Pretenţii. Decizia nr. 2591/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2591/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 27888/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Decembrie 2013
Președinte – F. E. C.
Judecător – C. C. E.
Judecător –Diuță T. A. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2591
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul de recurenți N. G., N. E., N. G. - C. împotriva sentinței civile nr. 7232/08.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat P. D., având ca obiect revendicare imobiliară grănițuire; acțiune în pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință
Având în vedere lipsa părților la prima strigare instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare lipsă părțile.
Întrucât prin cererea de repunere pe rol s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, în temeiul art.245 C. instanța repune cauza pe rol, anulează taxa de timbru în cuantum de 700 lei achitată cu chitanța nr. ISXUC_ din 11.11.2013 și timbru judiciar în valoare de 3 lei aferentă cererii de repunere pe rol.
Instanța reține că recurenții au fost citați cu mențiunea să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1393 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, aceștia neîndeplinindu-și obligația motiv pentru care instanța din oficiu la acest termen de judecată invocă excepția de netimbrare.
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția de netimbrare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fața,
Prin sentința civilă nr.7232/08.05.2013 pronunțata de Judecătoria Iași în dosar 27._ s-au dispus următoarele:
„Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. D. cu domiciliul în Iași, ., ., . cu pârâții N. G. C., N. G. și N. E. cu domiciliu în Iași, ..
Dispune grănițuirea proprietăților pârâților pe aliniamentul determinat de punctele 10,18,19,20,F,7 pe schița anexa nr. 1 a suplimentului la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul O. M. B.( f 108) și obligă pârâții să participe în cotă de ½ la contravaloarea lucrărilor de grănițuire.
Obligă pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietatea și liniștită posesie suprafața de 2158 m.p teren situat în Iași, . delimitată de punctele 1,2,3,4,5,6,7,F,20,19,18,10,11,12,13,1 pe aceeași schiță anexă.
Anulează ca netimbrat capătul de cerere privind plata contravalorii fructelor.
Obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 3736,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut în esență următoarele:
„ Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr._/1993 la notariatul de Stat Județean Iași reclamantul și mama sa P. M. au partajat terenul construit și neconstruit în suprafață de 7290 mp teren situat în Iași,., imobil dobândit de P. M. în timpul căsătoriei cu P. P..
P. M. a primit lotul I compus din casă și teren în suprafață de 448,33 mp, iar reclamantul loturile II și III în suprafață de 6841,67 mp.
Suprafața de 2364,67 mp din lotul II este în realitate în suprafață de 2158 mp și cu această reclamantul figurează în cartea funciară intabulat potrivit înscrisurilor aflate la f 7-9.
Suprafața de 2158 mp teren este delimitată de punctele 1,2,3,4,5,6,7,F, 20,19,18,10,11,12,13,1 pe schița anexă nr. 1 a suplimentului la raportul de expertiză O. M. B.(f108) și este ocupată în întregime de pârâți.
Potrivit planului de situație ( f23) ce face parte integrantă din înscrisul autentificat din 1993 de Notariatul de Stat Județean Iași M. P. a înstrăinat pârâților N. G. și N. E. suprafața de 448,33 mp, respectiv terenul delimitat de punctele 10,18,19,20,F,7,8,9,10 pe aceeași schiță anexă.
Terenul în suprafață de 448,33 mp face obiectul contractului de vânzare cumpărare ( f62) autentificat sub nr._/1993 autentificat de Notariatul de Stat Județean Iași.
Pârâții au susținut că au cumpărat toto terenul pe care- l ocupă însă din înscrisurile depuse f. 54-57 nu rezultă suprafața de teren ce a format obiectul înțelegerii între părți, iar P. M. nu le putea vinde decât cota sa legală, respectiv cea nominalizată în contractul autentic de vânzare cumpărare.
Potrivit art. 563 cod civil proprietarul unui teren are dreptul de a- l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Pârâții nu dețin un titlu de proprietate pentru suprafața de 2158 mp astfel că vor fi obligați de a lăsa această suprafață de teren în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului.
Totodată în temeiul disp. art. 560 Cod Civil va dispune grănițuirea proprietăților pârâților pe aliniamentul determinat de punctele 10,18,19,20,F,7 pe schița anexă a suplimentului la raportul de expertiză ( f108) și va obliga pe pârâți să participe în cotă de ½ la contravaloarea lucrărilor.
Reclamantul nu a timbrat capătul de cerere privind plata contravalorii fructelor, iar în temeiul art. 20 din L146/1997 va dispune anularea acestui capăt de cerere ca netimbrat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 3736,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâțiiN. G. C., N. G. și N. E., criticând-o pentru nelegalitae și netemeinicie.
Prin rezoluția dată la primirea cererii s-a pus în vedere recurenților să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1398 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, sub sancțiunea anulării recursului, recurenții fiind legal citați în acest sens.
Cauza a fost suspendata în temeiul art.242 pct.2 C.pr.civ prin încheierea din 08.11.2013.
La cererea intimatului P. D. cauza a fost repusă pe rol la termenul de astăzi, 06.12.2014, termen pentru care recurenții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru, obligație neîndeplinită de către aceștia.
În consecința, instanța, din oficiu, a invocat, excepția de netimbrare a cererii de recurs, excepție ce se impune a fi soluționată cu prioritate, fața de dispozițiile art.137 C.pr.civ și asupra căreia Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.11 alin.1 teza a doua din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotãrârilor judecãtorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată la suma contestatã, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
De asemenea conform art.18 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificări ulterioare, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicãrii sumei datorate .
Potrivit disp. art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanța. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii. Potrivit art. 3 din OG 32/1995(cu modificările și completările ulterioare) în cazul cererilor de chemare în judecată adresate instanțelor se aplică timbre judiciare – iar conform art. 9 alin.2 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
In cauza, deși recurenții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru și de a aplica timbru judiciar în cuantumurile menționate, aceasta nu și –a îndeplinit obligația stabilită imperativ, sub sancțiunea anulării acțiunii conform art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și art. 9 alin.2 din OG 32/1995.
Întrucât obligația legalei timbrări a cererilor adresate instanței are caracter imperativ, iar recurenții nu s-au conformat acestei obligații, instanța va admite excepția netimbrării recursului formulat, excepție ridicata din oficiu și va anula ca netimbrat recursul formulat de pârâții N. G., N. E. și N. G. – C. împotriva sentinței civile nr. 7232/08.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului formulat, excepție ridicata din ofciu.
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâții N. G., N. E. și N. G. – C. împotriva sentinței civile nr. 7232/08.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.12.2013.
PreședinteJudecătorJudecătorGrefier
FEC CCE DTAM MG
RED/DACT/FEC
2ex/30.01.2014
Jud fond T. B.
← Evacuare. Decizia nr. 2585/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2594/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|