Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1820/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1820/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 11829/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Septembrie 2013
Președinte – M. M.
Judecător – M. M.
Judecător –S. C.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1820
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul B. N. împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012 a Judecătoriei Iași, intimată D. C., având ca obiect actiune in raspundere delictuala daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.09.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 13.09.2013, când
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite cererea formulată de reclamanta D. C., cu domiciliul în Iași, ..21, în contradictoriu cu pârâtul B. N., cu domiciliul în Iași, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 12.000 lei cu titlul de despăgubiri.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2012 sub nr._/145/2012, reclamanta D. C. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului B. N., la plata sumei de 12.000 lei cu titlul de daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a avut o relație cu pârâtul B. N. și că acesta a avut un comportament violent verbal și fizic la adresa reclamantei, culminând în decembrie 2009 cu rănirea reclamantei și avarierea autoturismului acesteia. Ulterior, pârâtul a continuat să încerce rănirea reclamantei și a continuat să o caute pe aceasta la telefon și la locul de munca, creându-i astfel diverse probleme. La 18.04.2010 pârâtul a așteptat-o la ieșirea din blocul unde mergea zilnic pentru îngrijirea unei persoane, a luat-o la întrebări de ce nu îi răspunde la telefon și a început să o lovească cu pumnii și picioarele, să urle și să amenințe. Pentru acest incident pârâtul a fost sancționat cu amendă de 500 RON. Mergând cu colegii în zona Bucium reclamanta a fost urmărită pe tot traseul iar după ieșirea din oraș acesta a intrat în fața mașinii în care se afla reclamanta, a dat geamul jos, și a începu să urle solicitând reclamantei să coboare. Reclamanta a fost nevoită să coboare pentru a nu pune colegii într-o situație neplăcută și pentru a nu strica atmosfera la evenimentul la care urma să participe, pârâtul amenințând că merge până la destinația reclamantei. Prin conduita sa, care a continuat și în anul 2012, pârâtul a afectat onoarea și demnitatea reclamantei, a umilit-o în public prin bătaia pe stradă, a supus-o unui stres permanent, i-a prejudiciat imaginea acasă și la locul de muncă unde reclamanta a trebuit să dea explicații în fața conducerii și a colegilor.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 58,71,72,73 din Codul Civil.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La dosar au fost depuse în copie rezoluția nr. 947/II/2/2011 din 02.03.2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și certificatele medico-legale nr.781/19.04.2010 și_/14.12.2009. A fost administrată proba cu martora P. D. O.. De asemenea instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului însă acesta nu s-a prezentat deși a fost citat cu mențiune expresă în acest sens.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între părți s-a derulat o relație în contextul căreia pârâtul a început să exercite la adresa reclamantei violențe fizice și verbale, dovedite prin certificatele medico-legale depuse la dosar (certificat nr._/14.12.2009 conform căruia reclamanta prezenta echimoze, excoriații ce s-au putut produce prin zgâriere cu unghiile, ce au necesitat îngrijiri medicale de o zi pentru vindecare; certificat nr. 781/19.04.2010 conform căruia reclamanta prezemta tumefacții, plagă contuză, excoriații). Prin ordonanța nr. 5897/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, menținută prin rezoluția din 02.03.2011 s-a dispus scoaterea pârâtului de sub urmărire penală pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe” cu referire la loviturile aplicate reclamantei la 18.04.2010 cu pumnul la nivelul feței și cu picioarele la nivelul membrelor inferioare care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, reținându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, și a fost aplicată pârâtului o amendă administrativă de 500 RON.
Actele de violență fizică și psihică ale pârâtului au fost de asemenea probate prin declarația martorei P. D. O., colegă de birou cu reclamanta. Această declarație se referă la o persoană de sex masculin pe care martora o cunoaște sub numele de „B. Benir” însă declarația corespunde împrejurărilor de fapt invocate de reclamantă: apeluri telefonice repetate ( în fiecare zi și chiar de 5-6 ori pe zi locul de muncă al reclamantei, uneori reclamanta răspunzând și cerându-i să nu mai sune, precum și la domiciliu unde se aflau copii reclamantei), urmărire cu autoturismul, așteptarea reclamantei la ieșirea de la locul de muncă, sesizarea unui post de televiziune după o altercație cu reclamanta în sensul că ar fi avut loc un incident la locul de muncă al acesteia.Acea situație s-a perpetuat până la momentul cererii de chemare în judecată, atât reclamanta cât și martora folosind în exprimare verbe la timpul prezent.
Instanța reține că pârâtul, care a avut cunoștință de proces și a beneficiat de asistență juridică, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu la termenul din 19.09.2012. Potrivit art. 225 din Codul de procedură civilă, dacă partea fără motive temeinice, nu se prezintă la interogatoriu, instanța poate socoti această împrejurare ca o mărturisire deplină sau cel puțin un început de dovadă în folosul părții potrivnice. În speță la dosar a fost depusă adeverința nr. 5078/19.09.2012 în sensul că la 19.09.2012 pârâtul este programat pe lista de consultații la ambulatoriul cardiologic a IBCV Iași. Nu rezultă însă ora respectivei programări în condițiile în care cauza a fost dezbătută în cursul ședinței de judecată de după-amiază și în orice caz s-a dovedit o simplă programare pentru o consultație nu și prezența efectivă a pârâtului și cu atât mai puțin că ar fi fost vorba despre o stare de sănătate care să îl pună pe pârât în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în instanță la 19.09.2012 pentru a răspunde la interogatoriu. Pentru aceste motive instanța apreciază că nu există un motiv temeinic pentru lipsa pârâtului la interogatoriu și face în defavoarea acestuia aplicarea art.225 C.proc.civ. De altfel nici prin concluziile scrise pârâtul nu neagă în mod concret situația de fapt imputată reclamantă, limitându-se la a susține că nu au sunt dovedite condițiile angajării răspunderii sale.
Instanța reține însă că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în temeiul art.998-999 din Codul civil din 1864 pentru faptele săvârșite până la 01.10.2011 și în baza art .1357 din Noul cod civil pentru faptele săvârșite ulterior:faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăție.
Conduita ilicită pârâtului este aceea descrisă anterior, prin care pârâtul a încălcat drepturi nepatrimoniale esențiale ale reclamantei (dreptul la integritate fizică și psihică garantat prin art.22 din Constituție, dreptul la demnitate, inviolabilitatea corpului uman recunoscute de art. 72 și 64 din Noul Cod civil). Instanța reține că nu este vorba despre o unică faptă ilicită ci despre o conduită perpetuată într-un interval de 2-3 prin multiple fapte ilicite.
Prejudiciul cauzat reclamantei prin această conduită a pârâtului este de ordin moral, concretizat în suferință fizică și psihică. Actele de violență fizică și psihică a pârâtului, percepute de copii reclamantei și de colectivul de la locul de muncă i-au creat reclamantei o stare permanentă și acută de stres, apariția în public cu semnele actelor de violență fizică a fost de natură să –i creeze un sentiment de umilință iar împrejurarea că faptele pârâtului au vizat-o în mod repetat pe reclamantă la locul de muncă a fost de natură să o prejudicieze în plan profesional prin expunerea unor chestiuni private față colectiv și chiar periclitarea raportului de muncă în condițiile în care persoanele aflate în funcție de conducere au apreciat că situația reclamantei este de natură să afecteze imaginea instituției publice respective însăși.
Vinovăția pârâtului îmbracă forma intenției, evidentă în privința violențelor fizice iar în privința celorlalte fapte se poate în mod rezonabil aprecia că pârâtul a prevăzut rezultatul faptelor sale și l-a urmărit sau cel puțin a acceptat producerea lui.
Pentru aceste motive instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, suma pretinsă cu titlul de daune morale este proporțională cu prejudiciul dovedit, urmând să oblige pârâtul la plata sumei de 12.000 lei cu titlul de despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, că i-au fost înlăturate în mod subiectiv înscrisurile și că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, deși a făcut dovada imposibilității prezentării la interogatoriu.
Intimata, legal citată nu a depus întâmpinare
În faza recursului nu s-u administrat probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea adresată primei instanțe reclamanta D. C. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului B. N., la plata sumei de 12.000 lei cu titlul de daune morale.
Cu privire la legea aplicabilă prezentului litigiu, Tribunalul reține incidența dispozițiilor Cod civil cât și Noului cod civil, în temeiul art.998-999 din Codul civil din 1864 pentru faptele săvârșite până la 01.10.2011 și în baza art .1357 din Noul cod civil pentru faptele săvârșite ulterior.
Potrivit disp. art. 998 Cod civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit disp. art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa”.
Astfel, art. 998 – 999 Cod civil instituie răspunderea civilă delictuală. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat; existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită. Totodată însă, poate constitui faptă ilicită și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În ceea ce privește vinovăția, se reține de către instanța de recurs că pentru a fi angajată răspunderea civilă este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la prejudiciu, instanța de recurs reține că acesta este un element esențial al răspunderii delictuale și constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de o altă persoană. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare. Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Or, în speță, se reține de către instanța de recurs că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul apreciază că în mod corect, prima instanță a dispus admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în condiții în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat conduita ilicită pârâtului prin actele de violență fizică și psihică asupra reclamantei care a suferit un prejudiciu moral caracterizat prin stări de teamă, umilință și stres.
Cu privire la criticile aduce hotărârii primei instanțe, Tribunalul le constată ca fiind nefondate, având în vedere că recurentul nu a prezentat alte date care să o permită o altă interpretare a dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă, în plus toate susținerile din cererea de recurs au caracter de simple afirmații, fără fundament probator.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul B. N. împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. S.C. M.G.
Red./Tehnored. M.M conform deciziei 9/2014.
2 ex/ 11.06.2014
Jud. fond. O. I. I.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1814/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1821/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
