Contestaţie la executare. Decizia nr. 674/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 674/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 22204/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Octombrie 2014
Președinte - C. E. C.
Judecător C. R.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 674/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimata M. C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile în apel au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 25.09.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 02.10.2014, când
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Asigurări de Sănătate Iași și, în consecință, a fost respinsăe cererea formulată de reclamanta M. C.-M. în contradictoriu cu pârâta, Casa de Asigurări de Sănătate Iași, pe această excepție.
Pe fond, a fost admisă în parte cererea reclamantei în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Municipiului Iași și s-a dispus anularea actelor de executare întocmite împotriva reclamantei M. C.-M., pentru suma de 1230 lei.
De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost respinsă contestația la titlu formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că intimata a emis cu privire la contestatoare, la 02.07.2012, titlul executoriu și somație pentru suma de 1230 lei reprezentând obligații stabilite prin decizia de impunere și decizia calcul accesorii nr._/10.06.2013 emisă de intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, decizia de impunere și decizia de calcul accesorii nr._/31.03.2013 și decizia de impunere nr._ din 14.03.2013.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de intimată, instanța de fond a respins această excepție, reținând că, sub aspectul cererii de anulare a actelor de executare, nu a fost învestită cu o contestație la titlu în sensul art. 172 Cod procedură fiscală, ci cu o contestație la executare însăși, în care însă nu poate analiza aspectele ce țin de fondul creanței, respectiv existența și întinderea ei, în acest sens fiind deschisă calea acțiunii împotriva actului administrativ spre fiscal reglementată de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală.
De asemenea, raportat la disp. art. V din O.U.G. nr. 125/2011, prima instanță a reținut că, deși decizia de impunere și decizia de calcul accesorii nr._/10.06.2013, care includ sumele de 50,80,533,89 și 244 lei înscrise în titlul executoriu, au fost emise de Casa de Asigurări de Sănătate Iași, calitate pasivă în prezenta contestație nu poate avea această din urmă instituție, ci numai Direcția G. a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu mențiunea că în cadrul contestației la executare instanța nu este chemată să analizeze aspectele ce țin de fondul creanței, respectiv existența și întinderea ei, în acest sens fiind deschisă calea acțiunii împotriva actului administrativ spre fiscal reglementată de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală. În consecință, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Iași și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta în mod corespunzător.
Pe fond, față de susținerea contestatoarei privind necomunicarea deciziilor de impunere titluri de creanță din 31.03.2013 și 10.06.2013, a reținut prima instanță că potrivit art. 44 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului, în absența informării debitorului cu privire la obligația de plată aceasta neputând deveni scadentă și implicit neputând fi declanșată executarea silită. Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011, este permisă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal numai dacă în prealabil nu a fost posibilă comunicarea în alte forme dintre acelea menționate. Or, în speță, s-a reținut că nu s-a făcut dovada legalei comunicări a titlurilor de creanță pentru sumele ce compun suma de 1230 lei indicate în somația și titlul executoriu ce fac obiectul cauzei. Pe de altă parte, cu referire la suma de 87 lei rezultând din titlul de creanță din 14.03.2006, pe baza chitanțelor depuse în copie la dosar rezultă că au fost efectuate anumite plăți între emiterea titlului de creanță și emiterea actelor de executare a căror modalitate de imputare, care să justifice subzistența debitului de 87 lei, nu a fost indicată de intimate, în aceste concluzii neputând fi reținută o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 172 Cod procedură fiscală coroborat cu art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond a admis în parte cererea contestatoarei și a dispus anularea actelor de executare întocmite pentru suma de 1230 lei.
Referitor la cererea de lămurire a titlului executoriu, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 711 alin. 2 Cod procedură civilă referitoare la contestația la titlu. În speță, însă, nici o neclaritate cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu nu poate fi reținută în condițiile în care mențiunile referitoare la suma de plată și originea ei sunt lipsite de echivoc sau contradicții reciproce. De altfel, nici contestatoarea nu a invocat dificultăți în înțelegerea sensului actelor de executare ca atare, ci a solicitat completarea lor prin indicarea debitului principal căruia îi corespund obligațiile accesorii indicate. Or, nu este vorba despre o situație care să impună lămurirea titlului executoriu, aceste aspecte rezultă din titlurile de creanță care îl fundamentează. Eventualele obiecții de fond sunt de competența instanței de contencios administrativ, iar cele privind justețea executării au fost examinate în cadrul contestației la executarea însăși.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că A.J.P.P. Iași a preluat dosarul fiscal al contestatoarei și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în temeiul art. V alin. 5 din O.U.G. nr. 125/2011, ulterior procedându-se la emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate, aferente debitelor neachitate. De asemenea, necomunicarea deciziei de impunere trebuia invocată în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației, numai pentru motive ce țin de această modalitate de executare.
Mai susține apelanta că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii întrucât, pe de o parte, art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală a fost modificat integral de O.U.G. nr. 29/2011, iar pe de altă parte AJFP Iași a comunicat atât actele de executare (somația și titlul executoriu contestate), cât și actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fără echivoc a acestui fapt.
Apelanta precizează și faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente, sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. În cadrul Legii nr. 95/2006, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială a contribuției datorate în baza acestei declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5). Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul că, în cazul neachitării integrate și la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări, prin organele proprii, urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261). Potrivit dispozițiilor legale menționate, obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrate a contribuțiilor îi revenea contestatorului.
Apelanta învederează că în Codul de procedură fiscală este prevăzut dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
Pentru toate aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului și respingerea contestației la executare.
În dovedirea apelului, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata M. C. M. nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 10.06.2013, Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere din oficiu nr._, pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS, pentru perioada octombrie 2010 – iunie 2012, precum și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._. Din cuprinsul acestor decizii rezultă că debitoarea datorează suma totală de 995 lei cu titlu de contribuție (865 lei), dobânzi (50 lei) și penalități de întârziere (80 lei).
La data de 31.03.2013, apelanta a emis pe numele contestatoarei decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._, pentru suma totală de 147 lei.
De asemenea, la data de 14.03.2013 apelanta a emis decizia nr._ pentru suma de 87 lei.
În baza deciziei nr._/10.06.2013, deciziei accesorii nr._/10.06.2013, deciziei nr._/31.03.2013 și deciziei nr._/14.03.2013, au fost emise somația din 02.07.2013 și titlul executoriu nr._/02.07.2013 pentru suma de 1230 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, la art. 110 alin. 3 lit. a și c precizându-se că sunt titluri de creanță decizia de impunere și decizia referitoare la obligații de plată accesorii. În același sens, potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a și c se menționează că sunt titluri de creanță decizia de impunere și decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța de apel reține că deciziile nr._/10.06.2013, nr._/10.06.2013, nr._/31.03.2013 și nr._/14.03.2013 constituie titluri de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor de impunere și a deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii), actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit disp. art. 44 alin. 21 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru, iar potrivit alin. 22 al aceluiași articol, în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 sau 21, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. În art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 este reglementată modalitatea în care se realizează comunicarea prin publicitate, respectiv „prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
În consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța de apel reține că modalitatea de comunicare prin publicitate este o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. De altfel, prin decizia nr. 536/28.04.2011, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
Pe cale de consecință, având în vedere atât disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, cât și faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că era în sarcina apelantei să facă dovada atât a respectării ordinii de prioritate, cât și a modalității concrete de comunicare.
Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada faptului că ar fi comunicat debitoarei M. C. M., în conformitate cu dispozițiile legale, decizia nr._/31.03.2013 și decizia acc. nr._/31.03.2013, respectiv decizia nr._/14.03.2013. Astfel, în ceea ce privește decizia nr._/14.03.2013, intimata nu a făcut dovada comunicării acesteia către contestatoare, iar în ceea ce privește decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/31.03.2013, intimata a depus la dosarul cauzei doar anunțul colectiv din 17.04.2013, pentru a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare prin publicitate a acestei decizii. Însă, potrivit dispozițiilor legale și deciziei Curții Constituționale, comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare prevăzute la art. 44 nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. În aceste condiții, apelanta trebuia să probeze faptul că ar fi comunicat decizia debitoarei în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 și 21 Cod procedură fiscală, procedura de comunicare prin publicitate fiind folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu ar fi putut fi îndeplinite.
În consecință, instanța de apel constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că decizia nr._/31.03.2013, decizia acc. nr._/31.03.2013 și decizia nr._/14.03.2013 nu au fost legal comunicate contestatoarei, încălcându-se prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
În ceea ce privește decizia nr._/10.06.2013 și decizia acc. nr._/10.06.2013, instanța de apel reține că nici cu privire la aceste decizii intimata nu a făcut dovada legalei comunicări către contestatoare. Totodată însă, în cuprinsul contestației administrative din 04.07.2013, însăși contestatoarea precizează faptul că decizia nr._/10.06.2013 i-ar fi fost comunicată la data de 20.06.2013. Potrivit disp. art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Potrivit disp. art. 111 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare. De altfel, și în cuprinsul deciziei nr._/10.06.2013 se prevede faptul că termenul de plată a sumelor înscrise în decizie este până la data de 5 a lunii următoare, în cazul în care data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, respectiv până la data de 20 a lunii următoare în situația în care data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună.
În speță, reținând că decizia nr._/10.06.2013 ar fi fost comunicată contestatoarei la data de 20.06.2013, termenul de plată a obligațiilor fiscale înscrise în această decizie era 20.07.2013. În condițiile în care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată, instanța de apel reține că decizia nr._/10.06.2013 nu putea deveni titlu executoriu anterior datei de 20.07.2013. Or, apelanta a emis titlul executoriu contestat în prezenta cauză la data de 02.07.2013, dată la care obligațiile fiscale înscrise în decizia nr._/10.06.2013 nu erau scadente.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr._/02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. R.C. D.Ș.
Red./tehnored. C.C.E.
4 ex., 15.12.2014
Judecător fond: I. O. I.
| ← Acţiune pauliană. Sentința nr. 3080/2014. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1847/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
