Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 19-05-2014, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 26657/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Mai 2014
Președinte - M. S.
Judecător - G. C.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 392/2014
Pe rol pronunțarea apelului declarat de pârâtul C. M. împotriva sentinței civile nr._ din 20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata C. I. F., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 28.04.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.05.2014, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.05.2014 și pentru azi, 19.05.2014, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 20.09.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite în parte cererea formulată de reclamanta pârâtă C. F., cu domiciliul în Iași, . nr.64, ., . și domiciliul ales la Cabinet Avocat Nitoi Schlich Brigitta E., cu sediul în Iași, ..4, ., cam.6, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul reconvenient C. M., cu domiciliul în Iași, . nr.30, ., ..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient în contradictoriu cu reclamanta pârâtă.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție de 60% reclamanta pârâtă și 40% pârâtul reconvenient apartamentul cu 3 camere situat în Iași, . nr.30, ., ., . de 50.000 euro.
Dispune sistarea stării de devălmășie astfel:
Atribuie pârâtului reconvenient, în deplină proprietate, apartamentul situat în Iași, . nr.30, ., ., . de 50.000 euro.
Obligă pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte sultă în valoare de 30.000 euro (echivalent în lei la data plății) lei în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâtul reconvenient să plătească reclamantei pârâte suma de 1.706,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă reclamanta pârâtă să plătească statului suma de 11.380,82 lei, de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.
Obligă pârâtul reconvenient să plătească statului suma de 5.610,04 lei, de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.”
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.08.2012 sub nr._ reclamanta C. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. M. partajul apartamentului, bun comun.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 28.08.1982, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr.5256/2009 pronunțată de Judecătoria Iași. A arătat reclamanta că a dobândit în timpul căsătoriei cu pârâtul un apartament format din 3 camere, contribuția fiind egală.
În drept au fost invocate dispozițiile art.36 al.1 C.fam.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor și interogatoriul pârâtului. Reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri în copie: sentința civilă nr.5256/03.04.2009 a Judecătoriei Iași, decizia civilă nr.824/25.11.2009, contract de vânzare cumpărare cu plata în rate nr._/1993, act adițional nr.1 la contractul de vânzare cumpărare și proces verbal de predare primire a locuinței.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că anterior încheierii căsătoriei a avut o garsonieră pe care a vândut-o în timpul căsătoriei și a cumpărat un apartament cu 2 camere, pe care l-a schimbat ulterior cu un apartament cu 3 camere, al cărui partaj se solicită. A susținut pârâtul că ratele au fost achitate de el la data de 15.02.1996 cu sumele obținute în baza unui contract încheiat cu ., precum și din veniturile sale.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat stabilirea unei cote de contribuție de 80% la dobândirea apartamentului, atribuirea acestui bun și obligarea sa la plata sultei către reclamanta pârâtă.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul reconvenient a arătat că a realizat constant venituri mai mari decât cele ale reclamantei pârâte. A mai precizat că perioade mari de timp reclamanta pârâtă nu a avut venituri, dar a avut grijă de gospodărie și de copii. Pârâtul reconvenient a susținut că de peste 5 ani reclamanta pârâtă a plecat la București și nu a mai contribuit la cheltuielile de întreținere a apartamentului, iar la diferite intervale de timp a luat din apartament diferite bunuri.
În drept au fost invocate prevederile art.358 C.civ., art.274 C.proc.civ.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâtul reconvenient a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor și interogatoriul reclamantei pârâte. Pârâtul reconvenient a depus la dosar înscrisuri, în copie: contract nr.58/26.02.1996, contract de colaborare-cooperare nr.57/26.02.1996, rezoluția din data de 25.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, proces verbal de predare primire a locuinței și act adițional nr.1 la contractul de vânzare cumpărare.
Reclamanta pârâtă a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând o cotă de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune. A precizat reclamanta că valoarea apartamentului este de 60.000 euro și a solicitat includerea în masa partajabilă a bunurilor mobile, în valoare de 22.849,50 lei și atribuirea masei comunitare pârâtului reconvenient.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că apartamentul a fost cumpărat cu plata unui avans de 10% și diferența de preț a fost achitată în rate lunare, care au fost reținute din salariul ei, astfel cum a fost menționat în contractul de vânzare cumpărare. Ulterior, a făcut un împrumut la CAR și a plătit la data de 15.02.1996 suma de 3.922 lei, iar diferența de 104.332 lei cu dispoziție de plată în cursul aceleiași luni. A arătat reclamanta pârâtă că pârâtul reconvenient a avut o contribuție nesemnificativă la dobândirea masei comunitare de bunuri, a lucrat ca electronist și nu obținea lunar venituri, în timp ce ea a avut permanent serviciu și veniturile sale au fost mai mari. A arătat că solicită atribuirea bunurilor către pârâtul reconvenient deoarece în prezent locuiește la București împreună cu fiica sa, nu mai poate locui în apartament din cauza comportamentului violent al acestuia, iar la parterul imobilului pârâtul reconvenient își desfășoară activitatea.
Pârâtul reconvenient a precizat că valoarea apartamentului este de 45.000-50.000 euro, iar bunurile mobile sunt foarte vechi și o parte din ele au fost luate de reclamanta pârâtă.
Prin încheierea din data de 08.02.2013 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta pârâtă și s-a dispus scutirea acesteia de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 11.370,82 lei și a timbrului judiciar de 10 lei aferente cererii de chemare în judecată. La aceeași dată a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtul reconvenient și s-a dispus scutirea acestuia de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.600,04 lei și a timbrului judiciar de 10 lei, aferente cererii reconvenționale.
La termenul de judecată din data de 08.03.2013 părțile au și-au exprimat acordul cu privire la valoarea imobilului, respectiv 50.000 euro.
La termenul de judecată din data de 28.06.2013, reclamanta pârâtă a renunțat la partajul bunurilor mobile.
Au fost administrate probele prin înscrisuri, prin declarațiile martorului propus de reclamantă și interogatoriul reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei de la 1954, întrucât bunul imobil comun al părților a fost dobândit sub regimul matrimonial unic și obligatoriu al comunității bunurilor, supus legii aplicabile în momentul funcționării acestui regim.
Părțile s-au căsătorit la data de 28.08.1982, căsătoria lor fiind desfăcută prin decizia civilă nr.824/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, irevocabilă. Dreptul de proprietate asupra apartamentului cu 3 camere situat în Iași, . nr.30, a fost dobândit de părți prin contractul de vânzare cumpărare cu plata prețului în rate nr._/01.10.1993. La data de 21.02.1996 a fost încheiat Actul adițional la contractul de vânzare cumpărare nr._/01.10.1993, prin care s-a constatat că diferența de preț de 433.000 lei a fost achitată.
Aplicând dispozițiile art.225 C.proc.civ., întrucât în prezenta cauză a fost posibilă administrarea și a altor probe în afara interogatoriului pârâtului, lipsa acestuia la interogatoriu este apreciată ca fiind un început de dovadă, ce urmează a fi completat cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorului propus de reclamantă, în timpul căsătoriei ambele părți au avut serviciu, iar reclamanta a făcut croitorie în timpul liber pentru a-și suplimenta veniturile. Pârâtul nu a contribuit la cheltuielile familiei, reclamanta fiind nevoită să facă împrumuturi la C.A.R. pentru a asigura cele necesare copiilor, pentru a cumpăra bunuri mobile și pentru a zugrăvi în apartament, iar sora ei i-a trimis din Italia câte 200-300 euro lunar. Reclamanta s-a ocupat de gospodărie și de creșterea copiilor, în timp ce pârâtul a manifestat dezinteres față de viața de familie.
Reclamanta pârâtă a susținut că ratele și diferența de preț pentru apartament au fost plătite doar din veniturile sale și cu o sumă împrumutată de la CAR, însă din probatoriul cauzei nu rezultă acest aspect, în perioada 1993-1996, în care a fost plătit prețul imobilului, ambele părți au avut serviciu, iar veniturile lor au fost sensibil apropiate ca valoare. De altfel, martorul propus de reclamantă a arătat că aceasta a făcut împrumuturi pentru necesitățile familiei și pentru a renova apartamentul, iar nu pentru a plăti prețul apartamentului.
Deși pârâtul a susținut că anterior încheierii căsătoriei a avut o garsonieră pe care a vândut-o în timpul căsătoriei și a cumpărat un apartament cu 2 camere, pe care l-a schimbat ulterior cu un apartament cu 3 camere, al cărui partaj se solicită, iar ratele au fost achitate de el la data de 15.02.1996 cu sumele obținute în baza unui contract încheiat cu ., nu a făcut dovada acestor împrejurări de fapt.
Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei existente la data cererii de partaj. Potrivit dispozițiilor art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Față de aceste dispoziții, calitatea de copărtași a soților cu privire la bunurile comune este expres prevăzută de lege, excepție făcând exclusiv bunurile enumerate expres și limitativ prin art.31 C.fam., acestea din urmă fiind bunuri proprii ale fiecărui soț.
Instanța reține și aplicabilitatea dispozițiilor art.30 al.3 C.fam., potrivit cărora calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, urmând ca partea adversă, în măsura în care afirmă caracterul de bun propriu să facă dovada că acest bun se înscrie în categoriile expres și limitativ menționate de art.31 C.fam. Prin urmare, masa bunurilor comune, ce alcătuiește masa de împărțit, va fi stabilită prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate.
La stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune se va avea în vedere contribuția efectivă a fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunului supus partajului. Cotele de contribuție se vor determina nu numai în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune, aport indicat de nivelul veniturilor fiecărui soț și al mijloacelor materiale întrebuințate, ci și de munca prestată în gospodărie.
Părțile au fost căsătorite în perioada anilor 1982-2009, perioadă în care s-a achiziționat apartamentul în valoare de 50.000 euro, astfel cum aceasta a fost indicată de părți.
Din probele administrate în cauză (înscrisuri și declarația martorului), instanța reține că părțile, în perioada în care au lucrat, au obținut venituri sensibil apropiate ca valoare, dar va fi avută în vedere contribuția exclusivă a reclamantei la îngrijirea gospodăriei și la creșterea și educarea copiilor, urmând a se stabili cota de contribuție de 60% a acesteia la dobândirea bunului supus partajului.
În consecință, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională și să dispună ieșirea părților din indiviziune, reținând pentru reclamantă cota de contribuție de 60% la dobândirea bunului comun, iar pentru pârât cota de contribuție de 40%.
Având în vedere că regula de principiu o constituie împărțeala în natură, conform art.6735 C.proc.civ., instanța urmează să atribuie în natură bunul ce compune masa partajabilă.
La atribuirea bunului, instanța va avea în vedere dispozițiile art.6739 C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Instanța reține că valoarea totală a masei de împărțit este de 50.000 euro, iar cotele de contribuție reținute sunt de 60% pentru reclamantă și 40% pentru pârât.
Prin urmare, având în vedere acordul părților și faptul că de aproximativ 4 ani reclamanta locuiește la București, iar pârâtul locuiește în apartamentul bun comun, instanța va atribui pârâtului, în deplină proprietate, apartamentul format din 3 camere, situat în Iași, . nr.30, ., scara 4, ., în valoare de 50.000 euro și îl va obliga să plătească reclamantei sultă în valoare de 30.000 euro în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere natura cauzei, dubla calitate a părților de reclamant și pârât, precum și dispozițiile art.277 C.proc.civ., conform cărora dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei, instanța reține că toate cheltuielile de judecată au profitat părților din prezenta cauză proporțional cu cota parte stabilită din dreptul de proprietate și se impune ca fiecare să le suporte raportat acestor cote, urmând a le compensa.
În temeiul art.50 al.2 din O.U.G. nr.51/2008, întrucât fiecare parte a dobândit drepturi care depășesc de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat, instanța va dispune obligarea reclamantei la plata către stat a sumei de 11.380,82 lei, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.610,04 lei de care au beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.
Reținând că, față de valoarea masei de împărțit, calea de atac împotriva prezentei sentințe este apelul,”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. M. .
Prin motivele de apel s-a criticat cota de contribuție reținută de prima instanță în dobândirea bunurilor comune. S-a solicitat reținerea unei cote egale de 50% dar instanța a reținut o cotă în dobândirea bunurilor de 60% pentru intimată și de 40% pentru apelant, cu toate că din probatoriul administrat a dovedit faptul că a avut o contribuție și venituri egale cu cele ale intimatei.
Se mai arată că deși la termenul din 28.06.2013 intimata a renunțat la partajul bunurilor mobile, instanța de fond nu a avut în vedere că apelantul formulase cerere reconvențională.
De asemenea în ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși se menționează că au fost compensate îl obligă pe apelant la plata unei sume consistente cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, deoarece din materialul probator în mod corect a fost stabilită cota de contribuție.
În faza apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la motivele de apel și dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea adresată primei instanțe reclamanta C. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. M. partajul apartamentului, bun comun, contribuția fiind egală.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat stabilirea unei cote de contribuție de 80% la dobândirea apartamentului, atribuirea acestui bun și obligarea sa la plata sultei către reclamanta pârâtă.
Reclamanta pârâtă a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând o cotă de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune și a solicitat includerea în masa partajabilă a bunurilor mobile.
La termenul de judecată din data de 28.06.2013, reclamanta pârâtă a renunțat la partajul bunurilor mobile.
Articolul 339 cod civil prevede că bunurile dobândite de oricare dintre soți, în timpul comunității legale de bunuri, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale acestora. Art. 356 Cod Civil arată că în cazul în care regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia. În continuare, art. 357, alin. 2 Cod Civil reglementează faptul că atunci când se trece la partajarea bunurilor comune, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecăruia, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Temeiul juridic al comunității de bunuri îl constituie nu numai existența căsătoriei, ci si participarea fiecăruia dintre soți prin munca sau prin mijloacele sale la dobândirea si conservarea bunurilor comune, stabilindu-se cota parte ce revine fiecăruia dintre soți functie de contributia la dobândirea si conservarea bunurilor comune, soluție ce se impune pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile.
Astfel, cotele – părti ale soților pot fi inegale dacă aportul acestora la dobândire si conservare este diferit, prezumția unor cote egale aplicându-se doar in lipsa unor elemente care să permită determinarea contribuției fiecărui soț.
Determinarea cotei de contributie se face prin raportarea efortului financiar si material al sotilor la intreaga durată a căsătoriei si la toate obligatiile de natura căsătoriei in virtutea principiului unicității cotei de contributie.
Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin sotilor in cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soti nu-si are temeiul principal in consideratii de ordin patrimonial, ci in comunitatea de interese ale sotilor in cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soti fiind o consecință a relatiilor lor personale si nu invers.
În cauza de față, retine instanța de control constată că apelantul nu a reușit sa facă proba ca unei cote de contribuție la bunul comun apartament mai mare de 40%.
Astfel, în condițiile în care în timpul căsătoriei părțile au avut venituri apropiate, după cum rezultă din copiile cărților de muncă, în mod corect s-a considerat că se justifică reținerea unei contribuții de 60% în favoarea reclamantei, având în vedere atât poziția pârâtului de la fila 170 dosar fond care recunoaște aportul reclamantei la creșterea copiilor, coroborat cu declarația martorei Talmacu V. în sensul că reclamanta a fost cea care a suportat cheltuielile familiei.
Analizând celelalte criticile hotărârii primei instanțe, Tribunalul constată acestea sunt doar simple afirmații, fără suport în actele dosarului.
Referitor la nepronunțarea primei instanțe cu privire la partajarea bunurilor mobile deși apelantul formulase cerere reconvențională, Tribunalul constată că obiectul aceste cereri viza doar partajarea apartamentului, fără a face aprecieri cu privire la solicitarea proprie de a partaja și bunurile mobile.
Astfel, în mod corect, ca urmare a renunțării reclamantei la partajarea bunurilor mobile, prima instanță a considerat că obiectul prezentei cauze este partajarea bunului imobil apartament.
De asemenea, instanța de apel constată ca fiind nefondate susținerile referitoare la obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată din totalul cheltuielilor de judecată apelantul trebuie să suporte o parte de 40% aferentă cotei sale de contribuției.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. M. mpotriva sentinței civile nr._ din 20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care păstrează.
În temeiul art. 19 din O.U.G.51/2008 ajutorul public acordat în prezentul apel rămân în sarcina statului.
Se va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, motivat de faptul că nu s-a depus nicio dovadă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul C. M. împotriva sentinței civile nr._ din 20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care păstrează.
Ajutorul public judiciar de care a beneficiat apelantul în apel – 5562 lei taxă judiciară de timbru – rămâne în sarcina statului.
Respinge cererea intimatei privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2014.
Președinte, M. S. | Judecător, G. C. | |
Grefier, N. E. |
Red. C.G.
4ex. /10.07.2014
Jud. fond; S. A. T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 1351/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
