Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 978/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 978/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 3140/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Noiembrie 2014
Președinte - Doinița T.
Judecător - M. S.
Grefier - N. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 978/2014
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de către M. E. împotriva Sentinței civile nr. 594 din data de 13.02.2014, pronunțată de Judecătoria P., în contradictoriu cu intimații B. I. și P. . obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat C. V. pentru intimatul B. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În ședință publică, avocat C. V. pentru intimatul B. I. depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și dovada achitării onorariu avocat, în cuantum de 200 lei, respectiv chitanța nr. 60 din data de 14.11.2014.
Avocat C. V. pentru intimatul B. I., având cuvântul asupra excepției tardivității cererii de apel, solicită admiterea acesteia, arătând că cererea nu a fost formulată în termenul legal. Solicită achitarea cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra excepției tardivității cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 594 din 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria P., s-au dispus următoarele: s-a admis, în parte, cererea promovată de reclamantul B. I., (CNP:_) cu domiciliul în P., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta M. E., cu domiciliul în ., s-a dispus exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora B. M., (CNP:_) născută la data de 06 noiembrie 1998; s-a stabilit în favoarea reclamantului următorul program de legături personale cu minora B. M.:
- în prima și a treia săptămână din lună, la sfârșit de săptămână, de sâmbătă ora 09/00, până duminică ora 16/00, la domiciliul reclamantului;
- a două zi din sărbătorile de Paști, Anul Nou și C., la domiciliul reclamantului.
- prima săptămână din vacanța de iarnă și prima lună din vacanța de vară, la domiciliul reclamantului.
S-a respins cererea reclamantului privind încuviințarea exercitării comune a autorității părintești cu privire la copilul B. N. (CNP:_) și stabilirea unui program de legături personale cu aceasta.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că:
Părțile au fost căsătorite, prin sentința civilă nr. 2032/27 septembrie 2007 dată de Judecătoria P., irevocabilă, fiind dispusă desfacerea căsătoriei dintre ele din culpă comună, iar minorele B. M., născută la data de 06 noiembrie 1998, și B. N., născută la data de 09 ianuarie 1996, rezultate din căsătorie a fost încredințate mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acestora.
Minora B. N. a împlinit în cursul judecății vârsta de 18 ani, astfel că cererea reclamantului privind autorității părintești comune și stabilirea unui program de legături personale cu aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.
În ceea ce o privește pe minora B. N., aceasta se află în prezent la bunicii materni, mama fiind plecată în Italia la lucru. Din probele administrate rezultă că pârâta a luat-o pe minoră vara trecută în Italia, fără a aduce la cunoștință acest lucru, în condițiile în care nu are nevoie de acordul lui pentru deplasarea minorei în străinătate, dat fiind că prin sentința de divorț minora i-a fost încredințată spre creștere și educare.
Reclamantul a păstrat legătura cu minora, este atașat de aceasta și se achită de obligația de întreținere pe care o are față de ea, se interesează de situația ei școlară. De precizat că, așa cum rezultă din declarația martorei C. R., reclamantul întâmpină greutăți din partea pârâtei și a părinților acesteia când încearcă să ia legătura cu minora.
Trebuie precizat că reclamantul are condiții optime de locuit în municipiul P., cum rezultă din referatul de anchetă socială.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Rezultă că de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 2032/27 septembrie 2007 dată de Judecătoria P. până în prezent, împrejurările avute în vedere de instanță la momentul luării masurilor referitoare la persoana copilului s-au modificat, în condițiile în care încredințarea minorei către mamă a avut la bază înțelegerea părților, care la acel moment corespundea interesului superior al copilului. În prezent această măsură nu mai corespunde interesului superior al copilului, aceasta și în contextul modificărilor legislative și a apariției unor instituții juridice noi care răspund optim situațiilor precum cea din prezenta cauză.
În situația în care minora a fost lăsată în grija bunicilor materni, mama fiind plecată în Italia, fata este lipsită temporar de ocrotirea părintească, deși tatăl se află în țară și manifestă interes și se preocupă de situația ei.
Nu este de neglijat nici faptul că reclamanta a luat-o pe minoră în străinătate fără acordul tatălui, în condițiile în care instituția încredințării minorului permitea acest lucru raportat la dispozițiile Legii nr. 248/2005, deși se apreciază că ar fi necesar ca și tatăl să fie informat despre acest lucru, având împrejurarea că fiica cea mare a părților a mers în străinătate cu mama și la încurajarea acesteia a inițiat o relație de concubinaj și a rămas însărcinată. Fără a percepe acest lucru ca un fapt negativ, instanța apreciază că sunt decizii privind viitorul copilului, iar pentru a se lua o decizie care să fie cât mai apropriată de interesul minorului este necesar de acordul ambilor părinți, ambii să fie consultați în această privință și să ia o decizie, or instituția exercitării comune a autorității părintești corespunde mult mai bine unei asemenea situații.
Noțiunea de exercitare comună a autorității părintești este nouă în reptul românesc, și atunci când părinții sunt căsătoriți presupune exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor părintești împreună și în mod egal de către ambii părinți, în fiecare zi. Astfel, dacă părinții conviețuiesc, ei vor exercita împreună și de comun acord toate drepturile și îndatoririle părintești, între aceștia fiind aplicabilă și prezumția mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) NCC.
Dacă însă aceștia nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.
În raport de cele expuse se impune reanalizarea masurilor referitoare la persoana copilului, prin raportare la noile împrejurări.
Potrivit art. 397 NCC, regula o reprezintă exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, „afară de cazul în care instanța decide altfel” (art. 397 NCC – Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți). La rândul ei, decizia instanței se circumscrie interesului superior al copilului, urmând a se raporta, în mod firesc, și la concluziile raportului de anchetă psiho-socială, la învoiala părinților, dacă există și/sau la opinia copilului în această privință. per a contrario, decizia instanței va putea fi alta, dacă din probele administrate în cauză, va rezulta că o altă soluție este în interesul superior al copilului. O altă soluție ar urma să fie reprezentată de situațiile de excepție de la regula sus-menționată, și anume exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau de către alte persoane.
Instanța constată că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă existența unor motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să nu fie exercitată în comun de ambii părinți.
Potrivit Principiului 3:11 - Exercițiul comun din Principiile Dreptului European cu Privire la Autoritatea Părintească elaborate de Comisia Europeană privind Legislația Familiei, principiu ce este integrat în art. 483 al. 3 din NCC părinții care au autoritatea părintească ar trebui să aibă în mod egal dreptul și obligația de a o exercita și de câte ori este posibil, ar trebui să facă acest lucru împreună, iar potrivit Principiul 3:32 - Retragerea autorității părintești, principiu ce este integrat în art. 508 și Art. 509 din NCC, ce se referă la decăderea din drepturile părintești, autoritatea competentă ar trebui să retragă autoritatea părintească deținătorului ei, în totalitate sau parțial, atunci când comportamentul său sau neglijarea constituie un risc considerabil la adresa persoanei sau a bunurilor copilului. Totodată de reține că art. 507 din NCC prevede limitativ situațiile în care exercitarea autorității părintești se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.
În consecință, față de dispozițiile art. 505, alin. 1 și 2, raportat la art. 397 din NCC, instanța va admite cererea reclamantului privind exercitarea de comună a autorității părintești cu privire la minora B. M., neexistând nici un impediment în această privință.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind stabilirea unui program de legături personale cu minora B. M., instanța reține că potrivit art. 496, al. 5 din Noul cod civil părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, iar potrivit disp. art. 262, al 2 din Noul Cod Civil copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Art. 8 al Convenției europene a drepturilor omului intitulat „Dreptul la respectarea vieții private si de familie” prevede în alin 1 că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie...”. De asemenea, curtea a statuat în cauza Boyle c. Marea Britanie că „pentru un părinte si copilul său, a fi împreuna este un element esențial al vieții de familie....”
În relația dintre părinți si copii, exercițiul autorității părintești este un element fundamental al vieții de familie, în el incluzându-se și dreptul la vizită al părintelui care nu locuiește împreună cu minorul, în vederea menținerii contactului cu acesta. Soțul care nu mai locuiește cu copilul trebuie să beneficieze de un drept de vizită cu excepția cazului în care interesul copilului o opune. Astfel, exercitarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul minorul trebuie să se facă în condiții care să nu-l influențeze negativ, și să nu-i pună în primejdie creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională.
Prin urmare se impune stabilirea în favoarea reclamantului a unui program de legături personale cu minora B. M., fiind imperios necesar ca un părinte să-și poată vedea copilul și să țină permanent legătura cu acesta, pentru a putea constata felul în care i se asigura îngrijirea, creșterea, sănătatea și educația, pentru că numai în acest mod poate exercita și veghea în mod permanent la dezvoltarea sa, reținând totodată că interesul copilului nu impune restricționarea dreptului reclamantului de a-și exercita dreptul de a avea legături personale cu minora la domiciliul lui.
Acest program stabilit în favoarea reclamantului de legături personale cu minora cu luarea copilului anumite perioade de timp la domiciliul lui se impune pentru ca să nu fie stânjenit de prezenta celuilalt părinte, date fiind animozitățile dintre părți, și totodată să presupună o anumita perioadă de timp care să permită efectiv ca legăturile personale să se desfășoare firesc și în care tatăl să aibă posibilitatea de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
Prin urmare, cu privire la modalitatea de exercitare a legăturilor personale cu minorul, instanța apreciază, în cauză, că interesul copilului nu impune restricționarea dreptului de vizită al reclamantului.
În raport de cele expuse, instanța constatând întemeiată cererea reclamantului privind stabilirea unui program de legături personale cu minora, urmează a o admite și a stabili în favoarea acestuia un program de relații personale în raport de cele specificate mai sus.
În baza disp. art. 453, alin. 1 NCPC, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M. E. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța de fond a stabilit o situație de fapt eronată, a interpretat în mod greșit probele administrate în această cauză, a interpretat în mod restrictiv dispozițiile legale în vigoare.
Din probele administrate în fața instanței de judecată rezultă indubitabil faptul că împrejurările avute în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești prin care minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei ei nu s-au schimbat, astfel încât instanța în mod greșit dispune exercitarea în comun a autorității părintești.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la programul de vizitare, din probele administrate reiese clar că în interesul minorei este păstrarea legăturii cu tatăl ei la domiciliul mamei și nu la domiciliul tatălui.
Minora a crescut la domiciliul mamei, nu a fost niciodată plecată de acasă și nici nu își dorește acest lucru.
De asemenea, instanța trebuia să aibă în vedere și comportamentul reclamantului, un tată care nu s-a implicat în creșterea și educarea copiilor săi, care nici nu a plătit pensia alimentară la timp, împotriva lui existând numeroase plângeri pentru abandon de familie și pornite executări silite.
Intimatul B. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
În ședința publică din data de 24 noiembrie 2014, instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării apelului punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 468 Cod procedură civilă, termen de apel este de 30 zile de la data comunicării hotărârii.
Or, deși sentința civilă nr. 594/13.02.2014 a Judecătoriei P. a fost comunicată apelantei M. E. la data de 06.03.2014 potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 107 din dosarul de fond, aceasta a declarat apel la data de 08.04.2014, deci după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile legale.
Reținerea ca fondată a excepției tardivității apelului face de prisos examinarea tuturor motivelor de apel invocate.
În consecință, instanța în baza dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca tardiv declarat apelul și va păstra sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca tardiv apelul declarat de către pârâta M. E., dom. în . împotriva sentinței civile nr. 594/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria P., pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 24.11.2014.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, N. G. |
Red.S.M.
Tehnored. I.G. – 5 ex.
17.12.2014
Judecător fond: C. I.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 977/2014. Tribunalul IAŞI | Pensie întreţinere. Decizia nr. 1624/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
