Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 910/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 38909/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2014
Președinte - A. M. C.
Judecător - D. M.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 910/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta E. E. și pe intimatul E. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Susținerile apelantei au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.11.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.12.2012 sub numărul de dosar_, reclamanta E. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul E. C. partajul bunurilor comune în cote de 65% pentru ea și 35% pentru pârât.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1989, căsătoria fiind desfăcută prin certificatul de divorț nr.8495/07.12.2011 emis de Serviciul de Stare Civilă a mun. Iași. A precizat reclamanta că în timpul căsătoriei a dobândit împreună cu pârâtul un apartament cu 3 camere și un autoturism Dacia L.. Reclamanta a susținut că apartamentul a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.193/14.10.1999, de la părinții săi, prețul achitat fiind de jumătate din prețul menționat în actul de vânzare-cumpărare. Deși a fost dobândit în timpul căsătoriei, pârâtul a avut o contribuție infimă la dobândirea acestui imobil.
În anul 2008 au achiziționat, fără a efectua toate formalitățile legale de radiere și înmatriculare, un autoturism Dacia L. pentru ca pârâtul să profeseze ca șofer de taxi întrucât nu își găsea un loc de muncă.
Precizează reclamanta că a avut în mod constant un loc de muncă spre deosebire de pârât care a fost mai tot timpul „între slujbe”, până în anul 2009 a lucrat în România după care a plecat în Italia unde a avut permanent un loc de muncă iar cu banii câștigați a reușit să susțină copii la studii.
Solicită ca partajul să se facă cu atribuirea către ea a apartamentului din Iași iar autoturismul să fie atribuit pârâtului cu plata unei sulte în favoarea acestuia, solicitare motivată de faptul că odată cu revenirea în țară intenționează să locuiască în acest imobil împreună cu cei doi fii și că acesta a aparținut părinților săi.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a precizat că în timpul căsătoriei au dobândit un apartament, un autoturism Dacia L. dar și diferite bunuri mobile, toate aceste bunuri fiind dobândite în perioada: 2000-2008.
Nu este adevărat că s-ar fi plătit doar jumătate din prețul apartamentului, suma menționată în contractul de vânzare-cumpărare fiind achitată integral.
Nu se poate reține susținerea reclamantei potrivit căreia el nu a realizat venituri pe parcursul căsătoriei, a lucrat în străinătate în perioada 1996-2002, când a efectuat patru deplasări în Israel și în Letonia, având câștiguri substanțiale și trimitea acasă sume considerabile. În perioada: 1999-2003 a investit sume considerabile în modernizarea apartamentului.
În anul 2004 a fost diagnosticat cu diabet tip II, cu numeroase complicații, situație care a dus la scăderea capacității sale de muncă.
Evaluarea bunurilor făcută de reclamantă nu este corespunzătoare adevărului, în ceea ce privește bunurile mobile acestea au o valoare aproximativă de 10.000 lei. Solicită ca partajul să se realizeze prin constatarea unei cote de 100% în favoarea sa.
Prin sentința nr._/06.12.2013 Judecătoria Iași a admis în parte cererea și a dispus:
,,Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, apartamentul situat în Iași, ., ., ., jud. Iași, în valoare de 167.604,90 lei (37.434,37 euro).
Dispune sistarea stării de devălmășie astfel:
Atribuie pârâtului în deplină proprietate apartamentul situat în Iași, ., ., ., în valoare de 167.604,90 lei (37.434,37 euro).
Obligă pârâtul să plătească reclamantei sultă în valoare de 83.802,45 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1792,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar’’.
La pronunțarea acestei sentințe prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
,,Părțile s-au căsătorit la data de 02.12.1989, căsătoria lor fiind desfăcută prin certificatul de divorț nr.8495 din 07.12.2011 emis de Serviciul de Stare Civilă a mun. Iași.
La data de 14.10.1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.193 între P. C. și P. E., în calitate de vânzători și E. C. și E. E., în calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul cu 3 camere, situat în Iași, ., ., ., prețul fiind achitat integral.
Conform declarației martorei O. P. M., pârâtul a lucrat în străinătate o perioadă de aproximativ 3-4 ani și a trimis bani familiei. Cu banii obținuți, reclamanta și pârâtul au cumpărat apartamentul din . părinții reclamantei, achitând acestora jumătate din prețul imobilului iar cealaltă jumătate de preț au dat-o surorii reclamantei în vederea achiziționării unui apartament de către sora reclamantei, aceasta fiind înțelegerea pe care au avut-o cu părinții reclamantei.
Astfel, instanța reține că părțile au achitat integral prețul imobilului cumpărat în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare-cumpărare nr.193/1999.
În ceea ce privește autoturismul marca Dacia L., reține instanța că nu poate fi inclus în masa bunurilor comune în lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate asupra acestui bun (certificat de înmatriculare, carte de identitate a autoturismului).
Valoarea totală a masei de împărțit este de 167.604,90 lei.
Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei existente la data cererii de partaj. Potrivit dispozițiilor art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Față de aceste dispoziții, calitatea de copărtași a soților cu privire la bunurile comune este expres prevăzută de lege, excepție făcând exclusiv bunurile enumerate expres și limitativ prin art.31 C.fam., acestea din urmă fiind bunuri proprii ale fiecărui soț.
Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor art.30 al.3 C.fam., potrivit cărora calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, urmând ca partea adversă, în măsura în care afirmă caracterul de bun propriu să facă dovada că acest bun se înscrie în categoriile expres și limitativ menționate de art.31 C.fam. Prin urmare, masa bunurilor comune, ce formează masa de împărțit, va fi stabilită prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate.
La stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune se va avea în vedere contribuția efectivă a fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunurilor supuse partajului.
Instanța constată că reclamanta a solicitat o cotă de contribuție majorată de 65% la dobândirea bunurilor comune, însă această susținere nu este justificată, în condițiile în care, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, anterior dobândirii apartamentului ce face parte din masă, părțile au lucrat în țară având venituri apropiate ca valoare iar în anul 1996 pârâtul a plecat în străinătate unde a lucrat o perioadă de 3-4 ani. În perioada: 2008-2009 reclamanta a plecat în străinătate unde lucrează și în prezent.
Susținerile reclamantei conform cărora din prețul apartamentului a fost plătit doar jumătate din valoare nu au fost confirmate de probatoriul cauzei.
Față de considerentele ce preced, instanța va reține cote egale de contribuție a părților la dobândirea apartamentului bun comun și, în consecință, va admite în parte cererea reclamantei, urmând să dispună ieșirea părților din indiviziune.
La atribuirea apartamentului, instanța va avea în vedere dispozițiile art.6739 C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Instanța reține că apartamentul nu poate fi comod partajabil în natură, faptul că reclamanta lucrează în străinătate, pârâtul locuiește în prezent în imobilul supus partajului, părțile nu au copii minori în întreținere, va atribui pârâtului, în deplină proprietate, apartamentul situat în Iași, ., ., . și îl va obliga să plătească reclamantei sultă în valoare de 83.802,45 lei, sultă echivalentă cotei sale de contribuție de 50% la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți, instanța va avea în vedere natura cauzei, dubla calitate a părților de reclamant și pârât, precum și dispozițiile art.277 C.proc.civ., conform cărora dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei. Astfel, instanța reține că toate cheltuielile de judecată au profitat în egală măsură ambelor părți din prezenta cauză și se impune ca fiecare să le suporte în mod egal’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta E. E. criticând atribuirea apartamentului către pârât. Arată că este mai îndreptățită la atribuirea imobilului întrucât pârâtul nu a solicitat atribuirea în natură a imobilului, reclamanta nu locuiește în străinătate ci în țară dar nu în apartament din cauza firi recalcitrante a pârâtului. În plus apartamentul a aparținut părinților reclamantei existând așadar și un atu de ordin moral.
Prin întâmpinare intimatul E. C. a solicitat respingerea apelului întrucât a solicitat atribuirea în natură a bunului iar apelanta locuiește în Italia revenind în țară ocazional; apartamentul a fost cumpărat de la părinții reclamantei.
În apel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel invocate, instanța apreciază că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o apreciere corectă a criteriilor de preferință în atribuirea imobilului către pârât.
Astfel deși la dosar nu există o cerere expresă de atribuire a imobilului formulată de pârât, totuși de nicăieri nu poate fi dedusă o voință contrară, ba chiar dorința de atribuire poate fi dedusă din apărările făcute de pârât în primă instanță. Masa partajabilă fiind formată doar din acest imobil, solicitarea ca ,,masa partajabilă să se facă în favoarea mea’’ poate fi interpretată în sensul dorinței ca bunul să îi revină acestuia.
În al doilea rând, deși reclamanta nu are un domiciliu legal în Italia, totuși locuiește o bună parte din timp acolo iar când revine în țară locuiește la rude. Or, în condițiile în care pârâtul locuiește permanent în țară și acest imobil este singura sa locuință, în condițiile în care acesta locuiește și cu fiii acestora (nefiind în interesul familiei ca aceștia să locuiască separat) prima instanță a apreciat în mod corect că este normală transformarea acestei situații de fapt într-un de drept. Aceste argumente fac ca situația pârâtului să reclame mai imperativ și mai necesar atribuirea locuinței decât reclamanta care invocă în sprijinul ei doar argumentul de ordin moral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de E. E. împotriva sentinței civile nr._/06.12.2013 a Judecătoriei Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2014.
Președinte, A. M. C. | Judecător, D. M. | |
Grefier, O. S. |
Red. / Tehnored.: M.D. / S.O.
4 ex. / 19.12.2014
Judecător fond: T. M. G.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 661/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
