Contestaţie la executare. Decizia nr. 227/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 10636/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Martie 2014
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 227/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant STAȚIUNEA DE C. DEZVOLTARE PT. VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE IAȘI și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, intimat A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR- DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 17.03.2014 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 29.03.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, contestatoarea Stațiunea de C. –Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași a formulat contestație la executare împotriva măsurii sechestrului asiguratoriu instituit în baza procesului verbal nr._ din 19.03.2013 încheiat de către Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași precum și împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisa l 18.03.2012 de către A. națională a Vămilor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
În motivare, s-a arătat că întreaga situație este rezultatul unei greșeli de interpretare a textului de lege aplicabil, punct de vedere pe care l-a comunicat intimatei. Totuși intimata a continuat procedurile de instituire a sechestrului și a comunicat decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscală încheiat în data de 21 martie 2013, împotriva căruia a formulat contestație la organul fiscal emitent. Până la soluționarea contestației debitul în vederea recuperării căruia s-a instituit sechestrul este netemeinică și nelegală, fiind vorba de o datorie pretinsă și nu efectiv datorată, măsura asiguratorie prejudiciindu-i și creând grave disfuncționalități activității unității contestatoare.
În conformitate cu prevederile actelor normative de organizare bunurile imobile din patrimoniul SCDVV se includ in domeniul public al statului, domeniu inalienabil, insesizabil, servind realizării obiectului de activitate al contestatoarei, cercetării și dezvoltării în domeniul agricol. Nu există risc de înstrăinare sau de diminuare a patrimoniului, măsura asigurătorie neproducând nici un avantaj în sensul asigurării încasării datoriei, măsura in cauză obstrucționând doar nejustificat activitatea curentă a contestatoarei.
De asemenea, nu sunt îndeplinite condițiile de formă, având în vedere data dosarului de executare, dosarul fiind afectat de mult timp de termenul absolut de prescripție.
Pe fond se arată că produsele menționate în actul de control fac parte din stocul de produse accizabile înregistrat la 31.12.2003, fabricate in anii 1998,1999, care nu a putut fi valorificat până la 31.12.2004 conform titlului VII din Codul Fiscal. Ulterior ridicării sechestrului de către DGFP Iasi s-au solicitat de la DJAOV Iasi precizări privind comercializarea acestor bunuri iar ca răspuns la procedat la sigilarea stocului și redactarea unei plângeri penale împotriva directorului unității. De la data fabricării și până în prezent au fost comunicate lunar către DJAOV stocurile acestor produse, contestatoarea manifestându-și public calitatea de gestionar al acestor produse accizabile, nici o măsură nefiind dispusă.
Accizele sunt taxe de consumație și se datorează simultan cu eliberarea spre consumație sau chiar în momentul consumului propriu-zis. P. nu au părăsit unitatea deci sunt aplicabile prevederile art. 206 al. 6 din Codul fiscal. In anexa 5 la raport se susține că se datorează accize pentru 783 zile neținându-se cont că din 2011 până în prezent stocurile de distilate s-au aflat sub sechestru. Referitor la vinul pelin, acesta a fost fabricat cu respectarea reglementărilor in vigoare, făcând parte din categoria băuturilor linistite nepurtătoare de accize. Încadrarea în categoria băuturilor fermentate linistit pentru care se calculează acciza este greșită. În consecință, accizele, dobânzile și penalitățile nu sunt datorate și implicit sunt greșit calculate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 206 Cod Fiscal, Legea nr. 290/2002, Legea nr. 45/2009, art. 242 C..
Prin sentința civilă nr._ din 24.09.2013 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DGFPJ Iași – Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași, cu sediul în Iași, .. 26.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de contestatoarea Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași, cu sediul în Iași, Al. M. S., nr.48, în contradictoriu cu intimata DGFPJ Iași – Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași, cu sediul în Iași, .. 26, și cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, .. 26.
A respins cererea privind cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Prin cererea sa contestatoarea critică atât aplicarea măsurii privind sechestrul asigurător cât și temeinicia și legalitatea sumei stabilite de organul de executare în raportul de inspecție fiscală, arătându-se că produsele în cauză nu fac parte din categoria celor accizabile.
Potrivit art. 136 Cod Procedură Fiscală, creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit codului de procedură fiscală.. În baza acestor prevederi, intimata a procedat la instituirea și aplicarea măsurii de sechestru asigurător.
Conform art. 129 din OG nr. 92 din 2003, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Art. 215 alin. (1) din Codul de procedura fiscala prevede in terminis ca introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivaleaza cu continuarea procedurilor de executare silita de catre organele fiscale impotriva debitorului. In aceste conditii, pentru a se recupera creantele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevazut ca masurile asiguratorii sa ramana valabile pe toata durata executarii silite, ca o garantie pentru recuperarea creantei fiscale datorate. Faptul ca odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii nu este decat o aplicare a imperativului mai sus enuntat.
De asemenea, potrivit art. 129 alin. (4) din Codul de procedura fiscala, masurile asiguratorii vor fi ridicate in cazul in care debitorul constituie o garantie la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz.
Potrivit disp.art.172 C.pr. fiscala, contestatia la executare nu poate privi motive de fond legate de netemeinicia titlului de creanta, daca exista o cale de atac împotriva acestuia, prevazuta de o lege speciala, iar art.205 C.pr.fisc. prevede ca împotriva temeiniciei actelor administrativ fiscale, se poate formula contestație la organul fiscal competent. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, potrivit art. 218 CPF.
Cum, in speță, apărările contestatoarei privind caracterul neaccizabil al produselor menționate în raportul de inspecție fiscală privesc fondul titlului de creanță, decizia de impunere nr. 428-10 din 21.03.2013, ce a și fost contestată pe cale separată, instanța constata ca nu poate analiza în cadrul contestației la executare de față decât aspectele ce privesc legalitatea și temeinicia aplicării sechestrului asigurător.
Posibilitatea invocării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziție debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiție de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, adoptarea acestei măsuri nefăcând decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea acelorași apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. De altfel, Curtea Constituțională României prin decizia nr. 454/2003 a reținut că liberul acces la justiție ca drept fundamental are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, iar stabilirea de legiuitor a acestor limite nu aduce îngrădire dreptului în sine, ci dimpotrivă creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.
În ceea ce privește măsura sechestrului asigurător dispusă prin decizia din 18.03.2013, astfel cum rezultă din conținutul acesteia, s-a avut în vedere la luarea măsurii existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. Debitoarea nu a făcut dovada contrară celor constatate de organul fiscal, și anume a solvabilității sale, astfel încât instanța să poată aprecia asupra justificării măsurii asigurătorii in cauză.
De asemenea, contestatoarea debitoare nu a făcut dovada faptului că indisponibilizarea bunurilor mobile ar conduce la afectarea gravă a realizării obiectului său de activitate. În măsura în care contestatoarea desfășoară activități ce sunt supuse unui regim fiscal, aceasta dobândește calitatea de contribuabil și este obligată să se supună dispozițiilor legale incidente. Astfel, dacă organul fiscal a stabilit în sarcina sa obligații de plată, contestatorul răspunde cu bunurile existente în patrimoniul său, faptul că aceste bunuri ar face parte din domeniul public al statului neavând relevanță, cu atât mai mult cu cât în cazul de față bunurile supuse sechestrului sunt mobile și nu imobile.
Numărul dosarului de executare menționat în cuprinsul procesului verbal de sechestru nu afectează legalitatea acestuia, atât timp cât celelalte mențiuni clarifică temeiul în baza căruia s-a luat măsura respectivă, actul având forma cerută de art. 129 din OG nr. 92 din 2003.
În aceste conditii, instanta retine că în cauză nu sunt incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie care să atragă anularea procesului verbal nr._ din 19.03.2013 și a deciziei de instituire a masurilor asiguratorii din 18.03.2013, astfel că instanța va respinge acțiunea formulată de contestatoare.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principală, conform art. 453 NCPC, instanța a respins cererea accesorie privind cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel contestatoarea Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași ( in continuare SCDVV Iași), cu următoarele critici:
Susține apelanta că instituirea sechestrului asiguratoriu este rezultatul unei greșeli de interpretare a textului de lege aplicabil. Acesta s-a instituit in considerarea unei datorii pretinse, nu efectiv datorate, măsura asiguratorie îi prejudiciază și le creează grave disfuncționalități. Organizarea SCDVV este stabilită prin Legea 290/2002 și HG 2203/9.12.2004 ca instituție publică cu finanțare din venituri proprii iar activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol este prioritate națională susținută de stat. SCDVV funcționează în subordinea Academiei de Științe Agricole in conformitate cu prevederile exprese ale actelor normative de organizare bunurile mobile din patrimoniul SCDVV Iași se includ în domeniul public al statului, domeniu inalienabil, insesizabil și imprescriptibil în condițiile legii.
Nu există niciun risc de diminuare sau de înstrăinare a patrimoniului contestatoarei apelante iar măsura asiguratorie nu produce niciun avantaj suplimentar in sensul asigurării încasării datoriei. Această măsură obstrucționează nejustificat activitatea curentă a contestatoarei, instituție publică care se gestionează după reguli imperative ale bugetului de venituri și cheltuieli pentru instituțiile publice.
Asupra fondului, susține apelanta caracterul nedatorat al debitului pretins. Produsele menționate fac parte din stocul de produse accizabile înregistrat la data de 31.12.2004; eronat au fost calculate accizele deoarece acestea sunt taxe pe consumație care se datorează simultan cu eliberarea spre consumație sau chiar in momentul consumului propriu-zis. F. și comercializarea vinului pelin s-a realizat conform precizărilor de la A. Națională a Nămilor, Direcția de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale, respectiv adresa nr. 5280/SSPA/CM/10,.04.2009 prin care se clasifică apartenența vinului pelin la categoria produse liniștite, nepurtătoare de accize. Încadrarea acestui produs in categoria celor accizabile este greșită. Solicită admiterea apelului, admiterea contestației.
In drept invocă disp. art. 206 Cod Fiscal, legea 290/2002, Legea 45/2009. solicită și judecata in lispă.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat respingerea apelului ca nefundat. corect a reținut instanța de fond că măsura sechestrului a fost instituită legal, contestatoarea nu a făcut dovada contrară celor constatate de organul fiscal, respectiv că faptului că indisponibilizarea ar conduce la afectarea gravă a realizării obiectului său de activitate.
Apelul este fondat și va fi admis pentru următoarele motive.
Motivul de apel potrivit căruia măsura asiguratorie instituită este nelegală, rezultat al interpretării greșite a textului de lege aplicabil este întemeiat.
Astfel, potrivit disp. art. 129 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, „se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”, iar potrivit alin. 5 al aceluiași articol, „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent”.
Potrivit art. 2.1 din Ordinul 2605/21.10.2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003, organul de control poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații: în urma constatării unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit O.U.G. nr. 91/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004 cu modificările și completările ulterioare; în situația în care au fost stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere; în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere; dacă sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare după emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare; în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, Tribunalul reține faptul că măsurile asigurătorii pot fi dispuse ori de câte ori sunt indicii temeinice că ar exista pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, precum și faptul că în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie menționate în concret indiciile în baza cărora organul de control a concluzionat că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul prin ascunderea sau risipirea patrimoniului.
În speță, Tribunalul constată că în cuprinsul deciziei contestate de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 18.03.2013 este menționat în mod generic textul de lege, precizându-se ca motivare a măsurii asigurătorii faptul că „înregistrează creanțe totale neachitate, reprezentând accize plus majorări, dobânzi, penalități de întârziere aferente accizelor în valoare totală de 1.710.297 lei la 18.03.2013”. Această teză, respectiv cuantumul datoriei debitoarei nu este prin ea însăși un indiciu in sensul reținerii pericolului de a se sustrage de la urmărire sau de a-și ascunde ori risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în accepțiunea art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003. Justificarea legală a instituirii obligativității motivării dispunerii de măsuri asigurătorii ține de înlăturarea arbitrariului organelor de control in luarea acestei măsuri. In absența unei situații de fapt care să caracterizeze o conduită culpabilă a debitoarei de felul celei enunțate in art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003, înscrise in motivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, instanța nu poate analiza dacă instituirea acestora s-a făcut ori nu doar in limita prevăzută de legiuitor, adică in condițiile reținerii unui pericol iminent de tipul celui prevăzut in art. 129 alin 2 din O.G. nr. 92/2003.
Cuantumul mare al prejudiciului estimat nu ține de determinarea acestui pericol iminent la care face trimitere art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003 ci de însăși determinarea obligației de plată .
Instituirea măsurilor asigurătorii se face doar in relație cu criteriile determinate de lege in . legiuitorul nu transferă elemente ce țin de configurarea faptei. Art. 129 alin 2 din O.G. nr. 92/2003 condiționează instituirea măsurilor asigurătorii doar de existența pericolului iminent de ascundere ori risipire a patrimoniului, cauzat de o conduită concretă in acest sens a debitoarei, conduită care nu poate fi atribuită contestatoarei câtă vreme in decizia contestată nu s-au consemnat elemente de fapt care să inducă o astfel de presupoziție, măsura fiind argumentată exclusiv pe cuantumul prejudiciului. Măsura asiguratorie nu poate fi argumentată de cuantumul debitului (situație in care legiuitorul s-ar fi pronunțat in acest sens) ci exclusiv de conduita culpabilă a debitorului de natură a conduce la configurarea pericolului ascunderii, risipirii patrimoniului său, in acest mod periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. O atare conduită nu este înscrisă in motivarea măsurii asiguratorii.
Pentru toate aceste motive Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe analiza incompletă a sediului materiei aplicabil in speță in cercetarea legalității măsurii asiguratorii contestate. Deși a înlăturat corect criticile expuse pe fondul raportului juridic obligațional, nu a analizat critica esențială expusă in contestație, reluată in aple, anume aceea potrivit căreia nu există riscul de înstrăinare ori diminuare a patrimoniului. Nu era necesar ca apelanta contestatoare să facă dovada contrară conduitei atribuite de către intimată ( că nu se sustrage de la urmărire, că nu urmărește diminuarea patrimoniului) nu numai pentru că nu era datoare să probeze un fapt negativ ci pentru că legea aplicabilă ( art. 129 alin 2 din O.G. 92/2003) obligă pe intimată a înscrie in decizia de instituire a măsurii asiguratorii premisele de fapt pe care își întemeiază decizia, circumstanțiate datelor speței și situației concrete a debitoarei. Apelul la formularea generală a textului este irelevant iar înscrierea cuantumului debitului datorat aduce in argumentarea măsurii asigurătorii instituite un element pe care legiuitorul nu l-a avut in vedere in textul de lege special.
Pentru aceste motive Tribunalul constată fondat apelul, pe care in temeiul art. 480 alin 2 Cod pr.civilă il va admite, va schimba in parte sentința, va admite contestația la executare formulată de către Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași formulată împotriva măsurii sechestrului asiguratoriu instituit in baza procesului-verbal din 19.03.2013 de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași și împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 18.03.2013 emisă de către A. Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, pe care le va anula.
Va păstra soluția dispusă asupra excepției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași cu sediul în Iași, .. 48 împotriva sentinței civile nr._ din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă in parte..
Admite contestația la executare formulată de către Stațiunea De C.-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași cu sediul în Iași, .. 48 formulată împotriva măsurii sechestrului asiguratoriu instituit in baza procesului-verbal din 19.03.2013 de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași și împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 18.03.2013 emisă de către A. Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, pe care le anulează.
Păstrează dispoziția instanței de fond relativă la excepție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 24.03.2014.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
RED. ȘI TEHN./T.D./1.07.2014/4 EX
Judecătoria Iași: H. L.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 355/2014. Tribunalul IAŞI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 228/2014.... → |
|---|
