Obligaţie de a face. Decizia nr. 256/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 2343/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Februarie 2014
Președinte - O. L.
Judecător M. S.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 256/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. B.-A. și pe intimat B. S. E., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civila nr. 949 din 20.03.2013 pronunțata de Judecătoria Iași, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul B. S. E., ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 7264 din 06.04.2012 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P., fila 3, s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantului B. B. A. asupra imobilului cu nr. cadastral_, înscris în cartea funciară cu același număr a comunei Bălțați.
Conform art. 1349 din Codul civil adoptat prin Legea 287/2009, în vigoare la data săvârșirii faptei invocată de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, „orice persoanã are îndatorirea sã respecte regulile de conduitã pe care legea sau obiceiul locului le impune și sã nu aducã atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernãmânt, încalcã aceastã îndatorire rãspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sã le repare integral”, iar potrivit art. 1357 „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Potrivit art. 1358 Codul civil, pentru aprecierea vinovãției se va ține seama de împrejurãrile în care s-a produs prejudiciul, strãine de persoana autorului faptei, precum și, dacã este cazul, de faptul cã prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
Conform art. 1359 Codul civil, autorul faptei ilicite este obligat sã repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacã interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestã, creeazã aparența unui drept subiectiv.
Dispozițiile art. 1371 Codul civil prevăd că, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpã la cauzarea ori la mãrirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea sã o facã, cel chemat sã rãspundã va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Dispozițiile alin. (1) se aplicã și în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta sãvârșitã de autor, cu intenție sau din culpã, cât și forța majorã, cazul fortuit ori fapta terțului pentru care autorul nu este obligat sã rãspundã.
Art. 1381 Codul civil dispune că orice prejudiciu dã dreptul la reparație, dreptul la reparație se naște din ziua cauzãrii prejudiciului, chiar dacã acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Conform art. 1385 Codul civil, prejudiciul se reparã integral, dacã prin lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despãgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacã producerea lui este neîndoielnicã. Despãgubirea trebuie sã cuprindã pierderea suferitã de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut sã îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a fãcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Dacã fapta ilicitã a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubã, reparația va fi proporționalã cu probabilitatea obținerii avantajului ori, dupã caz, a evitãrii pagubei, ținând cont de împrejurãri și de situația concretã a victimei.
Potrivit 1386 Codul civil, repararea prejudiciului se face în naturã, prin restabilirea situației anterioare, iar dacã aceasta nu este cu putințã ori dacã victima nu este interesatã de reparația în naturã, prin plata unei despãgubiri, stabilite prin acordul pãrților sau, în lipsã, prin hotãrâre judecãtoreascã. La stabilirea despãgubirii se va avea în vedere, dacã prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. Dacã prejudiciul are un caracter de continuitate, despãgubirea se acordã sub formã de prestații periodice. În cazul prejudiciului viitor, despãgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporitã, redusã sau suprimatã, dacã, dupã stabilirea ei, prejudiciul s-a mãrit, s-a micșorat ori a încetat.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Fapta ilicită poate fi definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane.
Reclamantul invocă cu titlu de faptă ilicită ridicarea fără drept a unui gard de către pârâtul B. S. E. pe drumul public ce deservește proprietatea reclamantului, obstrucționându-i astfel acestuia din urmă accesul la proprietatea S.A.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară realizată în prezenta cauză de către expertul tehnic judiciar L. D., filele 55-72, completat cu răspunsul la obiecțiunile formulate din oficiu, filele 97-100, s-a constatat că nu există un drum public care să deservească proprietatea reclamantului, așa cum acesta susține.
Concluziile raportului de expertiză realizat în prezenta cauză se coroborează cu relațiile Consiliului Local și ale Primăriei Comunei Bălțați, fila 91, cât și ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P., fila 116, conform cărora drumul identificat în Planșa nr. 2 a raportului de expertiză realizat în prezenta cauză sub denumirea de „drum materializat în baza de date OCPI”, nu are categoria de folosință de drum public, ci de curți, construcții fiind înregistrat inițial ca parcela nr. 1(_), iar ulterior fiind dezmembrat în trei imobile cu numerele cadastrale 388/1, 388/2 și 388/3. Totodată, Consiliul Local și Primăria Comunei Bălțați, fila 91, precizează că drumul în discuție nu figurează în planul parcelar, planul de amplasare în zonă și nici în harta de extravilan a comunei, fiind în fapt un drum creat în perioada sezonieră de către proprietarii terenurilor din vecinătate.
Prin urmare, instanța constată că fapta ilicită astfel cum reclamantul o susține nu există, din probatoriul administrat neputându-se reținerea construirea unui gard de către pârât pe drumul public ce i-ar deservi proprietatea reclamantului, un astfel de drum public neexistând. În situația în care reclamantul reclamă faptul că pârâtul sau o altă persoană îi ocupă fără drept din proprietatea sa, acesta are la îndemână acțiunea în revendicare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 563 Codul civil.
Constatând că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv cerința existenței unei fapte ilicite, instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamantul B. B. A. în contradictoriu cu pârâtul B. S. E., ca neîntemeiată.
Conform art 274 Codul de procedura civila instanța va respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că, deși acesta a solicitat obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. B. A. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Se arată în motivele de apel că în mod grețit instanța de fond a respins acțiunea, reținând că pârâtul nu a săvârșit vreo faptă cauzatoare de prejudicii cu toate că Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții prevede că orice împrejmuire trebuie să fie executată cu respectarea autorizației de construcție, astfel încăt fapta pârâtului de a construi gardul fără autorizație este de natură a atrage răspunderea delictuală a acestuia.
Obiectul cauzei l-a constituit tragerea la răspundere a fost tragerea la răspundere a pârâtului pentru că a săvârșit o faptă ilicită carea adus prejudicii reclamantului, prejudicii constând în lipsirea acestuia de accesla terenul său.
Recursul a fost legal timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și păstrarea sentinței pronunțate de Judecătoria P., ca legală și temeinică.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel invocate, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Reclamantul B. B. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. S. E. obligarea la demolarea gardului care se află pe domeniul public al comunei Bălțați și obligarea de a lăsa liber accesul pe drumul public care îi deservește proprietatea, cu cheltuieli de judecată, motivând că drumul public de acces către terenul situat în comuna Bălțați, . obstrucționat prin fapta ilicită a pârâtului de a fi ridicat un gard..
Acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată dedisp. art. 1349 și următoarele Cod Civil.
În conformitate cu disp. Art. 1349 cod civil orice persoanã are îndatorirea sã respecte regulile de conduitã pe care legea sau obiceiul locului le impune și sã nu aducã atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernãmânt, încalcã aceastã îndatorire rãspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sã le repare integral.
Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Lipsa oricăreia din condițiile mai sus menționate are ca efect neangajarea răspunderii civile delictuale.
Or, în speță, instanța de recurs reține că nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Reclamantul invocă cu titlu de faptă ilicită ridicarea fără drept a unui gard de către pârâtul B. S. E. pe drumul public ce deservește proprietatea reclamantului, obstrucționându-i astfel acestuia din urmă accesul la proprietatea sa.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că prin construirea gardului care delimitează terenul proprietatea sa nu s-a încălcat nici un drept al reclamantului de natură a produce acestuia un prejudiciu. Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că în planul parcelar al comunei, planul de amplasare în zonă și nici în harta de extravilan a comunei drumul pe care reclamantul pretinde că pârâtul a construit gardul nu există, fiind doar o cale de acces folosită de riverani prin înțelegere.
Aceiași situație de fapt rezultă și din adeverințele eliberate de Consiliul Local și Primăria comunei Bălțați aflate la dosarul cauzei.
Nefiind făcută dovada că reclamantului i s-a închis calea de acces la drumul public prin fapta pârâtului și pe cale de consecință că i s-ar fi produs un prejudiciu, nu se poate atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia din urmă.
Pe de altă parte, în situația în care ar exista încălcări ale raporturilor de vecinătate din părți, reclamantul ar avea la îndemână acțiunile de apărare a dreptului de proprietate imobiliară prevăzute de Codul Civil: acțiunea în revendicare, grănițuire, servitute e.t.c.
Faptul că pârâtul a ridicat gardul fără autorizație de constrcție poate atrage răspunderea contravențională a acestuia în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, în condițiile stabilite de acest act normativ însă o asemenea răspundere excede cadrului procesual stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente urmează a se respinge apelul și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă se va menține sentința Judecătoriei Iași, ca legală și temeinică.
Cererea intimatului privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada cuantumului acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B. B. A. împotriva sentinței civile nr. 949 din 20.03.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatului privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
.Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014.
Președinte, O. L. | Judecător, M. S. | Judecător, G. C. |
Grefier, A. M. |
Red. S.M./S.M. 2 ex. 07.10.2014
Judecător fond I. C.
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de reclamantul BBA împotriva sentinței civile nr. 949 din 20.03.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatului privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014.
Președinte, O. L. | Judecător, M. S. | Judecător, G. C. |
Grefier, A. M. |
A.M. 27 Februarie 2014
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 254/2014. Tribunalul IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
