț a acestor îmbunătățiri și amenajări – era imperativ necesar spre reținerea calității de bun comun a garsonierei, determinarea certă a contravalorii acestora în relație cu prețul imobilului fără îmbunătățiri. D. primirea în antiteză a acestor două valori fundamentate științific pe o lucrare de specialitate administrată în cauză ar fi putut da substanță susținerilor reclamantei .

Pe de altă parte, câtă vreme s-au invocat doar amenajări și îmbunătățiri interioare și nu consolidări ale întregului imobil amplasat într-un condominiu este puțin probabil ca lucrările enumerate în cererea de chemare în judecată să conducă spre concluzia că suntem în prezența unui imobil nou ce are un alt regim juridic. Achiesează tribunalul considerațiilor practice cuprinse în expunerea de motive a judecătorului fondului pe acest aspect.

În aceste repere factuale tribunalul, alăturându-se judecătorului fondului, reține că imobilul situat în . făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2933/14.10.2008, înlocuiește, în sensul art. 31 lit. f) Codul familiei, bunul propriu al pârâtului reclamant de care acesta a dispus prin contractul nr. 4890/08.10.2008. Aceasta întrucât prețul obținut din vânzarea celui din urmă de 48.000 euro a fost afectat plății prețului pentru dobândirea în proprietate al celui dintâi imobil ( preț ce s-a ridicat la suma de 40.000 euro).

Relativ la componența imobilului situat în ., ce în puterea subrogației reale ia locul bunului propriu al pârâtului reclamant înstrăinat la data de 08.10.2008, tribunalul înlătură susținerile judecătorului fondului făcând oțioasă mențiunea făcută, în contractul nr. 2933/14.10.2008. Este adevărat că obiect al contractului sus-menționat l-a constituit doar ternul în suprafață de 350 mp situat în extravilanul . și că despre existența pe acesta a unui imobil casă de locuit nu se face vorbire în cuprinsul convenției.

Însă, în primul rând, notează tribunalul recunoașterea reclamantei conținută în întrebarea nr. 7 din interogatoriul propus a fi luat pârâtului. Redăm textual cuprinsul acestei întrebări: „Recunoașteți că după cumpărarea imobilului construcție din satul D., întrucât casa nu era terminată, ați făcut următoarele îmbunătățiri…”. Rezultă așadar că reclamanta achiesează la susținerile pârâtului făcute prin „întâmpinările” depuse la dosar în sensul că prețul de 40.000 euro a fost achitat atât pentru imobilul neconstruit cât și pentru cel construit ce deja era edificat la momentul de referință 14.10.2008.

În prezența recunoașterii reclamantei în ceea ce privește existența și starea imobilului casă de locuit testimoniile administrate în cauză trebuie valorificate în favoarea pârâtului-reclamant. Aceasta nu înseamnă însă, cum reține instanța de fond, că prin mijlocirea probatoriilor administrate se aduc completări nepermise obiectului convenției părților. Dimpotrivă, spre deosebire de teren, casa de locuit are doar o existență faptică. Aceasta nu poate fi consolidată juridic în beneficiul patrimoniului comun al soților, în absența chiar și numai a unei autorizații de construcție eliberate pe numele unuia dintre soți.

Ca atare, în principal existența faptică a casei de locuit la momentul 14.10.2008 și în subsidiar inexistența juridică a acestui imobil determină tribunalul să înlăture din masa bunurilor comune și imobilul casă de locuit edificat pe suprafața de 350 mp situată în extravilanul .> În compunerea masei bunurilor comune tribunalul include și autoturismul Dacia 1310, mașina de spălat, calculatorul și frigiderul. Argumentul juridic al soluției pronunțate este art. 30 alin. 1 și 3 Codul familiei.

Reținerea alături de celelalte bunuri comune a autoturismului Dacia 1310 este determinată de poziția procesuală exprimată de apelantul A. A. în precizările ce i-au fost solicitate de instanța de control judiciar prin încheierea din 21.03.2013. Arătând limitele de analiză trasate prin cererea reconvențională formulată înaintea judecătorului fondului – în raport de care în apel s-a calculat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate – apelantul A. A. și-a menținut susținerile relative la calitatea de bunuri proprii doar a imobilului construit și neconstruit. În aceste limite ale pretențiilor pârâtului față de cererea reclamantei, autoturismul Dacia 1310 – bun dobândit de soți în timpul căsătoriei, a cărui existență nu a fost contestată de pârât – este în puterea prezumției relative instituite de art. 30 C.fam. bun comun al părților.

Mașina de spălat a fost recunoscută de ambele părți ca bun dobândit în timpul căsătoriei, recunoaștere în baza căreia a fost menționată în cuprinsul procesului-verbal întocmit de B. Bircă G. (dosar nr. 518/2010) după pct. 26 al enumerării cuprinse în acesta.

Calculatorul și frigiderul, bunuri mobile comune indicate de reclamantă în actul de învestire sunt recunoscute de către pârât ca aparținând masei de împărțit. Prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul aflat la fila 123 dosar fond pârâtul achiesează la afirmația reclamantei potrivit căreia sunt bunuri comune calculatorul, televizorul și frigiderul (bunuri ce nu au fost găsite la inventariere). Deși recunoscute toate aceste bunuri, reținerea doar a calculatorului și a frigiderului este datorată faptului că acestea mai au o utilitate practică. Televizorul potrivit răspunsului pârâtului s-a ars, iar reclamanta nu a făcut în cauză dovezi relative la existența lui încă în posesia foștilor soți, posesie ce ar fi îngreunat putința reparării sale. Subliniază tribunalul că televizorul nu este cuprins în procesul-verbal de inventariere întocmit de B. Bircă G..

Pornind de la aceleași limite ale învestirii instanței prin cererea reconvențională nu poate fi primită nici critica pârâtului-reclamant A. A. relativă la calitatea de bun propriu a mobilierului confecționat de el.

Instanța nu are a analiza critica apelantei C. N. relativă la nereținerea în masa bunurilor comune –redăm textual - „și a altor bunuri” câtă vreme acestea nu au fost identificate în cuprinsul cererii de apel. Primirea criticilor formulate cu privire la compunerea masei bunurilor comune ale soților determină atât modificări ale valorii masei partajabile cât și modificări în cuantumul sultei datorate potrivit art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod procedură civilă. Posesia exercitată asupra bunurilor imobile cu care a fost completată componența masei bunurilor comune este valorificată de tribunal în operațiunea de atribuire a acestora.

În mod corect judecătorul fondului a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea bunurilor indicate ca fiind proprii ale sale. Cu nicio probă administrată în cauză reclamanta nu a făcut dovada că bunurile indicate în cererea de chemare în judecată sunt proprii, dovadă ce se impunea față de poziția de negare a acestei calități de către pârât.

Bunurile de uz personal – încălțăminte și îmbrăcăminte – sunt în puterea destinației lor, potrivit art. 31 lit. c Codul familiei, bunuri proprii ale reclamantei. Însă, spre obligarea pârâtului la restituirea lor către reclamantă, aceasta din urmă trebuia să dovedească că sunt în posesia lui, aspect nedovedit în cauză.

Relativ la pasivul ce grevează masa bunurilor comune, tribunalul reține, față de criticile aduse prin ambele cereri de apel, înscrisul aflat la fila 395 dosar fond având ca emitent RBS Bank România SA (având număr de înregistrare_/07.05.2012). Potrivit acestuia, suma totală de rambursat aferentă contractului de credit numărul 080813IS-0461/18.08.2008 în care titular este pârâtul A. A. și creditor reclamanta A. N., este de 24.981,42 euro.

Notează tribunalul că apartenența sumei împrumutate la categoria datoriilor comune ale soților nu a făcut obiect al divergenței înaintea judecătorului fondului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 32, lit. b) Codul familiei sunt datorii comune ale soților obligațiile contractate de aceștia împreună. În puterea art. 1584 cod civil („împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitatea și cantitate și la timpul stipulat”) ambii soți sunt obligați la restituirea sumei de bani împrumutate și a dobânzilor aferente acesteia în cotă de 50% fiecare cu particularitatea ce rezultă din calitatea de titular al contractului de credit bancar doar a pârâtului A. A..

Cheltuielile de judecată aferente judecății înaintea instanței de fond, în puterea art. 274 și 276 Cod procedură civilă și față de soluția dată în apel, au a fi acordate reclamantei (cea care a achitat taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și contravaloarea expertizelor) în măsura pretențiilor admise și a cotei de contribuție stabilite. Suma finală la care a ajuns tribunalul este în cuantum de 870 lei.

În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.

Văzând și dispozițiile 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite cererile de apel declarate de reclamanta-pârâtă C. (fostă A.) N. si pârâtul-reclamant A. A. împotriva sentintei civile nr._/18.05.2012 pronunțată de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o schimba in parte, in sensul urmator:

Înlătură din componența masei bunurilor comune de partajat imobilul casă de locuit situata sat D., ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., în valoare de 126.575 RON ,imobil care are caracter de bun propriu al pârâtului - reclamant .

Constata ca in masa bunurilor comune de partajat sunt incluse si urmatoarele bunuri mobile:

- autoturism DACIA 1310 cu nr._ dobandit la 21.10 2008 in valoare de 500 euro( echivalent- 2230 RON)

- masina spalat in valoare de 1000 RON;

- calculator in valoare de 2000 RON ;

- frigider in valoare de 2000 RON .

Constată că valoarea masei partajabile este de_ RON.

Înlătură din lotul atribuit pârâtului - reclamant casa de locuit situata sat D., ., ., regim de înălțime parter+mansardă, cu arie construită 88,04 m.p., arie desfășurată 171,17 m.p. și suprafață utilă 145,70 m.p., în valoare de 126.575 RON .

Atribuie paratului –reclamant si urmatoarele bunuri mobile:

- autoturism DACIA 1310 cu nr._ dobandit la 21.10 2008 in valoare de 500euro( echivalent- 2230 RON)

- masina spalat in valoare de 1000 RON;

- calculator in valoare de 2000 RON ;

- frigider in valoare de 2000 RON .

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5150 RON, cu titlu de sultă.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de12490,71 EURO, în echivalent RON la data plății, reprezentând 50% din suma rămasă de plată (sold principal si sold restant) către RBS BANK ROMÂNIA S.A., în baza contractului de împrumut de nevoi personale . Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de12490,71 EURO, în echivalent RON la data plății, reprezentând 50% din suma rămasă de plată,(sold principal si sold restant) către RBS BANK ROMÂNIA S.A., în baza contractului de împrumut de nevoi personale nr.080813JS_0461/18.08.2008.

Obligă pârâtul-reclamant să-i plătească reclamantei-pârâte suma de 870 lei cheltuieli de judecată .

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii

Compenseaza cheltuielile de judecata efectuate de parti in apel si obligă intimata să-i plătească apelantului suma de 6830lei cheltuieli de judecată în

Definitiva.

Cu recurs in 15zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică azi 10.10.2013.

Președinte,

E.-C. P.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. T.

Red. E.C.P.

Tehnored. M.M.D./O.T.

4 ex. /15.09.2014

Judecător fond I. C. R.

← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1285/2013. Tribunalul IAŞI		Pensie întreţinere. Decizia nr. 1305/2013. Tribunalul IAŞI →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 491/2013. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 491/2013. Tribunalul IAŞI