Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1338/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1338/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 25484/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Octombrie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1338/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către A. I. împotriva sentinței civile nr._ din 03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata P. E., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorului ales al recurentului, s-a amânat pronunțarea pentru 09 octombrie 2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 3 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă în parte parte cererea reclamantei P. E. formulată în contradictoriu cu pârâtul A. I. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2500 lei cu titlu de daune precum și cheltuielile de judecată de 205 lei taxă de timbru și 500 lei expertiză tehnică.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele dosarului, prima instanță reține că persoana angajată de către pârât a lăsat fără supraveghere cele trei bovine ale pârâtului.
Raportându-se prevederilor art. 1001 cod civil din 1864, prima instanță a reținut că, așa cum reiese din declarațiile martorului audiat, cultura de porumb aparținând reclamantei a fost distrusă de către bovinele pârâtului, acest fapt fiind determinat de faptul că, persoana angajată de pârât să păzească cel trei bovine, a părăsit animalele pe terenul cultivat de reclamantă .
Prima instanță a reținut că se impune aplicarea disp. art. 1001 Cod civil din 1864, prin care se instituie prezumția de răspundere civilă în sarcina persoanelor enumerate, dar numai în doua situații limitativ prevăzute, și anume:a) când animalul se află sub paza sa (respectiv a proprietarului sau aceluia ce se servește de dânsul, în cursul serviciului); b) când animalul a scăpat.
În speță, instanța de fond reține că cele trei bovine sunt proprietatea pârâtului care avea, implicit, paza juridica a animalului, respectiv avea dreptul de a se folosi de animal, care implică prerogative de comandă, de direcția și de supraveghere. Potrivit primei instanțe, în practica judecătorească s-a fundamentat orientarea că, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale îl constituie paza juridică, care se bazează pe ideea unei prezumții de culpă în supraveghere, de vinovăție în exercitarea pazei juridice, iar această orientare a evoluat de la caracterul relativ al prezumției de culpă, până la caracterul absolut, irefragabil al acestei prezumții, care, în consecință, nu poate fi înlăturată prin proba contrarie, aici se adăugă și ideea de garanție pe care trebuia să o genereze paznicul juridic al animalului, motiv pentru care trebuia să răspundă chiar și în situația în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa, ori cu toată supravegherea exercitată, animalul a cauzat un prejudiciu.
Ca urmare, instanța de fond, reținând că animalele, proprietate a pârâtului, au produs o pagubă materială reclamantei, a apreciat cererea ca fiind întemeiată.
În ce privește întinderea prejudiciului, prima instanță constată că reclamanta solicită ca despăgubirea să privească dauna făcută pe un hectar de porumb în anii 2011 și 2012 însă, din probele administrate, reține instanța că dauna privește un singur an, și anume 2012 .
În raport de expertiza agricolă efectuată în cauză, s-a reținut că valoarea daunei este de 2500 lei.
Pentru considerentele mai sus reținute a fost admisă, în parte, cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivare, după expunerea situației de fapt, recurentul a arătat că, hotărârea instanței de fond este netemeinică în primul rând pentru că, instanța de fond nu a administrat probele pe care le-a solicitat și a ignorat situația de fond prezentată în întâmpinare.
Recurentul a susținut de asemenea că, raportul de expertiză este nul, pretinzând că părțile nu au fost convocate potrivit dispozițiilor legale, astfel că, neexistând raportul de expertiză, nici prejudiciul nu este dovedit. De asemenea, pârâtul a adus critici și raportului de expertiză, susținând că nu se putea obține producția arătată de expert din cauza secetei din anii 2011 – 2012.
În final, reclamantul a reiterat susținerea potrivit căreia nu i s-au încuviințat probele solicitate și nu s-a avut în vedere faptul că nu deține bovine.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor, reclamantul a atașat declarației de recurs, în copii, înscrisuri.
Intimata reclamantă, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate .
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul este întemeiat, în limitele ce vor fi expuse, față de următoarele considerente:
Numitul C. R., angajat de către pârât a lăsat fără supraveghere cele trei bovine ale pârâtului, cultura de porumb aparținând reclamantei fiind distrusă de către bovinele pârâtului..
În cauză este aplicabil Noul Cod civil ce prevede în cuprinsul art. 1376 alin 1: ” 1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa...”respectiv art. 1001 alin 1 Cod civil din 1864 „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Din analiza recursului, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente, rezultă că recursul este întemeiat în anumite limite, soluția instanței de fond fiind parțial legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, instanța de control judiciar reține ca vădit nefondate susținerile recurentului referitoare la neadministrarea probelor pe care le-a solicitat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă prima instanță a acordat recurentului posibilitatea de a-și propune probe pentru a-și dovedi acțiunea ( fila 19 dosar fond), cu atât mai mult cu cât, principiului rolului activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și apărarea intereselor acesteia. În această situație, rolul imparțial al instanței ar fi compromis, fiind afectat principiul egalității armelor.
Astfel, la termenul din 29.11.2013 s-a acordat cuvântul părților cu privire la probele pe care înțeleg să le solicite în dovedirea respectiv combaterea acțiunii, ambele părți solicitând probele pe care le-au considerat utile soluționării cauzei . Prima instanță a încuviințat ambelor părți proba testimonială cu un martor (respectând astfel egalitatea de tratament) și a audiat martorul propus de către recurentul pârât, respectiv pe numitul C. R. ( fila 34 dosar fond). De asemenea, acesta a depus la dosar înscrisuri.
Vădit nefondate sunt și motivele de nulitate a raportului de expertiză, în condițiile în care, expertul a depus la dosarul de fond, în original, confirmarea de primire prin care recurentul a fost convocat la efectuarea expertizei ( fila 58 dosar fond).
În ceea ce privește obligația recurentului pârât de repararea a prejudiciului, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Prin dispozițiile legale redate mai sus, a fost instituită răspunderea pentru fapta lucrului, bazată pe prezumția culpei. Prin lucruri susceptibile de a cauza un prejudiciu, se înțelege orice bunuri mobile sau imobile ce se află sau nu în mișcare .
Această prezumție de responsabilitate se întemeiază pe aceea că, persoana care are paza legală a lucrului nu și-a îndeplinit această obligație de rezultat și că temeiul răspunderii se justifică pe baza lipsei de pază a lucrului.
De asemenea, este de remarcat faptul că, art. 1376 alin. (1) C. civ. dispune expres că obligația de reparare a prejudiciului în sarcina celui care are paza lucrului este independentă de orice culpă, adică de orice vinovăție. Se consacră astfel legislativ răspunderea obiectivă, fără culpă. Aceasta înseamnă că, în realizarea efectivă a funcției reparatorii a răspunderii, legea impune tuturor obligația de a garanta celorlalți repararea prejudiciilor cauzate de lucrurile ce le avem sub pază.
Or, din declarația martorului C. R. ( fila 34 dosar fond) rezultă nu numai că rcurentul deține bovine ci și faptul că acesta a angajat martorul să le păzească precum și împrejurarea că, vitele recurentului au fost lăsate pe terenul reclamantei. În acest sens, martorul a afirmat că: „Am lăsat vacile pe terenul reclamantei, pe care l-a avut anul trecut cu porumb....”.
În aceste condiții, sunt întrunite în sarcina pârâtului condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului, reglementate respectiv condițiile răspunderii pârâtului, ca urmare a prejudiciului produs prin faptul că vacile sale au distrus cultura de porumb aparținând reclamantei.
În schimb, recursul pârâtului este fondat în ceea ce privește prejudiciul reținut de instanța de fond.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană . De asemenea, instanța constată că ne aflăm în fața unui prejudiciu .
În speță, prejudiciul constă în contravaloarea cantității de iarbă ce putea fi obținută de către reclamant de pe terenul proprietatea sa în anul 2010.
Pe de o parte, instanța de control judiciar reține faptul că producția menționată la punctul 1 al concluziilor expertizei de 2176 kg de porumb este o estimare maximă ce putea fi obținută și nu una certă, aspect ce rezultă din formularea expertului: „se putea obține”.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a avut în vedere și precizarea expertului, extrem de importantă, potrivit căreia, valoarea pagubei poate fi diminuată cu 30% din cauza secetei din anul 2012, ceea ce face automat ca prejudiciul să scadă la valoarea de 1676 lei ( fila 51 dosar fond). Suplimentar, tribunalul mai reține că, este puțin probabil ca cele trei vite ale pârâtului să distrugă întreaga suprafață de 0,93 ha, astfel că, apreciază ca fiind suficientă acordarea sumei de 838 lei cu titlu de daune (respectiv 12 din suma de1676 lei) și 569 lei cheltuieli de judecată
Pentru aceste considerente, hotărârea primei instanțe este netemeinică, urmând a fi modificată în sensul dispozițiilor referitoare la prejudiciul ce urmează a fi achitat reclamantei.
În rest hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmând a fi menținute toate dispozițiile acesteia ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Astfel, raportat la soluția pronunțată, de admitere a recursului și reținând culpa procesuală și a intimatei P. E., urmează ca aceasta din urmă să fie obligată să plătească recurentei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, (din care 300 lei onorariu apărător, după reducerea acestuia).
În ceea ce privește reducerea onorariului solicitat de recurent, instanța de control judiciar reține că, prin reducerea cuantumului onorariului apărătorului ales, pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Astfel, dispozițiile procedurale au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În același sens este și jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Practica judiciară în materie a statuat că: “Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.” Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1625 din 29 februarie 2012
Or, în speță, cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant depășesc limitele rezonabilității și ale proporționalității nu numai în raport cu munca depusă ci și cu obiectul cererii, având în vedere totodată și practica judiciară în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul A. I. împotriva sentinței civile nr._ din 3 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria IAȘI-SECȚIA civilă, pe care o modifică in parte.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei 838 lei cu titlu de daune și 569 lei cheltuieli de judecată.
Obligă intimata să plătească recurentului 400 lei cheltuieli de judecată in recurs ( din care 300 lei onorariu apărător, după reducerea acestuia).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Doinița T. C. D. I. D.
Grefier,
G. I.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 21.11.2014
JUD. FOND – C. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1329/2014. Tribunalul IAŞI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 746/2014.... → |
|---|
