Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 1013/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1013/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 661/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Aprilie 2014
Președinte - C. M.
Grefier –M. Getuța
Sentința civilă Nr. 1013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe cererea formulată de petenta C. D. E., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat D. G. pentru petentă.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință
Interpelat fiind apărătorul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulată.
Instanța constată că în temeiul art.244 NCPC constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul.
Apărătorul pententei având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se pronunțe o sentință care urmează să recunoască pe teritoriul României a efectele actului emis de o autoritate străină, respectiv Declarația de divorț acceptată la data de 09.05.2013 și înregistrată sub nr. 4884 de către primarul sectorului Chuo municipiul Tokyo și certificată la data de 15 mai 2013 de aceeași autoritate, act prin care se desființează căsătoria petentei cu cetățeanul japonez Mutto Hideyuki, conform legislației în vigoare.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta C. D. E. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a efectelor actului emis de o autoritate străină, respectiv declarația de divorț acceptată la data de 09.05.2013 și înregistrată cu numărul 4884 de către Primarul Sectorului Chuo, municipiul Tokyo și certificată la data de 14.05.2013 de aceeași autoritate, act prin care se desființează căsătoria ei cu cetățeanul japonez Muto Hideyuki, conform legislației japoneze în vigoare.
Motivând în fapt cererea, petenta arată că a fost căsătorită în Japonia cu cetățeanul japonez Muto Hideyuki și în timpul căsătoriei s-a născut minorul Muto E., a cărui custodie i-a fost dată odată cu admiterea divorțului. În luna mai 2013 a intervenit divorțul realizat pe cale amiabilă, conform legislației japoneze. Declarația de divorț înregistrată sub nr. 4884 la data de 09.05.2013 și certificată la data de 14.05.2013 de către Primarul Sectorului Chuo, municipiul Tokyo, reprezintă actul care consfințește înțelegerea lor în ceea ce privește divorțul și prin care i se acordă custodia minorului rezultat din căsătoria cu un cetățean străin, act emis de o autoritate străină competentă să se pronunțe asupra cererii de divorț.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1095 Cod procedură civilă.
S-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a dispozițiilor articolului 1095 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
La data de 09.05.2013 a fost acceptată de către Primarul Sectorului Chuo, municipiul Tokyo, declarația de divorț înregistrată sub nr. 4884 prin care soții Muto Hideyuki și C. D. E. au înțeles să pună capăt căsătoriei lor de comun acord. Custodia minorului Muto E. a fost încredințată prin aceeași declarație de divorț mamei C. D. E.. Divorțul intervenit între petenta C. D. E. și cetățeanul japonez Muto Hideyuki, precum și custodia acordată mamei au fost înscrise în registrul de familie, astfel cum rezultă din extrasul eliberat de acest registru la data de 27.05.2013 de către Primarul Sectorului Chuo.
Rezultă în prezența acestor înscrisuri că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1095 din Noul Cod de procedură civilă, iar Tribunalul Iași este, în puterea art. 1098 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, competent să soluționeze prezenta cerere.
Potrivit art. 1094 din Noul Cod de procedură civilă, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți și, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.
Declarația de divorț privită ca hotărâre străină, astfel cum această noțiune este definită de art. 1093 Cod procedură civilă, este în acord cu dispozițiile speciale de competență internațională a instanțelor române cuprinse în art. 1078 - 1080 Cod procedură civilă, precum și cu dispozițiile de principiu înscrise în art. 1065 și urm. Cod procedură civilă. Totodată, fiind desfăcută căsătoria prin acordul soților, acestora le-a fost respectat dreptul la apărare în mod imanent.
Atât declarația de divorț, cât și extrasul din registrul familiei au fost apostilate potrivit Convenției de la Haga din 05.10.1961 (art. 1092 Cod procedură civilă).
Notează Tribunalul și dispozițiile art. 2567 Cod civil, potrivit cărora „Drepturile câștigate în țara străină sunt respectate în România, cu excepția cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internațional privat român”.
În considerarea celor mai sus expuse, Tribunalul urmează a dispune conform prezentei hotărâri, declarația de divorț urmând a produce toate efectele pe care le produce o hotărâre similară pronunțată de o instanță română.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta C. D. E., CNP_, cu domiciliul procedural ales la CA D. G. din Iași, . 1, ., ..
Dispune recunoașterea pe teritoriul Statului Român a declarației de divorț acceptată la data de 9.05.2013 sub nr 4884 de către Primarul sectorului Chuo, municipiul Tokyo, Japonia înscrisă în registrul de familie nr._.
Serviciul de Stare Civilă competent va efectua cuvenitele modificări în registrele de stare civilă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02.04.2014.
Președinte, Grefier,
M. C. Getuța M.
Red. M.C.
Tehnored. M.M.D.
4 ex./16.05.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 248/2014. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 455/2014.... → |
|---|








