Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3295/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3295/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 5330/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Octombrie 2014
Președinte - Doinița T.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3295/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent M. L., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, pentru a se depune la dosar de către petentă o copie lizibilă a sentinței supra-legalizată de M.E. al României, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Cu cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 30.05.2014 reclamanta L. M. cu domiciliul procesual ales în Iași, la sediul Cabinet avocat „Ț. G. E.”, identificată cu CNP_ a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii de divorț din data de 29.04.2014 înregistrată sub nr. 596 la Curtea Juridică Sunnită din Beirut, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de M..
In fapt susține reclamanta că la data de 29.04.2013 au fost depuse actele pentru a fi pronunțat divorțul între El Habbal L. și El Habbal Badr Muhieddine la Curtea juridică Sunnită din Beirut, prilej cu care instanța a acordat părților un termen de 1 an de zile pentru a reflecta dacă stăruie pentru desfacerea căsătoriei. Întrucât in decursul acelui an părțile nu și-au schimbat opiniile, la data de 29.04.2014 s-au prezentat în fața instanței, unde s-a pronunțat divorțul.
Conform traducerii, dovada caracterului definitiv al hotărârii rezultă din pagina a 2-a, unde se menționează că „divorțul încheie irevocabil relația de căsătorie” și din mențiunea ”copie conformă cu originalul, valabilă pentru execuție”.
Asupra datelor de identitate cuprinse in hotărârea de divorț susține reclamanta că in conformitate cu procedurile libaneze numele reclamantei a fost redactat cu includerea prenumelui tatălui său, „T.”, astfel cum reiese din actele de stare civilă ale reclamantei.
A depus la dosar copie după hotărârea de divorț supralegalizată conform disp. art. 1092 Cod pr.civilă (fila 21), certificat de căsătorie, certificat de naștere. În dovedirea caracterului definitiv al hotărârii de divorț, la solicitarea Tribunalului, reclamanta a depus și certificatul de divorț eliberat de Direcția generală de stare civilă a Ministerului de Interne, Republica Libaneză, in traducere supralegalizată, de asemenea, in condițiile art. 1092 Cod pr.civilă, potrivit căruia divorțul a fost notat în temeiul referinței legale a judecătorului din Beirut Nr._ din 29.04.2014. Potrivit mențiunii de la pct. 21 certificat, acesta s-a depus în registrul de evidență al persoanelor la data de „26.08.2014, nr. de registru a-nr.6674b –data 25.08.2014, executare. A-nr. 632b-data 26.08.2014c”. Numerele de identificare a referinței legale notate in registrul de stare civilă probat cu certificatul de divorț coincide cu nr. și data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei recunoaștere se solicită („Nr._ din 29.04.2014”) .
Examinând cererea de chemare in judecată tribunalul o constată întemeiată.
S-a probat cu hotărârea de divorț din data de 29.04.2014, nr. de registru 596 pronunțată de Curtea Juridică Sunnită din Beirut, Republica Libaneză și cu certificatul de divorț eliberat de Direcția generală de stare civilă a Ministerului de Interne, Republica Libaneză caracterul irevocabil al hotărârii a cărei recunoaștere se solicită prin care s-a pronunțat desfacerea căsătoriei dintre Badr Muhieddine El Habbal și L. T. M.. S-a probat cu certificatul de divorț că statul emitent al hotărârii judecătorești a dat eficiență acesteia prin înscrierea divorțului în registrele de stare civilă. Înscrisurile depuse in dovedirea acestei împrejurări sunt legalizate in condițiile art.1092 Cod pr.civilă.
In consecință, in temeiul art. 1094, 1099 Cod pr.civilă și în absența identificării unor motive legale de respingere a cererii, Tribunalul constată întemeiată cererea reclamantei de recunoaștere pe teritoriul Statului Român a hotărârii străine pronunțate in materie de divorț în Beirut, Republica Libaneză, motiv pentru care cererea va fi admisă, urmând ca serviciul de stare civilă competent să efectueze cuvenitele modificări în registrele de stare civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta L. M. cu cu domiciliul procesual ales în Iași, la sediul Cabinet avocat „Ț. G. E.”, identificată cu CNP_.
Dispune recunoașterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii de divorț din data de 29.04.2014, nr. de registru 596 pronunțată de Curtea Juridică Sunnită din Beirut, Republica Libaneză privind pe Badr Muhieddine El Habbal și L. T. M..
Serviciul de Stare Civilă competent va efectua cuvenitele modificări în registrele de stare civilă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare; apelul se va depune la sediul Tribunalului Iași.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20 Octombrie 2014.
Președinte, Doinița T. | ||
Grefier, D. C. |
Red. și tehn./T.D./22.12.2014/3 ex
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1359/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1377/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








