Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 527/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 527/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 5408/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

Președinte - P. T.

Judecător - E.-C. P.

Judecător - A. M. C.

Grefier - I. A. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 527/2014

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe recurenta ..M. M. SRL PRIN ADM. JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe intimații A. N. G. și A. M. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial partaj de creditor.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/30.09.2013, Judecătoria Iași a dispus următoarele:

Respinge excepția inadmisibilității ca fiind neîntemeiata.

Admite excepția prematurității si respinge ca atare acțiunea formulata de reclamanta ..M. M. SRL prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL în contradictoriu cu pârâții A. N. G. și A. M. M..

Disjunge judecarea cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamanta A. M. M. in contradictoriu cu pârâtul A. N. G., dispune înaintarea la Arhiva - Registratura in vederea formării unui nou dosar pe rolul acestui complet si acorda termen de judecata la data de 18.11.2013.

Ia act cu privire la faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata .

Respinge cererea pârâtei reclamante având ca obiect obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

In ceea ce privește excepția inadmisibilității, fata de prevederile art 6 CEDO, fata de principiul accesului la justiție, a respins-o ca neîntemeiată. Instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prematurității, raportat la efectele fiecărei excepții invocate de pârâtă, considerând ca aceasta are prioritate fata de celelalte excepții invocate în cauză.

In conformitate cu prevăzute de art 353 din Noul Cod Civil, dispoziții existente si în vechiul art 33 din Codul Familiei, instanța a reținut că, creditorii personali ai unuia dintre soți pot urmări doar bunurile propriu ale acestuia, iar in ipoteza in care un astfel de creditor urmărește bunurile comune ale soților, celălalt soț poate cere urmărirea prealabilă de către creditor a bunurilor proprii ale soțului debitor. Or, o astfel de situație există in prezenta cauză, in condițiile in care soțul debitor a încheiat, după desfacerea căsătoriei ( fila 13 dosar), un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat in ., Iași, jud. Iași, bunul imobil fiind in fapt un bun comun, dobândit in timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1032/05.05.2004. Cu alte cuvinte, este vorba de asumarea unei obligații personale de către pârâtul debitor in condițiile in care un astfel de antecontract nu a fost încheiat si semnat si de către pârâtă .De altfel, s-a constatat că reclamanta a solicitat direct împărțirea acestui bun imobil comun, fără să facă dovada că a încercat urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor si că nu s-ar fi îndestulat in aceasta modalitate. In consecință, instanța a admis excepția prematurității invocată de pârâtă și a respins ca atare acțiunea formulata de reclamanta ..M. M. SRL prin ADM.INISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL in contradictoriu cu pârâții A. N. G. si A. M. M..

În temeiul art .165 Cod proc. civ, raportat la faptul că cererea principală este in stare de judecată, nefiind fixat timbrajul aferent cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamantă, instanța a disjuns judecarea cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamanta A. M. M. în contradictoriu cu pârâtul A. N. G., a dispus înaintarea la Arhiva - Registratura in vederea formării unui nou dosar pe rolul aceluiași complet si a acordat termen de judecată la data de 18.11.2013.

In temeiul principiului disponibilității, a luat act cu privire la faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata .

În temeiul art .274 Cod proc. Civ ., a respins cererea pârâtei reclamante având ca obiect obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată, nefiind făcuta dovada suportării unor cheltuieli in acest sens de către aceasta parte .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, recurenta a susținut că motivarea instanței de fond nu poate fi primită, întrucât aceasta a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale, fără a lua în considerare dispozițiile civile referitoare la procedura specială a partajului judiciar.În ce privește art. 33 din vechiul Cod al familiei, preluat în Noul Cod civil, instanța de fond a reținut în ce privește creditorii personali ai unuia dintre soți, că aceștia pot urmări doar bunurile proprii ale debitorului, iar în ipoteza în care un astfel de creditor urmărește bunurile comune ale soților, celălalt soț poate cere urmărirea prealabilă de către creditor a bunurilor proprii ale soțului debitor. În condițiile art. 493 alin. 1 C.proc.civ., pe care a fost întemeiată cererea introductivă de partaj judiciar, „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui sa ceară mai întâi împărțeala acestora". Mai mult decât atât, potrivit art. 678 alin. (1) din Noul Cod civil, "Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanței împărțeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părții din bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului".

Art. 686 din Noul cod civil specifică faptul că "prevederile prezentei secțiuni (n.n. Secțiunea a 5-a - privind Partajul, din Capitolul IV, Cartea a III-a, Cod Civil) sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum și celor aflate în devălmășie". Dispozițiile art. 669-686 din Codul civil din 2010 se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului civil, conform art. 66 din Legea nr. 1/2011. În speță, cererea introductivă de partaj a fost introdusă la data de 14.02.2013. Pârâții A. N. G. și A. M. M. s-au căsătorit la data de 24.08.1994, căsătorie ce a fost desfăcută prin Sentința civilă pronunțată la 10.06.2011 de Judecătoria Iași, în dosarul nr._ . În timpul căsătoriei cei doi au dobândit în proprietate bunuri mobile și imobile, printre care și terenul în suprafață de 130 mp situat în Mun. Iași, ., jud. Iași, nr. cadastral_/1 scris în Cartea funciară nr._ a Municipiului Iași și construcția amplasată pe acest teren, compusă din parter cu s.u. de 63,66 mp, etaj cu s.u. de 62,63 mp și mansardă cu s.u. de 60,38 mp, nr. cadastral_/1 C1 înscrisă în Cartea funciară nr._ a Mun. Iași - clădire de birouri; terenul în suprafață de 381 mp situat în Mun. Iași, ., jud. Iași, nr. cadastral_/2 înscris în Cartea funciară nr._ a Mun. Iași și locuința amplasată pe acest teren, compusă din parter cu s.u. de 105,89 mp, etaj cu s.u. de 91,28 mp + 10,45 mp terasă și mansardă cu s.u. de 94,84 mp + 10,45 p terasă, cu număr cadastral_/2 – C1, înscrisă în Cartea funciară a Municipiului Iași - casa de locuit. In data de 15.11.2011, ulterior desfacerii căsătoriei dintre A. M. M. și A. N. G. prin divorț, între S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. în calitate de Promitent cumpărător și A. N. G. în calitate de promitent vânzător a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1792, având ca obiect obligația părților de a încheia, în cel mult 9 luni de la data semnării antecontractului, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. nr._, cu număr cadastral_/1-C1. Pentru vânzarea imobilelor sus-menționate, părțile au stabilit, de comun acord, un preț în sumă de 703.760 RON. În considerarea antecontractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, reclamanta și-a îndeplinit obligația de achitare a prețului, în condițiile convenite, având astfel dreptul de a cere promitentului-vânzător executarea obligației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai perfectat, având în vedere și faptul că bunurile comune ale celor doi pârâți nu au fost partajate. Împrejurarea descrisă mai sus nu este de natură a lipsi de efecte actul juridic bilateral - promisiunea de vânzare-cumpărare, întrucât nu este obligatoriu ca bunul promis să se găsească în patrimoniul promitentului la data încheierii antecontractului. Soarta antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu unul dintre proprietarii bunului aflat în proprietate comună depinde de modalitatea în care se realizează partajul acestuia. S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. are calitatea de creditor a pârâtului A. N. G. cu privire la obligația de a face - de a perfecta contractul de vânzare cumpărare cu privire la imobilele individualizate în antecontract și de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor. Bunurile care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1792/15.11.2011 (imobilul compus din teren în suprafață de 130 mp, identificat cu nr. cadastral_/1 și construcția edificată pe acesta, în suprafață de 186,67 mp) sunt bunuri proprietate comună a soților, promitentul-vânzător A. N. G. fiind unul dintre coproprietarii devălmași. Art. 678 din Noul Cod Civil prevede o opțiune a creditorului unui coproprietar de a urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau de a cere împărțeala, însă în cazul proprietății comune în devălmășie nu există cote-parți ale bunurilor, dreptul de proprietate aparține soților fără ca vreunul dintre aceștia să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune (art. 667 din Noul C. civ.). Titularii acestui drept nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota parte ce le revine și nici bunurile ce aparțin fiecăruia în parte, în materialitatea lor.In considerente, instanța de fond a precizat că soțul debitor a încheiat, după desfacerea căsătoriei, un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un bun comun iar în condițiile, dobândit în timpul căsătoriei, caz în care este vorba despre asumarea unei obligații personale de către pârâtul debitor, în condițiile în care un astfel de antecontract nu a fost încheiat și semnat și de către pârâtă. Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, consideră că prin faptul că antecontractul nu a fost încheiat și de către pârâta-reclamantă în calitate de promitent-vânzător valabilitatea acestui act juridic nu este afectată, întrucât, prin această convenție, promitentul - vânzător s-a obligat să vândă în viitor, iar o persoană se poate obliga la a vinde în viitor întregul bun care nu-i aparține (parțial sau în totalitate), acordul de voință urmând a fi interpretat în sensul că părțile au înțeles că promitentul-vânzător se obligă implicit să procure mai întâi bunul.În concluzie, soarta antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu unul dintre proprietarii bunului aflat în proprietate comună depinde de modalitatea în care se realizează partajul acestuia. Dacă bunul este atribuit la partaj copărtașului promitent-vânzător, antecontractul rămâne valabil și dreptul beneficiarului-cumpărător se consolidează, deoarece împărțeala are efect declarativ, promitentul-vânzător devenind proprietar exclusiv. Atribuirea în natură către pârâtul A. N. G. a imobilelor cu nr.

cadastral_/1-C1 ar conduce la stabilitatea circuitului civil și la consolidarea unui raport juridic civil obligațional - raport juridic în cadrul căruia una dintre părți și-a executat deja în integralitate obligațiile care-i reveneau. Instanța de fond a reținut, totodată, că reclamanta a solicitat direct împărțirea unui bun comun fără a face dovada că a încercat urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor și că nu s-ar fi îndestulat în această modalitate. Prin notele de concluzii depuse la dosar, a adus la cunoștința instanței faptul că S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. este creditor al unei obligații de a face instituită cu privire la un bun individualizat, aflat în proprietatea comună în devălmășie a celor doi soți, astfel că nu se putea proceda la urmărirea eventualelor bunuri proprietate personală ale pârâtului A. N., iar singura posibilitate legală de realizare întocmai a dreptului societății reclamante este cea urmată de către ea, anume solicitarea de partajare a bunurilor comune ce aparțin foștilor soți.

Concluzionând, a solicitat instanței să constate nelegalitatea si netemeinicia sentinței civile nr._ din 30.09.2013, dosarul nr._, iar prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare.

La cererea de recurs au fost anexate dovezi în susținerea calității a Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. de administrator judiciar al S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. (copie a buletinului procedurilor de insolvență nr. 8714/24.02.2012, încheierea nr. 91/24.04.2012 a Tribunalului Iași – Secția a II-a Civilă F. pronunțată în dosarul nr._/99/2011/a2).

Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare, iar intimatul A. N. G. nici nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la recursul formulat.

Intimata A. M. M., reprezentată de avocat, a solicitat, cu prilejul concluziilor pe fond, respingerea recursului.

În această fază procesuală nu au fost administrate probe.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, raportat la art.304 ind.1 Cod proced.civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. N. G. si A. M. M. împărțirea bunurilor comune dobândite de aceștia în timpul căsătoriei si atribuirea imobilului teren situat in ., Iași către pârât, conform disp. art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții legale, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.

În conformitate cu prevederile art. 974 C.civ. (art. 1560 NCC), creditorii unui debitor pot exercita toate drepturile si acțiunile acestuia, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, acțiunea oblică fiind un mijloc de protecție a drepturilor creditorilor în cazul în care debitorul este pe cale de a deveni insolvabil sau de a-și agrava insolvabilitatea. Ca urmare a exercitării acestei acțiuni, creditorul nu dobândește un drept propriu, efectele acțiunii producându-se în patrimoniul debitorului.

Exercitarea cu succes a acțiunii oblice depinde de întrunirea următoarelor condiții: 1. creanța creditorului trebuie să fie certă și exigibilă [art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil].; 2. debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exercițiul dreptului său [art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil]. ; 3. creditorul să facă dovada unui interes serios și legitim. Există un atare interes atunci când prin inactivitatea sa debitorul se află în situația de a-l prejudicia pe creditor [art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil].

În speță, recurenta nu a făcut dovezi din care să rezulte că a făcut demersuri privind obligarea pârâtului la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat in . Iași, acesta fiind dreptul pe care îl are în baza calității de promitent – cumpărător reclamanta ; antecontractul îi conferă reclamantei dreptul la executarea în natură a obligației asumate de promitentul cumpărător, reclamanta recurentă fiind astfel creditoarea unei obligații de „a face” care însă nu justifică solicitarea de partaj a bunurilor comune ale soților care ar fi putut fi formulată doar de creditorul unei creanțe certe, și exigibile - art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil, condiție pe care reclamanta recurentă nu o îndeplinește . În considerarea celor expuse, tribunalul constată că în mod corect a fost respinsă, de către instanța de fond, acțiunea formulată de reclamantă

În consecință, tribunalul reținând că sunt neîntemeiate criticile recurentei,în temeiul art.312 alin.1 Cod proced. civilă, va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL împotriva sentinței civile nr._ din 30.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. D.A.B.M. M. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din 30.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2014.

Președinte,

P. T.

Judecător,

E.-C. P.

Judecător,

A. M. C.

Grefier,

I. A. G.

Pentru grefier plecat de la această instanță semnează grefier șef Secția I Civilă

Red. A.M.C.

Tehnored. A.M.C./ M.M.D.

2 ex./31.10.2014

Judecător fond I. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 527/2014. Tribunalul IAŞI