Partaj judiciar. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 452/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 1401./286/2005

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 26 Februarie 2013

PREȘEDINTE – A. C.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – M. M.

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 452/2013

Pe rol judecarea recursului declarat de către C. E. împotriva sentinței civile nr. 13/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, intimat fiind V. D., având ca obiect partaj judiciar succesoral - rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 08.02.2013, 15.02.2013, 22.02.2013 ași apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 13/12.01.2012 Judecătoria Răducăneni a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul V. D. în contradictoriu cu pârâta C. E., a constatat că valoarea totală a masei succesorale stabilită prin încheierea de admitere în principiu din data de 10.05.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, este de 54.400 (cinci zeci și patru de mii patru sute) lei, a dispus sistarea stării de indiviziune și atribuirea masei de împărțit conform variantei 1 de lotizare cuprinsă în raportul suplimentar de expertiză topo-cadastrală din data de 24.10.2011 – expert Rachieru P., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre astfel:

A atribuit reclamantului V. D. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri cu o valoare totală de 21.100 (douăzeci și unu de mii o sută) lei:

1. suprafața de 1.800 m.p. (măsurată 1355 m.p.) teren situat în intravilan ., tarlaua 25, . anexa nr.11 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

2. suprafață de 1.500 m.p. teren situat în extravilan ., ./1, identificată în anexa nr.8 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

3. suprafața de 1.500 m.p. teren situat în extravilan ., . 263/11/70/1, identificată în anexa nr.9 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

4. suprafața de 1.800 m.p. teren situat în extravilan ., . 256/3/2/53, identificată în anexa nr.6 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

5. suprafață de 3.600 m.p. teren situat în extravilan ., . 687/3/6/43, identificată în anexa nr.5 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

6. suprafață de 3.600 m.p. teren situat în extravilan ., ./2, identificată în anexa nr.2 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1;

7. suprafață totală de 2.100 m.p. teren trecut în titlul de proprietate în extravilan ., ., în prezent situat în intravilan P., jud. Iași, formată din suprafața de 1.236 m.p. și suprafața de 864 m.p. identificate în anexa nr.1 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1.

A atribuit pârâtei C. E. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri cu o valoare totală de 33.300 lei:

1. imobilul casă de locuit în suprafață de 80 m.p. situat pe teritoriul satului P., jud. Iași și terenul aferent în suprafață de 1.000 m.p teren curți, construcții situat în intravilan P., jud. Iași, ., identificată în anexa nr.12 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2;

2. suprafață de 2.700 m.p. teren situat în extravilan ., . 253/9/2/53, identificată în anexa nr.10 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2;

3. suprafața de 5.400 m.p. teren situat în extravilan ., . 263/8/60/1, identificată în anexa nr.7 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2;

4. suprafața de 1.500 m.p. teren situat în extravilan ., ., identificată în anexa nr.4 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2;

5. suprafață de 1.800 m.p. teren situat în extravilan ., . 263/13/20, identificată în anexa nr.3 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2;

6. suprafață totală de 2.400 m.p. teren trecut în titlul de proprietate în extravilan ., ., în prezent situat în intravilan P., jud. Iași, formată din suprafața de 1.410 m.p. și suprafața de 990 m.p. identificate în anexa nr.1 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2.

7. un număr de 1.000 acțiuni cuprinse în certificatul de acționar nr._ eliberat la data de 23.09.1996 de Fondul Proprietății Private II M. numerotate de la_ la_.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.100 (șase mii o sută) lei cu titlu de sultă pentru egalizarea loturilor și suma de 1.068 (o mie șaizeci și opt) lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 10.05.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta acțiune, instanța de fond, admițând în principiu acțiunea, a constatat deschisă succesiunea defunctului C. P., la data de 16.06.1998, cu ultimul domiciliu în . și a stabilit că au calitatea de moștenitori ai acestuia pârâta C. E., moștenitor legal în calitate de soție supraviețuitoare ce urmează să culeagă rezerva succesorală de ½ din masa succesorală, precum și reclamantul V. D., moștenitor testamentar în calitate de legatar universal instituit prin testamentul înregistrat sub nr.3877/1998 la Biroul Notarului Public S. B. și autentificat prin încheierea de autentificare nr.1151/16.02.1998, urmând să culeagă cotitatea disponibilă de ½ din masa succesorală.

De asemenea, pe baza probelor administrate, s-a constat că masa succesorală de împărțit de pe urma defunctului se compune din suprafața de 3 ha. și 700 m.p. teren agricol, situat pe teritoriul satului P., ., dobândit de defunct prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr._/22.05.1996, un imobil casă de locuit în suprafață de 80 m.p. compus din două camere și sală, situat pe raza satului P., ., construită în anul 1935, și un număr de 1.000 de acțiuni cuprinse în certificatul de acționar nr._/23.09.1996 emis de Fondul Proprietății Private II M..

Ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu părțile nu au produs dovezi noi care să impună modificarea masei succesorale.

Pe baza evaluărilor efectuate de d-nul expert G. D.-V. și având în vedere și valoarea celor 1.000 de acțiuni ce fac parte din masa succesorală, instanța de fond a constatat că valoarea totală a masei de împărțit este de 54.400 lei, din care imobilul casă de locuit are o valoare de 10.500 lei conform raportului de expertiză privind refacerea calcului privind valoarea imobilului (fila 172), suprafața de teren de 3 ha. și 700 m.p. teren agricol are o valoare de 43.800 lei rezultată prin însumarea valorilor stabilite prin expertiza evaluatorie (fila 325) și cele 1.000 de acțiuni au o valoare de 100 lei reținută de instanță conform certificatului de acționar nr._/23.09.1996.

Având în vedere că nimeni nu poate fi obligat să rămâne în indiviziune, moștenitorii având dreptul să solicite împărțirea bunurilor succesorale oricând, instanța de fond a dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit părților, în deplină proprietate și liniștită posesie, bunurile din masa succesorală în cote egale, așa cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu.

La atribuirea bunurilor, instanța de fond, reținând rapoartele de expertiză, precum și faptul că părțile, deși legal citate în cursul procesului, nu și-au exprimat voința cu privire la modul de atribuire, dar și faptul că imobilul casă de locuit nu este comod partajabil în natură, a avut în vedere varianta 1 (unu) de lotizare propusă prin expertiza topo-cadastrală depusă la data de 24.10.2011 întocmită de d-nul expert Rachieru P. (fila 304), variantă ce permite atribuirea în natură a casei de locuit.

În consecință, instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 6739 Cod procedură civilă, a atribuit reclamantului V. D. - lotul 1 cu o valoare însumată de 21.100 lei și pârâtei C. E. – lotul 2, așa cum sunt identificate și individualizate topometric și cadastral prin anexele la raportul suplimentar de expertiză întocmit de d-nul expert Rachieru P.. De asemenea, având în vedere faptul că suprafața de teren pe care este ridicată casa de locuit se află în lotul pârâtei, precum și imposibilitatea partajării casei, i-a atribuit pârâtei și imobilul casă de locuit, reținând ca argument și împrejurarea că domiciliul acesteia se află în acest imobil. Având în vedere că în momentul decesului certificatul de acționar s-a aflat în posesia reclamantei, instanța de fond a atribuit acesteia și cele 1.000 de acțiuni cuprinse în certificatul de acționar nr._ din 23.09.1996, reținând că valoarea totală a bunurilor cuprinse în lotul pârâtei este de 33.300 lei.

Constatând că lotul atribuit reclamantei are o valoare mai mare decât cel atribuit pârâtului, între cele două loturi existând o diferență de valoare de 12.200 lei, instanța de fond, în vederea egalizării acestora, a stabilit o sultă de 6.100 lei datorată de pârâtă reclamantului pentru egalizarea loturilor.

În consecință, față de cele arătate, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul V. D. în contradictoriu cu pârâta C. E. și, având în vedere dispozițiile încheierii de admitere în principiu, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, a dispus sistarea stării de indiviziune și, cu respectarea dispozițiilor art. 6739 Cod procedură civilă, a atribuit masa de împărțit în valoare totală de 54.400 lei, potrivit variantei 1 de lotizare propusă prin raportul suplimentar de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală întocmit de d-nul expert Rachieru P. și prin raportul de expertiză tehnică întocmit de d-nul expert G. D.-V., dispunând atribuirea, în deplină proprietate și liniștită posesie, a bunurilor ce formează lotul 1 reclamantului V. D., a bunurilor ce formează lotul 2, a imobilului casă de locuit și a 1.000 de acțiuni pârâtei C. E., cu stabilirea sultei pentru egalizarea loturilor.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că taxele judiciare de timbru și onorariile experților în cuantum total de 2.136 lei au fost achitate, potrivit chitanțelor depuse la dosar, de reclamant și, raportat la obiectul acțiunii, trebuie să fie suportate în mod egal de ambele părți, motiv pentru care și pârâta a fost obligată să suporte jumătate din aceste cheltuieli.

Referitor la onorariul avocatului instanța de fond a reținut că în ceea ce privește onorariul avocatului solicitat de reclamant, acesta a depus chitanța prin care face dovada plății, împreună cu concluziile scrise, la data de 16.01.2012, după ce s-a pronunțat hotărârea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. E., considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prin sentința civilă nr.13/12.01.2012 instanța de judecată a hotărât atribuirea reclamantului V. D. a unor bunuri în valoarea de 21.100 ( douăzeci și unu de o sută lei ) iar ei i-a lăsat bunuri în valoare de 33.300 lei ( treizeci și trei mii trei sute) cu obligarea plății către reclamant a sumei de 6100( șase mii o sută lei) cu titlu de sultă pentru egalizarea loturilor.

Recurenta consideră hotărârea instanței ca nelegală din următoarele motive:

În raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul dr. ing. D. V. G. se face un calcul al imobilului prin care acesta a fost evaluat la suma de_ (zece mii cinci sute lei), se specifică faptul că anul construirii casei este 1935 și că are o suprafață de 80 m.p.. Expertul face trimitere în raportul de expertiză la rapoartele anterioare, inclusiv la raportul domniei sale pentru termenul de judecată din 12.04.2010 în care afirmă pe bună dreptate că imobilul în care locuiește pârâta aparține lui G. C..

Recurenta a precizat faptul că ea și defunctul soț au deținut un imobil în suprafață de 80 m.p. compus din două camere și sală pe raza . anul 1935( imobil care face obiectul prezentului partaj) amplasat în zona inundabilă a râului Prut, pe suprafața de teren amplasată în tarlaua 25 . fost atribuită reclamantului) imobil care a fost demolat în perioada 1984-1985.

După ce i s-a demolat imobilul, întrucât pe locul respectiv a fost construit un dig de protecție, s-a mutat în casa fratelui ei G. C., în care locuiește și în prezent, iar acest imobil aparține și în prezent fratelui ei așa cum reiese din certificatul nr. 1090 din 08.2010 și procesul verbal de identificare a imobilului eliberate de Primăria corn. Prisecani, pe care le anexează.

În concluzie, recurenta arată că i s-a atribuit un imobil care nu mai există și care a fost evaluat la suma de_ (zece mii cinci sute lei), mai mult, pentru a egaliza loturile a fost obligată la plata sumei de 6100 ( șase mii o sută lei). A comunicat acest lucru la Judecătoria Răducăneni, a înaintat și documente care atestă faptul că este o confuzie între imobilul în care locuiește în prezent și care este construit în anul 1970, având o suprafață de 60 m.p. și imobilul demolat care a fost construit în anul 1934 care avea o suprafață de 80 m.p..

Recurenta a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că expertul a menționat în raportul de expertiză tehnică prin care a refăcut calculul imobilului la cap. 3 „constatările pe teren sunt cele precizate în rapoartele anterioare”, iar la concluzii a precizat că valoarea acestui imobil pentru o vechime de 75 ani(deci imobilul demolat) este de_ lei dar cu precizările transmise instanței de judecată la termenele anterioare" ori în rapoartele anterioare a specificat că imobilul construit în anul 1934 nu exista, mai mult, raportul pentru termenul din 08.03.2010 specifică faptul că există neconcordanță între imobilele pentru care solicită expertiză

2. Recurenta arată că terenurile care i-au fost date de părinți la căsătorie, respectiv terenul în suprafață de 0,36 ha din tarlaua denumită „ Cot”(tarlaua 9/1, ./2 și 0,36 ha teren în tarlaua „Delniță”(tarlaua 28/1, ./43) au fost trecute în întreaga masa succesorală, deși soțul ei nu avea nici un drept asupra acestor terenuri; mai mult să le lase moștenire unui străin. Culmea este că aceste terenuri au fost atribuite prin prezenta hotărâre lui V. D..

3. În testamentul lăsat de defunctul ei soț C. P. lui V. D. se face o referire falsă „ las la încetarea din viață nepotului meu " dar reclamantul nu este nepotul lor, nu are nici un grad de rudenie cu familia soțului sau cu familia ei fapt ce a fost comunicat instanței de Primăria comunei Prisacani.

Cu toate acestea V. D. își menține pretențiile asupra bunurilor imobile și mobile pe le deține în prezent; mai mult, de aproximativ 15 ani ocupă în mod ilegal suprafața de 3600 metri pătrați amplasată în extravilan ./1. ./2 cu vecinătățile Nord- De; Est C. P; Sud- R. V. și Vest - De unde are vie și livadă.

Recurenta precizează că s-a judecat cu intimatul în dosarul 6018/2005 în care Curtea Apel lași prin decizia civilă nr. 904 din 04.11.2005 a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 5409 din 1997 și contractul de donație nr. 3953/1998.

Recurenta arată că pentru a pune stăpânire pe bunurile familiei sale V. D. a făcut și acte de vânzare-cumpărare și donație și testament. Așa cum a arătat, actele de vânzare-cumpărare și donație au fost anulate și a mai rămas testamentul care face obiectul prezentului dosar.

5. De asemenea, recurenta a precizat că i-au fost stabilite de instanță cheltuieli de judecată d 1068( o mie șaizeci și opt) lei, pe care nu le poate plăti, având în vedere faptul că este pensionară, bolnavă, are un venit modest, nu are bunuri, motiv pentru care solicită să fie exonerată de plata cheltuielilor judiciare, așa cum a instanța de fond.

Față de cele arătate, a solicitat admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 13 din 2012.

V. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr.13/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în dosarul ca fiind temeinică și legala și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată,

Intimatul a arătat că, așa cum a reținut instanța de judecată prin sentința civilă nr. 12/12.01.2012, la data decesului numitului C. P. avea vocație succesorală el, în calitate de moștenitor testamentar și recurenta, în calitate de soție supraviețuitoare, fiecare cu o cotă de 1/2 din moștenire.

Față de primul aspect menționat arată că recurenta încearcă inducerea în eroare a instanței prin susținerea faptului că instanța de fond ar fi inclus în masa partajabilă o casă de locuit ce nu ar fi aparținut lui C. P..

Consideră că susținerile recurentei sunt nedovedite întrucât nu există nici o dovadă care să arate că imobilul casă de locuit ar fi aparținut lui G. C.. Mai mult decât atât, expertiza tehnică invocată de recurentă identifică imobilul situat în tarlaua nr.2. . tarlaua nr.2. . trecute în titlul de proprietate nr._/22.05.2006 emis pe numele lui C. P.. Arată că acest titlu de proprietate nu a fost contestat sau desființat de către instanțele de judecată, iar atât timp cât este în vigoare face dovada deplină a dreptului de proprietate și a titularului acestuia.

Din modalitatea în care sunt expuse argumentările recursului rezultă reaua credință a recurentei care încearcă să creeze confuzie între situații de fapt diferite.

Astfel, așa cu rezultă din sentința atacată se atribuie recurentei casa de locuit identificată pe tarlaua nr.2. . de teren inclusă în titlul de proprietate mai sus arătat.

Față de aceste aspecte intimatul consideră că mențiunile din partea introductivă a recursului nu fac dovada contrară

De asemenea, din raporturile de expertiză aduse în discuție de recurentă reiese în mod clar faptul că expertul a fost împiedicat de mai multe ori în efectuarea lucrărilor de măsurare și identificare a imobilului casă de locuit și a terenului la fața locului de către recurenta din prezenta cauză împiedicând clarificarea situației.

Cu privire la valoarea imobilului casă de locuit a solicitat să se observe că în efectuarea expertizei s-a detaliat modul de calcul precum și coeficienții avuți în vedere astfel încât acest aspect nu poate fi contestat, fiind întocmit de către o persoană de specialitate. Mai mult, consideră că valoarea dată este mai mică decât cea de pe piață.

În mod eronat susține reclamanta că imobilul casă de locuit aparține numitului G. V. C. prin referire la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ . Terenul aflat în tarlaua nr. 2 . construcția aferentă nu pot aparține numitului G. V. C. din moment ce terenul este inclus în titlul de proprietate emis pe numele lui C. P.. De asemenea, în cuprinsul expertizei se rețin în mod eronat aspecte referitoare la contractul de vânzare-cumpărare nr. 5409/1997, respectiv încheierea de autentificarea și părțile semnatare. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare nu apare ca parte G. V. C., ci defunctul C. P., recurenta și V. D., de unde rezultă faptul că numitul C. P. a înstrăinat o suprafață de teren asupra căreia acesta era proprietar.

Cu privire la al doilea aspect invocat în cererea de recurs intimatul arată că acesta este nesusținut pentru motivele arătate mai sus. Recurenta pretinde cu rea credință că terenul de 0.36 ha din tarlaua intitulată "Cot" și cel în suprafață de 0,36 ha din tarlaua "Delniță" ar fi proprietatea acesteia din moment ce există un titlu de proprietate valabil care clarifică situația terenului.

Referitor la cel de-al treilea aspect invocat, intimatul arată că el nu a susținut niciodată faptul că între el și defunctul C. P. ar exista vreun grad de rudenie. Mențiunea din testament a fost tăcută în baza faptului că avea o relație apropriată cu soțul recurentei care îl aprecia foarte mult deoarece acesta nu avea copii. Voința sa în sensul gratificării intimatului a fost exprimată prin testament, indiferent de existența vreunui grad de rudenie astfel încât calitatea sa este aceea de legatar și nu de moștenitor legal.

Cu privire la aspectele expuse la punctul nr. 5 a solicitat să se observe că acestea sunt simple judecăți de valoare ale recurentei care nu au nici o legătură cu prezenta cauză. Nu dovedesc în nici un fel solicitările reclamantei, ci sunt afirmații făcute cu rea credință și nefondate.

Cu privire la cheltuielile de judecată arată că acestea au fost calculate în funcție de regulile de procedură care precizează că acestea trebuie să fie suportate de către partea care cade în pretenții și nu se calculează în funcție de situația personală a părților.

Față de aceste considerente, intimatul a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 13 din 12.01.2012 ca fiind temeinică și legală.

Ca probe a solicitat înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei.

Analizând recursul de față, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea inițial formulată, reclamantul V. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. E., partajul bunurilor imobile rămase după C. P., succesori fiind reclamantul, în calitate de moștenitor testamentar și pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare.

Prin încheierea de admitere în principiu dată de instanța de fond la data de 10.05.2010 s-a constatat că masa succesorală de împărțit se compune din suprafața de 3 ha. și 700 m.p. teren agricol situat pe teritoriul satului P., ., dobândit de defunct prin reconstituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr._/22.05.1996, un imobil casă de locuit în suprafață de 80 m.p. compus din două camere și sală, situat pe raza satului P., ., construită în anul 1935 și un număr de 1.000 de acțiuni cuprinse în certificatul de acționar nr._/23.09.1996 emis de Fondul Proprietății Private II M..

Instanța de fond a menționat că la atribuire a avut în vedere rapoartele de expertiză, faptul că părțile nu și-au exprimat voința cu privire la modul de atribuire, precum și faptul că imobilul construit nu este comod partajabil în natură și a adoptat varianta 1 (unu) de lotizare propusă prin expertiza topo-cadastrală depusă la data de 24.10.2011 întocmită de expert Rachieru P. (fila 304), variantă care permite atribuirea în natură a casei.

Astfel, instanța de fond a atribuit reclamantului V. D. - lotul 1 cu o valoare însumată de 21.100 lei și pârâtei C. E. – lotul 2, așa cum sunt identificate și individualizate topometric și cadastral prin anexele la raportul suplimentar de expertiză întocmit de d-nul expert Rachieru P.. Întrucât suprafața de teren pe care este ridicată casa de locuit se află în lotul pârâtei, ținând cont de imposibilitatea partajării casei, i-a atribuit pârâtei și imobilul casă de locuit, reținând ca argument și împrejurarea că domiciliul ei se află în acest imobil.

Primul motiv de recurs vizând faptul că în mod greșit instanța de fond a inclus în masa de partajat casa și terenul de 1000 mp aferent, este întemeiat.

C. E. și C. P. au deținut în proprietate un imobil în suprafață de 80 m.p. compus din două camere și sală în ., imobil construit în anul 1935, amplasat în zona inundabilă a râului Prut, în tarlaua 25 . registrul agricol la fila 218) și care a fost demolat în anii 1984-1985, iar în locul respectiv a fost construit un dig de protecție.

Soții C. s-au mutat în 1984-1985 într-un imobil care este proprietatea fratelui recurentei, G. C.. În această casă ea locuiește și în prezent, așa cum reiese din certificatul nr. 1090 din 08.2010(fila 26 dosar de recurs) și procesul verbal de identificare a imobilului eliberate de Primăria corn. Prisecani(fila 27, 28 dosar de recurs).

Prin sentința civilă nr. 331/05.07.2012 dată în dosarul nr._ de Judecătoria Răducăneni a fost admisă acțiunea formulată de fratele recurentei, G. C. și s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/22.05.1996 emis pe numele C. I. P., în ceea ce privește terenul în suprafață de 1000 mp înscris în tarlaua 2, . pe care se află casa în care locuiește C. E. încă din anul 1984-1985.

De asemenea, aceeași situație rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar în specialitatea construcții civile și industriale care a verificat documentele puse la dispoziția sa de viceprimarul comunei P. și anume: extras din Registrul agricol pe numele lui G. V. C., fișa cadastrală, planul de încadrare în zonă, proces verbal de identificare a imobilului din data de 29.03.2010, certificat de atestare ca proprietar nr. 1090/29.03.2010.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a inclus în masa de împărțit această casă, întrucât nu a fost proprietatea lui C. P..

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, cel referitor la greșita includere în masa de împărțit a celor două terenuri - unul de 0,36 ha situat în tarlaua denumită „Cot” și unul de 0,36 ha situată în tarlaua denumită „ Delniță”, instanța de recurs reține că pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă la fond același lucru(fila 22 dosar de fond).

Din extrasul din registrul agricol din 1959/1960(fila 119 dosar de fond), rezultă că terenul în suprafață de 0,36 ha situat în locul numit „Cot” și terenul în suprafață de 0,36 ha situat în locul numit „Delniță” erau înscrise în rolul familiei C. P. și C. I..

Terenurile respective sunt înscrise în titlul de proprietate nr._/22.05.1996 emis pe numele lui C. P., în tarlaua 9/1, ./2 și în tarlaua 28/1, ./6/43.

Recurenta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte clar că acest teren a aparținut tatălui ei și că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru el, astfel încât nu poate fi exclus din masa de împărțit. Totuși, având în vedere solicitarea recurentei, apare ca fiind echitabil ca aceste parcele de teren să-i fie atribuite, pentru ea având valoarea unei moșteniri de familie.

Astfel, instanța de recurs va dispune excluderea din masa de împărțit a terenului intravilan în suprafață de 1000 mp situat în tarlaua 2, . de proprietate nr._/22.05.1996 și a construcției situate pe acest teren, îi va atribui recurentei parcelele solicitate și-i va atribui în schimb intimatului alte suprafețe, situate în apropierea parcelelor deja atribuite și care să aibă deschidere la drum, astfel încât loturile să se apropie cât mai mult de cota cuvenită fiecărei părți. De asemenea, se va calcula sulta corespunzătoare și cheltuielile de judecată pe care trebuie să le suporte fiecare.

Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâta C. E. împotriva sentinței civile nr. 13/12.01.2012 a Judecătoriei Răducăneni și a încheierii de admitere în principiu din data de 10.05.2010 pe care le va modifica în parte, în sensul următorului dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta C. E. împotriva sentinței civile nr. 13/12.01.2012 a Judecătoriei Răducăneni și a încheierii de admitere în principiu din data de 10.05.2010 pe care le modifică în parte, în sensul următor:

Dispune excluderea din masa succesorală rămasă după C. P., decedat la data de 16.06.1998, cu ultimul domiciliu în . a terenului intravilan în suprafață de 1000 mp situat în tarlaua 2, . de proprietate nr._/22.05.1996 și a construcției situate pe acest teren.

Constată că valoarea totală a masei succesorale este de 36.100 (treizeci și șase de mii o sută) lei.

Atribuie intimatului - reclamant V. D. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri cu o valoare totală de 21.700 lei:

1.suprafața de 1.800 m.p. (măsurată 1355 m.p.) teren situat în intravilan ., tarlaua 25, . anexa nr.11 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 4200 lei;

2.suprafața de 1.500 m.p. teren situat în extravilan ., . 263/15/70/1, identificată în anexa nr.8 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 800 lei;

3.suprafața de 1.500 m.p. teren situat în extravilan corn. P., jud. lași, ./1, identificată în anexa nr. 9 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 800 lei;

4.suprafața de 1.800 m.p. teren situat în extravilan corn. P., jud. lași, ._/2/53, identificată în anexa nr.6 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 1900 lei;

7. suprafața totala de 2.100 m.p. teren trecut în titlul de proprietate în extravilan corn. P., ./1/17, în prezent situat în intravilan P., jud. lași, formată din suprafața de 1.236 m.p. și suprafața de 864 m.p. identificate în anexa nr.1 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1. în val de .

6. suprafața totală de 4500 m.p. teren trecut în titlul de proprietate în extravilan corn. P., ./1/17 varianta 1, lotul 2, în val de 8400 lei.

3. suprafața de 5.400 mp. teren situat în extravilan ., ./1, identificată în anexa nr.7 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2, în val de 5600 lei;

Atribuie recurentei-pârâte C. E. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri cu o valoare totală de_ lei:

1.suprafața de 2.700 mp. teren situat în extravilan ., ./53, identificată în anexa nr.10 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2, în val de 1400 lei;

2.suprafața de 1.500 mp. teren situat în extravilan ., . 217/17/70, identificată în anexa nr.4 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2, în val de 1600 lei;

3.suprafața de 1.800 mp. teren situat în extravilan ., . 263/13/20, identificată în anexa nr.3 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 2, în val de 1900 lei;

4.suprafața de 3.600 mp. teren situat în extravilan ., . 687/3/6/43, identificată în anexa nr.5 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 5600 lei;

5.suprafața de 3.600 m.o. teren situat în extravilan ., ./2, identificată în anexa nr.2 din expertiza topo-cadastrală, varianta 1, lotul 1, în val de 3800 lei;

6.un număr de 1.000 acțiuni cuprinse în certificatul de acționar nr._ eliberat la data de 23.09.1996 de Fondul Proprietății Private II M. numerotate de la_ la_, în val de 100 lei.

Obligă intimatul V. D. să plătească recurentei C. E. suma de 3750 iei cu titlu de sultă.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței care nu contravin prezentei.

Obligă recurenta să restituie suma de 784 lei, contravaloarea ajutorului public judiciar de care a beneficiat în recurs, conform dispozițiilor art. 50 ind. 2 din O.G. nr. 51/2008.

Obligă intimatul să plătească recurentei suma de 1568 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

în baza dispozițiilor art. 21 din O.G. 51/2008, prezentul dispozitiv constituie titlu executoriu pentru executarea unei creanțe bugetare și acesta va fi comunicat din oficiu organelor competente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

A.C. T.P. M.M. I.G.

Redactat: A.C.

2 ex/22.05.2013

Judecător de fond: G. D. E., Judecătoria Răducăneni

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul IAŞI