Contestaţie la executare. Decizia nr. 562/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 562/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 17032/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 25 Iunie 2014

Instanța constituită din:

Președinte - M. M.

Judecător - C. A.

Grefier - I. A. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 562/2014

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe apelanta A.-D. IAȘI-AFPM IAȘI și pe intimata F. M. C., având ca obiect contestație la executare.

Cauza a fost reținută spre soluționare la termenul din data de 11.06.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2014, apoi la 25.06.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 322/15.01.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea F. M. C. în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

S-au anulat titlul executoriu nr._/30.04.2013 și somația nr. 22/_ /_/30.04.2013, precum și titlul executoriu nr._/06.03.2013 și somația nr. 22/_ /_/ 06.03.2013

S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, contestatoarea F. M. C. în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat anularea titlului executoriu nr._/ 30.04.2013 și a somației emisă la aceeași dată, precum și a titlului executoriu nr._/06.03.2013 și a somației emisă la aceeași dată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17 iulie 2013, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare în baza art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003, arătând că prezenta cauză vizează actele de executare, în privind deciziilor de impunere formulând contestații potrivit dispozițiilor speciale. Pe fondul cauzei a reiterat susținerile din acțiunea inițială.

La termenul din 04 septembrie 2013 instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației la executare cu privire la titlul executoriu și somația aferentă emise la data de 06.03.2013, excepție pe care a respins-o ulterior, după ce au fost atașate dovezile de comunicare către contestatoare. Excepția inadmisibilității a fost respinsă prin încheierea din 09 octombrie 2013.

Instanța de fond a reținut că la data de 01.07.2012 intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI a emis decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/01.07.2012, prin care se stabilesc în sarcina contestatoarei accesorii în valoare de 903 lei, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri. Decizia stabilea, în temeiul art. 88 lit. c și art. 119 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 903 lei. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.

În baza acestei decizii, la data de 30.04.2013 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr._/30.04.2013, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate.

În baza deciziei accesorii nr._ din 31.12.2012, la data de 06.03.2013 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr._/06.03.2013, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, în valoare de 575 lei. Deși s-a solicitat intimatei atașare deciziei accesorii nr._ din 31.12.2012 și a dovezii de comunicare a acesteia, instanța reține că aceste înscrisuri nu se regăsesc la dosarul cauzei.

Titlurile executorii și somațiile au fost comunicate contestatoarei la data de 17.05.2013, respectiv 24.05.2013.

S-a reținut că deciziile de impunere menționate care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titluri de creanță, nu au fost comunicate contestatoarei. Intimata, care avea sarcina probării acestui fapt, nu a dovedit că a comunicat contestatoarei titlurile de creanță în discuție respectiv decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/01.07.2012 și decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._ din 31.12.2012 .

În baza deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/01.07.2012 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr._/30.04.2013, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate. În baza deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr._ din 31.12.2012 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr._/06.03.2013, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate.

Prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/01.07.2012 și decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._ din 31.12.2012, reprezintă titluri de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu-zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.

Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.

Verificând modul în care intimata a comunicat contestatoarei deciziile de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a constatat că acestea nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.

Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 07.07.2011, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a - d din aceeași ordonanță.

Prima instanță a apreciat că necomunicarea titlului de creanță fiscală către contestatoare atrage nulitatea executării silite demarate împotriva contestatoarei, motiv pentru care a admis contestația și a anulat somațiile de plată și titlurile executorii nr._/30.04.2013 și nr._/06.03.2013 emise de intimată pe numele contestatoarei.

Instanța de fond a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, în contextul în care art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/197 prevede o procedură specială de restituire a acestor cheltuieli.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași subrogată în drepturi Administrației Finanțelor Publice a mun. Iași, motivând că AJPF Iași a preluat dosarul fiscal al contestatorului și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în conformitate cu Ordinul Comun privind procedura de predare – primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului fiscal, în temeiul art. V alin. 5 din O.U.G. 125/2011, privind modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal.

Motivează că, ulterior, s-a procedat la emiterea de executare pentru accesoriile calculate, aferente debitelor neachitate.

Precizează că necomunicarea deciziei de impunere putea și trebuia să fie invocată în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației, numai pe motive care țin de această modalitate de executare.

Motivează că la momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere pe numele contestatorului, articolul 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.

Precizează intimata – apelantă că potrivit dispozițiilor Legii 95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuabililor.

Intimata F. M. C. nu a depus întâmpinare.

În apel nu s-au administrat probe.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, constată că s-a formulat contestație la executare de către contestatoarea F. M. C. împotriva titlului executoriu nr._/30.04.2013 și somației nr. 22/_ /_/30.04.2013, precum și titlului executoriu nr._/06.03.2013 și somației nr. 22/_ /_/ 06.03.2013 emise de intimata A. - Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, prin care s-a stabilit că datorează contestatoarea contribuții sociale de asigurări de sănătate în sumă de 575 lei, potrivit deciziei ACC nr._/31.12.2012, precum și suma de 903 lei, potrivit deciziei ACC nr._/01.07.2012.

Motivul de apel că necomunicarea deciziei de impunere trebuia să fie invocată în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației numai pe motive ce țin de această modalitate de executare și că nu se mai prevedea o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale, este nefondat întrucât în cadrul procedurii contestației la executare pot fi invocate doar motive ce țin de executare și cât timp intimata nu a făcut dovada comunicării deciziilor de impunere în baza cărora a stabilit sumele privind contribuția de asigurări sociale, titlurile executorii contestate nu pot fi analizate.

În caz contrar, s-ar încălca dreptul contestatorului de a face apărări pe fondul titlurilor de creanță ce au stat la baza emiterii titlurilor executorii contestate, existând o procedură specială prevăzută de Codul de procedură fiscală în acest sens.

În ce privește modalitățile de comunicare a deciziilor de impunere, în mod corect a reținut prima instanță că acestea trebuiau comunicate și prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum se menționează și în Decizia nr. 536/2011 a Curții Constituționale, intimata făcând dovada comunicării doar prin publicitate a acestor decizii.

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge apelul și va păstra sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul promovat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 322/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.

Definitivă

Pronunțată azi 25.06.2014 și pusă la dispoziția părților prin grefa instanței conform disp. art. 396 alin 2 NCPC.

Președinte,

M. M.

Judecător,

C. A.

Grefier,

I. A. G.

Pentru grefier plecat de la această instanță semnează grefier șef Secția I Civilă

Red. C.A.

Tehnored. M.M.D.

4 ex./31.10.2014

Judecător fond M. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 562/2014. Tribunalul IAŞI