Revendicare mobiliară. Decizia nr. 1348/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1348/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 40892/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Mai 2013
Președinte - A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1348/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent . și pe intimat B. M., având ca obiect revendicare mobiliară despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.Cațarschi pentru recurentă și av.G. pentru intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit art.159 ind.1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/25.10.2010, în urma verificării, s-a stabilit de către instanță că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina aflată pe rol.
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, formulat în termen, motivat, netimbrat.
Apărătorul recurentei depune la dosar delegație și dovada achitării timbrajului pentru cererea de recurs.
Instanța constată complinit timbrajul.
Av.G. depune la dosar delegație și chitanțe privind onorariul de avocat.
Apărătorii părților că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.Av.Cațarschi pentru recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței de fond și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs. Solicită să se constate că au revendicat un bun mobil – autoturism și s-a respins acțiunea pe motiv că ar fi existat o convenție de vânzare între părți dar nu există nici un act în dovedire, iar forma scrisă a acestui contract este obligatorie pentru operarea transferului de proprietate și nu declarația unui martor. Solicită și plata despăgubirilor solicitate în fața instanței de fond rezultate din prejudiciul material și moral cauzat prin nefolosirea acestui bun.
Av.G. pentru intimată solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Arată că în această materie forma scrisă a contractului este ad validitatem . În afară de declarațiile de martori acționează și prezumția că intimatul a achitat manopera în momentul când a reparat mașina. Cutumiar atât timp cât mașina se folosește pentru instrucție, de regulă, rămâne instructorului ca urmare a acceptării unui salariu mai mic. Solicită săs e constate că dacă și-ar fi însușit mașina fără acordul recurentei ar fi fost faptă penală și ar fi trebuit să se formuleze o plângere penală.
Av.Cațarschi, în replică, solicită să se constate că achitarea contravalorii reparației autoturismului a fost arătată doar de martorul audiat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/07.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2011 s-au dispus următoarele:
„Respinge acțiunea reclamantei . cu sediul în Iași .. 15 în contradictoriu cu pârâtul B. M. domiciliat în ..”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul . a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul B. M. obligarea pârâtului la restituirea bunului autoturism marca Daewoo având număr de înmatriculare IȘ 48 YTL identificat cu număr de omologare ABWD1K0012T31X4/2003 și număr de identificare UU6MF48413D036851, bun proprietatea subscrisei societăți a cărui valoare a fost estimată la 5000 lei și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 2400 lei lunar începând cu luna aprilie 2011 și până la data restituirii bunului având în vedere lipsa de folosință a autoturismului precum și plata cheltuielilor de judecată.
În fapt arată reclamanta că pârâtul B. M. a fost angajat al societăți până în luna martie a anului 2011 în funcția de instructor auto activitate pe care o realiza folosindu-se de autoturismul ce face obiectul prezentei acțiuni, proprietatea societăți. Acesta a fost notificat la 05.04.2011 în vederea predării bunului dar a refuzat să facă acest lucru. I s-a atras atenția în mai multe rânduri asupra caracterului ilegal aș rețineri bunului.
Prin refuzul restituirii pârâtul aduce grave prejudicii societăți, autoturismul fiind unul dintre mijloacele principale de obținere de venituri.
Suma lunară cu care se consideră prejudiciați este de 2400 lei rezultând din înmulțirea unui număr de 6 elevi cu suma de 400 lei pe elev.
A atașat cererii copia certificat de înregistrare, copia cărții de identitate a autovehiculului, poliță de asigurare, notificare, contract individual de muncă, avertisment.
Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiuni. Arată acesta că a fost angajat în perioada 1 mai 2007 – 18 apr. 2011 la ., dată la care a demisionat. În luna mai 2010 reclamanta i-a propus să îi dea mașina cu care lucra la societate, înmatriculată sub nr. IȘ 48 YTL urmând ca în schimb să presteze diferite servicii acesteia.
Fiind de bună credință a acceptat propunerea și chiar a investit în mașină suma de 1200 lei, reparând-o. de asemenea a mai predat în contul prețului către reclamantă un bon valoric de 3800 lei la programul Rabla, pe numele soției sale.
A rulat cu această mașină până în oct 2010 când proprietarul A. J. a radiat mașina de la ARR. Din lipsa actelor nu a putut face ITP ul astfel că în final a fost reținut certificatul de înmatriculare și nu mai poate circula.
A solicitat de multe ori patronului încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă legală dar acesta l-a tratat cu amenințări și injurii. Arată că a achitat contravaloarea mașinii, așa cum a indicat. În ce privește daunele solicitat nici acesta nu sunt datorate iar mașina nu putea fi folosită ca mașină de școală.
Cererea reclamantei a fost legal timbrată. În dovedirea acțiunii și în contradovadă instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri cu interogatoriul părților și proba testimonială. Pârâta a depus la dosar copia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 28.02.2012. s-a procedat la audierea martorilor Bencko V. la solicitarea reclamantei și a martorului D. D. la solicitarea pârâtului.
S-a procedat la interogarea pârâtului
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Reclamanta . solicitat instanței ca în temeiul dis part. 563 cod civil să oblige pârâtul să îi restituie autoturismul Marca Daewoo cu număr de înmatriculare IȘ 48 YTL proprietatea sa și obligarea acestui la plata despăgubiri.
Reține instanța din probatoriul administrat următoarea situație de fapt. Pârâtul a fost angajatul societății reclamante, așa cum rezultă din copia contractului de muncă și recunoașterea pârâtului la interogatoriu. Raporturile de muncă au încetat în anul 2011, în luna aprilie, prin demisie susține pârâtul.
Autovehiculul revendicat de reclamantă aparținea societății reclamante, aceasta figurând ca deținător în careta de identitate autovehicul depusă la dosar.
În prezent mașina se află în posesia pârâtului, fapt recunoscut de acesta. Pârâtul susține că a cumpărat autovehiculul de la societatea la care a lucrat, plătind prețul convenit cu fostul proprietar constând într-un bon valoric de 3800 lei și efectuarea reparațiilor la autovehicul în valoare de 1200 lei.
Potrivit dis part. 563 cod civil, invocat de reclamantă, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
În susținerea pretențiilor sale reclamanta a depus cartea de identitate a autovehiculului, poliță de asigurare.
Potrivit art. 935 c. civil,, oricine se afla la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat ca are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului".
Avantajul acestei prezumtii este acela ca posesorul are calitatea de proprietar si, fiind presupus proprietar, este scutit de a aduce alte probe în sprijinul dreptului sau de proprietate, până la proba contrara.
Dreptul de proprietate se poate dobândi, în conditiile legii, prin conventie, mostenire, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de buna credinta în cazul bunurilor mobile, etc., potrivit art. 557 c. civil.
Pentru admisibilitatea actiunii în revendicare, reclamanta trebuie sa dovedeasca ca bunul este proprietatea sa, ca a iesit din patrimoniul sau fara voia sa si ca acesta este identic cu cel aflat în detentia ilegala a pârâtei.
Pentru ca posesia sa valoreze titlu de proprietate aceasta trebuie sa fie cu adevarat constituita, sa fie utila si de buna credinta.
În speta, din probatoriul administrat rezultă cu certitudine, ca bunul revendicat s-a aflat în patrimoniul reclamantei, iar în prezent se afla în posesia pârâtului. Reține însă instanța că . pârâtului s-a făcut cu acordul reclamantei, ca urmare a conventiei încheiata între parti, în temeiul careia reclamanta, în schimbul bonulu valoric de 3800 lei și a efectuării reparațiilor la mașină de către pârât, i-a transmis în proprietate bunului.
Existenta conventiei rezulta din depozitiile martorilor audiați în cauză. Astfel martorul D. D. a confirmat că pârâtul a venit cu mașina în service și a efectuat reparații în valoare de 1200 lei, pârâtul relatându-i că plătește personal aceste reparații, deoarece a convenit cu reprezentantul reclamantei să cumpere mașina. Din declarația martorei Bencko V., angajată a societății reclamante, rezultă că mașina revendicată a fost în posesia pârâtului și anterior desfacerii contractului de muncă, respectiv din octombrie 2010 deși mașinile firmei nu stau la instructori ci la sediul societății, aspect ce este de natura sa întareasca convingerea instantei în sensul ca bunul a intrat în posesia pârâtului cu acordul reclamantei și ca urmare a convenției părților.
Aceleași aspecte sunt reținute și de către organele de urmărire penală cu ocazia soluționării plângerii formulate de reclamantă împotriva pârâtului cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de abuz de încredere.(Rezoluția din 28.02.2012 în Dosarul nr. 7609P/2011)
Cum, bunul revendicat nu a iesit din patrimoniul reclamantei fara drept, fiind dobândit de pârât în temeiul conventiei încheiata cu reclamanta si, cum pârâtul nu are calitatea unui detentor precar, actiunea în revendicare va fi respinsa ca neîntemeiată. În ce privește cererea având ca obiect despăgubiri va reține instanța că și aceasta este neîntemeiată, ca efect al transmiterii dreptului de proprietate prin convenție, reclamanta nu mai era îndreptățită la folosirea autovehiculului în vederea obțineri de profit.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta arătând că din probele administrate rezultă că bunul a ieșit din posesia sa fără acordul său că în mod greșit s-a reținut existența unei convenții în sensul vânzării autoturismului, că pretinsele reparații au fost efectuate de către pârât după ce a fost notificat să restituie autoturismul, și că aspecte reținute în rezoluția din dosarul penal trebuiau coroborate cu celelalte probe.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare, dar prin apărător a arătat că solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a fost investită de reclamantul . cu o cerere prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul B. M. să se dispună obligarea acestuia la restituirea bunului autoturism marca Daewoo având număr de înmatriculare IȘ 48 YTL identificat cu număr de omologare ABWD1K0012T31X4/2003 și număr de identificare UU6MF48413D036851, bun proprietatea subscrisei societăți a cărui valoare a fost estimată la 5000 lei și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 2400 lei lunar începând cu luna aprilie 2011 și până la data restituirii bunului având în vedere lipsa de folosință a autoturismului precum și plata cheltuielilor de judecată.
Conform art. 935 c. civil ,, oricine se afla la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat ca are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului".
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul apreciază că în mod corect, prima instanță a dispus respingerea cererii în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat că în prezent autoturism marca Daewoo având număr de înmatriculare IȘ 48 YTL se afla în posesia pârâtului, astfel cum a rezultat din depozițiile martorilor coroborate și cu aspectele reținute în rezoluția din 28.02.2012 în Dosarul nr. 7609P/2011
Cu privire la criticile în cererea de recurs, Tribunalul consideră că acestea sunt nefondate, motivat de faptul că prima instanță a analizat pentru pronunțarea soluției întreg probatoriul administrat, care a demonstrat că bunul revendicat nu a ieșit din patrimoniul reclamantei fără drept, textul de lege indicat mai sus instituind în sarcina reclamantei obligația de a răsturna prezumția simplă instituită în favoarea posesorului bunului mobil.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/07.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2011, sentință pe care o va menține.
Având în vedere soluția reținută, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă se va dispune obligarea recurentei la plata către intimat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulata de reclamanta S. C. A. I. S.R.L. impotriva sent. civ. nr._/07.09.2012 pronuntata de Judecatoria IASI,sentinta pe care o mentine.
Obligă recurenta să plătească intimatului B. M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 29 .05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. M. C. E. – C. P. G. C.
Grefier,
A. M.
Pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefier șef secție civilă
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
2 ex. /03.07.2013
Judecător fond C. R.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1347/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1323/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|