Succesiune. Decizia nr. 1599/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1599/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 20098/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Noiembrie 2014
Președinte - C. I.
Judecător O. I.
Judecător A. M. C.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1599/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul F. fostă C. I.-I. și pe intimații C. S. A., B. N., C.-B. R. M., având ca obiect succesiune anulare certificat de moștenitor și contract de partaj voluntar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 13.11.2014 și apoi pentru astăzi 20.11.2014 când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4820/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul-pârât C. S. - A. în contradictoriu cu pârâta F. (fostă C.) I. - I., așa cum a fost completată la 19.07.2013; s-a constatat calitatea reclamantului-pârât C. S.-A. de moștenitor al defunctului C. I., decedat la 25.07.2012, alături de pârâta F. (fostă C.) I.-I. și de pârâta-reclamantă C.-B. R. M., toți trei în calitate de copii ai defunctului; s-a anulat certificatul de calitate de moștenitor nr.58/02.08.2012 și certificatul de moștenitor nr.58/02.08.2012, întocmite în dosarul notarial nr.50/2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele"; s-a anulat contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.2384/02.08.2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele", încheiat între F. (fostă C.) I.-I. și cu C.-B. R. M. (asistată de mama sa B. N.); a fost obligată pârâta F. (fostă C.) I.-I. la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care suma de 4251 lei reprezintă contravaloarea taxelor judiciare achitate, iar suma de 2000 lei reprezintă contravaloarea onorariului de avocat); s-au disjuns capetele de cerere privind partajarea bunurilor succesorale și ieșirea din indiviziune formulate de reclamantul-pârât C. S.-A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.-B. R. M.; s-a dispus trimiterea prezentei minute la registratură pentru formarea unui dosar separat în care se vor judeca aceste cereri, prin înregistrarea lui la același complet; s-a constatat că reclamantul-pârât C. S.-A. a achitat taxă de timbru de 3690 lei și timbru judiciar de 1,5 lei pentru acest capăt de cerere; s-a constatat că pârâta-reclamantă C.-B. R. M. a achitat taxă de timbru de 315 lei pentru cererea reconvențională; s-a fixat termen în acest nou dosar la 20.05.2014, pentru când s-au citat părțile în următoarele calități: reclamantul-pârât C. S.-A., pârâta F. (fostă C.) I.-I. și pârâta-reclamantă C.-B. R. M.; reclamantul-pârât C. S.-A. a fost citat cu mențiunea de depune la dosar timbre judiciare în valoare de 3,5 lei, iar pârâta-reclamantă C.-B. R. M. a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar dovada de achitare a ultimei rate exigibile a taxei de timbru, conform eșalonării stabilite prin încheierea din 28.01.2014, în valoare de 157,5 lei.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței în data de 21.06.2013, reclamantul-pârât C. S.-A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta F. (fostă C.) I.-I. și cu pârâta-reclamantă C.-B. R. M., prin care să dispună:
* Anularea certificatelor de calitate de moștenitor nr.58/02.08.2012 și nr.59/02.08.2012, întocmite în dosarul notarial nr.50/2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele".
* Anularea contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.2384/02.08.2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele", încheiat între F. (fostă C.) I.-I. și cu C.-B. R. M..
* Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
La data de 25.07.2012, a decedat numitul C. I., de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamantul și cele două pârâte, în calitate de fii. Filiația reclamantul a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, adică sentința civilă nr.8302/06.11.1986 a Judecătoriei Bacău.
După decesul tatălui, pârâtele au deschis procedura succesorală notarială și au obținut certificatele de moștenitor menționate, în 8 zile, dar nu au declarat și existența sa, dovedind cu martori că ele sunt singurele.
El a aflat de acest lucru abia în luna mai 2013, când un consătean a întrebat-o din întâmplare pe mama sa de ce nu a participat și el la înmormântare. În consecință, a început să se intereseze și a aflat despre dezbaterea succesiunii.
Reaua-credință a pârâtelor rezultă din mai multe elemente: mama pârâtei C.-B. R. M. (B. N.) a fost audiată ca martor în cauza civilă în care lui i s-a stabilit paternitatea; la data nașterii sale, defunctul era căsătorit cu mama celeilalte pârâte; urgența cu care s-a dezbătut succesiunea.
Din același motiv, este nul și celălalt act. Împotriva celor două pârâte, a formulat plângere penală pentru fals și alte infracțiuni.
În drept, a invocat art.88 din legea 36/1995.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a propus proba cu interogatoriu, martori și înscrisuri, solicitând și atașarea dosarului notarial în discuție.
A depus înscrisuri plângere penală, actele atacate, sentința civilă nr.8302/06.11.1986 a Judecătoriei Bacău.
La data de 19.07.2013, reclamantul-pârât a depus o completare la acțiune, prin care a solicitat:
* Să se constate calitatea sa de moștenitor al defunctului C. I., decedat la 25.07.2012, alături de pârâta F. (fostă C.) I.-I. și de pârâta-reclamantă C.-B. R. M., toți trei în calitate de copii ai defunctului.
* Partajarea bunurilor succesorale trecute în certificatul de moștenitor și în contractul de partaj voluntar, acte a căror anulare o solicită prin prezenta acțiune.
* Ieșirea din indiviziune prin atribuirea de bunuri și obligarea la sulte pentru egalizarea loturilor.
A arătat că obiectul cauzei îl constituie doar bunurile aflate pe raza municipiului Iași, anume:
* 1/2 din apartamentul situat în Iași, Piața Unirii nr.2, scara E, etaj 4, . (în valoare de_ lei).
* autoturismul Audi A4 tip 8E/LBKEFI, înmatriculat sub nr._ (în valoare de_ lei).
* terenul în suprafață de 269,98 mp, situat în Iași, . și 1/3 cotă parte indiviză din suprafața de 90,10 mp cu destinația cale de acces (în valoare de_ lei).
A mai arătat că din contractul de partaj voluntar rezultă că toate bunurile se găsesc în posesia pârâtei-reclamante C.-B. R. M., că el nu deține niciun act privind proprietatea acestor bunuri și că nu exclude posibilitatea unei tranzacții.
La 23.08.2013, a depus alte precizări (f.41).
Pârâta F. (fostă C.) I.-I. a depus întâmpinare la data de 14.11.2013 (f.49-55), prin care a solicitat în principal acordarea unui termen pentru a ajunge la o înțelegere, arătând următoarele:reclamantul avea posibilitatea de a-și formula pretențiile pe cale amiabilă. Ea a aflat de existența reclamantului pentru prima dată în vara anului în curs, odată cu plângerile formulate de acesta împotriva sa și a surorii ei, mama sa și defunctul fiind căsătoriți timp de 31 de ani, iar ea având convingerea că este singură la părinți. Despre R. M. a aflat când avea 16 ani (în 1995), iar când avea 20 de ani tatăl ei i-a confirmat existența acesteia, cunoscând-o abia în 2012. Până în iunie 2013, nu a avut cunoștință de existența reclamantului. Din înscrisurile anexate cererii, rezultă fără tăgadă calitatea reclamantului de fiu, respectiv succesibil al defunctului C. I., chiar dacă acesta nu credea, după cum reiese din sentința civilă nr.8302/06.11.1986 a Judecătoriei Bacău, la momentul pronunțării căreia ea avea 8 ani. Ea nu locuiește în România, fiind o coincidență că s-a aflat aici în vara anului 2012, atunci când tatăl ei a murit. A avut inițiativa de a lua legătura cu reclamantul încă din luna iunie a anului curent, cu scopul de a se cunoaște. Deși dialogul a fost amiabil, acesta nu i-a dovedit calitatea sa de fiu al defunctului. Ea i-a dat însă datele avocatului său din România, pentru a crea premisele unei rezolvări civilizate a problemei. Niciuna dintre părți nu e responsabilă pentru modul cum tatăl lor și-a trăit viața. În ceea ce privește capătul 3 de cerere, trebuie constatată prematuritatea cererii pentru lipsa unei concilieri directe, conform art.35 din NCPC, urmând ca reclamantului să-i fie respinsă cererea de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată. Trebuia anulată cererea reclamantului în temeiul art.196 alin.1 și art.200 C.pr.civ., pentru neindicarea unor elemente obligatorii. Nici cererea introductivă, nici cea completatoare nu a fost întemeiată în drept, nefiind corect temeiul dat de art.88 din legea 36/1995. Trebuie admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în raport de primele două capete de cerere, în temeiul art.40, raportat la art.36 NCPC, deoarece dreptul de necontestat al reclamantului de a solicita în instanță anularea unor acte pe care le consideră nelegale și exercitarea în concret în acest drept nu îi conferă și calitate. Cererea principală ar fi trebuit să fie cererea de partaj, aceasta neputând fi primită pe calea unei cereri completatoare. Pe baza acestei excepții, cererea trebuie anulată în întregime. Trebuie admise și excepția neacceptării în termen a succesiunii și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, în temeiul art.1103, art.1112 C.Civ.. Este întemeiată și excepția netimbrării cererii. Bunurile ce compun masa succesorală fac obiectul unor alte litigii:_/245/2012,_/245/2012,_/245/2013, respectiv_ de pe rolul Tribunalului Bacău, astfel încât se impune suspendarea judecății în temeiul art.413 alin.1 din Noul C.pr.civ..
În dovedirea celor arătate, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu.
În drept, a invocat art.1103 și urm. din NCC, art.21, 30-36, 40, 99, 148, 194, 196-200 alin.3, art.223 alin.3 Noul C.pr.civ. etc..
Pârâta-reclamantă C.-B. R. M. a depus întâmpinare și cerere reconvențională la 12.11.2013 (f.71 și urm.), prin care a arătat că este de acord cu acțiunea fratelui său pe care ar fi soluționat-o în birou, dacă ar fi fost anunțată anterior și că instanța va constata dacă din masa succesorală face parte și 1/2 din apartamentul de două camere situat în Iași, Piața Unirii nr.2, scara E, etaj 4, . sau dacă se poate dispune ieșirea din indiviziune, cât timp el face obiectul a două dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași:_/245/2012,_/245/2013. A precizat alte valori ale bunurilor succesorale indicate de reclamant:_ lei apartamentul (1/2),_ lei autoturismul,_ lei terenul. A indicat că există și un pasiv succesoral, compus dintr-o obligație a defunctului către R. G., stabilită printr-o sentință penală, precum și cheltuielile de spitalizare, înmormântare și cele efectuate cu datinile ulterioare decesului.
În drept, a invocat dispozițiile art.205-210 C.pr.civ..
A solicitat probele cu înscrisuri, martori și interogatoriu și a anexat acte: certificat de naștere, contract nr.1421/1996, contract nr.1846/1999, sentința civilă nr.5826/02.06.2004, carte de identitate auto și certificat de înmatriculare (f.80-81), raport de evaluare bunuri mobile, proces-verbal de inventariere.
La 28.11.2013, a anexat și copii de alte acțiuni (f.100), plus sentința penală nr.1101/12.04.2010 (f.106).
Reclamantul-pârât a depus un răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională la 27.11.2013 (f.90 și urm.), prin care a insistat asupra faptului că pârâtele cunoșteau despre existența și statutul său, solicitând și respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârâta F. I..
A arătat că este neîntemeiată cererea reconvențională, deoarece nu au fost aduse dovezi privind pretinsele cheltuieli făcute în timpul spitalizării defunctului și că nu s-a indicat valoarea pasivului succesoral pentru a se stabili și achita taxa de timbru. Totodată, a contestat celelalte probe.
Părțile au depus ulterior precizări prin care au arătat că sunt de acord cu pronunțarea unei hotărâri parțiale de admitere a capetelor de cerere privind constatarea calității de moștenitori a lor, respectiv privind anularea certificatelor de moștenitor și a contractului de partaj voluntar (f.158, f.162, f.204, f.207), fiind atașate și procuri speciale în acest sens (f.206, f.209-210).
II. Aspecte procesuale
Reclamantul a depus la 18.09.2013 dovada achitării taxei de timbru (32-35).
La termenul din 14.01.2014 (f.151), părțile au arătat că există posibilitatea ajungerii la o înțelegere.
Prin încheierea de la data de 28.01.2014 (f.191-192), instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta-reclamantă C.-B. R.-M..
III. Analiza fondului
Conform art.436 alin.1 C.pr.civ., când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.
Având în vedere recunoașterile pârâtelor, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul-pârât C. S.-A. în contradictoriu cu pârâta F. (fostă C.) I.-I. și cu pârâta-reclamantă C.-B. R. M., așa cum a fost completată la 19.07.2013 (fila 24).
În acest sens, a constatat calitatea reclamantului-pârât C. S.-A. de moștenitor al defunctului C. I., decedat la 25.07.2012, alături de pârâta F. (fostă C.) I.-I. și de pârâta-reclamantă C.-B. R. M., toți trei în calitate de copii ai defunctului, a anulat certificatul de calitate de moștenitor nr.58/02.08.2012 și certificatul de moștenitor nr.59/02.08.2012, întocmite în dosarul notarial nr.50/2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele" și va anula contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.2384/02.08.2012 la BNP "B. A. L. și Asociatele", încheiat între F. (fostă C.) I.-I. și cu C.-B. R. M. (asistată de mama sa B. N.).
Potrivit art.436 alin.2 C.pr.civ., dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acestora.
Deoarece recunoașterea a privit în speță doar o parte din pretenții, instanța a disjuns capetele de cerere privind partajarea bunurilor succesorale și ieșirea din indiviziune formulate de reclamantul-pârât C. S.-A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.-B. R. M. și a dispus trimiterea minutei la registratură pentru formarea unui dosar separat în care se vor judeca aceste cereri, prin înregistrarea lui la același complet.
Prin dispozitiv, instanța a reglat și problema taxei de timbru achitate și a luat măsuri de administrare a dosarului nou format.
IV. Cheltuieli de judecată
Conform art.453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Art.454 prevede că "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.".
Reclamantul nu a dovedit că ar fi pus în întârziere vreuna dintre părți.
Dacă pârâta-reclamantă C.-B. R. M. a recunoscut prin întâmpinare pretențiile reclamantului, pârâta F. I.-I. a exprimat o poziție oscilantă prin întâmpinarea depusă, recunoscând calitatea reclamantului de copil al defunctului, dar ridicând totodată mai multe excepții, printre care lipsa calității procesuale active a reclamantului (care ar fi trebuit să conducă la respingerea cererii în totalitate, potrivit ei) și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
În consecință, doar prima pârâtă poate profita de dispozițiile textului antemenționat, nu și cea de-a doua.
În ceea ce privește dispozițiile art.119 alin.2 din legea 36/1995, invocate de pârâte, acestea nu instituie o procedură obligatorie preliminară sesizării instanței și nu au nicio legătură cu obligația pârâților din procesul civil de a suporta cheltuielile de judecată.
În consecință, instanța a obligat pârâta F. (fostă C.) I.-I. la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care suma de 4251 lei reprezintă contravaloarea taxelor judiciare achitate, iar suma de 2000 lei reprezintă contravaloarea onorariului de avocat).
Prin încheierea din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în același dosar, s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii existente în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 4820/01.04.2014, întocmită în prezentul dosar, astfel încât în noul dispozitiv va figura sintagma „certificatul de moștenitor nr. 59/02.08.2012” în loc de „certificatul de moștenitor nr. 58/02.08.2012”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta F. I. - I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în temeiul art. 496 alin. 1 si 2, art. 498 alin 1 NCPC, admiterea recursului, casarea in parte sentinței civile nr. 4820/2014 pronunțată de Judecătoria Iași, cu respingerea cererii reclamantului-pârât C. S.-A. de obligare a celor doua pârâte la plata cheltuielilor de judecată. A susținut recurenta că la data de 21.06.2013, reclamantul C. S.-A., in contradictoriu cu pârâtele F. I.-I. și B.-C. R.-M., a înaintat Judecătoriei Iași spre soluționare o acțiune având următoarele capete de cerere:
1. Anularea certificatelor de moștenitor nr. 58/02.08.2012 si nr. 59/02.08.2012 întocmite in dosarul notarial nr. 50/2012 la BNP B.-A. si Asociatele, înregistrat de către Camera Notarilor Publici Iași sub nr. 1937/2012;
2. Anularea Contractului de partaj voluntar încheiat între cele doua pârâte si autentificat sub nr. 2384/02.08.2013 si înregistrat sub nr. 3761 la același birou notarial;
3. Obligarea celor doua parate la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru, onorariu de avocat si cheltuieli de transport.
Ulterior, cererea introductivă a fost completată de către reclamant cu următoarele capete de cerere:
4. Constatarea calității de moștenitor al reclamantului, după defunctul C. I. (decedat la 25.07.2012), alături de cele două pârâte;
5. Partajarea bunurilor succesorale trecute in certificatul de moștenitor si în contractul de partaj voluntar;
6. Ieșirea din indiviziune prin atribuirea de bunuri si obligarea la sulte pentru egalizarea loturilor.
La cererea reclamantului, astfel cum a fost completată și precizată, F. I.-I., in calitate de pârâtă, prin avocat, a formulat întâmpinare, prin care a adus in atenția instanței de fond neregularități ale cererii de chemare in judecată, iar pe fond a recunoscut pretențiile reclamantului in măsura in care aceste vor fi fost dovedite. Cererile reclamantului nu au fost însoțite de înscrisuri doveditoare astfel cum prevede art. 194 lit. e NCPC si nici nu au fost motivate in drept, iar pârâta F. I.-I. nu l-a cunoscut personal pe reclamant, astfel încât era necesar ca reclamantul să-și dovedească calitatea de moștenitor pentru pronunțarea unei soluții de admitere. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantul-pârât in 27.11.2013, au fost aduse la cunoștința părților înscrisuri noi care puteau si trebuiau anexate de la bun început cererii de chemare in judecată astfel cum prevede art. 194 lit. e NCPC. Instanța de fond nu a procedat la verificarea cererilor reclamantului înainte de a fi comunicate pârâtei pentru a da eficienta dispozițiilor art. 200 NCPC. Astfel, neîndeplinirea obligațiilor procesuale de către reclamant nu poate fi imputată pârâtei și ar fi nedrept ca efectele nerespectării dispozițiilor procedurale in vigoare de către reclamant ori omisiunea completului de judecata de a proceda la regularizarea cererii de chemare in judecată să fie suportate de către pârâtă. Completând probatoriul cu înscrisuri, reclamantul si-a dovedit pretențiile, astfel încât, la primul termen de judecată din 07.01.2014, pârâta F. I.-I. a recunoscut pretențiile reclamantului-pârât in ceea ce privește capetele de cerere 1, 2 si 4 (enumerate supra), a solicitat respingerea capătului 3 de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat și suspendarea capetelor de cerere 5 si 6. Instanța de fond, luând act de poziția părților, a pronunțat o hotărâre parțială de admitere in temeiul art. 436 alin. 1 NCPC si a dispus disjungerea capetelor de cerere rămase nesoluționate in temeiul art. 436 alin. 2 NCPC. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a obligat pârâta F. I.-I. la plata către reclamantul-parat a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Consideră aceasta dispoziție netemeinică și nelegală, fiind pronunțată pe baza unor motive contradictorii (art. 483 alin 1 pct. 6 NCPC), respectiv cu încălcarea ori greșita aplicare a legii (art. 488 alin 1 pct. 8 NCPC). În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, în fapt, pârâta F. I.-I. a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată, că reclamantul nu a dovedit ca ar fi pus în întârziere vreuna din părți, si dispozițiile in drept incidente in cauza, respectiv art. 454 din NCPC, referitoare la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. Aceste motive ar fi condus în mod logic la respingerea cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata, astfel cum a fost formulata de reclamantul C. S.-A.. Instanța a invocat si dispozițiile art. 453 NCPC fără a arăta care este incidența acestora în cauza. Instanța a mai reținut si poziția procesuala a pârâtei F. I.-I. înainte de primul termen de judecata, arătând ca, in cazul in care instanța ar fi pus in discuție neregularitățile cererii de chemare in judecata, pe calea excepțiilor, admiterea acestora ar fi condus la respingerea cererii in totalitate. Acest aspect nu are nici o relevanță în hotărârea pe care instanța de fond a pronunțat-o, din moment ce neacoperirea neregularităților cererii de chemare in judecată de către reclamant este urmarea omisiunii instanței de fond de a nu fi procedat la verificarea si regularizarea cererii, privând reclamantul de posibilitatea de a complini lipsurile înainte de a fi comunicata părților. În cel mai rău caz, pentru reclamant, situația creată ar fi condus la anularea cererii și nu la pierderea dreptului dedus judecății, reclamantul având posibilitatea de a formula oricând o noua acțiune sau de a-si fructifica drepturile pe cale amiabila. Oricum, nu există nici un temei legal pentru care instanța de fond a înțeles să sancționeze poziția procesuală a pârâtei înainte de primul termen de judecata, poziție care a fost determinată de conduita procesuală a reclamantului și de faptul că instanța de fond a comunicat pârâtei cererea de chemare la judecată înainte de a constata ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, contrar dispozițiilor art. 201 alin 1 NCPC. În mod evident, legiuitorul a dorit sa sancționeze justițiabilii, care, prin felul incoerent si incomplet in care formulează cereri, creează cauze alambicate care necesită un timp îndelungat de soluționare si pun in dificultate pârâții in exercitarea dreptului la apărare, împovărând instanțele cu cereri neîntemeiate si îngreunând munca de calificare si dezlegare a pricinilor. În acest context, dispoziția instanței, din cadrul sentinței civile recurate, care obligă pârâta F. I.-I. la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecate, contrazice temeiurile invocate in motivarea ei, fiind pronunțata pe baza unor motive contradictorii, cu încălcarea dispozițiilor legale ori greșita interpretare a lor. În plus, instanța de fond a soluționat numai parțial cererile reclamantului, stabilind însă în sarcina pârâtei obligația de plata a sumei de 6251 lei, care reprezintă totalul cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant. Instanța de fond, soluționând astfel cu privire la cheltuielile de judecata, creează părților reprezentarea că oricum s-ar soluționa în viitor cererile reclamantului disjunse din prezenta cauză, cheltuielile de judecată ar rămâne in sarcina pârâtei în întregime. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 4820/2014 pronunțată de Judecătoria Iași, in ceea ce privește obligarea să la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 NCPC, și, rejudecând, respingerea in întregime a cererii reclamantului-parat C. S.-A. de obligare a celor două pârâte la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194, art. 196-201, art. 436, art. 437 alin. 1, art. 454, art. 488, alin. 1 pct. 6 si 8, art. 496, art. 498 alin. 1 din NCPC.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. S. A. a solicitat respingerea recursului. În motivarea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că deși motivarea recursului formulat de numita F. I.-I. vizează aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, aceasta insistă inclusiv în motivarea recursului, asupra faptului că de fapt, cererea intimatului trebuia să fie anulată în cadrul procedurii de regularizare reglementată de art. 200 N.C.Pr.civ.: „Instanța nu a procedat la verificarea cererilor reclamantului”, „.... neacoperirea neregularităților cererii de chemare în judecată este urmarea omisiunii instanței de fond de a fi procedat la verificarea și regularizarea cererii”. Ori, susținerea, inclusiv în etapa procesuală a recursului, a unor pretinse omisiuni/nereguli ale acțiunii formulate de reclamantul-intimat, pe care instanța de fond nu le-ar fi sancționat, nu echivalează cu achiesarea recurentei-pârâtei la acțiunea reclamantului. Reaua-credință a recurentei-pârâte în ceea ce îl privește, este vizibila inclusiv din modalitatea în care expune pretinsele nereguli ale acțiunii, în sensul că în recurs aceasta invocă alte pretinse omisiuni decât cele invocate în întâmpinare. Astfel, în motivarea recursului aceasta susține în mod incorect că cererile lui nu erau însoțite de înscrisuri doveditoare, nu erau motivate în drept, iar ea nu l-a cunoscut personal, ca și cum faptul de a-l fi cunoscut personal putea determina temeinicia acțiunii lui. Or, în însuși cuprinsul acțiunii introduse la 21.06.2013 reclamantul a arătat ca „în drept, își întemeiază acțiunea pe art. 88 din Legea 36/1995”, respectiv în cuprinsul acesteia a indicat înscrisurile atașate. Ulterior, prin precizările depuse la dosar la 29.07.2013 a arătat că nu posedă actele de proprietate ale bunurilor din masa succesorală - deși bunurile care compun masa succesorală reies oricum din certificatele de moștenitor anulate, bunuri pe care pârâtele s-au grăbit să le împartă între ele, fraudând intereselor reclamantului. Cu alte cuvinte, recurenta nu avea nimic împotrivă ca acțiunea să-i fie anulată pentru că nu putuse procura înscrisuri care se aflau în posesia pârâtelor. În motivarea recursului, recurenta insistă asupra faptului că instanța nu a înțeles să îl sancționeze pentru pretinsul „fel incorect, incomplet de a face cereri...”, susținând că printr-o asemenea cerere ar fi pus-o „în dificultate privind exercitarea dreptului la apărare, împovărând instanțele cu cereri neîntemeiate”, fiind evident că de fapt, în ciuda achiesării formale recurenta insistă ca cererea lui să fi fost respinsă ca neîntemeiată. Recurenta trece sub tăcere faptul că așa-zisele omisiuni ale cererii de chemare în judecată care ar fi pus-o atât de grav în dificultate, pe care le-a invocat prin întâmpinare, vizau contul ei bancar, adresa electronică, numărul de telefon, fax (?!), sau datele de identificare ale imobilelor - în contextul în care intimatul a arătat în precizările la acțiune că nu este în posesia unor asemenea documente. Pe de altă parte, cu rea-credință recurenta caută să deturneze atenția instanței de recurs de la apărările reale pe care și le-a făcut la fondul cauzei, susținând că în esență, nu a făcut altceva decât să invoce aspectele de neregularitate a cererii de chemare în judecată, care puteau fi sancționate cel mult cu anularea acțiunii reclamantului, fără consecințe asupra fondului dreptului dedus judecății. În realitate însă, un alt aspect important pe care recurenta îl trece sub tăcere, aspect care confirmă duplicitatea acesteia în ceea ce privește acțiunea reclamantului-intimat, este faptul că prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei (filele 49-55 dosar de fond) aceasta a invocat si apărări de natură să conducă la respingerea acțiunii ca neîntemeiată, respectiv o . excepții: l)excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe considerentul că nu are calitatea de succesor; 2)excepția neacceptării în termen a succesiunii și 3)excepția netimbrării cererii - pentru ca prin recurs să aprecieze că nu-i datorează cheltuielile de judecată vizând taxa de timbru. Ori, recurenta-pârâtă nu a renunțat la judecata acestor excepții, nici măcar cu ocazia soluționării cauzei pe fond - la dosar nu se regăsește nici o cerere în acest sens -, ori excepția lipsei calității procesuale active, respectiv a neacceptării succesiunii în termen, în măsura în care ar fi fost admise, ar fi condus la respingerea acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată.În contextul sus-arătat, sunt incorecte susținerile recurentei-pârâte în sensul că soluția primei instanțe cuprinde motive contradictorii, respectiv că ar fi dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, precum și faptul că în măsura în care instanța de fond a amintit dispozițiile art. 454 N.C.Pr.civ., acest aspect „ar fi condus în mod logic la respingerea cererii” privind cheltuielile de judecată.Dimpotrivă, instanța de fond a menționat dispozițiile legale aplicabile materiei cheltuielilor de judecată - 452,453 și 454 N.C.pr.civ., motivând expres de ce, spre deosebire de pârâta C. B. R. M., recurenta nu poate beneficia de dispozițiile art. 454 N.C.Pr.civ.: anume pentru poziția sa „oscilantă” (duplicitară îi spune intimatul-reclamant) de a pretinde că este de acord cu acțiunea, dar invocând concomitent excepțiile sus-arătate, care nu au nici o legătură cu aspectele de regularizare ale cererii, ci care, în măsura în care ar fi fost admise ar fi condus la respingerea acțiunii cu consecințe asupra a însuși drepturilor subiective civile deduse judecății. Sunt incorecte susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi stabilit toate cheltuielile de judecată în sarcina acesteia, deși soluția pronunțată are caracter parțial. În realitate, cheltuielile de judecată de 6251 lei corespund doar soluției parțiale pronunțate în cauză. Astfel, intimatul-reclamant a achitat 4 taxe judiciare:150 lei cu C.. IS XUC_/18.09.2013;24 lei cu C.. IS XUC_/18.09.2013;4071 lei cu C.. IS XUC_/18.09.2013;3690 lei cu C.. IS XUC_/18.09.2013, la care s-au adăugat timbrele judiciare. Taxa de timbru în valoare de 4251 lei corespunde capetelor de cerere soluționate prin prezenta acțiune, respectiv constatarea calității de moștenitor a reclamantului și anularea certificatelor de moștenitor și a actului de partaj voluntar. Pentru partajul judiciar propriu-zis (care a fost disjuns) reclamantul a achitat taxa de 3690 lei, pe care recurenta nu a fost obligată să i-o plătească, care corespunde acțiunii disjunse și cu privire la care, la pct. II al dispozitivului, instanța de fond, stabilind disjungerea capetelor de cerere privind ieșirea din indiviziune și partajarea a reținut: „Constată că reclamantul pârât C. S. A. a achitat taxă de timbru de 3690 lei și timbru judiciar pentru acest capăt de cerere”. De asemenea, onorariul de avocat, pentru care de asemenea s-a depus chitanță la dosar, corespunde tot soluției parțiale, astfel încât instanța de fond a stabilit corect cuantumul cheltuielilor de judecată.În sfârșit, arată că invocă decăderea recurentei din dreptul de a se folosi de proba cu înscrisuri, și respingerea cererii privind celelalte probe ce inadmisibilă. Susține intimatul că, în mod paradoxal, recurenta, care s-a dovedit atât de riguroasă în a specula tot felul de pretinse omisiuni ale cererii sale de chemare în judecată, ignoră dispozițiile art. 492 N.C.Pr.civ., potrivit cărora, „În instanța de recurs nu se pot aduce probe noi, cu excepția înscrisurilor noi, care pot fi depuse sub sancțiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea”.
Recurenta F. I. - I. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că a recunoscut pretențiile reclamantului astfel cum reiese din cuprinsul Sentinței civile nr. 4820/2014, pronunțata in data de 01.04.2014 de către Judecătoria Iași, secția civila, in dosarul nr._ .Recursul ei critica sentința sus-menționată numai sub aspectul legalității hotărârii instanței cu privire la cheltuielile de judecata, înțelegând ca motivul de fapt pentru care instanța a hotărât sa oblige parata F. I.-I. la plata cheltuielilor de judecata este acela ca parata F. I.-I. a exprimat o poziție oscilanta prin întâmpinarea depusă. Arată pârâta ca are relevanta faptul ca nu l-a cunoscut pe intimatul-reclamant si nici nu a știut ca exista înainte de a fi dezbătut moștenirea după defunctul lor tata. Era obligația sa ca reclamant sa-si dovedească calitatea înaintea formulării pretențiilor. Reclamantul si-a dovedit calitatea de moștenitor depunând la dosar declarația de acceptare a moștenirii de pe urma defunctului C. I. odată cu răspunsul la întâmpinare, respectiv ulterior întâmpinării pârâtei la fond. Nimic nu l-a împiedicat pe intimatul-reclamant să o contacteze și să formuleze toate pretențiile pe care le are in afara instanței, să intre in drepturile pe care le are pe cale amiabila, evitând astfel cheltuielile de judecată pentru toate părțile. Chiar daca excepțiile invocate ar fi fost puse in discuția părților si admise cu consecința anularii cererii, reclamantul nu ar fi pierdut si drepturile deduse judecății. A recunoscut pretențiile intimatului reclamant inclusiv in forma ceruta de instanța, ceea ce înseamnă evident și logic că a renunțat la susținerea excepțiilor invocate. Hotărârea Judecătoriei Iași de obligare a sa la plata către reclamantul-pârât a sumei de 6251 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, deși a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată și în condițiile în care reclamantul nu a dovedit că ar fi pus in întârziere vreuna din părți este netemeinica si nelegală. Motivarea instanței de fond in contextul temeiurilor de drept corect invocate, nu face decât să adauge la lege, întrucât nu există dispoziții legale care sa prevadă ca pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, va putea fi obligat la plata cheltuielilor ce judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant, se afla de drept în întârziere sau a exprimat o poziție oscilanta prin întâmpinare. Referitor la decăderea recurentei din dreptul de a folosi proba cu înscrisuri invocata de intimat, învederează instanței ca înscrisurile de care înțelege a se folosi in probatoriu sunt înscrisurile aflate la dosarul de fond. Arată recurenta că nu a adus probe noi in fata instanței de recurs, afară de cazul in care apare necesitatea unei probe prevăzuta de art. 254 alin. 2 din NCPC. Pe de alta parte, având in vedere momentul procesual in care se află, invocă și alin. (2) al art. 492 din NCPC,potrivit căruia în cazul în care recursul urmează să fie soluționat in ședință publică, pot fi depuse și alte înscrisuri noi până la primul termen de judecată.
Legal citată, intimata C. B. R. nu a depus întâmpinare, dar prin concluziile formulate prin apărător, cu prilejul închiderii dezbaterilor, a solicitat admiterea recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată întemeiat recursul formulat.
Limitele controlului judiciar sunt stabilite de recurentă prin cererea de recurs, iar aceasta vizează, în mod neechivoc, dispozițiile sentinței primei instanțe prin care pârâta F. I. - I. a fost obligată la plata sumei de 6251 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul-pârât C. S. - A..
Tribunalul notează că la primul termen de judecată în ședință publică – 14.01.2014, pârâta F. I. - I. a recunoscut toate cererile reclamantului care ulterior au fost admise prin sentința recurată.
Potrivit art. 454 NCPC, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile articolului 1522 alin. 5 cod civil rămân aplicabile.
Cum, raportat la obiectul litigios dedus judecății, condițiile relative la punerea în întârziere prevăzute de art. 454 NCPC nu sunt îndeplinite, tribunalul constată că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant atât timp cât a recunoscut pretențiile acestuia la primul termen de judecată – singura cerință impusă de textul legal menționat.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 454 NCPC, criticile aduse de recurentă sentinței primei instanțe în acest sens vădindu-se întemeiate. Așa fiind, în baza art. 488 alin. 1 pct. 8, art. 496 NCPC, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii reclamantului privind obligarea pârâtei F. I. - I. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.
Întrucât recurenta nu a probat cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac, va respinge cererea formulată în acest sens.
Notează tribunalul că taxa de timbru achitată de recurentă în prezenta cale de atac nu era datorată, recursul vizând doar dispozițiile primei instanțe relative la cheltuielile de judecată – cerere netaxabilă.
În consecință, în considerarea art. 28, art. 45 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, tribunalul va dispune restituirea către recurentă a taxei de timbru în valoare de 209 lei achitată la 01.08.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F. I.-I. împotriva sentinței civile nr. 4820/1.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei F. I.-I. la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge cererea recurentei privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata din recurs.
Dispune restituirea către recurenta F. I.-I., reprezentata de Cabinet av. N. R., a taxei judiciare de timbru in valoare de 209 lei, achitată cu chitanța .-10 nr._ din 1.08.2014 emisa de Direcția Impozite si Taxe Locale Sector 6 București.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publica astăzi, 20.11.2014.
Președinte, C. I. | Judecător, O. I. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, D. M. B. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
2 ex./13.05.2015
Judecător fond Z. L. F. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1353/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1644/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
