Pretenţii. Hotărâre din 19-06-2014, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 10776/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Iunie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
Decizia civilă Nr. 514/2014
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta P. A. împotriva sentinței civile nr._/22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații C. DE A. RECIPROC TEROM IAȘI-C.A.R. TEROM IAȘI și Ș. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.05..2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 06.06.2014, când datorită imposibilității constituirii completului de judecată, instanța a amânat pronunțarea la data de 13.06.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ș. M. și a fost respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu acesta ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, fiind respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâtul CAR Terom Iași – C. de A. Reciproc TEROM Iași.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ș. M., instanța de fond a reținut caracterul întemeiat al acesteia pentru următoarele considerente: fondurile sociale sunt destinate a servi funcționării CAR-ului, fiind puse la dispoziția acestuia și nu la dispoziția președintelui desemnat ( persoană împuternicită a reprezenta în raporturile civile CAR.ul organiza).
De asemenea, s-a mai reținut că, reclamanta avea posibilitatea de a chema în judecată CAR-ul prin intermediul președintelui și nu președintele în calitate de persoană fizică pentru restituirea sumelor de bani depuse cu titlul de contribuție fond social. Mai mult, deși invocă o răspundere civilă delictuală, din explicațiile oferite și motivele invocate, instanța, prin calificarea corectă a temeiului acțiunii reține că răspunderea este una de natură contractuală, stabilită în baza unui statut și a unor raporturi juridice specifice de colaborare și împrumut între CAR și membrii acestuia.
Pe cale de consecință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ș. M. și s-a respingerea acțiunii în contradictoriu cu acesta, reținând că reclamanta nu a probat calitatea procesuală a pârâtului și raportul juridic în baza căruia solicită de la președinte, separat, suma de bani plătită cu titlul de contribuție fond social. Din statutul CAR-ului pârât, depus la dosar rezultă că acesta este o organizație obștească, fără scop lucrativ, ce a dobândit personalitate juridică în temeiul sentinței civile 81/2 iunie 1997, ce beneficiază de un patrimoniu propriu și distinct și de o conducere proprie. Astfel, restituirea sumelor cu care oricare dintre membrii casei de ajutor reciproc a contribuit la constituirea fondului social trebuie solicitată direct de la persoana juridică și nu din patrimoniul separat al membrilor organelor de conducere ( acest din urmă caz putând funcționa pe alte temeiuri de drept și doar în mod excepțional, caz neincident în prezenta acțiune civilă).
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune a prezentei acțiuni prima instanță reține următoarele:
Arătând că, deși reclamanta a justificat temeiul în drept al acțiunii sale pe un caz de răspundere civilă delictuală, instanța de fond reține că, în speță, calificarea corectă a tipului de răspundere trebuie stabilită pe baza materialului probatoriu administrat, explicațiilor și motivelor invocate de părți astfel încât, constatând că ceea ce reclamanta solicită în realitate este contravaloarea sumelor cu care aceasta a înțeles să contribuie la alcătuirea fondului social al Casei de A. Reciproc la care era membră, instanța va reține că reclamanta se prevalează de un caz de răspundere contractuală și nu delictuală.
Cu privire la durata calității de membru al CAR, instanța de fond a reținut că potrivit statutului calitatea de membru încetează la momentul la care membrul nu depune pentru 3 luni consecutiv contribuția la fondul social ( art. 32 statut), această contribuție constituind o obligație principală a oricărui participant. Se poate observa că statutul nu impune o condiție suplimentară, încetarea operând de drept.
Cercetând probele depuse la dosarul cauzei, instanța de fond observă că ultima încasare efectuată de pârâta CAR Terom Iași – C. de A. Reciproc TEROM Iași a fost efectuată la data de 19.04.2010 ( chitanța nefiind eliberată pe numele reclamantei), iar aceasta nu a probat depunerea contribuțiilor la fondul social pentru perioada parțial 2008-2009, fișa depusă chiar de aceasta de evidență în contul CAR furnizând date exclusiv pentru perioada 2006-2008. În contextul existenței unei obligații convenționale, impuse de un statut liber acceptat și necontestat de către reclamantă, aceasta avea obligația probării îndeplinirii condițiilor de menținere a statutului de membru CAR până la momentul la care pretinde că ar fi depus cerere de retragere din organizație și restituire a sumei de bani ( iunie 2010). Or, această probă nu a fost realizată de către reclamantă.
Nedovedind calitatea de membru al CAR pentru perioada 2009-2010, reclamanta nu poate invoca acordarea de semnificație juridică cererii sale de încetare a calității de membru în iunie 2010, calitatea încetând de drept în luna iulie 2008 ( ultimele contribuții probate fiind pentru luna martie 2008).
Rezultă așadar că dreptul de a solicita restituirea fondului social s-a născut de la momentul încetării efective a calității de membru CAR, în anul 2008. În ceea ce privește lipsa incidenței prescripției extinctive ca urmare a prevederilor statutare (potrivit cărora depunerile în fondul social nu sunt supuse prescripției), instanța reține că regimul prescripției este unul exclusiv legal și imperativ, părțile neavând posibilitatea de a deroga de la acesta. Astfel, clauza statutară care prevede înlăturarea de la aplicarea instituției prescripției a depunerilor la fondul social este nulă de drept. Termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani și se va calcula conform regulilor generale de drept comun, de la nașterea dreptului la acțiune ( adică de la încetarea efectivă a calității de membru CAR). Or, din anul 2008 și până la data de 29.03.2013, se poate observa că au trecut aproximativ 5 ani, termenul de prescripție fiind împlinit, astfel încât instanța a admis excepția invocată și a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul CAR Terom Iași – C. de A. Reciproc TEROM Iași, ca prescrisă.
Având în vedere soluțiile promovate, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca urmare a constatării culpei procesuale a celorlalte părți luând act totodată că, pârâții nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. A., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, pârâta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, susținând că, instanța de fond a depășit limitele investirii atunci când a invocat și s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune deoarece, conform art. 2512 alin 2 Cod civil, acestea putea fi invocată numi de partea în folosul căreia curgea prescripția or, excepția a fost invocată din oficiu de instanță.
În al doilea rând, reclamanta a susținut că excepția nu era întemeiată întrucât, potrivit art. 33 din Statutul pârâtei, depunerile membrilor nu sunt supuse prescripției extinctive.
Reclamanta a mai susținut că cererea sa este fondată, pârâta recunoscând că recuperează împrumuturile cu greutate deși, obligația sa este aceea de a încasa toate sumele rezultate din împrumuturile acordate.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 2512 cod civil și ale Legii nr. 122/1996.
Intimatul pârât Stefaniu M. a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea apelului și păstrarea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, reclamanta solicită contravaloarea sumelor cu care aceasta a înțeles să contribuie la alcătuirea fondului social al Casei de A. Reciproc la care era membră reclamanta.
Dispoziții legale incidente sunt cele prevăzute de art 1,7,8,11 și 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripției extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menționat mai sus, un termen general de 3 ani și care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Totodată, potrivit art. 12 din același act normativ, în căzui în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul nu este fondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică .
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, apelul reclamantei vizează exclusiv soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune, analiza urmând să se axeze pe această critică, conform limitelor investirii prin calea de atac.
Critica apelantei referitoare la depășirea de către instanța de fond a limitelor investirii, prin invocarea din oficiu a excepției prescripției este nefondată.
Așa după cum s-a reținut în literatura juridică, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate si, pe cale de consecință, a nulității, ci si pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.
Astfel, din interpretarea noilor dispoziții ale codului civil, prescripțiile extinctive începute si împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute cu atât mai mult cu cât, art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că si prescripțiile extinctive (precum si decăderile si uzucapiunile) începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așadar, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.
De altfel, problema de drept a fost soluționată cu caracter obligatoriu de instanța supremă prin decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată într-un recurs în interesul legii statuând în sensul că: “ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Or, în speță, prescripția invocată de către instanța de fond din oficiu, a început să curgă, în anul 2008, cu mult înainte de . noului cod civil, deci instanța de fond era îndreptățită să o invoce din oficiu.
Cu privire la temeinicia soluției de admitere a excepției prescripției:
Reține tribunalul faptul că prevederile din statut privitoare la înlăturarea de la aplicarea instituției prescripției a depunerilor la fondul social nu pot fi avute în vedere motivat de faptul că termenul de prescripție extinctivă este, esențialmente, un termen legal deoarece numai prin lege se poate stabili un asemenea termen. Această însușire rezultă, fără echivoc, din partea ultimă a alin.1 al art. 1 Decretul nr. 167/1958. În consecință, prin act juridic civil, părțile nu pot stabili termene de prescripție, și nici modifica termenele de prescripție prevăzute de lege.
În ceea ce privește intervenirea unei cauze de întrerupere a prescripției tribunalul reține faptul că art. 16 din decret prevede următoarele cauze de întrerupere: introducerea unei cereri de chemare în judecată, printr-un act începător de executare și prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Este evident faptul că apelanta se referă la ultima situație, invocând cererea sa din 10.06.2010 de aprobare a retragerii fondului social. În niciun caz această cerere nu poate fi reținută drept recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, fiind făcută de reclamanta apelantă (creditoare) și nu de pârâta intimată.
Deși nu a fost criticat momentul stabilit de instanța de fond ca fiind cel al începutului curgerii termenului de prescripție, tribunalul reține faptul că acesta a fost în mod corect identificat, dreptul apelantei reclamante la restituirea prestațiilor fiind născut la momentul încetării calității de membru al intimatei, încetare ce s-a produs de drept prin neplata pe o perioadă de trei luni consecutiv a contribuțiilor la fondul social.
În ceea ce privește apărarea pe fond formulată de apelantă tribunalul nu o poate analiza motivat de faptul că sentința apelată privește soluționarea cererii pe excepția prescripției, în nici un moment nefiind analizat fondul cauzei.
Instanța de control judiciar reține că soluția primei instanțe relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune este temeinică și legală, apelul nefiind fondat.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr._/22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 25.07.2014
JUD. FOND – I. I.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1000/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
