Contestaţie la executare. Decizia nr. 620/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 13280/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 25 Aprilie 2014

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTOR – T. P.

JUDECĂTOR – A. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 620/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul formulat de contestatorul Costirnache J. împotriva sentinței civile nr. 7527 din 15.05.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata Administrația Finanațelor Publice A Municipiului Iași, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că în prezenta cauză calea de atac este cea a recursului, astfel cu corect a menționat instanța de fond. Constată cauza la primul termen de judecată. În temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, netimbrat. Având în vedere că deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de recurs nu și-a îndeplinit această obligație, din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 7527/15.05.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:

Admite excepția netimbrării contestației la executare.

Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul C. J. în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA FINANAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru – dacă taxa nu a fost achitată în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată și că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii. De asemenea, potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor privind timbrul judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

În același sens, prin deciziile Curții Constituționale nr.65/2000, nr.372/2004 si nr.242/2005 s-a reținut ca accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție si art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, nu înseamnă gratuitate, scutirile de la plata taxei judiciare de timbru fiind în mod expres prevăzute de art.15 din Legea nr.146/1997.

Mai mult decât atât, contestatorul avea posibilitatea să formuleze o cerere de reexaminare, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, dacă aprecia că taxa de timbru nu a fost calculată în mod legal.

Cum la termenul de judecată stabilit, contestatorul, deși legal citat cu mențiunea de a depune taxă de timbru și timbru judiciar, nu s-a prezentat personal în fața instanței și nici nu a depus prin serviciul Registratură dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepție pe care o va admite, și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, va anula cererea formulată de reclamant ca netimbrată.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul Costirnache J..

Acesta a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

Până la termenul acordat în acest sens, 25.04.2014, recurentul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit această obligație legală.

Potrivit disp. art 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar potrivit disp. art 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit a taxei de timbru se sancționează ,potrivit disp. art. 34 alin 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cu anularea cererii pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.

Cum în speță, recurentul Costirnache J. nu a achitat taxa de timbru pusă în vedere, recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatorul Costirnache J. împotriva sentinței civile nr. 7527 din 15.05.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.M. T.P. A.C. GREFIER,

I.G.

Red: T.P.

T.P./ex.2

07.05.2014

Jud.fond: G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 620/2014. Tribunalul IAŞI