Contestaţie la executare. Decizia nr. 489/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 489/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 24262/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Iunie 2014
Președinte - M. S.
Judecător - Doinița T.
Grefier - A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 489/2014
Pe rol judecarea cauzei CIVILE privind pe apelant A. -D. IAȘI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI și pe intimat M. G.- A., intimat C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 10.06.2014 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 329/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a admis contestația la executare formulată de către contestatorul M. D. G.-A., având codul de înregistrare fiscală nr._, cu domiciliul în Iași, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași.
S-a anulat în parte titlu executoriu nr._ din 02.07.2013, cu privire la contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, stabilite prin decizia accesorie nr._ din 31.03.2013 în valoare de 22 lei, prin doc. nr._ din 31.03.2013, în valoare de 45 lei, doc. nr._ din 14.03.2013 în valoare de 297 lei și decizia accesorie nr._ din 31.03.2013, în valoare de 1 leu și somația nr. 22/30/1/_ emisă în baza titlului executoriu nr._, pentru suma de 365 lei.
S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
În fapt, în la data de 02.07.2013 a fost emis de către intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, titlul executoriu nr._, titlu care are la bază deciziile de impunere nr._ din 31.03.2013, decizia de impunere nr._ din 14.03.2013 și deciziile accesorii nr._ din 31.03.2013, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri. Titlul executoriu și somația au fost comunicate contestatorului la data de 11 iulie 2013.
Deciziile de impunere menționate care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titluri de creanță, nu au fost comunicate contestatorului. În acest sens, instanța a notat că intimata, care avea sarcina probării acestui fapt, nu a dovedit că a comunicat contestatorului titlurile de creanță în discuție respectiv deciziile de impunere nr._ din 31.03.2013, decizia de impunere nr._ din 14.03.2013 și deciziile accesorii nr._ din 31.03.2013 .
În drept, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr._ din 31.03.2013, decizia de impunere nr._ din 14.03.2013 și deciziile accesorii nr._ din 31.03.2013, reprezintă titluri de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu-zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Verificând modul în care intimata a comunicat contestatorului deciziile de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța a observat că acestea nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța a reținut că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 07.07.2011, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin.(2) lit. a - d din aceeași ordonanță.
Față de cele expuse anterior, instanța a apreciat că necomunicarea titlului de creanță fiscală către contestator atrage nulitatea executării silite demarate împotriva contestatoarei, motiv pentru care a admis contestația și a anulat în parte titlul executoriu nr._ din 02.07.2013, somația nr. 22/_ /_ din 02.07.2013, emise de intimată pe numele contestatoarei. Pentru a pronunța anularea parțială, instanța a reținut că, la data de 02.07.2013 contestatorul a achitat suma de 896 lei, cu titlu de impozit pe venituri.
Instanța a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru, în contextul în care art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/197 prevede o procedură specială de restituire a acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a procedat la emitere actelor de executare pentru accesoriile calculate aferente debitelor neachitate.
Mai mult decât atât, necomunicarea deciziei de impunere putea și trebuia să fie în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației. El nu mai poate fi invocat după primirea somației, a cărei contestare poate fi fundamentată numai pe motivele care țin de această modalitate de executare.
Cu privire la modalitate de comunicare a actelor, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele contestatorului, art.44 alin.2 din OG nr.92/2003 nu mai prevede nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.
Pe fondul cauzei apelanta a susținut că potrivit Legii nr. 95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să-și declare veniturile și să facă dovada plății integrale a contribuțiilor conform art. 257 al. 2 coroborat cu al. 5 din lege, iar în cazul neachitării integrale și la termen se aplică măsurile de executare pentru încasarea acestor sume și a majorărilor de întârziere (art. 261 din lege).
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat motivat de considerentele ce succed.
În baza deciziilor de impunere nr._/31.03.2013,_/14.03.2013 și a deciziilor accesorii au fost emise somația din 02.07.2013 și titlul executoriu nr._/02.07.2013 pentru suma de 1232 lei .
Potrivit disp. art.110 alin.3 din O.G.nr.92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art.107.1 din HG nr.1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art.107.1 lit.”a” se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, rezultă că deciziile de impunere sus menționate constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art.141 alin.1 din OG nr.92/2003, executare silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art.44 alin.1 din OG nr.92/2003 în formă valabilă la data emiterii deciziei de impunere în speță, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit aln.2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului ; prin remiterea sub semnătură a actului ; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia ; prin publicitate.
Prin decizia nr.536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constat că dispozițiile art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute de art.44 alin.2 lit.” a-d” din aceiași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această deciziei că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art.44 ali.2 lit.”a-d” din OG nr.92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Cutea Constituțională că enumerarea pe care o conține art.44 alin.2 nu este întâmplătore, ci „ modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit.”a” constatând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură .De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă modalitatea prevăzută la lit.”b”, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. „c” comunicarea prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia .În fine, la lit.”d”se menționează comunicarea prin publicitate …În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit.” a-d”, obligația organului fiscal de a proceda la comunicarea doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută de art.44 alin.2”.S-a mai reținut prin decizia Curți Constituționale că prevederile art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 ” care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare actelor administrativ fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe de altă parte chiar și după notificarea art.44 din OG nr.92/2003 prin OG nr.2/25 ianuarie 2012 și prin OUG nr.40/2014 s-a prevăzut că publicitatea este ultima modalitate de comunicare dacă celelalte modalități nu au fost eficiente.
În prezenta speță așa cum a reținut și prima instanță nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de impunere către intimatul contestator, ceea ce atrage sancțiunea anulării tuturor actelor de executare .
Pentru toate aceste considerente instanța va respinge apelul declarat de intimata Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 329/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI împotriva sentinței civile nr. 329/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronuntata astazi, 16.06.2014, iar solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Președinte, M. S. | Judecător, Doinița T. | |
Grefier, A. M. |
Red. / Tehnored. S.M. / S.O.
5 ex. / 18.12.2014
Judecător fond: N. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 951/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-06-2014, Tribunalul... → |
|---|
