Fond funciar. Decizia nr. 401/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 5206/866/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Martie 2014
Președinte - M. D.
Judecător- Diuță T. A. M.
Judecător –F. S.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 401
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenți P. C., R. R., P. P., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M., împotriva sentinței civile nr. 2633/12.10.2012 a Judecătoriei P., intimate C. L. BALTATI DE FOND FUNCIAR, C. L. LUNGANI DE FOND FUNCIAR, C. J. IASI DE FOND FUNCIAR, A. D. STATULUI BUCURESTI, S. DE C.-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURA IASI, A. DE S. AGRICOLE SI SILVICE GHE.I. SISESTI, având ca obiect fond funciar, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.03.2014, când
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ din 14.10.2011 reclamanții P. C., R. R., P. P., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. au chemat în judecată pe pârâtele C. locală Bălțați, C. locală Lungani, C. județeană Iași, Agenția D. Statului ( ADS ), Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași ( SCDP ), A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești” ( AȘAS ), solicitând obligarea pârâților la emiterea documentației necesare în vederea punerii în posesie efectivă și la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren pe vechiul amplasament, obligarea pârâților în solidar la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere până la . a terenului.
În motivarea cererii reclamanții arată că sunt moștenitorii defunctului P. V., tatăl, respectiv bunicul lor, decedat la data de 13.03.1960. Numitul P. V. are cinci copii rezultați în urma căsătoriri cu M. E.: P. C., R. R., A. C. și T. M.. T. M. a decedat la data de 26.03.1998, copiii săi fiind T. I., P., L. și M..
Conform extrasului de la Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale întocmit după tabelul nominal cu locuitorii comunei Lungani împroprietăriți conform reformei agrare din 1921 la poziția 22 figurează autorul P. V. împroprietărit cu suprafața de 3 ha.
C. județeană Iași a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 3 ha teren agricol ca acționar la Stațiunea de C. și Producție Pomicolă Iași, reorganizată ulterior sub denumirea de Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași ( SCDP ). Ulterior anului 1995 reclamanții au încheiat cu aceasta o convenție în temeiul căreia și-au dat consimțământul ca suprafața de 3 ha situată pe raza stațiunii, fermele S., . să fie lucrată în arendă de către SCDP în schimbul plății unei cantități de 600 kg grâu sau echivalentul în bani al grâului la prețul existent la data recoltării. Menționează reclamanții că în decursul timpului nu au primit în baza acestei convenții nici grâu și nici echivalentul în bani. Terenul se află în prezent în administrarea SCDP, astfel că reclamanții sunt în imposibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate.
Arată reclamanții că deși autorului lor i s-a reconstituit dreptul de proprietate de aproape 20 de ani, întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile legale, sunt în imposibilitatea de a-și valorifica acest drept.
Conform prevederilor coroborate ale Protocolului de predare-primire_ din 07.03.2007 între ADS pe de o parte și SCDP pe de altă parte, ale hotărârii nr. 1711/14.10.2004 privind înființarea SCDP prin reorganizarea Stațiunii de C. și Producție Pomicolă Iași se impune distincția între terenul de 567,7490 ha aflat în domeniul public al statului și în administrarea ADS, dat în administrare SCDP și suprafețele de 206,3595 ha și 409,8605 ha prevăzute la art. 30și 4 din hotărârea 1711/2004. pentru suprafața de 567,7490 ha a fost încheiat protocolul din martie 2007 prin care această suprafață a fost predată către stațiune, dar pentru suprafețele de 206,3595 ha și 409,8605 ha situația este incertă la momentul de față, nefiind încheiate protocoale prin care acestea să fie predate transmise comisiilor locale în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate.
Potrivit art. 2 al. 2 din hotărârea nr. 1711/2004 terenul în suprafață de 567,7490 ha aflat în domeniul public al statului și în administrarea ADS se dă în administrarea SCDP. Potrivit art. 3 din aceeași hotărâre se aprobă trecerea unui teren în suprafață de 409,8605 ha cu datele de identificare prevăzute în anexa 3 din domeniul public al statului și din administrarea ADS în domeniul privat al statului, iar la art. 4 se prevede că în vederea reconstituirii dreptului de proprietate terenul în suprafață de 206,3595 ha aflat în domeniul privat al statului și în administrarea ADS având datele de identificare prevăzute în anexa 4 și terenul în suprafață de 409,8605 ha prevăzut la art. 3 se transmit comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Lipsa oricărui temei legal în baza căruia reclamanților le este reținut terenul ai căror proprietari sunt și dovada faptului că nu au fost efectuate nici un fel de diligențe de către pârâți rezultă cu claritate din prevederile art. 31 al. 6 din legea 45/2009.
Întrucât pârâții au manifestat o atitudine pasivă o perioadă de aproape 20 ani, refuzând să realizeze punerea în posesie, se justifică obligarea acestora la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere până la punerea efectivă în posesie în temeiul art. 64 din legea 18/1991.
Mai arată reclamanții că potrivit art. 1101 lit. a din legea 18/1991constituie contravenție la normele privind reconstituirea dreptului de proprietate fapta persoanei fizice ce are calitatea de membru al comisiei locale sau județene de aplicare a acestei legi de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptățite.
În aceste condiții, în lipsa unui mecanism eficient de constrângere a pârâților reclamanții arată că vor fi în continuare supuși riscului de a fi în imposibilitatea să-și exercite atributele dreptului de proprietate, ceea ce duce la o încălcare atât a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Ca urmare, solicitarea de obligarea a pârâților la plata de daune cominatorii se justifică prin prisma duratei excesive a procedurii ca urmare a pasivității pârâților, situație ce constituie o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției deoarece menține nejustificat o stare de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate o perioadă prea lungă de timp, așa cum a statuat și Curtea în hotărârea Machard.
Față de aceste împrejurări, solicită admiterea cererii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 12, 13, 64 din legea 18/1991, HG 890/2005, art. 2, 3, 4 din hotărârea 1711/2004, art. 31 din legea 45/2009, legea 268/2001.
C. județeană Iași a depus întâmpinare (f. 39-40 vol. I) prin care arată că titlul de proprietate se emite de comisia județeană persoanelor cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisia locală. Atâta timp cât comisia locală nu a efectuat punerea în posesie și nu a înaintat documentația, solicitarea de emitere a titlului este prematură. Mai arată pârâta că nu poate fi obligată la plata daunelor cominatorii având în vedere dispozițiile art. 64 din legea 18/1991 pe care le citează.
Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași (SCDP) a depus întâmpinare (f. 55-56 vol. I ) prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât nu are competențe legale cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie a persoanelor îndreptățite sau eliberarea titlului de proprietate, precum și lipsa calității procesuale active a reclamanților față de SCDP, arătând că atât instanțele din județul Iași, cât și din alte localități din țară s-au pronunțat în cazuri similare prin admiterea acestor excepții.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii. Arată că terenul pe care îl administrează de 567,7490 ha are regim juridic de proprietate publică de stat, indispensabil activității de cercetare-dezvoltare și multiplicării materialului biologic, este înscris în anexa 1 la HG 1711/2004 și anexa 3 la legea 45/2009 și înregistrat ca bun public sub nr._ la Ministerul Finanțelor Publice.
Înainte de reorganizare, unitatea, având denumirea de Stațiunea de C. și Producție Pomicolă Iași, deținea în concesiune de la ADS suprafața de 1183,969 ha teren. P. anexele 3 și 4 din hotărâre se stabilește că suprafața de 616,22 ha ( 409,8605 ha anexa 3, respectiv 206,3595 ha anexa 4 )să se predea comisiilor de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. P. protocoalele încheiate între ADS și comisiile locale în perioada 2004-2007 întreaga suprafață de 616,22 ha este preluată de comisiile locale. Atât terenul prevăzut la anexa 1 de 567,7490 ha rămas în administrarea SCDP, cât și suprafața de 616,22 ha cuprinsă în anexa 3 și 4 sunt identificate pe parcele, tarlale, localități și categorii de folosință. Menționează că nici înainte, nici după reorganizare nu a deținut și nu deține teren pa raza comunei Lungani. Pe raza comunei Bălțați în anexa 3 este prevăzută suprafața de 100 ha, iar în anexa 4 suprafața de 57,1093 ha. P. protocoalele nr._ din 20.12.2006 întreaga suprafață este preluată de comisia locală. P. documentația întocmită pentru reorganizarea unității conform legii 45/2009, avizată de comisia județeană prin hotărârea nr. 787/2010, comisia Bălțați mai primește o suprafață de 39 ha teren.
Suprafața pe care SCDP o administrează conform art. 31 al. 2 din legea 45/2009 reprezintă bunuri care aparțin domeniului public al statului indispensabile cercetării-dezvoltării și multiplicării materialului biologic, astfel că acesta nu poate face obiectul retrocedării decât în condițiile dezafectării din domeniul public și care se realizează numai prin respectarea procedurii prevăzute de legea 213/1998.Acest aspect este definitiv și irevocabil soluționat prin decizia nr. 23/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
C. locală Lungani a depus adresa nr. 6006/23.11.2011 cu caracter de întâmpinare (f. 61-62 vol. I) prin care arată că reclamanților i s-a stabilit dreptul de proprietate de creanță la instituțiile și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și la regiile autonome cu profil agricol sau societățile naționale de profil agricol potrivit prevederilor legii 46/1992 cărora li se restituie suprafețe de teren agricol potrivit art. 10 din legea 1/2000, fiind înscriși la poziția 63. Până în anul 2006 toți acționarii au primit produse d la SCDP fermele S.. În anul 2011 C. locală Bălțați, C. județeană Iași și ADS au pus la dispoziția Comisiei Lungani suprafața de 39 ha în perimetrul fermelor S. pe un alt amplasament decât vechiul amplasament. Reclamanții au refuzat acest amplasament. ADS și C. județeană au repartizat suprafața de 100,16 ha pe administrativul comunei I. N. ( hotărârea 1689/28.06.2011), iar reclamanții au refuzat și acest amplasament.
ADS a depus întâmpinare (f. 72-77 vol. I) prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie, întocmirea documentației și emiterea titlului de proprietate întrucât potrivit legii nu are obligația de a îndeplini aceste operațiuni.
Menționează că nu mai are în administrare terenuri cu destinație agricolă din domeniul public al statului, prin HG 1711/2004 fiind reglementate regimul juridic și situația terenurilor aflate în administrarea ADS la SCDP. Potrivit art. 2 al. 4 din HG 1711/2004 SCDP administrează bunuri proprietate publică și bunuri proprietate privată a statului și exercită dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii dobândite în condițiile legii, prevăzute în anexa 2. Conform acestui act normativ ADS a predat prin protocolul nr._/07.03.2004 suprafața de 567,7490 ha teren către SCDP. Mai arată pârâta că atribuțiile sale speciale în domeniul aplicării legilor fondului funciar sunt stabilite prin legea 268/2001 și HG 626/2001, iar atribuțiile de a pune în posesie, întocmi documentațiile și, respectiv de a emite titluri de proprietate aparțin conform HG 890/2005 comisiilor locale, respectiv celor județene.
Pârâta ADS solicită a fi respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a fi obligată la plata de daune cominatorii întrucât nu mai este deținătorul legal al terenului, iar atribuțiile ADS în procedura de retrocedare se limitează la predarea terenului agricol după primirea cererii de la comisia județeană însoțită de documentația doveditoare aferentă și după verificarea legalității acestei documentații.
C. locală Bălțați prin întâmpinarea depusă (f. 78-79 vol. I) arată că reclamantului P. V. P. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legii 1/2000, fiind înscris în anexa 34 la poziția 63.
Mai mulți cetățeni din . validați de comisia locală fiind înscriși în anexa 34, printre care și reclamantul P. V. P.. O parte din cetățenii comunei Lungani nu au putut fi puși în posesie întrucât comisiei locale Bălțați nu i s-a predat suficient teren de către SCDP și ADS.
Urmare a demersurilor făcute de comisia locală Bălțați către Instituția Prefectului, C. județeană Iași a adoptat hotărârea nr. 683/28.06.2011 conform căreia mai mulți cetățeni din . și reclamantul P. V. P. au fost radiați din anexa 34 a comunei Lungani și înscriși în anexa nr. 30 a comunei I. N., urmând a fi puși în posesie pa raza comunei I. N..
A. de Științe Agricole și Silvice (AȘAS) „G. I. Șișești” a depus întâmpinare (f. 86-92 vol. I) prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Arată pârâta că nu deține și nici nu administrează teren agricol proprietate publică și nu are atribuții în aplicarea legii 18/1991, citând dispozițiile prevederilor HG 1711/2004, ale legii 45/2009 și ale art. 5,6 din HG 890/2005.
Menționează că acțiunea este inadmisibilă întrucât terenurile aparținând unităților de cercetare sunt exceptate de la aplicarea legii fondului funciar conform art. 35 al. 2 din legea 18/1991, fiind aplicabile dispozițiile art. 36 din legea 1/2000.
Pe fond, solicitând respingerea acțiunii, pârâta citează dispozițiile art. 31 din legea 45/2009, ale art. 2 din HG 1711/2004 și arată că suprafețele prevăzute în anexele 3 și 4 ale HG 1711/2004 au fost predate comisiilor locale direct de către ADS fără a mai fi fost predate în administrare stațiunii. Precizează că SCDP are în prezent în administrare suprafața de 302,8110 ha teren în județul Iași aparținând domeniului public al statului, astfel că aceste teren urmează regimul juridic stabilit prin dispozițiile legii 213/1998. Totodată, pârâta citează și dispoziții ale Deciziei nr. 23/2011 a ICCJ.
Reclamanții și pârâții SCDP, AȘAS, C. locală Lungani au depus în scris răspuns la excepțiile care au fost invocate în cauză.
La termenul din data de 06.01.2012 instanța a admis excepția lipsei calității calității procesuale pasive a pârâtelor SCDP, AȘAS, excepția lipsei calității procesuale pasive a ADS în capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie, întocmirea documentației și emiterea titlului de proprietate, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de pârâta SCDP pentru motivele consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
În susținerea acțiunii instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și cea cu expertiza topografică.
P. sentința nr. 2633/12.10.2012 Judecătoria P. a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților P. C., R. R., P. P., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. și de asemenea lipsa calității procesuale pasive a pârâților Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură, A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești; a mai reținut excepția lipsei calității procesual pasive a Agenția D. Statului, în capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie, întocmirea documentației și emiterea titlului de proprietate, și obligarea la plata de daune cominatorii
Pe fond a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune cominatorii formulat de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului și de asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Lungani, C. Locală Bălțați, C. Județeană Iași.’’
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,,În baza legii 18/1991 reclamantului PricopV. P. i s-a stabilit dreptul de proprietate în acțiuni pentru suprafața de 3 ha teren agricol în echivalent arabil.
În baza Legii 1/2000 prin hotărârea nr. 257/27.04.2001 a Comisei județene Iași s-au validat anexele 32,34 și 36 la nivelul Comisiei județene Iași conform tabelului anexă pe localități, unități de stat și suprafețe. În tabelul anexă 34 a comunei Lungani la poziția 63 ( f. 181-184 vol. I ) figurează înscris reclamantul P. V. P. cu suprafața de 3 ha teren.
P. hotărârea nr. 1689/28.06.2011 ( f. 69-71 vol. I ) C. județeană Iași a validat propunerea Comisiei locale Lungani și a dispus radierea unui număr de 67 poziții cu suprafața de 100,16 ha teren validat prin hotărârea nr. 257/27.04.2001 pe anexa 34 a comunei Lungani și înscrierea acestor persoane în anexa nr. 30 a comunei I. N., conform tabelului anexă care face parte integrantă din hotărâre. În tabelul anexă la poziția 40 se regăsește înscris reclamantul P. V. P. cu suprafața de 3 ha.
Reclamanții nu au făcut dovada faptului că ar fi contestat hotărârea nr. 1689/28.06.2011 și nici a faptului că această hotărâre ar fi fost desființată sau modificată.
Întrucât în anexa de validare se regăsește înscris doar reclamantul P. V. P. și nu autorul comun al reclamanților ( P. V. ) și nici ceilalți moștenitori ai acestuia, instanța constată că reclamanții P. C., R. R., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. nu își justifică calitatea procesuală activă în cauză, aceștia nefăcând dovada faptului că li s-ar fi stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren în litigiu care a aparținut autorului comun P. V., astfel că excepția lipsei calității procesuale active a acetor reclamanți invocată din oficiu este întemeiată și va fi admisă.
În consecință, având în vedere succesiunea actelor emise de C. județeană Iași în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, instanța constată că la momentul de față reclamantul P. V. P. are stabilit dreptul de proprietate în fizic pentru suprafața de 3 ha teren, fiind înscris în anexa nr. 30 a comunei I. N..
Având în vedere și excepțiile care au fost admise la termenul din 06.01.2012, acțiunea formulată de toți reclamanții în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură urmează a fi respinsă ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă și în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Acțiunea formulată de reclamanții P. C., R. R., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. în contradictoriu cu pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești”, precum și capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie, întocmirea documentației și emiterea titlului de proprietate formulate de acești reclamanți în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului urmează a fi respinse ca fiind promovate de persoane lipsite de calitate procesuală activă și în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune cominatorii și acțiunea promovată de reclamanții P. C., R. R., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Lungani, C. Locală Bălțați, C. Județeană Iași urmează a fi respinse ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Totodată, acțiunea formulată de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești”, precum și capetele de cerere având ca obiect punerea în posesie, întocmirea documentației și emiterea titlului de proprietate formulate de acest reclamant în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului urmează a fi respinse ca fiind promovate în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanța urmează a respinge și excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești” având în vedere considerentele ce succed:
Potrivit art. 21 din Constituția României orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. P. urmare, legea fundamentală recunoaște oricărei persoane accesul liber la justiție, drept recunoscut și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conform căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
A respinge aprioric cererea unei persoane ca efect al admiterii excepției de inadmisibilitate înseamnă a nega acesteia tocmai dreptul de acces liber la justiție.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin acțiunea de față reclamanții au solicitat punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren pe vechiul amplasament.
P. raportul de expertiză întocmit în cauză expertul M. V. a identificat vechiul amplasament al suprafeței de 3 ha și a arătat că acesta este amplasat în extravilanul comunei Bălțați, tarlaua 69 parcelele 774/3 (289 mp ) și 769/2 (_ mp ). Totodată, expertul a stabilit că acest teren face parte din domeniul public al statului.
Față de întreg probatoriul administrat în cauză, instanța constată că la acest moment reclamantul P. P., singurul căruia i s-a stabilit dreptul de proprietate, nu poate pretinde să fie pus în posesie cu suprafața de 3 ha teren pe vechiul amplasament cel puțin din două motive: mai întâi pentru că potrivit hotărârii nr. 1689/28.06.2011 a Comisiei județene Iași acesta figurează înscris cu suprafața de 3 ha teren în anexa nr. 30 a comunei I. N. ( nemaifiind înscris în vreo anexă a comunelor Bălțați sau Lungani ), iar pe de altă parte vechiul amplasament care a fost identificat de expert se găsește pe raza comunei Bălțați și face parte din domeniul public al statului, astfel că acesta nu se găsește la dispoziția comisiei locale.
Pe de altă parte, față de susținerile reclamanților potrivit cărora comisiile au stat în pasivitate aproape 20 de ani, instanța constată că acestea nu corespund realității.
Astfel, în anul 1995 reclamantului P. P. i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha în acțiuni, iar în fizic abia în anul 2001. P. urmare, abia din anul 2001 acest reclamant putea pretinde să fie pus în posesie cu această suprafață.
P. protocoalele nr._/20.12.2006 ADS a predat Comisiei locale Bălțați suprafața totală de 157,4093 ha teren. P. adresa nr. 3898/06.09.2012 ( f. 133-134 vol. II ) C. Bălțați a precizat că această suprafață a fost folosită pentru punerea în posesie a unui număr de 129 de cetățeni din . anexa nr. 34.
P. hotărârea nr. 787/02.03.2010 a Comisiei județene Iași a fost scoasă din domeniul public al statului și trecută în domeniul privat o suprafață de 39 ha teren care a fost pusă la dispoziția comisiei locale Bălțați.
Ulterior, în anul 2011 a fost emisă hotărârea nr. 1689 a comisie județene pa care am menționat-o anterior tocmai pentru că la dispoziția comisiei Lungani nu a fost suficient teren pentru punerea în posesie a tuturor celor îndreptățiți.
P. urmare, instanța constată că autoritățile au efectuat demersurile necesare pentru a pune la dispoziția comisiilor locale terenul necesar punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Trebuie totuși menționat că nu întotdeauna aceste demersuri se efectuează suficient de rapid și nu întotdeauna comisiile sunt în culpă, misiunea acestora de a îndeplini obligațiile legale fiind de multe ori îngreunată de legislația deficitară, de modul în care legile speciale în materie au fost aplicate în perioada anterioară sau chiar de atitudinea persoanelor îndreptățite care solicită vechiul amplasament fără ca măcar să cunoască unde este acesta sau refuză în mod nejustificat amplasamentele oferite.
Cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la plata de daune cominatorii, instanța reține că aceasta este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
În materia fondului funciar, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea 18/1991, poate fi obligat să plătească daune cominatorii primarul, în calitate de președinte al comisiei locale, în acele situații în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie și instanța admite plângerea persoanei nemulțumite.
Textul de lege menționat reglementează o situație de excepție în materia dreptului civil și de aceea el se aplică exclusiv în situațiile ce intră sub incidența sa, respectiv în situațiile în care instanța admite plângerea persoanei interesate și obligă comisia locală de fond funciar să înmâneze titlul de proprietate sau să îl pună pe petent în posesie.
În cauza de față, obligarea pârâților la plata de daune cominatorii până la . a terenului excede cadrului stabilit de dispozițiile legale citate.
In dreptul comun, executarea silită a obligațiilor de a face este reglementată de dispozițiile art. 5803 C.proc.civ. Potrivit alin. 5 din textul de lege menționat, pentru neexecutarea obligațiilor de a face cu caracter strict personal (intuitu personae) nu se pot acorda daune cominatorii.
Față de cele reținute, instanța constată că reclamantul P. P. este îndreptățit în prezent să solicite punerea în posesie pentru suprafața de 3 ha pe raza comunei I. N., acesta nemaifiind înscris în vreo anexă a comunelor Bălțați sau Lungani, iar vechiul amplasament situat pe raza comunei Bălțați fiind în prezent teren aflat în domeniul public al statului.
În consecință, întrucât reclamanții au solicitat în prezenta cerere în mod expres să fie puși în posesie pe vechiul amplasament, acțiunea formulată de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâtele C. Locală Lungani, C. Locală Bălțați, C. Județeană Iași, precum și capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune cominatorii formulat de acesta în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului urmează a fi respinse’’.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții P. C., Totaru R., P. P., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. criticând sentința atât sub aspectul soluției date excepțiilor cât și fondului.
Pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură are calitate procesuală pasivă chiar dacă întocmirea documentației necesare și eliberarea titlului de proprietate nu constituie atribuții ale sale, de vreme ce reclamanții au interesul de a obține o hotărâre pronunțată în contradictoriu cu această pârâtă prin prisma capătului de cerere având ca obiect punerea efectivă în posesie. Vechiul amplasament se găsește tocmai pe terenul administrat de pârâtă, iar raportul reclamanților cu această pârâtă a fost stabilit încă de la momentul reconstituirii dreptului. Pârâta are calitatea de concesionar al terenului administrat de ADS iar reconstituirea dreptului reclamanților pe vechiul amplasament ar aduce atingere intereselor ei.
Pârâta Agenția D. Statului București are calitate procesuală potrivit art. 4 și 7 alin.7 din Legea nr. 268/2001, potrivit cărora rolul acesteia este acela de a pune la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar terenul necesare punerii în posesie.
Pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești are calitate deoarece, deși nu are atribuții legate de punerea în posesie și emiterea titlului, ea este singura competentă să stabilească suprafețele de teren necesare cercetării agricole, terenul reclamanților nefăcând parte din această categorie.
Pe fondul cauzei arată că nu se poate susține că prin neatacarea Hotărârii Comisiei Județene nr. 1689/28.06.2011 ei trebuie să se mulțumească cu un teren de o categorie inferioară celui inițial, mai ales în condițiile în care hotărârea nu le-a fost comunicată, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. C. locală avea obligația propunerii unui nou amplasament în condițiile în care primul a fost refuzat de reclamanți, potrivit art. 10 din regulamentul nr. 890/2005.
P. raportul de expertiză s-a stabilit că în administrarea SCDP există în plus o suprafață de 14,9317 ha teren, iar concluzia că această suprafață ar aparține domeniului public nu este argumentată și nedovedită. C. locală Bălțați nu a făcut dovada faptului că toată suprafața domeniului privat a fost epuizată prin împroprietăriri. Din raportul de expertiză rezultă că C. a mai primit o suprafață de 39 ha pentru împroprietărire.
P. întâmpinare C. județeană de fond funciar a arătat că nu a putut emite titlu de proprietate deoarece până în prezent Comisiile locale nu au întocmit documentația prealabilă.
P. întâmpinare pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură a arătat că nu are competențe legale legate de reconstituirea dreptului de proprietate, punere în posesie, eliberare titlu. Întreaga suprafață de teren stabilită prin HG nr. 1711/2004 ce s-a aflat în administrarea sa, dezafectată din domeniul public, a fost deja predată Comisiilor de fond funciar. Terenul revendicat de reclamanți este exceptat de la retrocedare, fiind proprietate publică și fiind indispensabil activității de cercetare, acest teren nemaifiind în prezent în administrarea pârâtei.
C. locală de fond funciar Lungani a arătat că este de acord cu punerea în posesie a reclamanților pe administrativul Comunei I. N. acesta regăsindu-se la poziția nr. 53 în anexa la Hotărârea nr. 1689/28.06.2011 cu suprafața de 3 ha.
Pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești prin întâmpinare a arătat că nu are calitate procesuală, așa cum corect a reținut prima instanță, că terenul revendicat de reclamanți nu face parte din terenurile proprietatea privată aflată în administrarea sa și sunt indispensabile cercetării. În plus terenul este domeniu public, căci SCDP nu administrează decât tern domeniu public destinat cercetării, așa cum rezultă și din art. 31 din Legea nr. 72/2011. prin decizia nr. 23/2011 ICCJ a stabilit în considerentele ei că dreptul câștigat prin validare nu presupune în mod obligatoriu ca persoana îndreptățită să primească teren pe vechiul amplasament sau în natură, individualizat în perimetru stațiunii de cercetare. Așadar terenul poate fi introdus în circuitul civil doar după ce este dezafectat din domeniul public.
Pârâta Agenția D. Statului București prin întâmpinare a arătat că în mod corect a reținut prima instanță lipsa calității sale procesuale pasive, pârâta neavând decât atribuții de predare a terenului către comisiile locale la solicitarea expresă a Comisiilor județene. Recurentul solicită să fie pus în posesie pe vechiul amplasament în condițiile în care acesta figurează înscris în anexa nr. 30 a Comunei I. N., iar vechiul amplasament este situat pe raza comunei Bălțați și face parte din domeniul public al statului.
Pârâta C. Locală de fond funciar Bălțați a arătat că vechiul amplasament nu se află la dispoziția Comunei Bălțați, aflându-se în domeniul public al statului și în administrarea SCDP, indispensabil acțiunii de cercetare. Reclamanții nu au făcut dovada că ar fi atacat Hotărârea Comisie județene Iași nr. 1689/02.06.2011 și în plus aceștia au refuzat amplasamentul oferit de C. locală I. N., situat la 30 km de vechiul amplasament.
Judecat recursului de față a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr._ a Judecătoriei P..
În recurs au fost depuse înscrisuri ca probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Referitor la lipsa de calitate procesuală a pârâtelor, instanța constată că există calitate procesuală pasivă doar atunci când există identitate între persoană chemată în judecată și persoana care ar putea executa prestația cerută prin petit.
În cauză, pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură nu are atribuții legate de întocmirea documentației necesare și eliberarea titlului de proprietate. Interesul reclamanților de a face hotărârea opozabilă pârâtei nu este justificat întrucât, atât timp cât reclamanții nu au cerut de asemenea evacuarea sau revendicarea suprafeței în contradictoriu cu pârâta, prezența pârâtei în prezenta cauză nu schimbă cu nimic raporturile cu aceasta, pârâta fiind oricum terță față de raporturile dintre reclamanți și Agenția D. Statului. Chiar în prezența pârâtei în prezenta cauză, reclamanții nu se vor putea folosi în fața pârâtei de o acțiune admisă având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului; reclamanții vor trebui oricum să deschidă un nou proces pentru revendicarea suprafeței și evacuarea pârâtei. În consecință, raportat la întregul cadru procesual și la obiectul litigiului pârâta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâta Agenția D. Statului București nu are calitate procesuală pasivă atât timp cât din petitul cererii principale rezultă că reclamanții nu cerut și obligarea acestei pârâte la punerea la dispoziția Comisiei e terenului necesar punerii în posesie ci au cerut doar obligarea la întocmirea documentației și punerea în posesie, atribuție specifică Comisiei locale de fond funciar.
Pârâta A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești nu are calitate procesuală raportat la petitul cererii; necesitatea opozabilității hotărârii nu justifică introducerea acesteia în proces, căci hotărârea judecătorească oricum nu poate fi ignorată de terți; însă ea nu poate da naștere decât acele obligații specifice exclusiv petitului cererii, și nu și celor auxiliare, atât timp cât acestea din urmă nu au fost cerute. În consecință introducerea în cauză ca pârâtă a A. de Științe Agricole și Silvice „G. I. Șișești doar pentru ca alte pârâte să fie obligate la punerea în posesie și eliberare de titlu nu se justifică. Reclamanții ar fi trebuit să precizeze care anume prestații sunt pretinse acestei pârâte, și care au fost cerute prin cerere, care să justifice participarea sa ca pârâtă în cauză.
Pe fondul cauzei instanța constată că toate obiecțiunile aduse de recurenți sentinței sunt de fapt obiecțiuni care vizează temeinicia Hotărârii nr. 1689/28.06.2011 a Comisiei județene prin care acesta a fost radiat din anexa nr. 34 a Hotărârii nr. 257/27.04.2001 a Comunei Lungani și a fost trecut în anexa nr. 30 a Comunei I. N..
Or aceste obiecțiuni, cât și temeinicia Hotărârii nr. 1689/28.06.2011 a Comisiei județene au fost analizate în cauza nr. 1359/19.04.2013 a Judecătoriei P., irevocabil prin decizia nr. 2163/17.10.2013 a Tribunalului Iași.
Astfel în cadrul acestor hotărâri judecătorești, instanțele au stabilit cu putere de lucru judecată că obiecțiunile recurenților referitoare la obligația Comisiei de propunere a unui nou amplasament, și la identificarea prin expertiză a unui amplasament liber în cadrul Stațiunii nu sunt fondate, motiv pentru care au menținut Hotărârea nr. 1689/28.06.2011 a Comisiei județene.
În consecință, cum recurentul a epuizat căile legale de contestare a radierii sale din anexa 34 a Hotărârii nr. 257/27.04.2001 a Comunei Lungani, singura validare valabilă pentru recurent în prezent este cea din anexa nr. 30 a Comunei I. N..
În consecință, în mod corect prima instanță a stabilit că recurentul nu poate fi pus în posesie pe vechiul amplasament din . administrativul comunei I. N..
Instanța nu mai poate analiza încă odată criticile legate de temeinicia radierii din prima anexă, existența unui teren proprietate privată disponibil în administrarea Stațiunii, întrucât acest lucru ar contraveni principiului puterii de lucru judecat, o hotărâre judecătorească statuând irevocabil că Hotărârea nr. 1689/28.06.2011 este legală și temeinică.
În ce privește criticile recurentului referitoare la imposibilitatea contestării Hotărârea nr. 1689/28.06.2011 pe motiv că nu i-a fost comunicată, acestea rămân fără obiect în condițiile în care acesta a contestat hotărârea care a fost analizată pe fond nefiind invocată vreo tardivitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții P. C., R. R., P. P., A. C., T. I., T. P., T. L., T. M. împotriva sentinței civile nr. 2633/12.10.2012 a Judecătoriei P., pe care o menține
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 21.03.2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.D. D.T.A.M. F.S.. M.G.
Red./Tehnored. M.D.
2 ex/ 22.04.2014
Jud. fond.S. A. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 415/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 402/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








